sâmbătă, 5 ianuarie 2008

Elizabeth In Love

Dorind să fug de nămeţi şi de plictiseala m-am împotmolit într-o sală de cinematograf unde se întîmpla ceva ce semăna a drama istorică.
În fapt regizorul Shekhar Kapur comite un film despre Regina Elizabeta I a Angliei; după ce a rupt gura târgului acum ceva ani în urmă cu “Elizabeth : The Virgin Queen”, nu rezistă tentaţiei unui sequel şi astfel avem în cinematografe pe “Elisabeth : The Golden Age”. De altfel regizorul însuşi nu se abţine să nu folosească o secvenţă din primul film, într-unul din pasajele de viziune retrospectivă al reginei.
Personajul principal, regina, este întruchipat, ca şi în primul film, de Cate Blanchett care confirmă că e un mare actor, fiind cât se poate de regală şi credibilă în rolul său.
Însă interpretarea sa nu salvează filmul de la mediocritatea generală. Nu e locul de comentat prea mult asupra fidelităţii faţă de evenimentele istorice, filmul e film, şi nu lecţie de istorie, doar concluzionăm că evenimentele din film sunt departe de evenimentele istorice. Scenariul se zbate între o poveste siropoasă între Elizabeta şi Sir Walter Releigh (Clive Owen) – cine ştie că, istoric vorbind, la momentul cînd se desfăşurau evenimentele, Elizabeta avea binişor peste 50 de ani iar Releigh vreo 30 poate să se distreze cu atît mai mult faţă de această intrigă romanţioasă lipsită de orice credibilitate - şi o intrigă politică extrem de simplificată până la ridicol, în care regina vorbeşte ca din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, iar Filip al II-lea, regele Spaniei, adversarul său, este cu atât mai detestabil cu cât se comportă absolut neecologic şi taie copacii ţării, peste care se pompează ceva scene de acţiune legate de bătălia navală dintre englezi şi spanioli, în care Sir Walter Releigh se comportă mai ceva ca piraţii din Caraibe. (Faptul istoric indică anume că la momentul bătăliei personajul a stat bine mersi pe uscat). În film mai apare şi Samantha Morton ca Maria Stuart, un rol bine susţinut, dar conflictul dintre cele două regine şi încărcătura sa emoţională se pierde printre celelalte dulcegării. Pentru cei amatori de atmosferă de epocă trebuie notate costumele care sunt absolute fabuloase.
Cum evenimentul confruntării flotelor spaniole şi engleze s-a petrecut pe la 1588 iar regina Elzabeta I a mai domnit până la 1603 ar mai fi loc de făcut şi un al treila film, căci au fost vremuri intresante (de pildă atunci a început să scrie Shakespeare), dar avertizăm că, pe la noi, cei care nu au ştiut să pună capăt la timp “Epocii de aur” au sfîrşit-o prost. (“Elizabeth:Epoca de Aur/Elizabeth : The Golden Age”, regizor Shekhar Kapur, cu Cate Blanchett, Clive Owen, etc.)

Niciun comentariu: