joi, 23 mai 2019

Becoming


Michelle Obama, Becoming

Nimeni nu poate nega pornirea de a trage cu ochiul în viața privată a vedetelor și personajelor importante de pe mapamond. Când subiectul este povestea vieții celei care pornind dintr-un cartier sărăcăcios din Chicago a ajuns Prima Doamnă a Americii, curiozitate este și mai mare.
Michelle Obama, soția primului președinte de culoare al Statelor Unite, a pornit de jos, dintr-o familie modestă de afro-americani din Chicago. Este desigur un model de „self-made woman”, un succes bazat pe autodisciplină, voință și multă muncă plus susținerea, cel puțin emoțională, a celor din jur, în primul rând familia.
Desigur, genul acesta de memorii, publicate în mijlocul vieții, sunt bine „curățate și împachetate” pentru a construi o imagine și a nu deranja pe nimeni, deci nu vă așteptați la dezvăluiri senzaționale.
Prima parte, axată mai mult pe familie, este o interesantă privire asupra vieții din comunitatea afro-americană din Chicago. Oameni modești,  atașați valorilor familiei gata să înfrunte adversitățile vieții fără a se lamenta pentru acestea. Nu lipsesc nici momentele în care se resimte discriminarea, dar acestea sunt receptate pur și simplu ca încercări ale vieții. E un tablou cald și foarte uman din care răzbate un viu simț al comunității, nu departe de experiența a multora din România crescuți în „cartier”.
Din nefericire, pe măsură ce se îndreaptă spre evenimentele maturității, cartea devine tezistă, toate întâmplările sunt abordate din perspectiva genului și a rasei. Deși autoarea spune că nu apreciază în mod deosebit politica, cartea, după ce trece de perioada copilăriei și tinereții, devine un model de corectitudine politică, și riscă să piardă conexiunea empatică cu cititorul.

joi, 16 mai 2019

The Sisters Brothers

The Sisters Brothers

Frații Sisters, Franța, România, Spania, Belgia, USA 2018, regia Jacques Audiard, cu John C. Reilly, Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhaal, Riz Ahmed

Frații Sisters sunt doi frați, pistolari fără pereche din Vestul Sălbatic. Aparent un western. Însă, asemeni omului contemporan personajele se confruntă cu probleme existențiale. Preumblarea prin pustiu în scop de a elimina la comandă diverși indivizi îndeamnă la meditație privind sensul vieții. Iar cei doi frați, Eli și Charlie, magistral interpretați de John C. Reilly, respectiv Joaquin Phoenix, ni se descoperă a fi în fapt profund nemulțumiți de existența lor.
Descoperim astfel un film despre inadecvarea rolului pe care îl jucăm în viață, și năzuințele noastre profunde.
Galeria de personaje este completată de un aventurier boem cu aspirații literare (jucat de  
Jake Gyllenhaal), și un căutător de aur cu aspirații socialiste (Riz Ahmed).
Acest banchet al inadecvării este desigur îngroșat de decorul de western care stârnește cu totul alte așteptări spectatorului, nicidecum o galerie de personaje aflate în criză existențială. De aici și destul momente comice care fac experiența cinematografică agreabilă, pe fondul unui subiect extrem de serios.
Și da, a fost filmat în România.

luni, 13 mai 2019

Sorbet de țelină


Sorbet de țelină

Sună neobișnuit, țelina o știm mai mult ca ingredient în ciorbă, dar iese un desert minunat.

Avem nevoie de:

O cana de zahar,
O cană de apă,
Jumătate de kilogram de tulpină de țelină,
Un praf de sare,
Zeama de la o lămâie.

Puneți la foc apa cu zahărul până începe sa fiarbă. Lăsați siropul să se răcească.
Tăiați tulpinile de țelină mărunt.
Puneți tot, sirop, țelina tăiată, sucul de lămâie, sarea în robot și amestecați bine, sa iasă o pasta fină.
Scurgeți sucul din acest amestec prin strecurătoare.
Dacă aveți o mașină de înghețată e excelent utilizați-o conform instrucțiunilor sale, veți obține un Sorbet fin. Dacă nu, dați la congelator, dar nu uitați să amestecați din când în când pentru a nu face ace de gheață în mod excesiv.


joi, 9 mai 2019

How to Ditch Your Fairy

Justine Larbalestier, How to Ditch Your Fairy

E vorba de o carte scrisă pentru adolescenți, dar care merge citită la orice vârstă, cu condiția să credeți în zâne.
Într-un oraș imaginar, oamenii cred (nu toți, dar majoritatea, mai ales adolescenții) că au o zână care îți conferă anumite puteri. Eroina cărții, Charlie, are o zână care o ajută să găsească loc de parcare oriunde ar merge cu mașina. Pare tare interesant, dar nu e chiar așa, pentru că s-a săturat să fie luată pe post de talisman norocos la parcare. Și vrea să scape de zână.
Aventurile sunt amuzante, și cu câteva lecții de reținut.
Cu o engleză plină de slang pe gustul teenagerilor, e o lectură....

joi, 2 mai 2019

Ryszard Kapuściński. A life

Artur Domoslawski, Ryszard Kapuściński. A life


Ryszard Kapuściński este fără îndoială unul dintre autorii mei preferați. Cărțile sale Împăratul (despre negusul Etiopiei) Șahinșahul (Șahinșahul Iranului) sunt capodopere ale reportajului literar, cărți mai profunde despre realitățile exercitării puterii decât o sută de tratate docte de politologie.

Întotdeauna mi-am pus întrebarea cum a reușit un reporter venit din Polonia comunistă (Ryszard Kapuściński a activat ca reporter angajat la ziare sau la agenția de stat poloneză, în vremea când Polonia era un stat care aplica socialismul real, democrația populară) a reușit să activeze și să scrie astfel de cărți de valoare (și succes ) universal. Desigur cărțile sale au o anumită tentă de stânga, combat într-o oarecare măsură „imperialismul” occidental, dar în același tonuri în care ar fi făcut-o și un ziarist din Franța, de exemplu.

Această biografie încearcă să ofere unele răspunsuri.

În primul rând Ryszard Kapuściński a fost un credincios al cauzei comuniste (cel puțin cea mai mare parte a carierii sale). După ce trece prin chinurile războiului în copilărie, are șansa să participe la promovarea socială adusă de comunism. Are acces la educație superioară de calitate (a studiat istoria) și participă cu entuziasm la reconstrucție într-o Polonie cu o societate efectiv traumatizată și dezarticulată de război, unde stalinismul, cu toate racilele sale, reprezenta o oază de normalitate față de trecutul recent.
Mai mult, după moartea lui Stalin in 1953, în Polonia se instaurează un regim care practică o formă mai blândă a regimului de democrație populară. În legătură cu acest dezgheț ia avânt și cariera lui Ryszard Kapuściński, care cu talent și curaj scrie reportaje realiste în total contrast cu limba de lemn a realismului socialist practicat la nivel oficial. Astfel că rămâne atașat mereu ideii comuniste, iar acolo unde constată lucruri negative este un credincios al sistemului care consideră că toate lucrurile acestea vor fi perfecționate, reparate. În orice situație. a rămas un „tovarăs de încredere”, și sistemul nu s-a îndoit niciodată de loialitatea sa.
Desigur libertatea sa de exprimare se exercita prin practica unei arte a compromisului. Un exemplu. Fiindu-i comandat de chiar șeful partidului comunist polonez un articol aniversar privind 500 de ani de la batalia de la Grunwald (pentru cine nu stie istoria Poloniei, menționez că pentru polonezi e un eveniment important, ceva în genul luptei de la Podul Înalt în istoria noastră), Ryszard Kapuściński a scris un articol in care lua un interviu țăranului care lucra tocmai tarlaua de pământ pe care s-a dat bătălia în vechime. Țăran care se bucura că vine multă lume în satul lui pentru comemorarea evenimentului, dar își exprima îngrijorarea că vor călca în picioare tot terenul și vor strica recolta. Evident nimic laudativ la adresa ștabilor de partid, dar nimic de criticat din punct de vedere marxist, în definitiv articolul punea în valoare „clasa muncitoare”.
Nu cel mai puțin important lucru a fost farmecul personal și știința de a-și face prieteni. Ryszard Kapuściński era apreciat ca prieten personal de mulți înalți șefi de partid, așa că lucrurile, dacă deveneau complicate, puteau fi rezolvate cu protecție „de sus”. Tot la capitolul farmec personal intră și faptul că avea multe conexiuni în partea sexului frumos, autorul având o viață sentimentală foarte bogată, nefiind tocmai un soț model sub acest aspect.
A colaborat cu poliția politică? În mod sigur da. Situația sa de corespondent aflat mai tot timpul în străinătate îl obliga să fie binevoitor cu serviciul de informații al statului comunist. Însă notele sale sunt rezumate de politică externă și internă pentru țările în care activa, uneori informații despre activitatea unor persoane din țările în care activa și care erau bănuite că sunt agenți ai serviciilor secrete americane. Nu a redactat niciodată note de delațiune politică față de alți polonezi. De altfel, activitatea sa  desfășurată în țări ale „lumii a treia” prezenta interes scăzut pentru serviciul de informații polonez și  a fost foarte rar contactat de agentul care ținea legătura cu el, iar la un moment dat dosarul său a fost închis, probabil datorită lipsei de relevanță a informațiilor pe care le furniza.

În concluzie, o carieră amestecată, cu lumini și umbre, dar care nu poate umbri nicidecum valoarea operei lui Ryszard Kapuściński.

miercuri, 24 aprilie 2019

Tropice triste

C. Levi-Strauss, Tropice triste

În postare de acum o săptămână despre deleuze îmi aminteam de Levi-Strauss. Deși structuralismul nu mai e la modă, ca acum decenii în urmă, lucrările lui Levi- Strauss în domeniul antropologiei rămân de referință.

Iată ce scria despre islam, într-o epocă în care nu plana nebunia fundamentalismului de astăzi.


„Religie profundă care se bazează mai puțin pe evidența unei revelații decît pe neputința de a înfiripa legături în afară. Față de bunăvoința universală a budismului, de dorința creștină a dialogului, intoleranța musulmană adoptă o formă inconștientă la cei care o practică, căci dacă ei nu caută întotdeauna să-i forțeze pe ceilalți să împărtășească adevărul în care cred sînt însă (și aceasta e mai grav) incapabili să suporte existența altora, ca indivizi. Singurul lor mijloc de a se pune la adăpost de îndoieli și umilință constă într-o anihilare a celuilalt, considerat ca martor al unei alte credințe și al unui alt comportament. Fraternitatea islamică este o confrerie unită întru excluderea necredincioșilor și care nu-și poate mărturisi acest caracter, deoarece aceasta ar însemna implicit a-i recunoaște ființînd”

joi, 18 aprilie 2019

Dialoguri



Dialoguri, Gilles Deleuze, Claire Parnet

Gilles Deleuze, pentru cine nu are răbdare să consulte Wikipedia, a fost un filozof influent, francez, căci Franța a ținut să dea secolului XX câțiva gânditori de elită, și Deleuze, împreună cu amicul său  Félix Guattari, sunt în serie cu Sartre și Levi Strauss.

Dialogurile, consemnate de Claire Parnet, sunt un bun rezumat al preocupărilor filosofice ale lui Deleuze.
Ce aș putea să vă spun eu, care nu sunt tocmai un specialist în ale folosofiei? În cadrul unei culturi filosofice occidentale, tributare logicii și categoriilor aristotelice precum și idealismului platonician, Deleuze este mai prieten cu perceptul panta rhei. Adevărul filosofic se poate regăsi, după Deleuze, în eveniment, în unicitate, în devenire, în act, în punctul de fugă și nu în categorii și existențe ideale. S-ar fi simțit în mod sigur confortabil printre sofiștii care iubeau paradoxul. Desigur este conștient de dificulatetea abordării, în definitiv și conceptele sale filosofice sunt tot eveniment și unicitate și trebuie asumate ca atare.
Obsedat de psihanaliză putem se ne exprimăm rezerve despre concluziile sale în domeniu, măcar și din perspectiva faptului că moda psihanalizei s-a mai domolit. Preocupat de politică și revoluție, ca orice francez, probabil că istoria nu i-a confirmat ideile în domeniu. Însă aprecierile sale în domeniul teorii literare și postmodernismului rămân în mod sigur actuale.
Dacă mai aveți timp de filosofi în lumea asta agitată, dați o raită și pe la Deleuze.

duminică, 14 aprilie 2019

Românce văzute de străini

Vasile Papadopol, Românce văzute de străini

O lucrare din serie cu cea a lui Iorga cu „Călători străni...”, dar limitată ca scop la modul cum au perceput aceștia femeia în Țările Române.
Dincolo de can-can - uri care stau bine oricărui zicător de snoave de călătorie, imaginea generală e pozitivă, frumoase, harnice (în mod sigur mai harnice decât consorții), cochete chiar și atunci când mijloacele materiale sunt puține, fac parte întotdeauna dintre lucrurile pozitive ce sunt consemnate de străini despre meleagurile mioritice.
Cartea în sine, scrisă pe la 1943, nu e o mare revelație, autorul e în mod sigur familiar cu genealogiile boierești și descurcă câteva situații care apar cam nebuloase din spusele străinilor neinformați, însă sigur e o lectură bună și pentru specialiști cât și ca divertisment.