vineri, 29 august 2008

Al doilea razboi mondial in imagini






Flavio Floriani, Istoria ilustrata a celuide al doilea razboi mondial, Ed Rao Books, Bucuresti, 2008

Desigur aceasta istorie a celui de al doilea razboi mondial nu va aduce cititorilor pasionati de istorie informatii sau interpretari inedite despre eveniment. Uneori lipsa de nuanta a autotului asupra unor evenimente, mai ales despre cele care se petrec in afara fronturilor principale de razboi, poate fi chiar suparatoare.

Totusi si aceasta carte, ca si celelate carti din seria de istorie ilustrata, merita un loc pe raftul dumneavoastra pentru ca imaginile pe care le contine cartea sunt extrem de sugestive si incearca sa te faca sa intelegi cum au luptat si trait oamenii in timpul celui de al doilea razboi mondial. O imagine face cat o mie de cuvinte, nu-i asa?

miercuri, 27 august 2008

Nu pleca!



Nu pleca!/J'veux pas que tu t'en aillesRomantic, Franta, 2007. Regie: Bernard Jeanjean.Cu: Richard Berry, Judith Godreche, Julien Boisselier, Martine Fontaine, Eric Laugerias.Durata: 95 min.
Filmul este o comedie, realizata in buna traditie a teatrului de comedie francez, bulevardier, fara pretentii , dar plin de farmec.
Povestea este povestea eterna a triunghiului conjugal, cu un element nou generator de momente amuzante, si anume sotul este si psihanalistul amantului.
Daca povestea nu este senzationala, iar regia cuminte, jocul actorilor retine atentia. Richard Berry, in rolul psihanalistului sot inselat, este extrem de convingator facandu-te sa treci de momentele in care povestea e mai putin credibila. Julien Boisselier, amantul, ii da o replica pe masura. Pentru cine a uitat ca un film inseamna actori care joaca, (si nu efecte speciale) sa urmareasca scenele dintre cei doi si ce efecte pot crea numai niste pozitionari ale scaunului si postura pacientului pe canapeaua psihanalistului.

duminică, 24 august 2008

Cavalerul negru


Cavalerul negru/The Dark Knight, SUA 2008, Regizor: Cristopher Nolan, Cu: Christian Bale, Heath Ledger, Aaron Eckhart, Michael Caine, Maggie Gyllenhaal.

Acest film îmi prilejuişte o reflecţie asupra onestităţii cronicarilor de film profesionişti. Am ajuns la acest film datorită mulţimii de cronici laudative la adresa sa. Sigur, nu pot să nu mă gândesc că poate gusturile mele în materie de film sunt foarte diferite de cele ale majorităţii, dar nici nu pot să trec cu vederea şi ipoteza că toate aceste cronici extrem de favorabile sunt doar expresia disperării producătorilor de a-şi recupera imensa investiţie făcută cu acest film. Tare îmi vine a crede că toate aceste cronici bune sunt doar nişte scrieri interesate şi subvenţionate, pentru că părerea mea este că acest ultim film din seria Batman este unul extrem de slab.

Scenariul merge de la la banal la penibil. Nici un personaj nu primeşte vreun pic de conţinut, nu se crează nici un ataşament faţă de nimeni, sunt doar nişte marionete goale. Nici măcar Batman nu este creionat ca şi caracter (poate doar ca un fel de versiune de Bond afemeiat la extrem, dar nici această latură ludică nu este exploatată). Sigur, mai toţi ştim cine este Batman, dar un minim efort de a creiona personajul este de dorit, şi toţi scenariştii şi regizorii de filme cu supereroi, fie şi în cele mai de duzină producţii, nu uită să introducă câteva scene care să contureze caracterul personajului, să-l prezinte publicului, şi astfel să se creeze legătura emoţională cu acesta. Ce să mai vorbim de celelate personaje din film care sunt cu totul schematice. Şi asta într-un film care ţine apropape două ore şi jumătate, deci timp de a construi personajul este suficient. Firul narativ este plin de rupturi şi acţiuni care se pierd. De exemplu, la un moment dat poliţia pleacă să-l prindă pe Joker (personajul negativ) în baza unei informaţii date de Mafie. Dar nu se întâmplă nimic, căci se continuă cu altceva. Şi e doar un exemplu. Personajele mor şi învie fără nicio minimă explicaţie, ca un fel de hopa-mitică cade în c.. şi se ridică, vorba comerciantului de bâlci, care duce tot spectacolul la nivelul de circ ieftin. Totul este presărat cu discursuri moralizatoare şi situaţii limită atât de obosite şi răsuzitate încât nu stârnesc decât plictiseala.

În ce priveşte regia aceasta nu reuşeşete să repare mai nimic şi adânceşte penibilul. Scenele de acţiune, care ar trebui să fie sarea şi piperul filmului sunt în general mediocre, iar de mult ori filmate şi montate confuz.

Desigur Heath Ledger a încercat să facă cât mai bine personajul negativ (Joker), Michael Caine şi Morgan Freeman sunt impecabili în apariţiile episopdice pe care le au, dar toate acestea nu salvează filmul.

Românul . O autobiografie sexuală


Bruce Benderson, Românul. O autobiografie sexuală,trad. Alexandra Mustăţea, ed. Trei, Bucureşti, 2008

O carte care reţine atenţia prin subiectul său. Da, este o carte despre experienţa unui american în România.

Trebuie spus că este o carte scrisă după toate tiparele romanului despre ţinuturi exotice (nicio comparaţie cu romanele de aventuri erotice în Thailanda nu este prea forţată). Străinul occidental face cunoştinţă cu un tărâm exotic şi cu o cultură stranie prin intermediul unei experienţe erotice (de această dată una homoerotică), îmbinând experienţe din istoria personală cu paralelismele cu o istorie a tărâmului în care încearcă să se integreze dar care în acelaşi timp îl respinge.

Un roman care este de citit atât pentru satisfacerea unei curiozităţi asupra faptului cum ne văd străinii dincolo de declaraţii politicoase, sau exagerări mediatice, cât şi prin faptul că autorul, deşi nu se abate prea mult de la clişeele romanului cu aventuri exotice, stăpâneşte bine arta scriiturii, iar cele aproape 500 de pagini ale cărţii vor constitui o lectură agreabilă.

miercuri, 20 august 2008

Inselat de Sarah Marshall



Inselat de Sarah Marshall/Forgetting Sarah Marshall, SUA, 2008. Regie: Nicholas Stoller. Cu: Jason Segel, Kristen Bell, Mila Kunis, Russell Brand, Bill Hader. Durata: 112 min.
Un film care constituie o placuta surpriza. Toti actorii ca si regizorul sunt tineri iar portofoliul lor de realizari tine mai mult de productia TV si prea putin de cinematografie. Mai mult chiar, scenariul apartine actorului care detine rolul principal, Jason Segel, care venind din lumea serialului de televiziune nu uita sa fie acid cu acest gen de productii.
O comedie bine scrisa si pusa in scena, desi cateodata se cunoaste inflenta serialelor Tv comice cu episoade sub 30 minute. Povestea, este una clasica, baiatul bun la suflet dar fara talente deosebite, dupa multe peripetii va gasi dragostea adevarata dupa ce a fost parasit de iubita vedeta, care cauta sare si piper langa un cantaret sex-simbol masculin. Insa realizatorii au invatat bine lectia comediei, filmul are ruperi de ritm, o galerie de peronaje secundare fabuloase care condimenteaza actiunea, iar partea de romantism este bine dozata astfel incat sa nu i se aplece spectatorului de prea multe dulcegarii.
In fine toti isi fac bine rolul, personajul principal, Peter Bretter (Jason Segel) este pozitiv, dar nu chiar ata de pozitiv incat sa nu intelegi de ce l-a parasit iubita, iubita, Sarah Marshall (Kristen Bell) cu toate ifosele de vedeta nu e chiar o scorpie si chiar poti sa fii de parte ei, iubirea descoperita, Rachel Iansen (Mila Kunis) traieste propriile deziluzii si lasitati, in fine macho-man Aldous Snouw (Russell Brand) poate fi chiar simpatic. Personajele sunt facute si jucate asa fel incat sa fie cat mai veridice, nimeni nu e chiar bun de tot, nimeni nu e raul intruchipat. Unde mai pui ca toti actorii sunt tineri si frumosi.
Astfel ca, desi filmul tine aproape doua ore, nu veti remarca acest lucru, caci nu va veti plictisi nicio secunda.

duminică, 17 august 2008

Occidentul


Lucian Boia, Occidentul,O interpretare istorica, Humanitas, Bucuresti, 2007.

Cartea lui Lucian Boia, Occidentul,O interpretare istorica, in fapt o traducere dupa o editie franceza, vine sa contribuie la o dezbatere mai veche istoriografica, si anume de ce ceea ce numim astazi Occidentul a dobandit suprematia asupra lumii ca bogatie, tehnologie, cultura, putere politica.

Cartea nu este si nu isi propune sa fie o abordarea exhaustiva asupra acestei probleme. Astfel de opere istorice de mare amploare s-au facut, sa amintim doar opera lui Fernand Braudel, la care si Lucian Boia trimite de mai multe ori, dar nu sa concureze cu astfel de opere si-a propus autorul.

Atunci care este noutatea abordarii lui Lucian Boia?

