vineri, 28 ianuarie 2022

Sous le ciel d Alice

 


Sous le ciel d Alice, Franta 2020, regia Chloé Mazlo, cu Alba Rochwacher, Wajdi Mouwad

Un film despre războiul civil din Liban izbucnit în anii 1970. Cu o perspectivă pur umană, fără nimic politic. Este perspectivă  une familii libaneze, el localnic, ea o elvetianca stabilita in Liban, din ceea ce am spune că e clasa de mijloc libaneză, cum suportă ei și rudele lor rigorile războilui civil.

Un film cu tot felul de inserturi care aduc informații de context (inclusiv animație), fără îndoală un film foarte creativ la nivelul expresiei artistice.

Însă aceste inserturi vin și cu riscul de a crea un efect de sterlizare a dramei, oarecum edulcorată și conceptualizată.  

joi, 27 ianuarie 2022

Cronicile brancovenesti

 

Cronici brancovenesti (antologie glosar si bibliografie de Dan Horia Mazilu)

Sunt cronicile acestea despre cunoscutul domnitor Constantin Brâncoveanu (domnitor în Tara Românească 1688-1714) o lectură de interes? Ce ai putea afla mai mult despre un personaj, care altfel ocupă spații generoase în lucrările istoricilor?

În primul rând istoricii sunt foarte ocupați cu politici, sau, alții, de reealizările culturale, numeroase și remarcabile, ale domnitorului.

Însă niciun istoric nu a fost preocupat să descrie ce însemna să fii domnitor al Țării Românești în acel moment de cumpănă de veacuri și de mari transformări la scară europeană.

Cronicile (favorabile sau nu domnitorului) îți vor descrie „meseria” de domnitor mai bine decât a făcut-o vreun istoric. Și era „meserie” grea. Contextul era unul foarte complicat, Imperiul Otoman, după asediul eșuat în fața Vienei din 1683, se afla în defensivă, structurile sale politice, elitele sale fiind sub semnul eșecului de neoprit. De aici, continuă nervozitate la nivelul administrației otomane, rotiri disperate de cadre, va fi chiar și o revoltă care conduce la detronarea sultanului. Pentru Brâncoveanu aceasta însemna eforturi disperate de a anticipa schimbări de politici rapide, neașteptate, și a se adapta cerințelor imperiului.

În plus, dominația asupra principatelor române devine disputată, habsburgii în primul rând, apoi Imperiul Rus, ceea ce înseamnă încă și mai mult stres asupra domnitorului care trebuie să navigheze între interese diverse.

Problemele financiare sunt foarte presante. Imperiul Otoman era în criză evidentă din punctul de vedere al capacității de a face față cheltuielilor. Inflația introdusă de economia de schimb în plină expansiune în Europa de Vest, lovește greu în Imperiul Otoman care se bazează pe venituri fixe ale unei economii eminamente funciare. De aici cereri de plăți anticipate ale tributului (care adaugă la costul general și dobânzile mari cerute pentru a se face rost de bani în momentul în care tributul este cerut), presiune pe obligațiile de prestatii în natură (furnituri, lucrări la poduri, la cetăți) care se înmulțesc, mai ales în condițiile în care campaniile militare în zonă sunt practic permanente. Si practic o dublare a tributului care este acceptată de domnitor.

Urmărirea domnitorului în activitatea sa prin care reușește să se descurce între atâtea probleme, este fascinantă.

Este citirea acestor cronici o lectură în sine plăcută?

Principala cronică este cea lui Radu Greceanu, logofăt la curtea domnitorului, care se vrea o cronică oficială. Limba este una plăcută, inevitabilele arhaisme nu fac textul unul greu inteligibil,. Să nu uităm că logofătul Radu Greceanu este și unul din traducătorii Bibliei de la Bucuresti tipărită prin grja predecesorului la tron al lui Brâncoveanu, Șerban Cantacuzino, lucrare care este considerată de toți specialiștii ca bază a ceea ce a devenit limba românnă literară. Este o cronică influențată evident de valorile umanismului, autorul vorbește de virtu, termenul consacrat în literatura renascentistă italiană, pentru a descrie calitățile individului care parcurge calea cunoașteii de sine și a naturii, individul ca imagine a perfecțiunii divine. Domnitorul Brâncoveanu este suma acestor calități. Într-o lume tulbure, amenințată din toate părțile, el apare ca principiul care asigură  armonia universului prin faptele sale, chiar și cele mai mărunte, consemnate cu asiduitate de către cronicar.

Colecția este completată de o Cronica anonimă (favorabilă) și Cronica lui Radu Popescu, nefavorabilă lui Brâncoveanu. Cele două cronici sunt scrise într-un stil moralist, foarte vioi. Radu Popescu, a făcut parte dintr-o partidă de boieri care au uneltit împotriva domnului, a fost iertat (deși în mod normal ar fi putut fi executat după legea vremii), dar nu a primit funcții, cariera sa capatand avant abia spre batranețe, sub cei care au urmat la tron lui Brâncoveanu. A fost doar unul dintre secretarii de limbă latină în cancelaria domnescă. Se simte  familiaritatea scriitorului cu modelele literare Europene, o bună cunoaștere a situației politice internaționale (problemele razboiului de succesiune la tronul Spaniei, interesele puterilor europene implicate, e doar un exemplu). Fiind o cronică critică la adresa lui Brîncoveanu, Radu Popescu experimentează pe terenul ironiei și satirei.

Una peste altă, nu e nicidecum o lectură a unor texte prăfuite, medievale, ci chiar pot fi o lectură plăcută.

miercuri, 26 ianuarie 2022

Noua ordine

 

Nuevo orden, Mexic 2020, regia Michel Franco


Noua ordine este o distopie angoasantă despre o societate care, din păcate, seamănă mult cu ceea ce trăim astăzi. Într-o lume extrem de polarizată între bogați și săraci între clase nu mai există nicio comunicare, numai ură și dispreț. Cu riscul exploziei sociale. 

Rezolvarea din film este cea a dictaturii militare. Ordinea (nouă) este o societate încă și mai înfiorătoare decât detestata stare a dezbinării sociale.

Cei câtiva care încearcă să mai stabilească o punte de comunicare sunt primele victime ale Noii ordini.

E un film avertisment despre rezultatele polarizării sociale fără limite, dar și față de iluziile unui regim de mână forte care ar rezolva criza.

E un film interesant, cu avertismentul că nu e un film comod de vazut, fiind multă violență.

marți, 25 ianuarie 2022

Trei Etaje

 


Tre Piani, Italia 2020, regia Nanni Moretti, cu Ricardo Scamarcio, Alba Rohrwacher


Filmele italiene, chiar și atunci când nu strălucesc, reușesc să fie plăcute prin atmosfera specifică Italiei, căldură umană care se degajă în mod natural, mai ales atunci când e vorba de relațiile de familie.

În cazul acestui film, din păcate, nici măcar la capitolul acesta, unde italienii sunt de neîntrecut, nu puncteză. În loc de naturalețea relațiilor umane, povestea se cramponează în drame psihilogizante absolut forțat construite. Într-o poveste cu familiile care conviețuiesc într-un condominiu burghez din Italia, nici măcar o dramă de moravuri „cinstită” nu reușeșete să se desfășoare, datorită tentației simplificatoare a rezolvărilor „deus ex machina”  oferite de așa-zisele drame psihologice.

Prezența pe afiș a lui Ricardo Scamarcio, altfel un actor foarte plăcut, nu salvează cu nimic plictiseala generală din film.



sâmbătă, 15 ianuarie 2022

Servicii proaste pe litoral: o tradiție?


Telegraful, 8 august 1887


Ne-am obișnuit să ne plângem (cu temei sau nu) de serviciile proaste și scumpe  de pe litoralul românesc. Interesant este că și străbunicii noștrii făceau cam același lucru, dovadă această notiță din Telegraful  din 8 august 1887. Adică se plângeau de  „... viața foarte scumpă, mudăria, neîngrijirea și prosta hrană de prin oteluri și restaurante, e lucru desgustător”.

marți, 11 ianuarie 2022

O reclama pentru lecții de pian


Această este o reclama pentru lecții de pian din 1888 din Adevărul.

