miercuri, 27 august 2008

Nu pleca!



Nu pleca!/J'veux pas que tu t'en aillesRomantic, Franta, 2007. Regie: Bernard Jeanjean.Cu: Richard Berry, Judith Godreche, Julien Boisselier, Martine Fontaine, Eric Laugerias.Durata: 95 min.
Filmul este o comedie, realizata in buna traditie a teatrului de comedie francez, bulevardier, fara pretentii , dar plin de farmec.
Povestea este povestea eterna a triunghiului conjugal, cu un element nou generator de momente amuzante, si anume sotul este si psihanalistul amantului.
Daca povestea nu este senzationala, iar regia cuminte, jocul actorilor retine atentia. Richard Berry, in rolul psihanalistului sot inselat, este extrem de convingator facandu-te sa treci de momentele in care povestea e mai putin credibila. Julien Boisselier, amantul, ii da o replica pe masura. Pentru cine a uitat ca un film inseamna actori care joaca, (si nu efecte speciale) sa urmareasca scenele dintre cei doi si ce efecte pot crea numai niste pozitionari ale scaunului si postura pacientului pe canapeaua psihanalistului.

duminică, 24 august 2008

Cavalerul negru


Cavalerul negru/The Dark Knight, SUA 2008, Regizor: Cristopher Nolan, Cu: Christian Bale, Heath Ledger, Aaron Eckhart, Michael Caine, Maggie Gyllenhaal.

Acest film îmi prilejuişte o reflecţie asupra onestităţii cronicarilor de film profesionişti. Am ajuns la acest film datorită mulţimii de cronici laudative la adresa sa. Sigur, nu pot să nu mă gândesc că poate gusturile mele în materie de film sunt foarte diferite de cele ale majorităţii, dar nici nu pot să trec cu vederea şi ipoteza că toate aceste cronici extrem de favorabile sunt doar expresia disperării producătorilor de a-şi recupera imensa investiţie făcută cu acest film. Tare îmi vine a crede că toate aceste cronici bune sunt doar nişte scrieri interesate şi subvenţionate, pentru că părerea mea este că acest ultim film din seria Batman este unul extrem de slab.

Scenariul merge de la la banal la penibil. Nici un personaj nu primeşte vreun pic de conţinut, nu se crează nici un ataşament faţă de nimeni, sunt doar nişte marionete goale. Nici măcar Batman nu este creionat ca şi caracter (poate doar ca un fel de versiune de Bond afemeiat la extrem, dar nici această latură ludică nu este exploatată). Sigur, mai toţi ştim cine este Batman, dar un minim efort de a creiona personajul este de dorit, şi toţi scenariştii şi regizorii de filme cu supereroi, fie şi în cele mai de duzină producţii, nu uită să introducă câteva scene care să contureze caracterul personajului, să-l prezinte publicului, şi astfel să se creeze legătura emoţională cu acesta. Ce să mai vorbim de celelate personaje din film care sunt cu totul schematice. Şi asta într-un film care ţine apropape două ore şi jumătate, deci timp de a construi personajul este suficient. Firul narativ este plin de rupturi şi acţiuni care se pierd. De exemplu, la un moment dat poliţia pleacă să-l prindă pe Joker (personajul negativ) în baza unei informaţii date de Mafie. Dar nu se întâmplă nimic, căci se continuă cu altceva. Şi e doar un exemplu. Personajele mor şi învie fără nicio minimă explicaţie, ca un fel de hopa-mitică cade în c.. şi se ridică, vorba comerciantului de bâlci, care duce tot spectacolul la nivelul de circ ieftin. Totul este presărat cu discursuri moralizatoare şi situaţii limită atât de obosite şi răsuzitate încât nu stârnesc decât plictiseala.

În ce priveşte regia aceasta nu reuşeşete să repare mai nimic şi adânceşte penibilul. Scenele de acţiune, care ar trebui să fie sarea şi piperul filmului sunt în general mediocre, iar de mult ori filmate şi montate confuz.

Desigur Heath Ledger a încercat să facă cât mai bine personajul negativ (Joker), Michael Caine şi Morgan Freeman sunt impecabili în apariţiile episopdice pe care le au, dar toate acestea nu salvează filmul.

miercuri, 20 august 2008

Inselat de Sarah Marshall



Inselat de Sarah Marshall/Forgetting Sarah Marshall, SUA, 2008. Regie: Nicholas Stoller. Cu: Jason Segel, Kristen Bell, Mila Kunis, Russell Brand, Bill Hader. Durata: 112 min.
Un film care constituie o placuta surpriza. Toti actorii ca si regizorul sunt tineri iar portofoliul lor de realizari tine mai mult de productia TV si prea putin de cinematografie. Mai mult chiar, scenariul apartine actorului care detine rolul principal, Jason Segel, care venind din lumea serialului de televiziune nu uita sa fie acid cu acest gen de productii.
O comedie bine scrisa si pusa in scena, desi cateodata se cunoaste inflenta serialelor Tv comice cu episoade sub 30 minute. Povestea, este una clasica, baiatul bun la suflet dar fara talente deosebite, dupa multe peripetii va gasi dragostea adevarata dupa ce a fost parasit de iubita vedeta, care cauta sare si piper langa un cantaret sex-simbol masculin. Insa realizatorii au invatat bine lectia comediei, filmul are ruperi de ritm, o galerie de peronaje secundare fabuloase care condimenteaza actiunea, iar partea de romantism este bine dozata astfel incat sa nu i se aplece spectatorului de prea multe dulcegarii.
In fine toti isi fac bine rolul, personajul principal, Peter Bretter (Jason Segel) este pozitiv, dar nu chiar ata de pozitiv incat sa nu intelegi de ce l-a parasit iubita, iubita, Sarah Marshall (Kristen Bell) cu toate ifosele de vedeta nu e chiar o scorpie si chiar poti sa fii de parte ei, iubirea descoperita, Rachel Iansen (Mila Kunis) traieste propriile deziluzii si lasitati, in fine macho-man Aldous Snouw (Russell Brand) poate fi chiar simpatic. Personajele sunt facute si jucate asa fel incat sa fie cat mai veridice, nimeni nu e chiar bun de tot, nimeni nu e raul intruchipat. Unde mai pui ca toti actorii sunt tineri si frumosi.
Astfel ca, desi filmul tine aproape doua ore, nu veti remarca acest lucru, caci nu va veti plictisi nicio secunda.

