joi, 21 martie 2019

Infatuarea fatală. Erorile socialismului


Infatuarea fatală. Erorile socialismului, Frederich A. Hayek

După ce am citit teoriile socializante ale lui Chomsky, am trecut în tabăra cealaltă a liberalilor puri și duri. Frederich A. Hayek este partizanul economiei de piață fără compromisuri, pe care o numește ordinea cooperării extinse.
Argumente clare, fără sofisticare inutilă, fără pretenția dea cunoaște ceea ce nu poate fi cunoscut. Hayek spune că ordinea cooperării extinse poate fi explicată rațional, dar niciodată determinată rațional. Pentru că este este un fenomen în continuă mișcare, în continuă creștere și transformare.
Desigur, cartea ar trebui citită de toți cei care vor să se vindece de iluziile socializante.
Mai actual pentru dezbaterile de astăzi este și considerarea  economiei de piață ca sistem informațional. Este un sistem care asigură tuturor celor implicați maximul de informații relevante potrivit capacității și interesului pentru o decizie economică.
Un capitol se referă și la proprietatea termenilor, atât de abuzată astăzi. Și o să citez nu din Hayek, ci din Motto-ul ales de Hayek care este din Confucius:
„Când cuvintele își pierd sensul, oamenii își pierd liertatea”.

joi, 14 martie 2019

Understanding Power

Noam Chomski, Understanding Power

Dacă vreți să citiți critica sistemului capitalism actual făcută inteligent, lecturile din Noam Chomski sunt foarte nimerite.
Totuși eu am tot timpul o rezervă în minte. Desigur, ceea ce demonstrează Chomski este adevărat, și critica sa este utilă pentru a îmbunătăți sistemul. Da, capitalismul nu este o societate a îngerilor, are tot felul de aspecte negative. Este mai ales un sistem deschis, care are un echilibru dinamic, cu provocări permanenete pentru societate și individ. Totuși, socialismul de tip anarhist promovat de Chomski (nu știu cum să-i spun altfel, Chomski nu crede nici în socialismul „real” construit în fostele țări socialiste) este idealist, poate prea idealist. Tehnicile de exercitare a puterii, nu tocmai oneste, în societățile capitaliste, sunt reale dar în același timp de succes. Chomski apelează la solidaritatea umană dincolo de „lăcomia” capitalistă. Dar, oare, cooperarea și solidaritatea umană nu se manifestă în mod firesc chiar în cadrul sistemului? Așa „criticabil” cum este el.

Cartea reprezintă în fapt o editare a unor coferințe ale lui Chomski din anii 1990. E interesant și din perspectivă istorică cum previziunile s-au împlinit sau nu. Observațiile privind internetul, pe atunci încă la început, sunt cât se poate de valabile. Pe de altă parte îngrijorările față de deschiderea economică a Indiei s-au dovedit fără substanță, India deschisă către economia mondială a progresat teribil.

joi, 7 martie 2019

Sapiens - Scurtă istorie a omenirii

Yuval Noah Harari, Sapiens - Scurta istorie a omenirii

Cartea este fără îndoială la modă, în prezent. Bine susținută publicitar, este fără îndoială și o carte foarte bine scrisă.

O să redau aici un fragment foarte interesant pentru contextul nostru actual:

„Cum anume au câștigat olandezii încrederea sistemului financiar? Mai întâi, aceștia erau oameni foarte scrupuloși în a-și achita împrumuturile la timp și în întregime, făcând ca acordarea lor să fie mai puțin riscantă pentru creditori. În al doilea rând, sistemul judiciar al țării lor era independent și proteja drepturile private - în special drepturile de proprietate privată. Capitalul se scurge din țările dictatoriale care nu reușesc să protejeze persoanele private și proprietățile lor. În schimb, el se revarsă în statele care susțin domnia legii și proprietatea privată”. (p. 270)

