marți, 30 septembrie 2008

Boogie



Boogie, Romania, 2008.Regie: Radu Muntean.Cu: Dragos Bucur, Anamaria Marinca.Durata: 114 min.
Probabil ca principalul minus al acestui film este acela ca am asteptat prea mult de la el.
Fara sa fie un film slab, totusi este o productie care dezamageste.
In esenta filmul este centrat pe povestea lui Bogdan (poreclit si Boogie), un barbat la varsta mijlocie, casatorit, cu un copil, il astepata si pe al doilea, care se poate descrie ca un individ apartinand clasei de mijloc cu succes material (chiar si dupa standarde occidentale, nu numai cele ale Romaniei unde se desfasoara actiunea). Totusi Boogie traieste inca nostalgia tineretei libertine si fara obligatii, si intalnirea cu doi amici din liceu declanseaza povestea unei nopti in care, alaturi de acesti prieteni, cauta sa reinvie, iluzoriu, o frantura din vremurile de care isi aduc cu drag aminte.
Titlul, Boogie, trimite desigur la Boogie nights, dar intr-o varianta derizorie, semn ca, in fapt, reintoarcerea este imposibila.
Este suficient pentru o intriga interesanta, dar prea putin pentru un film cu adevarat bun. Pentru ca autorul nu mai pune nimic in plus, desi ar fi existat posibilitati, precum problema generatiei foarte interesante care a trait copilaria si adolescenta in comunism si s-a maturizat in tranzitia postcomunista, sau pretul succesului clasei de mijloc contemporane (cu referinta speciala la cea din Estul Europei). Dar nu, filmul se limiteaza in a prezenta deziluziile varstei de mijloc masculine, un subiect prea mic pentru a merita un film intreg.
De remarcat totusi prestatia lui Dragos Bucur si a Anamariei Ilinca in scenele de cuplu unde reusesc sa redea natural tensiunea si absurdul conflictelor si impacarilor.
Un minus, de natura tehnica, este sunetul, care capteaza efectiv enervant (sa ne amintim de gagurile privind copilaria cinematografului sonor din Cantand in ploaie) orice zgomot de fundal.

Tovarase de drum




Radu Pavel Gheo, Dan Lungu, Tovarase de drum. Experienta feminina in comunism, Polirom, 2008

In mod sigur orice marturie privind dimensiunea (in)umana a experientei de viata in regimul comunism este utila. Un demers publicistic in acest sens nu paote decat sa fie laudat.
Totusi nu pot sa nu remarc scaderile acestei carti. Desi prin titlu ni se promite o carte despre experienat feminina in comunism cartea are ambitii mult mai restranse, si o precizare ar fi necesara: este vorba de exeperienat femeii intelectuale in comunism.
De la aceasta precizare pornesc si celelalte probleme ale cartii. Intelectualul are tendinta fireasca sa literaturizeze, sa idealizeze, sa generalizeze si, de ce, sa mistifice (in sens pozitiv) experienta autentica. Autorii ignora cu desavarsire acest lucru, si in lipsa oricarei metode a acestora de a provoca o destainuire autentica, trebuie sa ne multumim in final mai ales cu niste pagini de literatura feminina despre comunism si cu prea putine marturii care pot fi retinute ca istorii orale utilizabile pentru o istiorie a comunismului.

sâmbătă, 20 septembrie 2008

Cu inima smulsa din piept



Radu Paraschivescu, Cu inima smulsa din piept, Humanitas, Bucuresti, 2008

Pentru ca si pe meleagurile noastre nasc oamni, ba chiar si scriitori, am incercat sa vad ce se mai scrie astazi.

Din pacate alegerea mea si anume cartea lui Radu Paraschivescu "Cu inima smulsa din piept" nu a fost cea mai fericita.

Este o carte despre care daca nu as fi avut acel ultim capitol explicativ in care autorul se straduie sa ne impresioneze cu dragostea nemuritoare si tragica a regelui Pedro pentru Ines nu cred ca as fi reusit sa va povestesc care este subiectul cartii. E ca la tablourile facute fara talent, unde lipsa de talent e ascunsa sub explicatia ca e arta modernista (sau chiar postmodernista) si de aceea publicul nu intelege mesajul, astfel ca se pune langa tablou o eticheta lunga explicativa, deh, poate o intelege cineva ceva.

Pentru ca un numar de pasaje pornografice si niste intrigi de culise politico-istorice descrise cam plicticos si previzibil nu fac deloc un roman de dragoste.

Pe ansamblu scriitura face impresie de exercitiu de cenaclu literar de scoala unde participantii sunt pusi sa scrie ceva pe o tema data, de cele mai multe ori o drama luata de la rubricile de "fapt divers" de prin ziare. Majoritatea participantilor isi dau repede seama ca intre scrierile lor si literatura e cale lunga si se apuca de altceva. Cativa nu isi dau seama si se fac scriitori de romane gen "Cu inima smulsa din piept".

Nu ne lua in seama



Nu ne lua in seama/Non pensarci, Italia, 2007.Regie: Gianni Zanasi.Cu: Valerio Mastandrea, Anita Caprioli, Giuseppe Battiston, Caterina Murino, Teco Celio.


Un film care chiar trebuie luat in seama. Este un film despre care este si greu sa spui ce ti-a placut. Nimic nu este extraordinar , dar totul, povestea, actorii, filmarile, montajul, sunt cu toate asa de bine potrivite si la locul lor incat nu poti sa nu iubesti acest film.


Un rocker, care tocmai trece de prima tinerete, aflat la un moment de criza, iubita il inseala, spectacolele ies prost, muzica se transforma in rutina, alege sa se intoarca in casa parinteasca. Astfel descoperim pe , probabil, cea mai simpatica familie disfunctionala pe care a dat-o cinematografia, familia Nardini. Parintii sunt imagini ale conservatorismului familial, si ascund povesti vechi cu implicatii grele pentru cei mai tineri, fratele trece printr-un divort si se zbate, fara prea mult succes, sa salveze de la faliment afacerea familiei, sora traieste retrasa si interesata mai mult de delfini decat de socializare, incat este banuita ca e lesbiana.
Astfel ca fiul ratacitor intors in familie se trezeste implicat in toate aceste drame personale ale celorlalti membrui ai familiei si incearca, cu mai multa sau mai putina pricepre, sa le solutioneze.

De altfel un mare atu al filmului este chiar personajul principal, Stefano Nardini, jucat de Valerio Mastandrea, un adult care traieste o adolescenta tarzie, si care se trezeste partas inocent la problemele de oameni mari ale celorlalti.
Ceilalti, familia Nardini, sunt receptati cu dragoste, si tocmai aceasta face diferenta fata de celelalte filme care trateaza problema familiei disfunctionale in lumea nebuna a modernitatii, caci nicio drama majora nu se intampla, nicio nota acida nu transpare, ci doar bucuria de fi, totusi, o familie. Familie care nu este o solutie a problemelor, nu este nici sursa de probleme suplimentare, caci multe lucruri se rezolva de la sine in familie, ci doar locul din care poti (re)descoperi cine esti, pentru a merge mai departe sa-ti urmezi visul.

duminică, 14 septembrie 2008

Aliatul uitat al lui Hitler - Antonescu


Dennis Deletant, Aliatul uitat al lui Hitler.Ion Antonescu si regimulsau (1940-1944), trad Delia Razdolescu, Humanitas, 2008

O carte cu un titlu inseltor. In fapt veti gasi foarte putine lucruri despre regimul Antonescu si politica sa, cartea fiind in fapt o trecere in revista a suferintelor populatiei evreiesti (cu unele referiri si la situatia tiganilor) din Romania in timpul regimului Antonescu.

Cartea strange marturii zguduitoare despre crimele, ororile si persecutiile pe care le-au suferit evreii din Romania in timpul celui de al doilea razboi mondial de care se face responsabil regimul antonescian.

Dennis Deletant face diferentierile necesare, subliniaza ca in Romania nu a fost aplicata niciodata solutia finala ca in teritoriile stapanite de Germania la acel moment istoric, dar aceasta nu a scutit pe evreii din Romania de a suferi numeroase discriminari si abuzuri care au mers in multe situatii pina la crima.

Fara a fi unul dintre apologetii lui Antonescu care iau apararea acestuia si neaga responsabilitatea fata de ce s-a intamplat evreilor din Romania si drama lor, cartea imi lasa totusi impresia de scriere istorica partiala si partinitoare.

Cartea se preocupa prea putin de explicatiile fenomenului anitsemit din Romania de la anul 1940. Explicatiile, desigur, nu disculpa, dar o opera istorica pentru a merita pe deplin acest titlu, trebuie sa fie mai mult decat o insiruire de fapte, si sa ofere o ratiune fiecarui fenomen suspus dezbaterii. Mai ales ca aceasta carte nu este una care isi propune sa dezvaluie documente sau fapte inedite, caz in care aprecierile critice sunt lasate pe seama altor autori. De aici impresia neplacuta ca este nu o carte de istorie, ci un document acuzator.

Chiar si atunci cand sunt date unele explicatii se depune un efort de a fi minimalizate, uneori dupa o sofistica foarte subtire, parca ne-am afla la un proces in care argumentele celeilalte parti trebuie minimalizate.

Ca exemplu, o explicatie a tratamentului dur (chiar criminal) a evreilor din Basarabia, care au fost cel mai greu loviti de masurile de represiune ale regimului Antonescu, a fost atitudinea acestora in timpul retragerii armatei romane dupa ultimatumul sovietic din 1940, cand au atacat trupele romane in retragere, salutind instalarea puterii sovietice. S-a spus ca masurile de represiune impotriva evreilor din Basarabia, dupa recucerirea provinciei in 1941, au fost luate ca masura de siguranta fata de aceasta populatie care se dovedise ostila. Autorul incearca sa minimalizeze acest argument spunind ca in timpul stapinirii sovietice in Basarabia din 1940-1941majoritatea comisarilor politici au fost totusi romani. Argumentul este strain discutiei si evident sofistic. Desigur ca majoritatea cadrelor politice au fost romanesti, romanii erau majoritari, si sovieticii au recrutat acele persoane oportuniste sau chiar convinse de ideologia sovietica inevitabil si din populatia romaneasca. Aceasta nu inlatura in nici un fel constatarea ca cei care au atacat trupele romane in retragere au fost din cadrul populatiei minoritare din Basarabia.

Astfel ca o istorie echilibrata a regimului Antonescu asteapta sa fie scrisa.


Furtuna tropicala


Furtuna troicala/Tropic Thunder
SUA-Germania, 2008. Regie: Ben Stiller. Cu: Jeff Kahn, Robert Downey Jr., Anthony Ruivivar, Jack Black, Jay Baruchel. Durata: 107 min.

Se produce cel mai scump film de razboi despre interventia Americana in Vietnam. Insa lucrurile nu prea merg. Vedetele, Tugg Speedman (Ben Stiller) eroul filmelor de actiune tip Rambo, Kirk Lazarus(Robert Dawney Jr.) detinator de Oscaruri care ca sa intre in pielea personajului isi pigmenteza pielea in negru, Jeff Portnoy (Jack Black) cunoscut pentru comediile usurele cu gaguri despre flatulatii si cam toxicoman, Alpa Chino (Brandon T Jackson) vedeta rap care face afaceri din orice, sunt pe cale sa falimenteze acest proiect cinematgrafic. Pentru a mai dinamiza filmarile si a le fac mai credibile, vedetele plus un debutant sunt lasati in jungla pentru un fel de reality movie. Aici intalnesc o banda de traficanti de droguri si urmeaza catastrofa si situatiile comice.

Ben Stiller revine in acest film in tripla calitate de actor, regizor si coscenarist asa cum a facut-o si la Zoolander.

De aceasta data insa ii iese cu mult mai bine. Filmul este o satira acida la adresa sistemului hollywoodian. Cu atat mai acida cu cat de aceasta data este depasita simpla satira privind aspectele exterioare (fara a lipsi insa destule gaguri despre apucaturile vedetelor, regizorilor, producatorilor, agentilor, si altora din universul filmului) atacand fundamentul industriei de produs iluzii, jocul cu realitatea si iluzia. Referinele la filmele de razboi produse la Hollywood abunda. Astfel filmul depaseste stadiul de comedie usurica de vara, prezentand momente de umor subtil. Partitura generoasa da posibilitate tuturor actorilor sa fie memorabili in acest film, cu o nota speciala pentru Robert Dawney Jr. care exploateaza toate subtilitatile umoristice (si nu numai) ale rolului.

Fimul gazduiste aparitiile savuroase ale altor vedete, anume Nick Nolte si Tom Cruise, desi pentru acesta din urma, in afara cazului ca sunteti foarte perspicace, veti avea nevoie sa cititi creditele de pe genericul final pentru a va da seama in ce rol a jucat.

duminică, 7 septembrie 2008

Garda de corp a lui Hitler

Rochus Misch (marturie culeasa de Nicolas Bourcier), Am fost garda de corp a lui Hitler 1940-1945, traducere Ion Doru Brana, Meteor Pres, Bucuresti, 2007.

In ciuda titlului potrivit in mai mare masura unui articol senzational dintr-o gazeta, in carte nu veti descoperi secrete senzationale despre Hitler si politica celui de al Treilea Reich. Introducerea facuta de Nicolas Bourcier este o lectura obligatorie pentru ca, mai apoi sa nu fiti tentati sa aruncati cartea.

Rochus Misch, fosta garda de corp a lui Hitler, desi a fost aproape de cercul puterii care a condus Germania nazista in razboi, nu este un participant, ba chiar nici macar un spectator privilegiat la tot ce insemna decizie in cercurile hitleriste.

Marturia sa este povestea exemplara a individului obisnuit german care a trait si si-a construit o cariera pe fondul regimului politic nazist din Germania. Un amestec de oportunism, supunere oarba si autoamagire.

Dincolo de cele cateva amanunte relevante pentru atmosfera din jurul lui Hitler, mult mai importanta este demontarea unui mecanism prin care individul accepta si chiar coopereaza entuziast cu un regim care este in fond detestabil.

Cartea este in primul rand un moment de reflectie privind pe toti cei care sub scuza ca doar si-au facut datoria de fiecare zi, in fond au colaborat activ cu cele mai odioase regimuri politice.

vineri, 5 septembrie 2008

Cavalerii teutoni



Henryk Sienkiewicz, Cavalerii teutoni, Corint, Bucuresti, 2007.
Deoarece la vremea lecturilor obligatorii nu am gasit din Sienkiewicz decat pe "Quo Vadis" si "Prin foc si sabie" si pentru ca niciodata nu e timpul trecut pentru a redescoperi pe marii clasici, nu am rezistat tentatiei de a lectura aceasta editie noua, oferita intr-un format elegat de editura Corint, a "Cavalerilor teutoni".
Nu poate decat sa vrajeasca stilul homeric in care sunt prezentate faptele de vitejie ale cavalerilor polonezi in confruntarea lor cu teutonii. Printii sunt intelepti, cavalerii viteji, domnitele frumoase si virtuoase, dusmanii detestabili, finalul previzibil, polonezii infragand puterea teutonilor in marea batalie de la Grunwald din 1410, asa cum ne spun si faptele istorice. Dar cata pasiune exista in toate aceste lucruri. Cat farmec are fiecare scena de lupta. Cum se simte frigul din scenele de iarna poloneza descrise de Sienkiewicz.
Nu poti sa nu te duci cu gandul la romanele lui Sadoveanu, mai putin talentul lui Sadoveanu de a descrie ospetele moldovenesti (deh, suntem un popor gurmand).
In concluzie, aventura, capa si spada, totul in cea mai buna expresie literara.

WALL-E

WALL-E, SUA, 2008. Regie: Andrew Stanton. Voci: Ben Burtt, Elissa Knight, Jeff Garlin, Fred Willard, MacInTalk. Durata: 98 min.
Un film realizat pentru toate gusturile. Pentru amatorii de desen animat in acceptiunea "clasica" are personaje adorabile, pentru amatorii de comedie gaguri irezistibile, pentru pasionatii de SF o distopie profunda si plina de intelesuri, pentru ecologisti mesaje moralizatoare, pentru indragostiti o poveste de dragoste.
De altfel, povestea de dragostea a robotelului WALL-E, un robotel specializat in strangerea deseurilor, singurul supravietuitor pe o planeta Pamant acoperita de gunoaie, si robotica (nu putem sa nu ii atribuim un gen) EVE, un model mult mai avansat care vine sa exploreze Pamantul, constituie firul narativ cel mai emotionant al filmului.
Cei de la Pixar care au produs filmul alaturi de Disney s-au intrecut pe sine si de aceasta data cu o realizare care depaseste limita simplului desen animat. Singura remarca negativa este ca s-au luat poate un pic prea in serios, si in loc sa ramana atasati de povestea lui WALL-E spre final isi muta mult prea mult interesul asupra salvarii omenirii, parte in care devin cam fortat moralizatori.
Dincolo de aceasta, WALL-E este probabil cel mai reusit personaj nonuman pe care l-a dat cinematografia de la E.T. incoace, si filmul in mod sigur va ramane in galeria de SF-uri celebre. Este cu adevarat o performanta sa faci dintr-un personaj patratos, un caracter care poate transmite atatea emotii.