luni, 27 iunie 2022

Elvis

 

Elvis, USA 2022, regia Baz Luhrmann, cu Austin Butler, Tom Hanks


Dacă scopul filmului Elvis este acela de a ne face să fredonăm din nou melodiile care l-au făcut celebru pe Regele Rock and Roll, eu zic că au reușit. 

Partea muzicală a filmului este în mod sigur o reușită, și fiind vorba de o poveste despre un star al muzicii, acest fapt este suficient pentru a valida filmul.

A fost găsit tonul potrivit pentru a descrie contextul muzical în care s-a născut fenomenul Elvis, dar, încă și mai inspirat, Elvis este adus în actualitate prin inserturi muzicale hip-hop. Elvis era un tip cool din anii 1950, așa cum sunt cool cei care domină topurile astăzi.

Austin Butler se achită bine de misiunea de a personifica pe Elvis, desigur, e imposibil de prins în toate detaliile charisma fără egal a Regelui, dar una peste alta îi „iese” rolul.

Replica este dată de Tom Hanks in rolul mult criticatului manager al lui Elvis Presley, Tom Parker, și Tom Hanks este insidios cât cuprinde, adică este din nou un actor superlativ, de această dată într-un rol negativ.

Dacă filmul are părți slabe, acestea sunt la partea narativă. Scenariul se mișcă greu, filmul e lung, cam prea lung, și asta în ciuda unor caractere destul de liniare, uneori slab caracterizate. Sunt personaje secundare care ar trebui chiar să aibă o greutate în film  care sunt efectiv schematice. Totuși, reușesc și aici, pe partea narativă, câteva momente bune, care fac scuzate lipsurile în construcția poveștii.

La aceasta se adaugă cinematografia îngrijită și atmosfera de epocă, ambele contribuind la reușita spectacolului.

duminică, 5 iunie 2022

Czechoslovakia. The State that failed


 

Mary Heimann, Czechoslovakia. The State that failed

O carte despre un stat cu o istorie clar delimitata. Cehoslovacia a luat ființă în 1918 pe ruinele Imperiul Austro-Ungar și a dispărut la 1 ianuarie 1992 prin separarea Cehiei și Slovaciei.

Un obiect de studiu care poate fi privit ca simplu prin întinderea în timp bine determinata.

Un obiect de studiu care însă presupune multe nuanțe și demistificari. Cehoslovacia a fost privita ca un stat model pentru centrul și estul european. Chiar și disoluția a fost comentata favorabil, ca un divorț civilizat, respectând standardele unei civilizații europene. Totuși sunt și destule umbre. Naționalismul ceh nu a fost mai puțin agresiv decât alte naționalisme interbelice, inclusiv fata de partenerii în întemeierea statului, slovacii.

Comunismul Cehoslovac are o "primăvara" in 1968, o mișcare spre "comunismul cu fata umana", dar asta nu înseamnă că regimul comunist din Cehoslovacia nu s-a bazat pe o o larga acceptare din partea populației.

De fapt, cel mai interesant pasaj din carte este comentariul lui Vaclav Havel, militantul anticomunist Cehoslovac cu renume mondial, ajuns și președinte al Cehoslovaciei după căderea comunismului, despre societățile post-totalitare. Havel sesiza ca societățile din anii 1970, 1980 din tarile comuniste din estul Europei, Cehoslovacia in particular, constituiau societăți post-totalitare. Coercitia violenta era rar întâlnită, nu mai era totalitarismul violent al lui Stalin. De fapt era cultivat un conformism general cu avantaje reciproce pentru putere și populație. Exemplul lui Havel era afișarea unui slogan marxist într-un magazin de legume-fructe. Desigur nimeni nu crede în slogan, și în definitiv nimeni nu cerea în mod imperativ ca acel slogan să fie acolo. Scopul afișării nu era unul de propaganda și impunere a unei anume valori, ci era doar semnul conformismul. Puterea era asigurata ca individul nu va fi deranja exercitarea puterii, iar individul se putea bucura de dividendele conformismul său, anunțându-și fără echivoc poziția. Astfel se construieste  un sistem în care cetățeanul renunță la valorile sale pentru a se bucura de avantajele triviale ale societății de consum în masa. Cetateanul nu mai este parte în contractul social în care ceda o parte din libertatea sa statului în schimbul securității, ca în societățile moderne, libere, ci intr-un sistem în care cetățeanul susține statul in schimbul unor beneficii materiale.

Vaclav Havel avertiza încă din anii 1980 ca exista tentația ca și societățile din ceea ce era cunoscut ca "lumea libera" sa adopte același model.

Fiind astăzi în anul 2022, ma întreb dacă nu cumva avertismentul lui Vaclav Havel nu s-a și împlinit, și nu trăim, cu iluzia libertății, de fapt in societăți post-totalitare, cu nimic mai bune decât societățile comuniste din anii 1970—1980.

Cel puțin e o tema de reflecție. 

sâmbătă, 4 iunie 2022

Memoriile unui tradator


 Lupu C. Kostaki, Memoriile unui trădător

Această carte e o ocazie, destul de rară, de a va întâlni cu punctul de vedere asupra unor evenimente istorice importante (România în Primul Război Mondial) care nu a fost validat ca istorie oficiala, adică ceea ce nu veți auzi niciodată la școală.

Lupu Kostaki urmaș al unei importante familii de boieri din Moldova și-a construit o cariera în administrația românească la sfârșitul Secolului al XIX-lea începutul de Secol XX. A activat, ca încadrare într-un partid, în rândul conservatorilor, în principal în grupul atipicului politician P. P. Carp. A avut însă bune relații și cu liderii liberali.

Asa ca războiul mondial îl prinde în Consiliul administrativ al Ministerului de interne, păstrat în functie deși Ministerul era în acel moment liberal.

Lupu Kostaki se manifesta, ca și P. P. Carp, in calitate de germanofil, adică făcea parte dintre acei politicieni care considerau ca politica înțeleaptă pentru România e sa rămână, în Războiul Mondial, alături de Puterile Centrale, Germania și Austro-Unagaria, cu care avea un tratat de alianță  încă din 1883.

Cuvântul germanofil este unul care induce în eroare. Acești oameni nu erau neapărat simpatizanți ai Germaniei, dar exprimau o convingere importanta și de nestramutat: cel mai mare pericol pentru România era Rusia, și România trebuia sa se afle întotdeauna în tabăra care lupta cu Rusia. În Primul Război Mondial aceasta era tabăra Puterilor Central. 

Fiind cunoscut ca întreținând bune relații cu reprezentanții Germaniei la București, atunci când în toamanlui 1916, data fiind înfrângerea armatei române, administrația românească se retrage în Moldova, Lupu Kostaki este numit "gerant" la Ministerul de interne, adică persoana împuterniciă de către minister sa rămână pe loc în Bucureștiul ocupat, și sa tina legătură cu autoritățile germane de ocupație, încercând sa apere cât mai bine interesele populației și Statului roman. Data fiind importanta ministerului care conducea practic toată mașinăria administrativa și forțele de ordine ramase pe loc, sub ocupație, Lupu Kostaki devine cel mai important funcționar roman rămas sub ocupație, sa continue activitatea autorităților romane. 

Desigur, a avut d e rezolvat probleme insurmontabile legate de aprovizionare, in condițiile în care ocupantul avea ca politica prelevarea de resurse din România ocupata, în condiții în care resursele deveniseră oricum puține în toată Europa aflata în război. 

Au fost momente când a fost nevoie de multa insistenta pentru a se putea firma în continuare existenta Statului roman în teritoriul ocupat. 

Inevitabil a fost faptul ca funcționarii rămași în teritoriile ocupate au fost nevoiți sa colaboreze cu autoritățile germane de ocupație. In primul rand aceste autorități ale Statului roman erau tolerate de ocupant atât cât acestea se dovedeau utile în menținerea ordinei publice, realizarea unor obiective proprii ale ocupantului.  Altfel acesta le-ar fi desființat prin forța, dacă nu-i erau cumva utile. Pe de alta parte, pentru a obține o anumita protecție pentru populație în teritoriul ocupat, funcționarii romani se angajau într-un troc cu ocupantul, încercând sa facă schimburi avantajoase cu ocupanții, pentru a asigura  subzistenta pentru populație. 

Pe ansamblu lucruri au funcționat acceptabil date fiind condițiile. 

Partea neplăcută este ca după război. Lupu Kostaki a fost judecat și ținut câteva luni închis ca trădător, pentru ca ar fi colaborat cu inamicul. Acuzație fundamental hilara, pentru ca gerantul Lupu Kostaki pentru asta a fost lăsat în teritoriul ocupat, sa colaboreze cu inamicul.

De aici aceste memorii, Lupu Kostaki vrea sa se justifice, macar în ochii posterității. 


Lectura nu este tomai ușoară, deoarece autorul se lansează în lungi digresiuninsi și comentarii politice, în dauna faptelor efective. 

Totuși rămâne o lectura fascinantă care oferă o perspectiva diferita fata de istoria "oficiala". 



joi, 2 iunie 2022

Paris, arondismentul 13

 


Franța 2021, regia Jacques Audiard

Jacques Audiard e un regizor binecunoscut pentru  De battre mon coeur s'est arrêté, sau marele succes Un Prophete, iar mai recent Brothers Sisters. 
Și in acest film, pe o notă ceva mai lejera decât în precedentele filme enumerate, regizorul e interesat de tensiunea dintre rolul asumat și aspirația interioara. 
De aceasta dată surprinde lumea tinerilor contemporani. Trăind într-o lume în care rolurile sociale se succed rapid, se schimba în funcție de situație într-o societate cu o diversitate greu de asimilat, unde nu se mai pot construi cariere, sau statut social bine definit, aceasta stare de fapt se reflecta și în partea romantica a vieții. In loc de relații, este o fuga după "experiente", o imagine oglinda a vieții sociale agitate și nesigure. 
Regizorul spune povestea unor tineri din Arondismentul 13 al Parisului, in sine o contradicție și provocare, căci nu este Parisul de carte postala, ci un Paris al cartierelor de blocuri, arhitecturii brutaliste și funcționale. Pentru a exprima superficialitatea căutată și disperata a relațiilor emoționale a personajelor sale, soluția artistica, pentru unii discutabila, este cea a unei aglomerări de scene erotice fără perdea. Romantism se consuma în primul rand la nivelul epidermei, deși fiecare are și altceva de spus într-o relație. 
Filmul nu judeca, doar constata, și chiar încearcă sa încheie în nota "optimista" : dincolo de teribilismul asumat, și generația celor tineri  acum nu dorește în fapt altceva decât ceea e au cautat și părinții lor, adică relații umane profunde. 


duminică, 29 mai 2022

Noaptea regilor

 

Noaptea regilor, La nuit des roi, Franța Coasta de Fildeș, Senegal, 2020, regia Philippe Lacôte

Un film care vine din Africa e rar pe ecranele noastre. Și e un film foarte bun, deși este necesară o anumită disponibilitate pentru receptarea sa. Un tânăr din Coasta de Fildeș este condus la închisoare. Închisoarea, La Maca, este o închisoare caracteristica tarilor subdezvoltate, unde găștile de prizonieri fac legea, gardienii fiind mai mult tolerați în închisoare.
Tânărul nimerește tocmai în momentul când o schimbare a "șefului" real al închisorii, un șef de gang din închisoare, trebuie sa se retragă, practic trebuie sa se sinucidă, deoarece boala îl face sa nu mai poată controla găștile violente.
In acest moment de succesiune trebuie sa se petreacă un ritual, cineva, un povestitor, Roman îi zic în film, trebuie sa spună comunitatii de pușcăriași o poveste de la apus la răsăritul soarelui. Altfel va fi omorât. Adevărată reluare a temei Sheherezadei, într-un cadru al subumanitatii, al unei pușcării unde singura lege e violența.
E un cadru în care se construiește în fapt o odă narațiunii, poveștii, științei de a spune povesti. Cu scene care amesteca tragedia antica cu elementele unei culturi populare africane, mesajul, deși oarecum doct și tezist, se transforma în drama autentica.
Narațiunea ca sens al vieții, narațiunea ca ritual, relația narațiunii cu realitatea, hiperbola, parabola, trucurile narative, relația narațiune receptare, narațiune autor, toate sunt teme care sunt spune cu o energie fără egal. Se amesteca povestea simplu rostita, cu elemente de pseudo documentar, documentar, cinema fantastic sau de adevărat happening teatral într-o realizare oarecum năucitoare, dar în mod sigur evocatoare. 
Nu în ultimul rand la reușită filmului  contribuie actorii. Desigur niciun nume nu este cunoscut publicului internațional, însă jocul este de excepție, cu o colecție de caractere dintre pușcăriași cum nu am mai văzut, fiind construite personaje într-un timp al narațiunii foarte scurt.
Eu recomand experienta fără egal a acestui film atipic. 

duminică, 10 aprilie 2022

The Serbian Revolution 1804-1835

 

Aleksa Vučković, The Serbian Revolution 1804-1835

E carte care narează cu multe detalii mișcarea vecinilor sârbi pentru libertate de sub stăpânirea otomana, începută în 1804, ajungând la recunoașterea internațională a unui principat autonom după pacea de la Adrianopol  1829.

