duminică, 29 iunie 2008

Drillbit Taylor


Drillbit Taylor, SUA, 2008.Regie: Steven Brill.Cu: Nate Hartley, Troy Gentile, Ian Roberts, Owen Wilson, Casey Boersma.

Cum elevii au intrat in vacanta, iata si un film de sezon, de vacanta. Nu va asteptati la vreun mesaj deosebit, prietenie, fii tu insuti etc, transmis prin trei eroi liceeni care au probleme cu durii liceului.Fiind un film de vacanta trimiteti-va si simtul critic in vacanta, pentru ca altfel nu veti reusi deloc sa gustati glumitele usurele ale lui Owen Wilson. Si cam atat.

Fantomele lui Goya


Fantomele lui Goya/Goya's Ghosts SUA-Spania, 2006. Regie: Milos Forman.Cu: Javier Bardem, Natalie Portman, Stellan Skarsgard, Randy Quaid, Blanca Portillo.

Desi titlul si poate si primele secvente va vor face sa credeti ca este un film despre pictorul Francisco Goya, proiectul la care s-a angajat prin acest film Milos Forman este unul mult mai ambitios. Filmul este in primul rand un film despre fantomele lui Goya.

Filmul debuteaza cu cateva secvente in care pictorul Francisco Goya evolueaza la curtea regala spaniola, din pozitia privilegiata de pictor al curtii, secvente care ne amintesc oarecum de fina impertinenta a unui Amadeus constient de superioritatea geniului sau. la fel si Goya isi permite sa fie crud cu membrii familiei regale in portretele pe care le face ingrosindu-le imperfectiunea, bucurandu-se insa de toleranta monarhilor.

Insa povestea nu va fi a lui Goya ci a lui Ines (Natalie Portman) , o tanara care ii serveste ca model lui Goya, care cade prada atotputernicei Inchizitii, si fratele Lorenzo (Javier Bardem) memebru al Sfantului Oficiu. Si mai ales este ilustrarea unei istorii agitate pe fundalul careia se misca acesti eroi, o Spanie sfasiata de fundamentalismul Inchizietiei, dar si de excesele filosofie libertatii aduse de baionetele soldatilor lui Napoleon, intre tentatia modernitatii sidorinta de libertate nationala.

Este acea lume pe care Goya a descris-o in Capricii cu subtitlul Somnul ratiunii naste monstri.

Si istoria dovedeste ca a luat o pauza de la ratiune. Fundamentalismele se confrunta trasnformand fie si cea mai nobila idee in instrument al josniciei umane. Deoparte excesele bisericii in numele unei credinte prost intelese, de cealalta filosofia drepturilor trasnformate in lozinca vulgara pentru mobilizarea unor mase dezlantuite si interese murdate.

A supravietui in aceasta lume inseamna fie tradarea constiintei de catre individ, fie tradarea individului de catre constiinta (nebunia). Destinele sunt strivite de aceasta istorie careia i-a pierit ratiunea.

Rolul artistului nu este deloc unul activ, el nu poate decat sa descrie ceea ce vede cu sensibilitatea sa. Actiunile lui Goya chiar pline de cele mai bune intentii nu conduc decat la esecuri.

Totusi filmul nu reuseste sa fie o capodopera a lui Forman. Actiunea este rupta prin mari distante in timp si nu reuseste sa-si gasesca continuitatea. Faptul ca filmul este jucat in engleza si nu spaniola (dar figurantii vorbesc spaniola) da o nota falsa, mai ales cu cat Bardem, in ciuda eforturilor nu poate fi la fel de expresiv in engleza ca in limba materna, mai ales acolo unde dialogul este esential.

Pe ansamblu filmul insa nelinisteste, indeamna la meditatie fata de individul raportat la istorie, mai ales in lumea actuala in care fundamentalismele ne asalteaza din toate partile.



Hulk

Incredibilul Hulk/The Incredible Hulk, SUA, 2008. Regie: Louis Leterrier. Cu: Edward Norton, Liv Tyler, Tim Roth, William Hurt.

Inca un film cu supereroi. Oare cand se va plictisi publicul de astfel de productii?

Totusi Hulk beneficiaza de doua plusuri fata de productiile obisnuite ale genului.

Filmul incepe bine in peisajul favelelor braziliene in genul acelor filme de actiune nelinistitoare din seria Identitatea lui Bourne. Din nefericire acest inceput bun nu este continuat si filmul se indreapta previzibil spre un final din acela stupid de asa zisa superactiune in care CGI inlocuieste actori, decor, regizor etc.

Un alt aspect pozitiv al filmului este acela ca producatorii au reusit sa-si asigure participarea unui actor de prima mana pentru a-l intruchipa pe Hulk. Edward Norton este un actor care poate juca cu pasiune si plin de semnificatii chiar si rolul servitorului care duce paharul cu apa regelui. Astfel ca avem un Hulk credibil (bineinteles ma refer Hulk atunci cand nu este doar un efect CGI).

Una peste alta un alt film cu supereroi, la care daca va cara copilul, sau vreun amic veti putea rezista pina la sfarsit fara un atac de apoplexie din motive de stupiditate a filmului.

sâmbătă, 21 iunie 2008

Supereroi



Comedie cu supereroi/Superhero Movie Regie: Craig Mazin.
Cu: Drake Bell, Sara Paxton, Christopher McDonald, Leslie Nielsen, Kevin Hart.

Succesul seriei Scary Movie a făcut ca, în mod inevitabil, unii din participanţii la acel proiect să încerce filme în acelaşi registru cu speranţa unui succes asemănător. Din nefericire lucrurile nu prea au ieşit aşa, publicul fiind pus în faţa unor "chifle" din care cităm pe cea mai recentă "Meet the Spartans".

Craig Mazin, regizor dar şi scenarist al "Comediei cu supereroi", fost scenarist şi la Scary Movie", dovedeşte că este unul dintre epigonii acestui stil care şi-a însuşit temeinic lecţia, şi astfel avem un film care poate sta fără jenă alături de succesele iniţiale ale celebrei serii.

Avem acelaşi umor vivace, ştiinţa de a se întâmpla ceva în fiecare scenă, iar ceea ce se întâmplă este întotdeauna cu totul altceva decât te-ai fi putut aştepta. Filmele cu cu supereroi care au invadat ecranele în ultima perioadă, în principal seriile "Spiderman" şi "X Man" sunt subiect de satiră burlească.

Fără să facă exces de subtilitate a umorului, un film la care se râde garantat.

joi, 19 iunie 2008

Viva



Viva, Regie:Anna Biller, cu: Anna Biller, Bridget Brno, Jared Sanford
Cum sala Elvila Popescu ne oferă ocazia să vedem o selecţie din filmele partcipante la TIFF 2008 am profitat de ocazie să văd o producţie cel puţin intrigantă: Viva.
Povestea este despre un cuplu model al începutului de ani 70 din Los Angeles, unde soţia, cam neglijată de un soţ mult prea ocupat de afecrile sale, experimentează lumea revoluţiei sexuale care cuprinsese America din a doua parte a nilor 60. Din păcate filmul probabil că nu va circula în cadrul cinematografelor comerciale, povestea fiind prilejul multor scene cu nuditate, astfel că doar amatorii de festivaluri cinematografice sau fericiţii care vor prinde un DVD îl vor putea vedea. Sau cu ceva indulgenţă d ela CNC poate va trece şi în cinematografe dar cu programare la ore târzii.
Este genul defilm pe care fie îl deteşti, fie îl apreciezi pe creativitatea sa. Pentru că această poveste banală este ocazia pentru regizoare de a satiriza toate locurile comune, convenţiile, dacă vreţi, kitch-ul producţiilor erotice de sfârşit de anii 60 început de anii 70.
Veţi (re)descoperi frizurile pline de fixativ, machiajul extravagant, costumele din material sintetic.
O satiră bine construită, prin refacerea până la detaliu a unei lumi şi a convenţiilor sale. Din momentul în care accepţi regula jocului pe care îl propune autoarea (să ne jucăm de-a filmul erotic din aii 70) filmul va place. Dacă nu ...nu.

duminică, 8 iunie 2008

Indiana Jones



Indiana Jones si Regatul craniului de cristal/Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull, regia Steven Spielberg, cu Harrison Ford, Cate Blanchett s.a.
Indiana Jones a imbatranit cu 19 ani. Cam atat a trecut de la ultima serie Indiana Jones. Din nefericire nu numai tamplele lui Harrison Ford sunt mai argintii sub palaria inconfundabila, dar si ideile creatorilor s-au imputinat pe masura.
Autorii (Spielberg, Lucas &Co) s-au folosit de o poveste inspirata parca din cartile lui Daniken cu extraterestri care au civilizat rasa umana. Ca povestea nu este deloc credibila, si dupa atatea Coduri ale lui Da Vinci, cam obosita, nu e chiar un pacat, nici seriile anterioare nu straluceau la acest capitol. Partea neplacuta este aceea ca actiunea treneaza, rasturnarile de situatie de la o secventa la alta caracteristice seriilor anterioare lipsesc, prin film apare si o fosta iubita a lui Indiana ba chiar si un mostenitor (probabil vor urma si Indiana 5 si 6 cu mostenitorul) aparitii care sparg ritmul si pe de alta parte nici nu sunt exploatate ca teme ce ar da ceva substanta personajului decat superficial. Dialogurile curg lung in ghicitori complexe pe care cred ca nimeni nu le urmareste.
Sigur cateodata ne amintim de ce poate Lucas&Spielberg, vezi scena de lupte cu adversarii sovietici din jungla, calchiata dupa cea din Star Wars III. De altfel referintile si autoreferintele precum cele la stilul Bond sau James Dean sunt usor de identificat. Cate Blanchett in rolul de agenta sovietica ar fi fost o partenera Bond excelenta intr-un film de anii 60.
Dar in final, daca nu esti fan al lui Indiana Jones, nu intelegi deloc ce este in plus fata de alte filme de aventuri care abunda pe ecrane.

duminică, 1 iunie 2008

Iubire cu gust de afine

Placinta cu afine poarte fi un bun motiv pentru a face un film despre iubire. Fie şi o plăcintă cu afine şi îngheţată.
Filmul lui Wong Kar Wai poate fi descris excat în aceşti termeni, o prăjitură bună inundată de o îngheţată rece şi puţin comestibilă.
Iubire cu gust de afine este o poveste despre şi de dragoste picturală şi intimă. Este un In te mood of love, cel mai mare succes al regizorului, de această dată povestea petrecîndu-se în America, şi pentru a fi o poveste americană cu un inevitabil happy-end. Imaginea este probabil cel mai bun lucru din film aceeaşi atenţie la cel mai delicat gest, la cea mai măruntă expresie. Darius Khondji directorul de imagine trebuie să primească o menţiune specială. Lucrurile bune se opresc însă aici.
Povestea se derulează până la urmă banal într-o serie de secvenţe cu alte poveşti la care eroina asistă într-un aşa zis parcurs iniţiatic de la o iubire trădată la o nouă poveste de dragoste. Poveştile însă sunt atât de diverse încât nu reuşesc să transmită nimic în plus firului naratic principal aşa încât asistăm mai mult la trei filme de scurt metraj care au fost cumva lipite în unul singur ca să dea un film întreg.
În film sunt câţiva actori de primă mână dar care nu par să intre în pielea personajelor. Jude Law în rolul lui Jeremy un barman al unei mici cafenele new-yorkeze are o prezenţă mult prea puternică pentru a fi doar un îndrăgostit care a renunţat la orice vis doar pentru a aştepta să se întoarcă marea dragoste, sau, de ce nu, să apară o nouă dragoste.
Această nouă dragoste apare în persoana lui Elizabeth, interpretată de Norah Jones, şi se declară spectatorului în scena sărutului în care Jeremy culege cele căteva fire de îngheţată de pe buzele lui Elizabeth adormită după o zi cu prea multe emoţii. Prilej pentru o scenă picturală în stilul Wong Kar Wai. Cu o singură notă, camera atentă la detalii ar trebui să aibă suportul actorului pentru a avea ce detalii să surprindă. Din păcate Norah Jones e departe de un joc atât de expresiv. În film apare de mai multe ori în postura de chelneriţă şi nu poţi să nu remarci că o figurantă pentru acelaşi rol ar umple mai bine scenele respective. În film este şi Natalie Portman în rolul unei jucătoare de poker înrâite. Din păcate pentru film, actriţa nu poate fi atât de malefică cât ar trebui, astfel că şi presupusa tensiune dintre blajina Elizabeth şi sufletul scufundad în neîncrederea viscerală a jucătoarei de poker se diluează.
Astfel că primul film al lui Kar Wai Wong realizat în limba engleză nu reprezintă şi o realizarea de primă mână. (Iubire cu gust de afine/My blueberry nights, 2007, Regie: Kar Wai Wong. Cu: Jude Law, Norah Jones, Chad R. Davis, Katya Blumenberg, John Malloy.)