duminică, 28 decembrie 2008

Un ghem de minciuni



Un ghem de minciuni/Body of Lies, SUA, 2008.Regie: Ridley Scott.Cu: Leonardo DiCaprio, Russell Crowe, Mark Strong, Golshifteh Farahani, Oscar Isaac.
Desi este greu sa-ti elimini din cap imaginea de "baiatul din Titanic", Leonardo DiCaprio este un actor care poate mult, si demonstreaza in rolul de agent CIA care opereaza direct "pe terenul" atat de alunecos si intesat de intrigi al Orientului Mijlociu. Intr-o lume mult mai complicata decat cea din stirile televiziunilor in care "baietii buni impusca pe cei rai" nelinistile si nervozitatea unei situatii politice actuale se transmite credibil prin personajul lui DiCaprio. Nu trebuie uitat Russel Crowe, care este absolut antitetic prin imaginea sa de agent CIA de birou, obtuz si cam obez, care isi imagineaza ca salveaza lumea in timp ce isi fotografiaza progeniturile la festivitatile scolare.
In fine este voba de un film marca Ridley Scott, care stapaneste foarte bine descrierea unei lumi in care adevarul este relativ, iar cei buni si cei rai se afla de toate partile, si face asta cu maiestrie in stiinta de a construi un film de actiune, fara a plictisi pe spectator, pentru ca cele mai bine de doua ore de film va vor tine in priza permanent. Desi cu mai putine efecte speciale si muschi, un film de gen mult mai reusit decat mai toate cele care care s-au perindat pe ecrane in ultima vreme.

Domnilor copii



Daniel Pennac, Domnilor Copii, Ed. Univers, 2007,
Daniel Pennac nu e un ume necunoscut pentru publicul cititor de pe la noi, asa ca m-am azvarlit la aceasta lectura cu un anume entuziasm. Atat timp cat autorul se multumeste sa descrie cu un anume pseudorealism (spun pseudo pentru ca in fapt este o expresie a unei abordari psihologizante) a lumii copilariei celor trei prieteni Igor Laforgue, Joseph Pritsky si Nourdine Kader, pusi in fata unei teme pedeapsa data de profesorul Crastaing, lectura ramane savuroasa si rasplateste cititorul.
Mai apoi insa autorul isi incalca propriul enunt din carte, "imaginatia nu inseamna minciuna", si trece la o poveste, nici macar prea originala, in care copii se tranforma peste noapate in adulti, prilej de reflectie asupra conditiei de adult. Insa, incepand de la acest moment, situatiile si refelectiile implicite au o artificialitate care nu poate scapa cititorului. Finalul cu o meditatie asupra sufletelor impietrite ale adultilor si cu explicatia ca toata povestea a fost pusa la cale ca rezolvare magica a problemelor sentimentale ale mamei lui Igor Laforgue, nu reuseste deloc sa convinga, asa ca in ansamblu, ramai destul de destul de deceptionat.

duminică, 7 decembrie 2008

Magarusul buclucas


Magarusul buclucas/Donkey xote, Spania, Regia: Jose Pozo, voci Andreu Buenafuente, Luis Posada, David Fernandez, Jose Luis Gil (din pacate versiunea care circula in cinematografele romanesti este cea dublata in engleza)
Este imbucurator sa constati ca o productie europeana incearca sa rivalizeze cu marii producatori de animatii americani. De la inceput se declara aceasta intentie, chiar in film fiind amintit Shrek. In general stilul animatiti seamana cu cel din mult mai celebra serie Shrek.
La capitolul tehnic -animatie, spaniolii se dovedesc la fel de buni ca si cei de peste ocean, vizual totul dand foarte bine.
Totusi comparatiile favorabile cu productiile americane se opresc aici. Daca animatia 3D este fara cusur, la capitolul naratiune cinematografica animata realizatorii lui Donkey xote mai au mult de invatat. Desigur, a spune povestea lui Don Quixote din perspectva magarusului lui Sancho Panza este o gaselnita care poate da nastere multor momente comice. De altfel nu se poate spune ca lipsesc gagurile, ele exista, desi uneori sunt cam burlesti, iar comicul burlesc nu prea merge in animatie, caci burlescul se hraneste tocmai din conflictul sau cu realitatea, in timp ce animatia este campul fanteziei pure.
Dar cel mai mult filmul sufera la continuitatea pivestii si la oferta de motivatii. Secventele din film, oricat de bine facute, par rupte din intreg, niste mici filmulete mai bune sau mai putin reusite, dar care nu reusesc sa se prinda nicicum una de alta. Personajele au motivatii subtiri, iar uneori motivatia pur si simplu lipseste. Realizatorii, mandrii de opera lui Cevantes si probabil din prea multa deferenta fata de ea, au ignorat regula ca filmul de animatie este o fabula, unde personajele sunt simple dar puternic conturate, conflictele puternice, iar deznodamantul este umorul. Pentru cine nu cunoaste ceva mai bine pe Cervantes, multe glume raman criptice, si motivatiile absconse. Scenariul ar fi putut fi baza unui bun film cu actori, dar pentru un film de animatie este nepotrivit, animatia nefacand decat sa-i sublinieze slabiciunile.
Deci , o incercare reusita tehnic, dar prea putin artistic

Cum sa ramai fara prieteni



Cum sa rami fara prieteni/How to Lose Friends & Alienate People. Regia: Robert B. Wide, cu Simon Pegg, Kirtsen Dunst, Megan Fox, Jeff Bridges
In ciuda numelor mari de pe afis, un film modest. Obisnuita poveste a baiatului cam provincial, (aici provincia e Londra si buricul lumii e New York) care doreste sa reuseasca cu orice chip, pentru ca apoi sa realizeze ca reusita materiala nu inseamna prea mult.
Unele gaguri sunt reusite, pe alocuri are ceva ritm, dar una peste alta este un film care nu poate evita plictiseala unei povesti cliseu.

luni, 1 decembrie 2008

Devalmasia valaha


Bogdan Bucur,Devalmasia Valaha(1716-1828). O istorie anarhica a spatiului romanesc, ED. Paralela 45, Pitesti, 2008


Acum cand nelinistile tranzitiei ridica semne de intrebare privind posibilitatile modernizarii in spatiul romanesc, o carte despre sec. al XVIII-lea romanesc, vazut ca o perioada de trecere spre modernitate, este un studiu folositor, ca abordarea antropologica a unei problematici actuale.


Bogdan Bucur defineste sec. al XVIII-lea romanesc ca perioada dintre 1716, inceputul domniilor fanariote, si 1828 ocupatia ruseasca si pacea de la Adrianopole care a zdruncinat puternic statutul principatelor romane de parte a sistemului de putere otoman. O alegere corecta as spune, dar din pacate autorul nu se straduieste sa asgumenteze prea mult in acest sens.


Autorul observa aceasta perioada ca epoca in sine, fiind mai putin preocupat de a sublinia tendintele modernitatii, desi nu uita sa le aminteasca atunci cand e cazul, cat mai les a descrie Valahia (in primul rand asupra ei se apleaca) ca un spatiu exotic intr-o Europa care deja isi gaseste drumul modernitatii. Probabil acesta este principalul minus al cartii dar si principala calitate a cartii. Intr-un anume sens autorul rateaza ocazia de a da unitate studiului sau printr-o abordare sistematica a unor curente, linii de forta ale perioadei. Pe de alta parte, de ce sa cautam sensuri intr-o perioada a istoriei care are farmecul sau propriu, caracterul sau distinct, cu bunele si relele pe care le putem contabiliza.


Altfel, nu putem sa ignoram dovezi ale constantei naravurilor romanilor, precum predispozitia pentru luxul afisat mai ales in mijloace de transport, la 1700 erau calestile extravagante, in anul 2000 automobilele produse de cele mai luxoase firme, dispretul total pentru spatiul public, pofta de capatuiala a autoritatilor, care altfel sunt total dezinteresate de sarcinile lor administrative.