duminică, 17 august 2008

Cumpar, imprumut barbat

Cumpar, imprumut barbat (Buy Borrow Steal / Miss Conception [titlu pentru SUA]) Germania, 2008. Regie: Eric Styles. Cu: Heather Graham, Mia Kirshner, Tom Ellis, Will Mellor, Orlando Seale.

Un film cu titlu incert (a fost lansat cu doua titluri, dupa piata pe care va fi exploatat), dar in mod cert un exemplu despre cum nu se face un film.

Scenariul este lipsit de orice urma de imaginatie, povestea fiind cea a unei tinere care somata de "ceasul biologic" (preiau acest termen din film) doreste cu disperare un copil, insa chiar atunci trece printr-o criza in relatia cu partenerul de viata, asa ca ajunge sa vaneze barbati pentru a-si atinge scopul. Bineinteles ca totul se termina cu bine conform obisnuitelor happy-end-uri ale comediilor romantice.

Intriga este total neconvigatoare si evolutia povestii este la fel de lipsita de sens. Romantismul lipseste pentru ca in fapt mai tot filmul cei doi parteneri din cuplu sunt despartiti doar finalul miraculos aducandu-i pe cei doi impreuna.
In ce priveste partea de comedie, sigur o femeie disperata sa gaseasca un partener de sex poate fi un motiv de comedie burleasca, insa la majoritatea gagurilor iti vine doar sa te uiti in jur la ceilalti spectatori: sa razi, sa pleci de jena din sala?

Pentru ca filmul sa fie un esec total, eroina principala este interpretata de Heather Graham. Trecand peste accentul ei americanesc in total dezacord cu povestea si restul distributiei care este in totalitate britanica, actrita poate fi orice altceva decat eroina de comedie burleasca. Si cum comedia burleasca se bazeaza foarte mult pe arta actorului, hotarul dintre penibil si comedie fiind foarte subtire, lipsa oricarei priceperi a actritei pentru acest gen de rol, dasavarseste penibilul general.

Deci... nu cumparati/inchiriati ... acest film.

duminică, 10 august 2008

Fratele meu e fiu unic


Fratele meu e fiu unic/Mio fratello e figlio unico,Italia, 2007.
Regie: Daniele Luchetti. Cu: Elio Germano, Riccardo Scamarcio, Diane Fleri, Alba Rohrwacher, Angela Finocchiaro.

Un film italian in cinematografele noastre este in sine un eveniment.
Fratele meu e fiu unic este in primul rand un film italian. Un film plin de temperament si sentimente. Un film italian si prin povestea sa foarte ancorata in realitatea italiana, agitata Italie a anilor 60-70, prinsa intre extremele politice, Brigazile Rosii, fascisti, Mafie, etc.

Filmul nu este, insa, si din fericire, deloc unul politic sau angajat, putind fi receptat cu usurinta de orice spectator de pe orice meridian. Pentru ca aceasta Italie ravasita de pasiuni politice este povestita prin intermediul a doi tineri frati Accio (Elio Germano) si Manrico (Riccardo Scamarcio), care aleg drumuri politice contradictorii unul se alatura fascistilor, celalalt devine activist comunist.

Povestea este astfel una despre cautarea unei identitati intr-o lume dezradacinata si un parcurs initiatic (sinuos) catre asumarea unor valori care conteaza cu adevarat.

O poveste spusa prin doi actori excelenti in rolurile lor. In primul rand Elio Germano, care nu este deloc un actor sex-simbol, reuseste sa exprime complexitatea unui Accio care penduleaza de la timiditate si atasament, pina la violenta gratuita ca expresie a unei fronde permamente fata lumea ce-l inconjoara. Exact opusul sau, Riccardo Scamarcio intruchipeaza impetuozitatea lui Manrico, cu adevaruri asumate in graba, sustinut si de o prezenta fizica remarcabila.

Nu in ultimul rand este meritul regizorului care nu numai ca reface un cadru al unei anumite secvente istorice, dar recreaza insasi maniera de receptare a unei anumite perioade. Filmul incepe in maniera cinematografica a realismului italian pentru ca sa treaca la cadre mai nervoase caracteristice filmului angajat al anilor 70.

Poate ca nu este o capodopera care va ramane in topul celor 100 cele mai bune filme din toate timpurile, dar in orice caz un film care merita sa fie vazut.