împins de curiozitatea de cititor al romanului lui Bohumil Hrabal „L-am servit pe regele Angliei”, precum şi de pasiunea mea pentru scriitorii cehi. Trecând de traducerea nefericită a titlului filmului care se vrea neaparat originală faţă de traducerea corectă şi deja în circulaţie datorată cunoaşterii operei lui Hrabal şi de către publicul român prin intermediul traducerilor măiestre ale lui Jean Grosu, îmi rămânea o teamă pe care o resimt de fiecare dată când intru la un film pe care îl ştiu a fi o ecranizare a unui roman valoros. A ecraniza un mare roman, iar cei care au avut curiozitatea să-l citească pe Bohumil Hrabal cu „L-am servit pe regele Angliei” ştiu că e vorba de o operă extraordinară este un pariu deosebit de riscant limbajul cinematografic fiind de multe ori neputincios faţă de puterea de sugestie a cuvântului meşteşugit de un mare romancier. Aşa că, într-o proporţie însemnată astfel de ecranizări sunt dezamăgitoare.
De această dată este un pariu câştigat. Jiri Menzel, unul dintre cei mai premiaţi regiszori cehi, prinde esenţialul şi chiar şi acolo unde naraţiunea cinematografică trădează textul literar ca fir al poveştii acest lucru nu va fi simţit deloc, ba dimpotrivă ajută filmului eliminînd ceea ce din punct de vedere al spectatorului de film ar fi doar lungimi supărătoare.
Este redată cu un realism atroce combinat cu o atmosferă de fantasmă barocă, totul împachetat într-o comedie burlească demnă de marele mut, o lume care trece de la nebunia anilor 30 la ocupaţia germană, pentru a se înfunda în absurditatea unei lumi în care domneşte dictatura proletariatului. Totul văzut prin ochii unui chelner, Jan Dite (interpretat de bulgarul Ivan Barnev cu o măiestrie demnă de Chaplin), o privire lucidă şi ironică asupra devenirii unei lumi. O comparaţie cu „Forest Gump” poate fi făcută, însă numai din perspectiva tehnicii de a privi istoria şi devenirea unei naţiuni din colţul unui individ insignifiant, pentru că, dacă pentru americani asumarea naivă a marilor idealuri poate să să fie un discurs credibil, Hrabal a scris, iar Jiri Menzel a regizat din punctul de vedere al unui popor central european pentru care supravieţuirea ţine loc de mari idealuri, faptele de vitejie se rezumă la a boicota clienţii germani din restaurant, iar umorul este necesar ca sursă a izbăvirii. De aceea este un film pe care publicul român îl poate vedea cu multă plăcere, experienţa istorică şi modul de percepţie a lucrurilor fiindu-ne foarte apropiate.
Un alt pariu câştigat este „Rambo IV”. Am putea spune că e un film de autor Sylvester Stallone fiind regizor, producător,scenarist şi evident, eroul principal. Rambo rămâne acelaşi erou romantic al adolescenţei. Hecatombele pe care le produce prin acţiunile lui ţin loc replici filosofice, aşa că nimeni nu se va reţine să nu răsufle cu emoţie la finalul victorios, ca după o dramă shakespeareană. Rambo învinge din nou şi, mai mult, se împacă cu sine însuşi şi cu America şi se întoarce acasă. Un film pentru băieţii din anii 80 care acum au crescut mari. Poate e cazul ca şi ei să se mai aşeze şi să-şi vadă de alte lucruri, ca şi eroul lor, dar pot trece să-l mai vadă pe Rambo (al patrulea). Nu vor fi dezamăgiţi. Un alt pariu cîştigat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu