miercuri, 30 decembrie 2009

Papagalul lui Flaubert



Julian Barnes, Papagalul lui Flaubert,trad. Virgil Stancu, Nemira, Bucuresti, 2006

Spunand ca e o carte de critica literara, probabil ca am trezit deja un sentiment de imensa plictiseala. Totusi aceasta carte merita citita numai si pentru a se vedea cum se face critica literara prin lume (eu, ca nespecialist, ramasesem la imaginea prafuitei noastra critici, care se pare ca nu a avansat ca stil si metoda de la Calinescu incoace, imi cer scuze daca parerea mea e gresita.) Julian Barnes este un specialist in Flaubert. Indragostit de Flaubert. Cartea sa nu este vreun elogiu al marelui romanciar, ci o opera in sine postmodernista, un joc vivace cu opera lui Flaubert si viata acestuia (viata vazuta ca text marturie desigur). O lectura fabuloasa, indiferent daca va place Madame Bovary sau nu, daca sunteti sau nu interesat de tehnicile narative ale lui Flaubert si problema amprentei vietii personale a artistului asupra operei literare si invers.

Avatar

Avatar,Regie: James Cameron,Cu: Sam Worthington, Zoe Saldana, Sigourney Weaver, Stephen Lang, Michelle Rodriguez
Pentru cei care au stat acasa la o sarma si un pahar de vin fiert si nu au cedat tentatiei reclamei desantate pentru acest film, bine au facut. Multlaudatul Avatar este un fel de Pocahontas se intoarce cu ceva efecte speciale in plus, si cu gingasia productiilor Disney in minus.
James Cameron, desi foloseste aceeasi schema narativa, iubirea imposibila intre doua lumi incompatibile, este foarte departe de realizarea unui nou Titanic.
In primul rand Cameron face o greseala fundamentala pentru genul SF. De la Asimov citire: un SF bun este acela in care lumea fantastica nu este chiar atat de fantastica, ci mai degraba familiara cititorului/spectatorului. Cameron creaza lumea acelor Na'vi si a planetei lor Pandora atat de fantastic de perfecta (un fel de utopie ecologista) incat nu comunica niciun sentiment spectatorului, e doar o pictura frumos desenata. Star Wars nu e un cult movie pentru ca are nave spatiale, ci pentru scene celebre precum cea din barul intergalactic. Filmul lui Cameron nu are niciun echivalent pentru o astfel de scena.
Pe de alta parte aceasta lume utopic de perfecta nu comunica deloc. Sa luam un exemplu pentru comparatie: "Shogun" al lui James Clavell. Si acolo e o poveste de dragoste imposibila pe fundalul unor lumi incompatibile. Japonezii sunt bravi si civilazati in comparatie cu murdarii si mercantilii europeni. Insa eroul Jack Blackthorne aduce cu el, in aceasta civilizatie net superioara, o valoare pretioasa: iubirea si compasiunea. Astfel cartea lui Clavell e un mare succes pentru ca nu e doar o parada a minunatiei unei civilizatii orientale (cea japoneza) ci deschide si un canal de comunicare, sursa de drama dar si de atasament. In Avatar, Na'vi sunt perfecti si nu au nevoie de nimic de la oameni. Foarte bine si frumos, dar nici pe mine ca spectator acesti indivizi nu ma intereseaza daca nu au nevoie de nimic de la mine ca om, si nu particip cu nimic la comunicare.
In plus, ca sa inchei mai vesel, Cameron o incalcat regula Bugs Bunny. Studii foarte serioase au aratat ca personajele cu ochii mari si nasul mic sunt intotdeauna foarte simpatice, precum celebrul iepuras. Poporul Na'vi din Avatar are nasul extrem de mare si de aceea nu ne pot fi simpatici.

joi, 17 decembrie 2009

Ziua care mi-a schimbat viata

Ziua care mi-a schimbat viata/Le premier jour du reste de ta vie, Regie: Remi Bezançon.Cu: Jacques Gamblin, Zabou Breitman, Deborah Francois, Marc-Andre Grondin, Pio Marmai.
Daca nu prindeti bilete la avanpremiera la Avatar, va propun un premiu de consolare, mergeti la "Ziua care mi-a schimbat viata". Singura problema la acest film e ca nu are bugetul de sute de milioane de dolari pentru promovare precum Avatar. In plus veti vedea actori reali (si ce actori!!!) si nu imagini generate pe computer.
Este un film despre o familie, o istorie de familie prinsa in vreo doua decenii. Acest timp se comprima in cateva episoade, prezentate subiectiv din partea fiecarui memebru al familiei.
O familie cu bucuriile si dramele ei, adica un film care poate fi si tragic si amuzant in acelasi timp. Veti rade in hohote, dar veti pleca si cu o lacrima ascunsa pe undeva intr-un colt.
In manifestari pare ca familia se descompune, si fiecare pare sa deteste pe cate cineva daca nu cumva pe toti ceilalti.
Dar filmul nu este despre ce fac si spun, ci mai ales despre ceea ce nu fac si despre taceri si acolo descoperi imensa dragoste dintre acesti oameni. Scena minutului de tacere pe care il impune bunicul (spre plictisul nepotilor mai tineri si care inca nu au ajuns sa inteleaga) este definitorie.
Un astfel de film are nevoie de o apropiere intima din partea aparatului de filmat si aici este meritul regizorului ca a gasit tonul potrivit si de actori sa umple o poveste in care, in definitiv, nu se intampla nimic extraordinar in afara aventurii de fiecare zi a vietii obisnuite. Toti actorii merita aprecieri , cu o nota speciala pentru Jaques Gamblin in rolul tatalui, extrem de discret, dar cu atat mai emotionant. Un plus si muzica filmului cat s epoate de inspirata.

duminică, 29 noiembrie 2009

Sta sa ploua cu chiftele

Sta sa ploua cu chiftele/Cloudy with a Chance of Meatballs, SUA, 2009.Regie: Phil Lord si Chris Miller.Voci: Bill Hader, Anna Faris, James Caan, Andy Samberg, Bruce Campbell.
Desi impinsa spre un manifest moralizator impotriva junk-food, povestea tanarului inventator, care descopera o masina care transforma apa din nori in mancare gata sa pice in farfuria natafletilor, este amuzanta. Grafica voit stilizata este, pictural, o reusita. Multimea de referinte parodice la alte filme de actiune asigura hohotele de ras. Atentia la detaliile gesturilor, simpatia pentru personaje. O poveste frumoasa si foarte colorata.

marți, 24 noiembrie 2009

Fabrica de absolut

Karel Čapek; Fabrica de absolut, trad. Jean Grosu, Ed. Art., 2009.
Un roman considerat un clasic al SF-ului. Un SF care străluceşte mai puţin prin recuzita de găselniţe tehnico-fantastice, doar Carburatorul producător de absolut este suficient pentru a crea intriga fantastică în care se întâmplă romanul, dar mai ales prin ilustrarea unei idei de o forţă covârşitoare, umanitatea pusă faţă în faţă şi nemijlocit cu divinul absolut. Scris în perioada (1922) când utopiile de stânga sau de dreapta mărşăluiau să cucerească lumea, Čapek construieşte o antiutopie, în care, cu tehnicile litetare ale unui realism atroce şi ironic, demonstrează că omul nu are nevoie de absolut, nu poate supravieţui în utopie. Cine va trece peste discursurile doctrinare caracteristice epocii în care a fost scrisă cartea, de tentaţia cărora din păcate Čapek nu reuşeşte să se elibereze şi astfel opera sa este uşor datată, şi se va opri doar la talentul său de a reda prin mijloacele realismului o confruntare a idealismului, va găsi în Fabrica de absolut o lectură fascinantă.

luni, 23 noiembrie 2009

Brendan si secretul din Kells

Brendan si secretul din Kells/ The Secret of KellsFranta-Belgia-Irlanda, 2009. Regie: Nora Twomey, Tomm Moore. Cu: Brendan Gleeson, Liam Hourican, Mick Lally, Michael McGrath, Evan McGuire
Un film de animatie cu totul special. Desigur, daca veti merge cu gandul la vreo productie Pixar veti fi dezamagiti, insa autorii acestei bijuterii animate au avut cu totul alte intentii. Este un film deosebit de stilizat cu o grafica care reia stilul vechilor miniaturi mediavale produse in manastirile irlandeze in Evul Mediu. Este un omagiu miniaturistilor din acele vremuri, sub forma unei frumoase povesti a tanarului Brendan, un novice intr-o astfel de manastire, care se dovedeste un talentat artist al miniaturii. Aventura sa, departe de a fi plicticoasa si excesiv de moralizatoare, este bine condusa, plina de personaje secundare fie amuzante, fie stranii. La acestea se adauga muzica, bineinteles de inspiratie traditional irlandeza, in final rezultand un film excelent care poate interesa atat pe copii cat si pe adulti.

marți, 10 noiembrie 2009

Che: Partea a doua- Guerrilla


Che: Partea a doua- Guerrilla/Che:Part Two, Regie: Steven Soderbergh.
Cu: Benicio Del Toro, Carlos Bardem, Demian Bichir, Joaquim de Almeida, Pablo Duran.

Daca la prima parte vobeam de destructurarea si restructurarea unui mit, a doua parte a povestii lui Che m-a lamurit ca Soderbergh destructureaza, intr-o incercare de insanatosire morala (si mintala) a unui public, care, dupa disparitia comunismului, a reinviat si amplificat mitul acestui revolutionar marxist. Daca prima parte mai avea o anumita coerenta data de realitatea unei victorii, victorie care i-a adus lui Fidel Castro puterea in Cuba, in a doua parte se aluneca in utopie pura. Iar utopia nu are niciun sens. Faptele curg pe ecran total neinteligibile. Che este incapabil sa-si asigure vreun suport, este incapabil sa negocieze cu alte forte, este incapabil sa se faca ascultat. Culmea penibilului este un Che, guerilleros astmatic care abia poate respira si e o povara pentru ceilalti. Povestea este pentru spectator tot atat de plictisitoare cum probabil a fost desfasurarea evenimentelor pentru cei cativa bolivieni care l-au urmat pe Che in aventuara sa de declansare a revolutiei in Bolivia. Si de aceea probabil prea putin vor avea curiozitatea sa vada filmul si sa inteleaga mesajul: admiratori al lui Che, altarul e gol, lasati utopiile si vedeti-va de ale voastre!

O poveste de Craciun


O poveste de Craciun/A Christmas Carol, Regie: Robert Zemeckis.
Voci: Jim Carrey, Steve Valentine, Daryl Sabara.

Povestea lui Dickens este prea cunoscuta, chiar si celor care nu au citit-o, pentru amai fi nevoie sa spun ceva despre subiectul filmului. Beneficiind de capacitatile fantastice ale prelucrarii digitale a imaginii, Zemeckis realizeaza ecranizarea, probabil, cea mai apropiata de spiritul operei lui Dickens. Nu este doar o poveste moralizatoare pentru copii in care ni se aminteste despre binefacerile generozitatii si iubirii, ci un film care reda intr-o perfecta atmosfera romantica, in care tenebrele fantomelor si duhurilor, malefice au ba, dau nota de film noire, sensul mai profund al cartii, interogatia la sensul existentei umane.

vineri, 6 noiembrie 2009

Toy Story 3D


Toy Story - Povestea jucariilor 3DAnimatie, Comedie SUA, 2009.Regie: John Lasseter.Voci: Tom Hanks , Tim Allen, John Ratzenberger.

Pentru că ni se pregăteşte un Toy Story 3 pentru anul 2010 cei de la Disney s-au gândit să încălzească atmosfera cu o relansare a primulu Toy Story, acum în variantă 3D. Nefiind un film produs cu gândul la prezentarea sa 3D, efectul nu este senzaţional. Totuşi e o ocazie să revedem în cinematograf filmul care în 1995 era primul lung metraj de animaţie computerizată. Sigur, astăzi, când animaţia computerizată a făcut progrese extraordinare, primul Toy Story pare a avea o grafică modestă. Totuşi povestea jucăriilor aflate în competiţie pentru a fi favoritul micuţilor rămâne la fel de proaspătă şi inventivă.

miercuri, 21 octombrie 2009

Extraterestrii din mansarda


Extraterestrii din mansarda/Aliens in the Attic, SUA-Canada, 2009.Regie: John Schultz.Cu: Carter Jenkins, Austin Robert Butler, Ashley Tisdale, Ashley Boettcher, Henri Young.


Un filmcare se vrea un fel de avertisment: nu va duceti cu copii in concediu. Pentru ca nu stiti ce o sa se intample. De pilda sa gaseasca nistre extraterestri rai in pod. Noroc ca extraterestrii pe langa ca sunt rai nu au prea multa minte, adica oricum sub nivelul pustanilor de gradinita care reusesc sa-i pacaleasca pina la urma. Una peste alta daca va mai amintiti ce bestial era cand erati mici, cum ati fi vrut sa faca cei mari ce vreti voi (cu un gadget extraterestru se poate) sau ce tare ar fi o pusca care trage cu cartofi, un film ok, care are chiar momentele sale chiar reusite. Adica un film pentru copii sau adulti care mai pot sa fie copii. Daca vreti urmariri pe bune, violenta si alte cele, evitati-l.

sâmbătă, 10 octombrie 2009

District 9


SUA-Noua Zeelanda, 2009.Regie: Neill Blomkamp.Cu: Sharlto Copley, Jason Cope, Nathalie Boltt, Sylvaine Strike, Elizabeth Mkandawie

Desi la prima vedere pare sa fie un alt film cu monstruleti extrateresti, de fapt este probabil cel mai bun SF pe care l-am vazut in ultimul deceniu (daca nu cumva vreo doua decenii). Surpriza este cu atat mai mare cu cat vine de la un regizor necunoscut, practic fara filmografie in spate, dar caruia producatorul Petrer Jackson a avut increderea sa-i dea pe mina vreo 30 de milioane de dolari sa faca acest film. Si nu a gresit deloc.
In primul rand povestea (care apartine tot regizorului, acesta fiind si coscenarist) abordeaza lucrurile neasteptat. Extraterestrii nu ajung ca deobicei in mareata USA, ci in Africa de Sud ( explicabil caci Neill Blomkamp este nascut acolo). Extraterestrii acestia nu au venit nici sa ne cucereasca, nici sa ne binecuvanteze cu vreo intelepciune inalta, ci pur si simplu au ajuns la noi pentru ca li s-a stricat nava. Nu sunt nici teribil de inaintati, au ei niste gadgeturi perfectionate, dar pentru ca li s-a stricat nava nu sunt in stare sa se foloseasca de ele (ganditi-va ca aveti un maldar de aparate electronice de ultima de generatie pe o insula pustie defecte. 99,99% dintre noi nu prea am sti ce sa facem cu ele pentru ca habar nu avem sa le reparam). Asa ca tot relatia dintre ei si pamanteni se rezuma in a fi ingesuiti intr-un fel de rezervatie unde traiesc la limita supravietuirii, o relatie bazata pe dispret reciproc, teama unii fata de altii, cooperare in contrabanda (extraterestrii vand ceva artefacte functionale sau nu, bandele de traficanti nigerieni produse dorite de acestia). Deasupra lor guvernele care vor sa puna mina pe armele extraterestrilor si sa le poata utiliza. Aparitia unui uman mutant care se transforma in extraterestru strica acest echilibru, caci un uman capabil sa minuiasca teribilele arme extraterestre este nepretuit. Vinat de oameni, neacceptat de extraterestri, Sharlto Copley este actorul care intruchipeaza mutantul, avand un rol mare de care se achita cat se poate de bine, desi ,si in cazul sau vorbm de un , practic, necunoscut.
Dincolo de poveste este maniera de redare. Regizorul stapaneste la perfectie un mix de tehnici narative cinematografice, pseudoreportajul, pseudo interviul, filmarea din unghi subiectiv, filmarea clasica, pe care le imbina fara cusur dand un film cu o incarcatura emotionala exploziva .

Cow-Boy

Cow-Boy, Belgia 2007, Regia Benoit Mariage,cu Benoit Poelvoorde

Recunosc ca e un film la care am intrat datorita numelui lui Poelvoorde pe afis, un actor pe care l-am remarcat in multe filme europene, dar mai intotdeauna in roluri de vioara a doua.
In plus filmul era recomandat ca o comedie.
In ciuda ideii interesante, un realizator apasat de frustrarile varstei mijlocii, incearca sa reinvie intr-un reportaj realizat intr-o maniera ideologizanta un caz de terorism cu note de activism social petrecut in urma cu 20 de ani, filmul nu este chiar o reusita. Provocarile temei, ideologia si realitatea, subiectivismul reporterului in realizarea reportajului, si mai ales ratarea esentialului in viata pentru proiecte de viata sunt o palarie cam mare pentru regizor care pare nehotarat despre ce este filmul sau de fapt si in ce maniera sa-l descrie. Pina si la notele burlesti ale povestii nu stii daca e cazul sa razi sau sa te intristezi caci regizorul nu-ti ofera nici cadrul unei comedii confortabile, nici profunzimea tragicului.

vineri, 2 octombrie 2009

Maine in batalie sa te gandesti la mine

Javier Marias, Maine in batalie sa te gandesti la mine, trad. Diana Motoc,Ed. Univers 2009

O carte profunda care abordeaza momentul devenirii de la "a fi" la "a fost". De la existenta la inexistenta. Si mai ales cum este receptata aceasta trecere. Dupa ce te obisnuiesti cu lungile divagatii ale atorului, uneori redundante in sustinerea ideii, poti descoperi farmecul acestei carti.

Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăşi, frumoasă e viaţa!

Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăşi, frumoasă e viaţa!Romania, 2009.Regie: Hanno Hofer, Razvan Marculescu, Cristian Mungiu, Constantin Popescu, Ioana Uricaru.Cu: Tania Popa, Liliana Mocanu, Alexandru Potocean, Teodor Corban, Emanuel Parvu.
Greu de facut o caracterizare unui film care este in fapt compus din patru episoade distincte despre legendele urbane ale comunismului romanesc. Inevitabil ele sunt inegale. Nota 10 as acorda-o ultimului episod, cu militianul care pus in fata faptului de a fi primit plocon un porc viu, pentru a nu fi reclamat, alege sa ucida animalul prin gazare. Este episodul in care motivatiile sunt profund umane, drama vie. In rest destul de mult cliseism, insa nu uit sa remarc jocul actorilor din episodul istoriei pozei trucate a lui Ceausescu care reusesc sa intre in rol si in atmosfera de teroare difuza, niciodata exprimata direct, dar mereu prezenta. Pe ansamblu un film amuzant si instructiv pentru cei care nu au apucat vremurile respective.

luni, 14 septembrie 2009

Adevarul gol-golut



Adevarul gol-golut/The Ugly Truth, SUA, 2009. Regie: Robert Luketic. Cu: Katherine Heigl, Gerard Butler, Bree Turner, Eric Winter, Nick Searcy
Un film care beneficiaza de cateva atuuri care incearca sa-l scoata din anonimatul seriei de comedii romantice care se produc in serie: scenariul este destul de bine scris, replici bune, desi nu rezista tentatiei catorva gaguri gimnastice nu prea reusite. In plus e Gerard Butler care e simpatic in rol.
Spun ca aceste atuuri incearca pentru ca nu reuseste sa iasa cu prea mult din mlastina de productii de gen. Regia nu depaseste cu nimic nivelul de productie sitcom. Peste asta Katherine Heigl este o actrita de televiziune, si joaca ca intr-o productie TV.
Asa ca in final veti vedea un fel de episod de sitcom ceva mai lung, cu avantajul ca joaca Gerard Butler in el.

duminică, 13 septembrie 2009

O zi din viata lui Ivan Denisovici

Alexandr Soljenitin, O zi din viata lui Ivan Denisovici,Editura: Humanitas, An de aparitie: 2008
Dupa "Arhipelagul Gulag", "O zi din viata lui Ivan Denisovici" este o lectura obligatorie. Sau poate invers, aceasta carte scrisa cu nerv si care se citeste pe nerasuflate, va va deschide pofta sa cititi mult mai voluminosul si poate mai searbadul (nu mai e literatura, ci istorie imbinata cu memorialistica) "Arhipelagul Gulag". Este povestita efectiv o zi din viata unui detinut politic din lagarele comuniste. O zi norocosa va conchide la final eroul, fericit ca a reusit sa manance cate doua portii la pranz si la cina din mancarea mizerabila din lagar. Cartea nu spune chiar tot, edulcoreaza pe alocuri, pentru ca este o carte care a fost scrisa si chiar publicata in Uniunea Sovietica in vremea dezghetului lui Hrusciov. Soljenitin povesteste aceasta zi si nu putem uita ca a fost el insusi un detinut in lagar si cu atat mai realista este descrierea sa.

Arhipelagul Gulag

Alexandr Soljenitin Arhipelagul Gulag, Editura: Univers, An de aparitie: 2009, 3 vol.
Arhipelagul Gulag a lui Soljenitin este o carte care are prea putin nevoie sa fie prezentata. Este o disectie amanuntita, si in acelasi timp un inventar fara omisiuni, al bestialitatii cuprinse in ceea ce s-a numit comunismul varianta sovietica. Totul insotit de un extraordinar simt al alegerii amanuntului sugestiv, transpus cu un talent literar ce nu poate fi contestat.
Dincolo de aceasta succinta prezentare cartea ma pune pe ganduri cu privire la modul in care romanii isi asuma istoria. Aceasta carte a fost scrisa de Soljenitin pe cand URSS era in plina glorie, ca asumare a unui destin istoric de un dramatism extraordinar, temelie a sperantei ca totusi ceva se va schimba candva. Istoriografia sau memorialistica romaneasca nu a produs niciodata ceva similar, desi experiente ale bestialitatii si suferintei extreme au existat si in universul comunismului romanesc. Probabil ca cea mai buna fresca a comunismului romanesc este "Amintirile unui cafegiu". De o parte dramatismul suferintei, in cealalta tehnicile spertului si compromisului permanent. Poate ca ne meritam, ca popor, soarta ingrata...

luni, 7 septembrie 2009

G-Force: Salvatorii planetei



G-Force: Salvatorii planetei/G-Force, SUA, 2009.Regie: Hoyt Yeatman.Cu: Nicolas Cage , Penelope Cruz, Bill Nighy, Will Arnett, Zach Galifianakis.

Galeria de salvatori ai umanitatii s-a imbogatit cu noi personaje: Porcusori de Guineea. Insa calitatile filmului se epuizeaza cu aceasta premiera.Umor subtire sub nivelul de gradinita, poveste ca si inexistenta, actori de nivelul serialelor TV care se difuzeaza inainte de pranz.

Harry Potter si Printul Semipur

Harry Potter si Printul Semipur/Harry Potter and the Half-Blood Prince, Marea Britanie-SUA, 2009.Regie: David Yates.Cu: Daniel Radcliffe, Michael Gambon, Dave Legeno, Elarica Gallagher, Jim Broadbent.
Filmul se reduce la replica "Harry ar trebui sa te barberesti!"
Realizatorii au intins atat demult pelteaua acestui subiect Harry Potter incat numai cuvantul penibil mai poate descrie ultima realizare (parca al 6-lea episod din serie). Intriga e lispsita de orice substanta, actorii joaca parca intrebandu-se "Ei, bine chestia asta cand se mai termina?!". Asta ma intreb si eu ca spectator, dar afland ca dusmanul cel rau are sufletul impartit in sapte ascuzisuri care vor trebui descoperite si distruse inainte de confruntarea finala sunt sigur ca vor mai face cel putin sapte filme, eventual cu copii lui Harry Potter daca acesta din urma se va retrage la pensie.

Vrei sa te insori cu mine?



Vrei sa te insori cu mine?/The Proposal, SUA, 2009.Regie: Anne Fletcher.Cu: Sandra Bullock, Ryan Reynolds, Mary Steenburgen, Craig T. Nelson, Betty White.
Greu veti gasi un film cu o intriga mai putin credibila decat aceasta. Ceva despre o cetateanca canadiana care ar trebui sa fie expulzata din Statele Unite si care pentru a evita aceasta isi pune subalternul sa se casatoreasca cu ea, subaltern care se va dovedi ca de fapt este un baiat de bani gata care ii suporta mizeriile de cativa ani deoarece viseaza sa devina scriitor.
In ciuda totalei ineptii a scenariului filmul insa reuseste sa evite dezastrul, mai ales datorita actorilor care isi fac fiecare scena cat pot de bine. Sandra Bullock este cea mai credibila domnisoara imbatranita si inacrita in postura de manager fara suflet de care se tem toti subalternii. Ryan Reynolds ii da replica bine. Plus persoanjele personajele secundare intre care se remarca Oscar Nunez in rolul omniprezentului si omnicalificatului Ramon (de la stripper la preot!)

luni, 31 august 2009

Queen Victoria and her Enormous Empire

Alan McDonald,Queen Victoria and her Enormous Empire, Scholastic Children s Book, London 2009

O carte care mi-a cazut in mina cu ocazia unei excursii si pe care probabil nu o veti gasi in librariile de pe la noi. Insa ea imi prilejuieste o amara reflectie la felul cum altii stiu sa-si valorifice istoria, iar noi nu. Carticica de fata nu este vreo lucrare docta. Insa combinand o selectie atenta a evenimentelor relevante, cu o perspectiva umoristica si o grafica pe masura, cartea transmite, chiar si celor mai putin interesati de istorie, o cantitate de informatii substantiala despre Regina Victoria, celebra regina a Marii Britanii care a dat numele unei epoci intregi. O cantitate de informatii pe care probabil, la noi, niciun student la istorie, lector al unor manuale universitare plicticoase, nu cred ca o retine despre, ca sa gasim un echivalent local, regele Carol I.

sâmbătă, 29 august 2009

Ticalosi fara glorie

Ticalosi fara glorie/Inglourious Basterds,SUA-Germania-Franta, 2009.Regie: Quentin Tarantino. Cu: Brad Pitt, , Melanie Laurent, Christoph Waltz, Eli Roth, Michael Fassbender.

Basterds-ii nu sunt deloc personajele din naratiunea cinematografica pe care o propune Tarantino. Sunt chiar filmul (cinematograful) in sine. Sau cel putin o anumita cinematografie. Filmul e copilul ilegitim al cretorului sau.
Dupa ce Tarantino s-a jucat cu conventiile culturii pop cinematografice din anii 60-70-80 in Kill Bill construind un drum initiatic al devenirii acesteia intre kitch si forma de cultura acceptata in altarul muzelor, de aceasta data regizorul se indreapta spre o alta cinematografie, care are deja un loc stabilit in cetatea muzelor, anume filmul clasic interbelic in special productia americana din anii 30-40 (fara a uita insa nici experientele suprarealiste sau expresioniste europene). Categorie de film care s-a clasicizat dar care contine in ea o mare doza de kitch. Asa ca daca in Kill BIll Tarantino recompunea kitch cinematografic al unei perioade recente in asa fel incat sa-l acceptam ca o forma de arta, acum dimpotriva, exhiba kitch-ul din formele clasice ale cinematografului. Filmat chiar conventional, filmul este o inlantuire de citate din filme clasice, recompuse intr-o poveste cam absurda, cu multa violenta gratuita, dar mai ales cu mult umor. Actorii sunt de la vedete precum Brad Pitt pina la necunoscuti dar care sunt excelenti in roluri. Prestatia lui Cristoph Waltz in rolul colonelului nazist Landa (premiata la Cannes) este intr-adevar fantastica si desigur trebuie sa fii Tarantino, ca sa faci dintr-un actor cu o cariera locala onorabila, in Germania, o vedeta internationala. Sper sa-l foloseasca si altii.
In fine, Tarantino, satul parca de joaca sa postmodernista, lanseaza un avertisent: atentie de-a ce va jucati, filmul odata facut poate fi utilizat oricum, ba chiar poate fi cea ma periculoasa arma. Caci in filmul lui Tarantino, filmul si cinematograful ucid la propriu.

Playboy de LA


Playboy de LA/Spread, SUA, 2009.Regie: David Mackenzie.Distributie: Ashton Kutcher, Anne Heche, Margarita Levieva, Sebastian Stan, Sonia Rockwell.

Un film care nu e chiar atat de usurel pe cat pare. Intr-o lume debusolata din lipsa oricaror valori in afara celor materiale visul tanarului american este unul cinic si lipsit de orice moralitate. Cu umor si naturalete personajul lui Ashton Kutcher, totusi, traieste drama unor alegeri, care se pot rezuma la cuvintele bani sau iubire. Filmul nu da rasunsuri si nici nu este moralizator, alegerea corecta este greu de facut, ceea ce asigura si mai multa credibiliatate povestii.

luni, 17 august 2009

Oul

Oul/Yumurta, Turcia 2007, regizor Semih Kapanoglu, Cu : Nejat Isler, Saadet Aksoy

Un film cu un subiect ce ne aminteste de Samanatorismul romanesc, cel al preamaririi intoarcerii la origini. Yusuf (Nejat Isler) se intoarce din Istanbul in oraselul natal dupa ce este anuntat de moartea mamei sale. Intoarcere care se doreste doar o scurta trecere pentru a participa la ceremonia funerara. Insa intreg universul pare sa comploteze spre a-i impiedica plecarea inapoi la Istanbul.
In fapt este un film adevarat exercitiu de filosofie existentialista, unde evenimentele capata sens doar din perspectiva cunoasterii umane.
Filmul insa este mult mai placut decat un film al lui Antonioni, caci in peisajul Turciei si marcat de o sensibilitate pe care conventional o voi numi orientala, existentialismul se potriveste si nu este doar un violent strigat impotriva unei societati angoasate de modernitate. Un film bine condus care reuseste sa mentina spectatorul « in priza » in ciuda caracterului sau profund meditativ, cu actori excelenti care sa preia asupra lor si sa incarce de sens cadrele lungi ale unei naratiuni care nu se poate lauda cu ritmul alert.

miercuri, 12 august 2009

Bruno


Bruno, SUA, 2009. Regie: Larry Charles.Cu: Sacha Baron Cohen, Gustaf Hammarsten, Clifford Bañagale, Chigozie Orukwowu, Josh Meyers.
Sacha Baron Cohen se intoarce, de aceasta data in rol de homosexual, gata sa puna la incercare toate tabuurile culturale legate de sexualitate. E un film de vazut si in niciun caz de povestit. Totusi fata de Borat realizarea este oarecum mai palida. Critica societatii americane facuta in Borat da o idee si tine oarecum legate scenele diverse de comedie burleasca si acida. Aici se mizeaza foarte mult sexualitate si atitudinea fata de homesexuali insa lipseste un angajament, e mult umor caustic dar facut doar de dragul de a fi caustic si a arata ca se pot depasi orice limite. Asa ca, desi bancurile cu blonde sunt foarte savurate, o suta de bancuri cu blonde spuse in sir devin plictisitoare. Cam asa si cu Bruno, cam prea mult pentru o idee mica.