Cine era aceasta doamnă care se străduia să completeze bugetul familiei cu aceste lecții de pian? Care nu costau tocmai puțin, căci o camera la hotel în centrul Bucureștiului în acea vreme era vreo 2 lei.  Și se recomandă ca elevă a lui Marmontel. Antoine François Marmontel era în acea vreme un reputat profesor la Conservatorul din Paris și nu oricine se putea mândri ca i-a fost elev.

Cocorăscu (in grafia vremii era Cocorescu) e o familie de vechi boieri valahi, pentru care arborele genealogic urcă până la domnitorul Vlad Călugărul ( domnitor în Țara Românească 1481, 1482-1495).

Consultând genealogia acestei familii găsim în secolul al XIX-lea, într-o ramură a acestei familii, pe  Ioan Cocorăscu care a fost căsătorit cu o Iulia Blaremberg.

Ce cauta cineva cu acest nume exotic pe meleagurile valahe?

Familia van Blarembergue are origini prin Tarile de Jos. Capătă ceva faimă cu Louis Nicolas van Blarembergue (1716—1794) devenit pictor la Curtea lui Ludovic al XVl-lea, Regele Franței.

Un nepot al sau născut în 1772, Johann (Jean, Ivan Pavlovici)  va ajunge în Rusia în 1797 cu valul de francezi ajunși în pribegie datorita revoluției din Franța.

Cu ceva carieră militară în spate, în 1804 este angajat definitiv în armata rusă. Cariera sa este una ascendentă, activând pe lângă contele Voronțov, guvernatorul Odessei. De activitatea sa este legata înființarea Muzeului de arheologie din Odessa, fiind printre primii care au realizat săpături sistematice în acea zonă.

Este primit în rândul nobilimii ruse. A fost un apropiat al lui Puskin în timpul exilului acestuia din 1820—1827. Chiar se spune că fiicele lui Ivan Pavlovici Blaremberg, Elena și Zenaida, au fost inspirația pentru Puskin să scrie Evgheni Oneghin.

Printre copiii lui Ivan Pavlovici Blaremberg este și Vladimir născut în 1806 la Odessa. Pe acesta destinul îl va duce în Țara Românească. Începe, ca mulți tineri de familie nobila din Rusia, o cariera militară. Astfel, în 1829, când sunt ocupate țările române de către Rusia, ca urmare a înfrângerii otomanilor și a  păcii de la Adrianopol, tânărul  Vladimir Blaremberg este ofițer de stat major în armata de ocupație din Valahia.

În aceste împrejurări o cunoaște pe Pulheria Ghica, sora spătarului Alexandru Dimitrie Ghica, cu care se căsătorește în 1830. Hotărât sa rămână aici, este integrat în proaspăt formata armată a Valahiei, bineînțeles beneficiind și de protecția lui Alexandru Ghica, care, de altfel, în 1834 devine domnitor al Tării Românești.

Urmează o cariera începută sub auspicii favorabile, însă vor fi suișuri și coborașuri, căci relațiile cu cumnatul său princiar nu au fost mereu cordiale. 

Având pasiunea arheologiei ca și tatăl său, Vladimir Blaremberg ne lasă unele din primele cercetări arheologice sistematice de pe teritoriul Valahiei. 

Conform standardelor epocii, un bun frate trebuia sa aibă grijă și de "căpătuirea" surorilor sale. Astfel că invita la București pe cele doua surori încă nemăritate, Elena si Eliza. 

Eliza Ivanova Blaremberg era născută in 1810. S-a format practic în anturajul soției contelui Voronțov, Elisabeta, adică avea educația corespunzătoare pentru a face parte din curtea unei mari doamne care participase la întrunire din marile saloane unde se punea la cale diplomația europeana. 

Planurile de căsătorie la București nu se vor materializa. 

Însă dintr-o relație cu pictorul  Charles Dussault, cel care a lăsat o multitudine de imagine ale spațiului românesc în perioada aceea de început a modernizării, va rezulta o fiică, Julie/Iulia, care va creste în casa fratelui său. Această Iulia este cea care se căsătorește cu Ioan Scarlat Cocorăscu și este  persoana din reclamă.

De notat ca Eliza Blaremberg va avea o mare contributie la dezvoltarea învățământului pentru tinere, fiind directoarea Școlii centrale de fete între 1857 și 1864.

Iulia Cocorăscu a avut la rândul său un fiu celebru. Si nu e de mirare  că o mamă cu activitate de pedagog în domeniul muzicii a crescut pe Scarlat Cocorăscu, nimeni altul decât primul director și întemeietorul Operei Naționale din București. 

Surse

Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească, vol. I, coord. M.D. Sturza, 

GHEORGHE LAZĂR, Boierii din Cocorăşti: începuturi şi descendenți. Revista istorică, Serie noua, tomul XXIV, Numărul 1-2, 2013,

CĂTĂLINA OPANSCHI, un jurnal de călătorie inedit al colonelului Jean Moret de Blaremberg, 

Adevărul 25 august 1888



luni, 10 ianuarie 2022

Gamaleya


 Mica notița copiată mai sus e din ziarul  Adevărul din 25 august 1888. 

Dacă nu stiați de unde vine numele Institutului Gamaleya (în transcrierea vehiculată astăzi), devenit celebru ca primul producător al unui vaccin anticovid, este de la acest medic și biolog rus, descoperitor al vaccinului împotriva holerei, folosind metoda aplicată de Pasteur în vaccinul antirabic. De altfel Gamaleya lucrase cu Pasteur înainte de a se întoarce la Odessa.

sâmbătă, 8 ianuarie 2022

Biserica in antichitatea târzie

Heni-Irenee Marrou, Biserica in antichitatea târzie 303-604

Cartea aceasta e un fel de clasic în studiul instituției bisericii în perioada târzie a antichității. 
O lume decadentă, in care instituția bisericii se inradacineaza temeinic, profitând de ultimele sclipiri ale culturii și organizării juridice clasice, pentru care devine de fapt depozitarul pentru evil ce tocmai se naște pe care îl numim fie medieval fie chiar epoca întunecată. 
O instituție vivace, plina de lupte personale, schisme, dezbateri teologice subtile greu de înțeles pentru neinițiați. 
In joc intrezarim desigur întotdeauna puterea. Instituția bisericii, într-o lume unde statul imperial clasic se dezmembrează, devine în fapt un vehicul important al puterii. 
Dezbaterile despre natura Trinitatii, aduc, sa îmi fie iertata comparația, cu dezbaterile de astăzi din social media: fiecare susține o teza fiind interesat prea puțin de adevăr sau înțelegerea cu celalalt, cât mai ales de a-și impune punctul de vedere. Nu lipsește nici fenomenul fake news, se scriu lucrări sub nume false pentru a decredibiliza inamicii. Într-o lume în care distantele erau greu de acoperit, încă și mai greu în aceasta epoca de sfârșit al vechii lumi, ținând seama de prăbușirea autorității imperiale și a relativei siguranțe pe care o asigurare aceasta în Epoca sa de glorie, fiecare comunitate era cantonat în adevărul ei, cu minima comunicare cu cei din afara. Astfel ca orice fals devenea credibil. Adăugați la aceasta și prăbușirea educației în Epoca antichității tarzii, astfel se creează cadrul ca enormități care astăzi ne par ca imposibil d e crezut, atunci puteau trece cu ușurință ca adevaruri, fiind prea putini cei care mai aveau cunoștințele necesare sa sesizeze inadvertente. 
O lectura excelenta. Și, de reținut, cea mai veche icoana din lume păstrată pana astăzi, se afla la Kiev. Un motiv sa vizitați capitala vecinilor. E din secolul al VII le-a și înfățișează pe sfinții Sergiu și Bacchus.