vineri, 5 septembrie 2008

WALL-E

WALL-E, SUA, 2008. Regie: Andrew Stanton. Voci: Ben Burtt, Elissa Knight, Jeff Garlin, Fred Willard, MacInTalk. Durata: 98 min.
Un film realizat pentru toate gusturile. Pentru amatorii de desen animat in acceptiunea "clasica" are personaje adorabile, pentru amatorii de comedie gaguri irezistibile, pentru pasionatii de SF o distopie profunda si plina de intelesuri, pentru ecologisti mesaje moralizatoare, pentru indragostiti o poveste de dragoste.
De altfel, povestea de dragostea a robotelului WALL-E, un robotel specializat in strangerea deseurilor, singurul supravietuitor pe o planeta Pamant acoperita de gunoaie, si robotica (nu putem sa nu ii atribuim un gen) EVE, un model mult mai avansat care vine sa exploreze Pamantul, constituie firul narativ cel mai emotionant al filmului.
Cei de la Pixar care au produs filmul alaturi de Disney s-au intrecut pe sine si de aceasta data cu o realizare care depaseste limita simplului desen animat. Singura remarca negativa este ca s-au luat poate un pic prea in serios, si in loc sa ramana atasati de povestea lui WALL-E spre final isi muta mult prea mult interesul asupra salvarii omenirii, parte in care devin cam fortat moralizatori.
Dincolo de aceasta, WALL-E este probabil cel mai reusit personaj nonuman pe care l-a dat cinematografia de la E.T. incoace, si filmul in mod sigur va ramane in galeria de SF-uri celebre. Este cu adevarat o performanta sa faci dintr-un personaj patratos, un caracter care poate transmite atatea emotii.

Niciun comentariu: