De cealalta parte

De cealalta parte/Auf der anderen Seite, 2007, Regia: Fatih Akin, cu Tuncel Kurtiz, Baki Davrak,Nursel Kose,Nurgul Yesilcay, Hanna Schygulla

Rareori veti putea vedea un film cu persoanje mai atasante decat acest film al lui Fatih Akin.

Filmul dezvolta povestile paralele ale sase personaje (patru turci, doi germani), povesti care se intersecteaza, dar singur spectatorul va fi cel constient de acest lucru, personajele avand doar o cunoastere partiala a intregului.

Regizorul, de origine turc, dar traind in Germania, se misca cu dibacie in acest context cultural divers, povestea filmului mutandu-se cu usurinta intre Germania si Turcia.

Povestea nu rezerva nici o surpriza spectatorului. Regizorul alege sa previna spectatorul asupra soartei personajelor prin subtitluri inserate in film.

Filmul incepe undeva in nordul Turciei la tarmul Marii Negre si se va termina tot acolo.

Ali (Tuncel Kurtiz) este un batran turc stabilit in Germania care traieste impreuna cu fiul sau Nejat (Baki Davrak) fiu care, datorita si eforturilor de-o viata ale tatalui sau pentru a-i asigura educatia, a reusit sa-si gaseasca un loc bun in societate - este profesor la universitate. Ali viziteaza intr-o zi un bordel unde intalnind o femeie din Turcia - Yeter (Nursel Kose) ii propune acesteia sa-i devina amanta asigurandu-i veniturile pe care le-ar fi castigat din prostitutie. Yeter, amenintata de doi fundamentalisti musulmani, gaseste targul acceptabil si da curs acestei invitatii. Intr-o cearta, accidental, Yeter moare, si de aici curge intriga povestilor, in mare parte a paralele ale lui Ali si Nejat precum si ale lui Ayten (Nurgul Yesilcay) fiica lui Yeter - militantrevolutionara in permanent conflict cu guvernul, Lotte - o tanara germana din clasa de mijloc, prietena lui Ayten si Susanne (Hanna Schygulla) - mama lui Lotte, nemultumita de prietenia fiicei sale cu rebela Ayten. Povesti cu final dramatic pentru unele personaje.

Aceasta intriga, demna poate de o telenovela, este poate mai putin importanta decat persoanjele in sine. Personaje pe care nu ai cum sa nu le iubesti. Ali este conform standardelor morale un batran vicios, dar cata caldura in acest personaj. Susanne pare doar o nemtoica prinsa in stereotipurile burgheze ale unei familii cu o viata confortabila in Germania, dar descoperi un personaj demn de tragedia antica gata sa duca la capat un drum inceput de fiica ei.

Toate personajele accepta viata asa cum este, actioneaza fara nici un fel de de probleme de morala, stiind, sau invatand pe parcurul filmului, ca ordinea lucrului lasata de Dumnezeu nu poate fi schimbata, ca viata nu este decat o margine de Rai, pe care nu este bine sa o tulburam cu pasiunile noastre marunte. Daca exista vreun motiv pentru care sa ne certam cu Dumnezeu (si in film este un minunat dialog intre Nejat si Susanne, care ofera cheia filmului) sunt doar cei foarte apropiati noua, copiii, parintii, persoanele pe care le iubim. Nimeni nu este bun, nimeni nu este rau, nici chiar autoritatile turce, demonizate oarecum pe parcursul filmului, care in final actioneaza intelegator. Astfel ca finalul este cel al iertarii, Susanne iarta pe Ayten, Nejat iarta pe tatal sau, prilej pentru o secventa antologica cu Nejat pe malul marii, care ni se infatiseaza ca parabola a unui infinit al pacii omului cu sine insusi, cu ceilalti si cu Dumnezeu.

Un film cu o multime de premii la marile festivaluri, premii pe care le merita fara indoiala, si care ca toate filmele de arta, circula la noi in putine copii, asa ca nu scapati ocazia de a-l prinde in putinele sali de cinema in care este programat.