sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Passengers

Pasengers, USA 2016, regia Morten Tyldum, cu Jennifer Lawrence, Chris Pratt, Michael Sheen, Laurence Fishburne

Filmul e din seria de filme cu El care o întâlnește pe Ea, femeia visurilor. Altceva nici nu mai contează. Faptul că totul se petrece pe o navă spațială cu un echipaj integral criogenat, în drum spre o lume ce va fi colonizată de pământeni, sunt doar amănunte. De fapt asta este și marea calitate a filmului, e o poveste de dragoste spusă simplu (practic sunt doar două personaje) într-o împrejurare oarecum stranie.
Filmul calchiază structura narativă a Titanicului. El e pasagerul de la clasa de jos (fără acces la cafea cu lapte) trezit accidental din hibernare, cu abilități tehnice și un stil direct. Ea e sofisticată și frumoasă. Inevitabil e dragoste.
Jennifer Lawrence și Chris Pratt nu sunt Kate Winslet și DiCaprio, și nici nu trebuie să fie, pentru că aici miza este simplitatea și nu exuberanța flamboiantă a pachebotului de lux.
Bineînțeles nava nu se scufundă, dar stă să explodeze. Prilej de ceva acțiune și un happy-end.

duminică, 1 ianuarie 2017

And the winner is....

Ca la orice început de an top-ul anului trecut.

1. Hail, Caesar! Într-un an an care nu a venit cu producții extraordinare frații Coen arată că știu să facă filme bune în continuare.
2. Arrival, SF anului.
3. Hrutar, tragedie antică cu oi, undeva în Islanda.
4. Youth, Sorrentino, excelență estetică.
5. The Hateful Eight, Tarantino, nimic de zis în plus.
6. Zootopia, animația anului.
7. The Secret Life of Pets, concurența la animația anului.
8. Eddie the Eagle,  un film foarte simplu, dar foarte bine construit.
9. Finding Dory, lecție cum se face un sequel.
10. Jungle Book, lecție cum se face un remake.

Aș mai menționa documentarul artistic  Monsoon, o declarație de dragoste pentru India greu de încadrat în orice clasament, și The Brothers Grimsby, pe care îl las totuși în afara listei de 10 pentru că unorul său nu place chiar la toată lumea.

duminică, 25 decembrie 2016

Pulgasari - cinemateca


Pentru că am scris despre cartea Hollywood la Phenian, care povestește despre uimitoarea răpire a regizorului sud-coreean Shing Sang-ok pentru a fi dus să facă filme în Coreea de Nord, comunistă, iată două vorbe despre cel mai celebru film făcut de acest regizor cât s-a aflat în Coreea de Nord.
Pulgasari (scris și Bolgasari sau Polgasari) este un film inspirat pe larg de filmele japoneze din seria Godzilla. De altfel, pentru efectele speciale a fost angajat de nord-coreeni chiar studioul Toho din Japonia, cel care realiza seria Godzilla. Și aceștia au fost semi-răpiți, ei fiind angajați cu promisiunea că vor lucra pentru un film chinezesc, printr-o companie chineză, Abia mai târziu au descperit că lucrează la un film nord-coreean. Astfel că efectele speciale sunt OK pentru anul 1985.
E o poveste cu un monstru invincibil care mănâncă fier, și devine in ce în ce mai mare și mai puternic. Desigur filmul e făcut în cheie marxistă. Pulgasari, adică această Godzilla în versiune Coreea de Nord, are conștiință de clasă și ajută pe niște sărmani fermieri asupriți de lorzii locului în lupta lor de eliberare.
E unul dintre cele mai ciudate filme, un amestec de elemente de film comercial cu propagandă ideologică. Dacă vreți să vă minunați îl găsiți on-line.

sâmbătă, 17 decembrie 2016

Rogue One


Rogue One, USA 2016, regia  Gareth Edwards,  Felicity Jones, Diego Luna, Forest Whitaker, Riz Ahmed

Rogue One a fost făcut cu țintă sigură nostalgicii seriei Star Wars. Este absolut de admirat efortul realizatorilor de a face un film care să arate cât se poate de mult precum seria originală din anii 1970-1980.
Sub acest aspect, ca unul din cei care am fost încântat în copilărie de imaginația lui George Lucas, nu pot decât să mă declar satisfăcut.
Desigur scenariul nu plesnește de originalitate, și e previzibil chiar dincolo de faptul că e un prequel al cărui deznodământ îl știm din seria originală. Unii își mai amintesc că în primul film al seriei (A New Hope) se vorbește de niște rebeli care s-au sacrificat ca să facă rost de planurile Stelei Morții, arma absolută a Imperiului.. Acest film este povestea lor. Poveste tragică cu o victorie amară, și de aceea realizatorii s-au inspirat mult din imaginile din The Empire Strikes Back. ceea ce nu e rău, căci toți admiratorii seriei consideră acel film ca un vârf artistic pentru Războiul Stelelor. Forța filmului stă în amănunte, în scenele create cu imaginație, și cu un pic de umor adus de un robot imperial capturat de rebeli, plin de sarcasm. Astfel că le iertăm că nu au rezistat modei de a pune ca personaj principal o eroină, cu nota că au adăugat și un personaj principal masculin credibil, astfel că lucrurile funcționează ceva mai bine pe ecran.
După semi-duda din Star Wars: Episode VII - The Force Awakens aș prefera ca povestea Star Wars să fie continuată de echipa din Rogue One, iar J.J. Abrams să fie trimis la plimbare.