Este o istorie a unei națiuni mici, care trebuie sa acționeze în spațiul oferit de conflictele dintre marile puteri și sa se folosească de antagonismele dintre acestea.

Este interesant de văzut cum o mișcare începută ca o simpla răscoala împotriva abuzurilor ienicerilor staționați în provincia cu principalul sediu la Belgrad, ajunge sa coaguleze în ceva mai important, cum de la o lupta a  unor bande înarmate ale unor potentati locali se ajunge la o lupta cu obiective mai largi.

Nimic nu a fost simplu, pasiunile individuale punând mereu în pericol obiectivele generale. Și totuși, sârbii, primii între popoarele din Balcani, au reusit sa se mobilizeze în lupta pentru obiectivul libertății tarii lor. 

joi, 7 aprilie 2022

Cu Tudor Arghezi prin București

 


 Cu Tudor Arghezi prin București, Dumitru Bădița

Un demers cel puţin interesant. O biografie a celebrului scriitor din perspectiva locurilor. Iar Arghezi a fost un Bucureștean prin excelență, fiind chiar născut în București, cum putini din lumea literara din acea vreme, sfârșit de secol al XIX-LEA, erau.

Născut cu numele din acte Teodorescu, în apropiere de b-dul Dacia, în acea vreme o zona de margine, cu livezi și grădini de zarzavaturi, cunoaște lansarea literara sub oblăduirea lui Macedonski, care locuia nu departe, cam pe unde este astăzi latura dinspre Dorobanti  a ASE-ului.

Are o experienta de călugăr la Cernica și apoi chiar cu funcție la Patriarhie, amorul și neastamparul îl face sa părăsească cinul călugăresc.

La maturitate va locui într-o casa în zona Pietei Kogălniceanu, nu departe de zona străzilor Sarindari-Brezoianu unde se aflau redacțiile de gazete, centrul profesional pentru un publicist, cum era Arghezi.

Probabil se simtea bine în București, căci nu l-a părăsit nici în timpul ocupației din 1916—1918, lucru care i-a atras după război și un an de închisoare la Văcărești, fiind considerat colaborator cu inamicul.

Probabil acolo a admirat prima data dealurile învecinate, unde, când succesul literar și patronajul regal al lui Carol al II - lea i - au îmbunătățit starea materiala, a construit casa de la Mărțișor.  Patronajul lui Carol a fost plătit cu ceva articole adulatoare, astfel foarte acidul gazetar Arghezi dând dovada ca știa să - și urmărească interesul.

Și in timpul războiului atitudinea a oscilat de la admirația pentru Germania pana la pamfletul acid despre Killinger, ambasadorul german.

După război expresia prea libera a făcut sa treacă pe lista neagra a regimului comunist și nu a mai fost publicat. A trăit retras la Mărțișor, din expediente, inclusiv vânzarea cireșelor din celebra livada a casei.

Totuși și-a găsit din nou un protector. Gheorghiu-Dej după 1952 rămas singurul și necontestat șef al regimului comunist din România avea slăbiciune pentru poezia lui Arghezi asa ca din 1953 Arghezi revine în prim planul literaturii. Cu funcții, onoruri și avantaje materiale demne de un nomenclaturist. Évident poetul a știut sa se adapteze, sa scrie fără sa deranjeze regimul. 

marți, 29 martie 2022

Nunta mare la Tecuci. După Miron Costin

 


Zac. 9. Radul-vodă domniia aicea în țară la noi, iară feciorul său Alexandru-vodă în Țara Muntenească și la aceasta domniie au făcut si nunta la Tecuci fecioru-său cu fata lui Scărlet, vestit om între țarigrădéni, la care veselie era adunate doă țări, țara noastră și Țara Muntenească. Scaunele boierilor, din-a-diriapta domnilor boierii de Muldova, iară den-a-stînga boierii muntenești ținea dvorba și așea și căpeteniile de slujitori. Divanuri, case, cerdacuri, anume de această treabă făcute, cu lucrători de îmbe părțile a țărîlor, la satu la Moviléni, în malul Sirétiului, dincoace. Unde și soli streini cu daruri era veniți de la unguri și de la cîțva domni den Țara Leșască. Și au trăgănat acéia nuntă pănă a doa săptămînă cu mare petrecanii și bivșuguri.