marți, 30 septembrie 2008

Boogie



Boogie, Romania, 2008.Regie: Radu Muntean.Cu: Dragos Bucur, Anamaria Marinca.Durata: 114 min.
Probabil ca principalul minus al acestui film este acela ca am asteptat prea mult de la el.
Fara sa fie un film slab, totusi este o productie care dezamageste.
In esenta filmul este centrat pe povestea lui Bogdan (poreclit si Boogie), un barbat la varsta mijlocie, casatorit, cu un copil, il astepata si pe al doilea, care se poate descrie ca un individ apartinand clasei de mijloc cu succes material (chiar si dupa standarde occidentale, nu numai cele ale Romaniei unde se desfasoara actiunea). Totusi Boogie traieste inca nostalgia tineretei libertine si fara obligatii, si intalnirea cu doi amici din liceu declanseaza povestea unei nopti in care, alaturi de acesti prieteni, cauta sa reinvie, iluzoriu, o frantura din vremurile de care isi aduc cu drag aminte.
Titlul, Boogie, trimite desigur la Boogie nights, dar intr-o varianta derizorie, semn ca, in fapt, reintoarcerea este imposibila.
Este suficient pentru o intriga interesanta, dar prea putin pentru un film cu adevarat bun. Pentru ca autorul nu mai pune nimic in plus, desi ar fi existat posibilitati, precum problema generatiei foarte interesante care a trait copilaria si adolescenta in comunism si s-a maturizat in tranzitia postcomunista, sau pretul succesului clasei de mijloc contemporane (cu referinta speciala la cea din Estul Europei). Dar nu, filmul se limiteaza in a prezenta deziluziile varstei de mijloc masculine, un subiect prea mic pentru a merita un film intreg.
De remarcat totusi prestatia lui Dragos Bucur si a Anamariei Ilinca in scenele de cuplu unde reusesc sa redea natural tensiunea si absurdul conflictelor si impacarilor.
Un minus, de natura tehnica, este sunetul, care capteaza efectiv enervant (sa ne amintim de gagurile privind copilaria cinematografului sonor din Cantand in ploaie) orice zgomot de fundal.

sâmbătă, 20 septembrie 2008

Nu ne lua in seama



Nu ne lua in seama/Non pensarci, Italia, 2007.Regie: Gianni Zanasi.Cu: Valerio Mastandrea, Anita Caprioli, Giuseppe Battiston, Caterina Murino, Teco Celio.


Un film care chiar trebuie luat in seama. Este un film despre care este si greu sa spui ce ti-a placut. Nimic nu este extraordinar , dar totul, povestea, actorii, filmarile, montajul, sunt cu toate asa de bine potrivite si la locul lor incat nu poti sa nu iubesti acest film.


Un rocker, care tocmai trece de prima tinerete, aflat la un moment de criza, iubita il inseala, spectacolele ies prost, muzica se transforma in rutina, alege sa se intoarca in casa parinteasca. Astfel descoperim pe , probabil, cea mai simpatica familie disfunctionala pe care a dat-o cinematografia, familia Nardini. Parintii sunt imagini ale conservatorismului familial, si ascund povesti vechi cu implicatii grele pentru cei mai tineri, fratele trece printr-un divort si se zbate, fara prea mult succes, sa salveze de la faliment afacerea familiei, sora traieste retrasa si interesata mai mult de delfini decat de socializare, incat este banuita ca e lesbiana.
Astfel ca fiul ratacitor intors in familie se trezeste implicat in toate aceste drame personale ale celorlalti membrui ai familiei si incearca, cu mai multa sau mai putina pricepre, sa le solutioneze.

De altfel un mare atu al filmului este chiar personajul principal, Stefano Nardini, jucat de Valerio Mastandrea, un adult care traieste o adolescenta tarzie, si care se trezeste partas inocent la problemele de oameni mari ale celorlalti.
Ceilalti, familia Nardini, sunt receptati cu dragoste, si tocmai aceasta face diferenta fata de celelalte filme care trateaza problema familiei disfunctionale in lumea nebuna a modernitatii, caci nicio drama majora nu se intampla, nicio nota acida nu transpare, ci doar bucuria de fi, totusi, o familie. Familie care nu este o solutie a problemelor, nu este nici sursa de probleme suplimentare, caci multe lucruri se rezolva de la sine in familie, ci doar locul din care poti (re)descoperi cine esti, pentru a merge mai departe sa-ti urmezi visul.

duminică, 14 septembrie 2008

Furtuna tropicala


Furtuna troicala/Tropic Thunder
SUA-Germania, 2008. Regie: Ben Stiller. Cu: Jeff Kahn, Robert Downey Jr., Anthony Ruivivar, Jack Black, Jay Baruchel. Durata: 107 min.

Se produce cel mai scump film de razboi despre interventia Americana in Vietnam. Insa lucrurile nu prea merg. Vedetele, Tugg Speedman (Ben Stiller) eroul filmelor de actiune tip Rambo, Kirk Lazarus(Robert Dawney Jr.) detinator de Oscaruri care ca sa intre in pielea personajului isi pigmenteza pielea in negru, Jeff Portnoy (Jack Black) cunoscut pentru comediile usurele cu gaguri despre flatulatii si cam toxicoman, Alpa Chino (Brandon T Jackson) vedeta rap care face afaceri din orice, sunt pe cale sa falimenteze acest proiect cinematgrafic. Pentru a mai dinamiza filmarile si a le fac mai credibile, vedetele plus un debutant sunt lasati in jungla pentru un fel de reality movie. Aici intalnesc o banda de traficanti de droguri si urmeaza catastrofa si situatiile comice.

Ben Stiller revine in acest film in tripla calitate de actor, regizor si coscenarist asa cum a facut-o si la Zoolander.

De aceasta data insa ii iese cu mult mai bine. Filmul este o satira acida la adresa sistemului hollywoodian. Cu atat mai acida cu cat de aceasta data este depasita simpla satira privind aspectele exterioare (fara a lipsi insa destule gaguri despre apucaturile vedetelor, regizorilor, producatorilor, agentilor, si altora din universul filmului) atacand fundamentul industriei de produs iluzii, jocul cu realitatea si iluzia. Referinele la filmele de razboi produse la Hollywood abunda. Astfel filmul depaseste stadiul de comedie usurica de vara, prezentand momente de umor subtil. Partitura generoasa da posibilitate tuturor actorilor sa fie memorabili in acest film, cu o nota speciala pentru Robert Dawney Jr. care exploateaza toate subtilitatile umoristice (si nu numai) ale rolului.

Fimul gazduiste aparitiile savuroase ale altor vedete, anume Nick Nolte si Tom Cruise, desi pentru acesta din urma, in afara cazului ca sunteti foarte perspicace, veti avea nevoie sa cititi creditele de pe genericul final pentru a va da seama in ce rol a jucat.

vineri, 5 septembrie 2008

WALL-E

WALL-E, SUA, 2008. Regie: Andrew Stanton. Voci: Ben Burtt, Elissa Knight, Jeff Garlin, Fred Willard, MacInTalk. Durata: 98 min.
Un film realizat pentru toate gusturile. Pentru amatorii de desen animat in acceptiunea "clasica" are personaje adorabile, pentru amatorii de comedie gaguri irezistibile, pentru pasionatii de SF o distopie profunda si plina de intelesuri, pentru ecologisti mesaje moralizatoare, pentru indragostiti o poveste de dragoste.
De altfel, povestea de dragostea a robotelului WALL-E, un robotel specializat in strangerea deseurilor, singurul supravietuitor pe o planeta Pamant acoperita de gunoaie, si robotica (nu putem sa nu ii atribuim un gen) EVE, un model mult mai avansat care vine sa exploreze Pamantul, constituie firul narativ cel mai emotionant al filmului.
Cei de la Pixar care au produs filmul alaturi de Disney s-au intrecut pe sine si de aceasta data cu o realizare care depaseste limita simplului desen animat. Singura remarca negativa este ca s-au luat poate un pic prea in serios, si in loc sa ramana atasati de povestea lui WALL-E spre final isi muta mult prea mult interesul asupra salvarii omenirii, parte in care devin cam fortat moralizatori.
Dincolo de aceasta, WALL-E este probabil cel mai reusit personaj nonuman pe care l-a dat cinematografia de la E.T. incoace, si filmul in mod sigur va ramane in galeria de SF-uri celebre. Este cu adevarat o performanta sa faci dintr-un personaj patratos, un caracter care poate transmite atatea emotii.