vineri, 9 decembrie 2016

Storks, Berzele


Storks, Berzele, USA 2016, regia Nicholas Stoller, Doug Sweetland

Nu am avut mari așteptări de la această producție care vine de studiourile Warner. Așa că am fost plăcut surprins de calitatea poveștii. Berzele s-au reprofilat pe distribuit telefoane. Mai rentabil decât adus copii.
Lucrurile se încurcă, căci totuși o comandă trebuie livrată. Și eu un copil. Misiune dificilă pentru Junior care își vede ruinate speranțele  de promovare (și berzele sunt angajați, să știți). Prilej de multe aventuri năstrușnice, cu o bandă de lupi zănatici care vrea să captureze copilul și un porumbel isteric care o face pe dedectivul în acest caz.
Sunt o mulțime de momente tratate cu haz și inventivitate care se potrivesc perfect cu mesajul general pozitiv  de  a prețui valorile familiei.

vineri, 2 decembrie 2016

Kubo and the Two Strings

Kubo and the Two Strings, USA 2016, regia Travis Knight

Poveștile japoneze au nevoie de multă gingășie pentru a fi redate. Sunt delicate ca o frunză înroșită de toamnă, suspendată între frumusețea de o clipă în soarele toamnei și iminenta fatalitate a iernii.
Cei de la studiourile Laika, celebri cu Coraline și ParaNorman au primit provocarea.
Într-adevăr imaginile sunt superbe. Jocul cu personaje inspirate din origami este deosebit de reușit. Tot filmul este o pictură japoneză și nu veți regreta că l-ați văzut.
Partea mai slabă este povestea. Scenariștii au încercat să facă dintr-o poveste japoneză o poveste cu acțiune în stil occidental. Și au greșit la capitolul „gingășie” de care aminteam mai sus.

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Snowden


Snowden, Franța, Germania, USA 2016, regia Oliver Stone, cu Joseph Gordon-Levitt

Pst! Pst! Mă urmăresc? ...!?
Americanii desigur! Agențiile de spionaj de spionaj americane în mod sigur știu că ați citit acest post pe blog.
Dacă mai aveți curajul să continuați, și nu ați închis imediat calculatorul, de frica agenturilor străine, o să vă spun că nu vă recomand să vedeși acest film nici măcar online.
Snowden e celebrul fost spion (acum orice geek cu computer se crede spion dacă lucrează pentru guvern și hacker dacă nu) care a dat pe goarnă că guvernul USA ascultă toate comunicațiile electronice din lume, ba mai mult, pot intra și pe computatorul tău de acasă să vadă ce filme porno ți-ai mai descărcat.
Faptul în sine e destul de nasol, și la vremea sa a trezit multă mânie.
Filmul, dimpotrivă, nu stârnește niciun interes. Scenariul e plin de toate clișeele imaginabile despre cum evoluează personajul de la entuziasmul inițial la problematizarea morală a job-ului pe care îl face, sau cât de rău e guvernul american care lovește tot felul de ținte nevinovate în acțiunile sale.
Oliver Stone putea mai mult pe vremuri decât să facă un fel de docudramă cu buget mare, cum e filmul ăsta.

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

Arrival, Primul contact



Arrival, Primul contact, USA 2016, regia Denis Villeneuve, cu Amy Adams, Jeremy, Renner, Forest Whitaker,

În mod sigur un SF care atrage atenția. În armata de filme cu invazii extraterestre, acest film este un film în care extratereștrii sunt numai un pretext pentru a medita despre noi, oamenii.
E un film care pote fi ”citit” în multe feluri, referințele la Dumnezeu, religie, viață, moarte, timp, semn și semnificat, fiind complexe și bine încadrate în poveste. Așa că trebuie să-i menționez pe Ted Chiang și Eric Heissserer care sunt ”vinovați” de această poveste excelentă.
Cinematografic, filmul mizează pe cadre strânse, meditative, fără multe zorzoane, concentrat pe narațiune. Muzica adaugă acestei atmosfere, sau se remarcă prin absență atunci când este cazul.
Și în final o notă de 10 pentru Amy Adams pe umerii căreia se află acest film emoționant.