Dezbaterea asupra radacinilor istorice ale succesului occidentului in raport cu lumea este intrata intr-un anume impas, determinat tocmai de corectitudinea politica a multiculturalismului de inceput de secol XXI, in care trebuie subliniate contributiile materiale, stiintifice, culturale ale tuturor culturilor lumii. La aceasta se adauga sentimentele de vinovatie ale unui Occident care, pe langa succesele sale, are de achitat nota de plata, cel putin morala, a abuzurilor sale care au insotit aceste succese. Pina si euforia de dupa caderea comunismului a mai palit in fata problemelor mondializarii

Cum remarca Lucian Boia notiunea de Occident este o notiune cu geometrie variabila, care in cursul istoriei a cunoscut, geografic vorbind, fluxuri si refluxuri. Tocmai aceasta realitate aduce in dezbaterea istoriografica forte proaspete si o atitudine noua, cea a noilor occidentali. Pentru ca tarile eliberate de comunism, mai usor sau cu mai multe probleme de parcurs, au adopatat fara rezerve majore identitatea occidentalului. O identitate asumata constient si de Lucian Boia, si care este ,paradoxal, dar perfect explicabil, eliberata de corectitudinile politice si sentimentele de vinovatie ale mai vechiului oocident, caci desigur nu ne simtim vinovati aici in estul Europei de abuzurile colonizarii, iar experimentele culturale paralele si divergente cu modelul occidental (a se vedea comunismul) sunt recente si nu lasa loc relativizarilor.

De pe aceata pozitie, asumata, Lucian Boia demonstreaza ca singurul model de civilizatie care a cunoscut succesul in termeni cuantificabili, este modelul occidental. Chiar si modelele de succes de pe alte meridiane decat spatiul geografic strict al occidentului, sunt determinate de asimilarea cu succes a modelului de civilizatie occidental. Un exemplu cat se poate relevant este tocmai Europa Centrala si de Est care geografic si rasial este atat de aproape de occident, dar cu conditii istorice atat de diferite si care a pendulat intre preluarea modelului de civilizatie occidental si abandonarea acestuia.

Lucian Boia, fara sa ignore limitele acestui model de civilizatie, este un aparator al civilizatiei occidentale si ii sustine suprematia cu dovezi greu de inlaturat. Celelalte civilizatii au inca mult de dovedit pentru a avea vreo sansa sa se compare cu realizarile Occidentului.




Cumpar, imprumut barbat

Cumpar, imprumut barbat (Buy Borrow Steal / Miss Conception [titlu pentru SUA]) Germania, 2008. Regie: Eric Styles. Cu: Heather Graham, Mia Kirshner, Tom Ellis, Will Mellor, Orlando Seale.

Un film cu titlu incert (a fost lansat cu doua titluri, dupa piata pe care va fi exploatat), dar in mod cert un exemplu despre cum nu se face un film.

Scenariul este lipsit de orice urma de imaginatie, povestea fiind cea a unei tinere care somata de "ceasul biologic" (preiau acest termen din film) doreste cu disperare un copil, insa chiar atunci trece printr-o criza in relatia cu partenerul de viata, asa ca ajunge sa vaneze barbati pentru a-si atinge scopul. Bineinteles ca totul se termina cu bine conform obisnuitelor happy-end-uri ale comediilor romantice.

Intriga este total neconvigatoare si evolutia povestii este la fel de lipsita de sens. Romantismul lipseste pentru ca in fapt mai tot filmul cei doi parteneri din cuplu sunt despartiti doar finalul miraculos aducandu-i pe cei doi impreuna.
In ce priveste partea de comedie, sigur o femeie disperata sa gaseasca un partener de sex poate fi un motiv de comedie burleasca, insa la majoritatea gagurilor iti vine doar sa te uiti in jur la ceilalti spectatori: sa razi, sa pleci de jena din sala?

Pentru ca filmul sa fie un esec total, eroina principala este interpretata de Heather Graham. Trecand peste accentul ei americanesc in total dezacord cu povestea si restul distributiei care este in totalitate britanica, actrita poate fi orice altceva decat eroina de comedie burleasca. Si cum comedia burleasca se bazeaza foarte mult pe arta actorului, hotarul dintre penibil si comedie fiind foarte subtire, lipsa oricarei priceperi a actritei pentru acest gen de rol, dasavarseste penibilul general.

Deci... nu cumparati/inchiriati ... acest film.

joi, 14 august 2008

Forme de represiune in regimurile comuniste



cooordonatori Cosmin Budeanca, Florentin Olteanu, Forme de represiune in regimurile comuniste, Polirom, Iasi, 2008,
Despre legatura dintre dictaturile comuniste si represiunea salbatica impotriva propriilor cetateni niciodata nu se poate considera ca s-a spus totul.
Cartea de fata aduna o serie de contributii care au fost prezentate la simpozionul "Forme de represiune in regimurile comuniste" tinut inperioada 12-14 iulie2007 la Sambata de Sus.
Sunt abordate sub cele mai diverse ipostaze mecanismele de exercitare a violentei fizice si psihice prin care regimul comunist din Romania a inteles sa asigure obedienta romanilor fata de acest regim politic detestat. Se regsesc, de asemena, contributii extrem de interesante legate de represiunea comunista in Basarabia, precum si in Bulgaria, care pare sa fi cunoscut una dintre cele mai violente campanii de anihilare fizica cvasitotala a elitelor in perioada de preluare a puterii de catre comunisti. De altfel, nu pot sa nu surprind propriul refuz al ratiunii de a face vreo clasificare al gradului de violenta pe care le-au exercitat regimurile comuniste in diversele tari din Europa de Est, atunci cand statisticile pe care se pot baza astfel de clasificari reprezinta in fapt suferinta umana incomensurabila.
Mi-au atras atentia articole precum cel al lui Mihai Burcea "Marea Adunare Nationala, girantul CC al PCR" care cuprinde o foarte interesanta analiza institutionala a regimului comunist din Romania,sau al lui Andrei Burcea "Profilul reeducatorului. Biografia lui Gheorghe Craciun" personajul fiind o figura principala printre tortionarii de la penitenciarul Aiud.
Cu articolul "Preotii fagaraseni in atentia Securitatii" Adrian Nicolae Petcu realizeaza un tablou extins al unei opozitii, nu intotdeauna foarte spectaculoasa, dar extrem de activa si larg sustinuta fata de regimul comunist in aceasta regiune istorica a Romaniei.
O imagine a modului in care erau mistificate realitatile problematicii libertatii religioase de catre regimul comunist din Romania, precum si o anumita doza de acceptare a acestei mistificari de catre factorii politici din "lumea libera" este redata de articolul "Problema libertatii religioase in relatiile romano -americane. Studiu de caz: vizita congresmenilor Cristopher Smith, Frank Wolf si Tony Hall in Romania" de Denisa Florentina Bodeanu.
Foarte realist si profund studiul "Identitati etno-culturale la este de Prut in contextul regimului totalitar comunist sovietic" de Lidia Prisac care, dincolo de inevitabilele pasiuni in problema nationala si relatia cu romanii de dincolo de Prut, vine sa explice realitati prezente oarecum deconcertante pentru un observator superficial.

duminică, 10 august 2008

Fratele meu e fiu unic


Fratele meu e fiu unic/Mio fratello e figlio unico,Italia, 2007.
Regie: Daniele Luchetti. Cu: Elio Germano, Riccardo Scamarcio, Diane Fleri, Alba Rohrwacher, Angela Finocchiaro.

Un film italian in cinematografele noastre este in sine un eveniment.
Fratele meu e fiu unic este in primul rand un film italian. Un film plin de temperament si sentimente. Un film italian si prin povestea sa foarte ancorata in realitatea italiana, agitata Italie a anilor 60-70, prinsa intre extremele politice, Brigazile Rosii, fascisti, Mafie, etc.

Filmul nu este, insa, si din fericire, deloc unul politic sau angajat, putind fi receptat cu usurinta de orice spectator de pe orice meridian. Pentru ca aceasta Italie ravasita de pasiuni politice este povestita prin intermediul a doi tineri frati Accio (Elio Germano) si Manrico (Riccardo Scamarcio), care aleg drumuri politice contradictorii unul se alatura fascistilor, celalalt devine activist comunist.

Povestea este astfel una despre cautarea unei identitati intr-o lume dezradacinata si un parcurs initiatic (sinuos) catre asumarea unor valori care conteaza cu adevarat.

O poveste spusa prin doi actori excelenti in rolurile lor. In primul rand Elio Germano, care nu este deloc un actor sex-simbol, reuseste sa exprime complexitatea unui Accio care penduleaza de la timiditate si atasament, pina la violenta gratuita ca expresie a unei fronde permamente fata lumea ce-l inconjoara. Exact opusul sau, Riccardo Scamarcio intruchipeaza impetuozitatea lui Manrico, cu adevaruri asumate in graba, sustinut si de o prezenta fizica remarcabila.

Nu in ultimul rand este meritul regizorului care nu numai ca reface un cadru al unei anumite secvente istorice, dar recreaza insasi maniera de receptare a unei anumite perioade. Filmul incepe in maniera cinematografica a realismului italian pentru ca sa treaca la cadre mai nervoase caracteristice filmului angajat al anilor 70.

Poate ca nu este o capodopera care va ramane in topul celor 100 cele mai bune filme din toate timpurile, dar in orice caz un film care merita sa fie vazut.