marți, 5 martie 2019

Green Book


Green Book, USA 2018, regia Peter Farrelly, cu Vigo Mortensen, Mahershala Ali

Filmul a înhățat Oscarul pentru 2018. E un film care încearcă sa reinventeze discursul despre problemele rasiale. În plina epoca a rasismului din USA, un italian din cartierele sărace, bătăuș în slujba mafioților, ajunge sa fie șofer și un fel de bodyguard pentru un artist negru, un pianist mare virtuoz al muzicii clasice.
Evident o răsturnare a paradigmei obișnuite a rasismului, pentru ca, evident, negrul este cel rafinat, cultivat, iar însoțitorul sau taranoiul.
Cei doi trec printr-o serie de situații, pe măsură ce turneul merge prin sudul Americii (știți, băieții aia care adora cagulele, crucile arzând, și negrii jupuiti), în care descoperim discriminarea ca o stare relationala, discriminarea funcționează raportat la o situație sau relație sociala anume. Căci rafinatul pianist își găsește locul printre ai lui mai greu decât bodyguardul sau italian, evident plin de prejudecăți în cap. Sau italianul cel incult în definitiv este un discriminat social fundamental mai grav decât negrii.
Relația dintre cele doua personaje e punctul tare al filmului, doua caractere în conflict, ajungând sa depășească limitele condiției lor în final, cu suportul excelent al celor doi actori cap de afiș. De altfel avem și un Oscar la supporting role pentru Mahershala Ali, iar Vigo Mortensen a fost și el nominalizat.
Un film care tratează problemele discriminării cu umor, ceea ce arata ca, probabil, ranile au început chiar sa se vindece.
Una peste alta un film bine făcut, dar ma întreb dacă își va mai aminti cineva de el peste un an.

sâmbătă, 2 martie 2019

Favorita


Favorita, UK, USA 2018, regia Yorgos Lanthimos, cu Olivia Colman, Rachel Weisz, Emma Stone,

Acum știți că Olivia Colman s-a ales cu un Oscar pentru rolul de Queen Anne din film. De fapt toate cele trei actrițe meritau un premiu Oscar.
Ce fel de film e Favorita? În esență e un film despre sex și putere. Cum știți bine cuplul asta face parte din străfundurile psihologiei asa că e material de lucru cât cuprinde. Ca să fie dincolo de tot ce s-a mai făcut, e despre sex și putere la genul feminin. Yorgos Lanthimos se descurcă excelent, deși pe ici pe colo nu rezista să bage niște chestii artsy în mod gratuit. Eu personal i-aș fi dat și Oscarul pentru cel mai bun film, dar e un film britanic, și juriul cu statuile a preferat un film american ca tema și producție.
Deși narativ situat la începutul sec. al XVIII-lea filmul nu va obosește cu prea multa acțiune istorică, doar atât cât sa creeze un cadru pentru conflictul din film. De fapt Queen Anne nu e un personaj de prima mână în istoriografia britanică, englezii probabil fiind mai familiarizați cu anecdotele despre aceasta regină, decât cu actele sale politice.
Pentru că esența povestii este triunghiul amoros dintre regină, favorita sa și veche prietenă Sarah și mai noua favorită Abigail. Da, un triunghi amoros exclusiv feminin. Sper ca v-am făcut curioși și o sa mergeți în cinematograf sa vedeți filmul.

joi, 28 februarie 2019

De ce sa citim Istoria Bulgariei

R.J. Crampton, Bulgaria

De ce să citim despre Istoria Bulgariei.
Ca un exemplu, o sa vă amintesc de povestea cu șarmantul Cuza, care se bucura de favorurile Cocuței Vogoride soția caimacamului Moldovei de la 1858.
Nicolae Vogoride, caimacamul, era de origine ... bulgar. Și nu unul oarecare.
Tatăl său era Ștefan Vogoride, dar transcris deobicei ca Bogorodi. Bogoridi e un nume luat după primul țar al Bulgarilor, Boris, scris în documente slavne și ca Bogoris.
Asta ne spue că Stefan Bogoridi era o persoană care ținea foarte mult să se mândrească cu ascendența sa bulgară. De fapt este cunoscut în istoria bulgarilor ca o personalitate care a condus curentul renașterii naționale a bulgarilor.
Numele său inițial era Stoico, însă după ce studiază la academia domnească de la București, își schimbă numele în Ștefan, Foarte dibaci ocupă diverse funcții pe lângă domnitorii țărilor române, și chiar este caimcam (locțiitor de domn) al Moldovei, pentru o scurtă perioadă, cu ocazia vremurilor tulburi ale mișcării lui Tudor Vladimirescu. Deci fiul său avea cale bătută de la tată pentru astfel de funcție.
Stefan Bogoride va ajunge să ocupe înalte funcții în Imperiul Otoman. Își va folosi influența pentru promovarea drepturilor bulgarilor. Gestul cu cel mai mare răsunet va fi obținerea aprobării sultanului de a ridica o biserică bulgărească la Constantinopol la 1849. Trebuie știut că bulgarii țineau de patriarhul de la Constantinopol, grec, și prin urmare o biserică bulgărească era văzută extrem de rău de ierarhia bisericească ortodoxă din Imperiul Otoman. Ridicarea unei biserici bulgare, chiar în capitala imperiului, era un act de afirmare a independenței culturale a bulgarilor, și recunoașterea lor ca o comunitate separată, cu interese proprii.
Nicolae Vogoride a avut și un frate și el cu activitate importantă pentru istoria bulgarilor. După războiul ruso-turc din 1877-1878 partea care ar corespunde zonei de la nord de Balcani din Bulgaria actuală a devenit un principat autonom. Partea de la sud de Balcani, era o provincie otomană, numită Rumelia, cu un anumit grad de autonomie, condusă de un guvernator. Acel guvernator a fost Alexandru Bogoridi, fratele lui Nicolae Vogoride. În perioada tulbure după abdicarea prințului Alexandru I al Bulgariei, lui Alexandru Bogoride i s-a proupus tronul Bulgariei chiar, într-o mișcare asemănătoare cu unirea principatelor Române, Alexandru Bogoride urmând să devină principe al Bulgariei (care cuprindea doar teritoriul de la nord de Balcani) și guvernator al Rumeliei în același timp.

miercuri, 27 februarie 2019

Todos lo saben



Todos lo saben, Spania, Franța, Italia 2018, regizor Asghar Farhadi, cu Javier Bardem și Penelope Cruz

Regizor iranian, acțiune în Spania, cu o puștoaică venita din Argentina ca să fie rapită în Spania, si vinovați, bănuiește lumea, ca sunt imigranții. Toți știm ca ăștia sunt puși pe rele, nu-i asa?
Ceea ce pare la început o vesela familie meridionala, pusa pe petrecut la o nunta, se transformă într-o dramă, a secretelor de familie, a adevărurilor pe care le știu toți, dar nimeni nu le afirma. Deși avem un fel de happy-end, rămânem cu o neliniște, precum mai sus amintită puștoaică care își întreabă tatăl de ce a venit Paco sa o salveze. Paco e jucat de Bardem și o sa vedeți voi ce și cum e acolo în film, împreună cu renumita soție în viata de zi cu zi, Penelope Cruz, dar nu e soție și în film, dar deja v-ați prins ca ceva nu e regula cu distribuția personajelor, deci nimic nu e asa cum pare la început. Cinematografie excelenta, cadre bine închegate, expresive, când nervoase, când meditative, un film bun, poate un pic prea cuminte, în definitiv viata e o melodrama și putea fi asumat asta și în film.

joi, 21 februarie 2019

The Captive Mind

Czeslaw Milosz, The Captive Mind (Gandirea captiva)

Cartea e un clasic al studiilor privind societățile totalitare-comuniste.
Autorul se axează pe starea intelectualului în societatea totalitară. Am presupune că intelectualul, prin formația sa superioară, să fie în primul rând al celor care îi exprimă statutul de individ în fața colectivismului, al celor care afirmă libertatea în fața constrângerii. Studiul lui Czeslaw Milosz arată că lucrurile nu sunt chiar așa. Intelectualul în fapt manifestă chiar apetit pentru totalitarismul-comunist. Mirajul devenirii în cadrul unui proiect utopic, în care intelectualul, prin cunoaștere, are un rol de demiurg, este o momeală pe care puțini o pot refuza. Desigur intelectualul sesizează incongruența dintre proiectul utopic și realitatea cenusie, dacă nu chiar dezastruoasă, dar arta compromisului exercitată de putere, ține gândirea blocată într-un proces de negare a realității (gândirea captivă). Folosind o scriere satirică din Polonia, autorul denumește acest proces ca înghițirea pilulei de Murti-Bing, pilulă care ajută pe intelectual să nege realitatea și să vadă totul în jurul său în culori trandafirii.
În plus, jocul social al totalitarismului învață pe toți să practice Ketman, adică, folosind un termen din Persia medievală, arta disimulări adevăratelor gânduri, adoptând perfect o viață socială, exterioară, în completă contradicție cu convingerile interioare.
O carte foarte valoroasă în studiul aceea ce poate fi numit, limitele rațiunii într-un context politic dat.