Che:prima parte


Che : prima parte/Che : Part One, Franta, Spania, SUA, 2008. Regia: Steven Soderbergh.Cu: Franka Potente, Benicio Del Toro, Ramon Fernandez, Jsu Garcia, Julia Ormond.
Che Guevara este un personaj la moda. Ideologic a murit demult. De cand se poarta tricouri cu CCCP e clar pentru toata lumea ca ideea comunista a devenit chiar o fantoma asa cum se exprima Marx in manifestul sau. Cam ce poate aduce Soderbergh la constructia (sau deconstructia) acestui mit ? Filmul se desfasora in doua planuri : cel al vizitei lui Che pe cand era ministru cubanez la sediul ONU si cel al luptei pentru cucerirea puterii alaturi de Castro. Evenimentele curg destul de frust si fara vreo logica aparenta, intrerupte de scenele vizitei la sediul ONU si declaratiile facute in acel context. Adoratorii lui Che cu acnee vor gasi filmul neinteresant. Cei neinteresati de mituri vor gasi de asemenea filmul slab pentru ca este lung si plictisitor. Pentru cei care vor sa priveasca filmul lui Soderbergh ca o opera de destructurare (si restructurare) a unui mit il vor gasi interesant. Soderbergh se axeaza pe evenimente punctuale, care aparent nu au nicio logica. De fapt evenimentelelor le lipseste logica din perspectiva contemporanilor, doar ulterior oamenii incearca sa le confere o logica. Soderbergh desface mitul intr-o serie de fapte. In definitiv e vorba de un om si camarazii sai, care s-au dus in Cuba sa lupte pentru ceva in ceea ce ei credeau. Nu au fost nici mai destepti nici mai vizionari nici mai viteji decat altii. Dar au fost niste oameni care au luptat. Au trecut acea experienta remarcabila. In rest sunt numai vorbe si justificari ulterioare.

Coco Chanel


Coco Chanel/Coco avant Chanel, Franta, 2009. Regie: Anne Fontaine.Cu: Audrey Tautou, Benoît Poelvoorde, Alessandro Nivola, Marie Gillain, Emmanuelle Devos.

Un film care constituie o mare ocazie pentru Audrey Tautou, pentru ca este un film care se invarte in jurul unei personalitati si unde diferenta dintre esec si un film bun este data de capacitatea actorului de a se transforma in acea personalitate. Audrey tautou se achita bine de sarcina, este o Coco care se autodescopera si se autoconstruieste pentru adeveni celebra Chanel. De remarcat si Poelvoorde care da o buna replica ca un fel de Anti-Pygmalion.

Secret de familie

“Secret de familie”/”Un Secret” – de Claude Miller, cu: Cécile de France, Patrick Bruel, Julie Depardieu, Ludivine Sagnier, Mathieu Amalric, Nathalie Boutefeu.

Un film care nu este deloc un simplu film despre suferinta evreilor in impul celui de al doilea ratboi mondial. Este in primul rand un film care priveste mai putin inspre victime, cat spre supravietuitori. Nu este nici un film tip „Alegerea Sophiei” despre sechelele si culpa alegerilor facute in vremuri infioratoare, pina la urma, in acest film nu supravietuitorii aleg. Si totusi este un film despre o suferinta si o culpabilizare pe care cei care supravietuiesc o resimt impotriva oricarei logici si abordari rationale. Dragostea dintre Maxime si Tania (fosti cumnati) care, supravietuind isi continua viata alaturi, desi nu a incalcat vreo regula este umbrita de tot ce ar fi putut sa fie, si de vina.
Cu un montaj complicat, povestea sare, intermitent, de la anii 80 la anii 50 si apoi la lumea anilor 30 si razboiului, filmul este si o remarcabila experienta vizuala, caci reconstituie minutios o atmosfera caracteristica acelor perioade din istoria Frantei.

luni, 13 iulie 2009

Inamicii publici


Inamicii publici/Public enemies, USA, 2009, Regie: Michael Mann.Cu: Johnny Dep, Christian Bale, Marion Cotillard, James Russo, David Wenham, Christian Stolte, Jason Clarke,

Prima impresie este: încă un film cu marii bandiţi ai anilor 30. Însă dincolo de povestea spărgătorului de bănci John Dillinger (Johnny Depp - din nou fără cusur), este un film de atmosferă, şi despre războiul dintre două lumi care se confruntă atunci, în anii 30 ai Americii. O lume, care inevitabil este sortită să dispară, a oamenilor care traiesc aici şi acum, o lume oarecum frustră dar care se bucură de viaţă până la ultima picătură, şi o lume care absoarbe tot, stăpânită de comunicaţii, mass-media, planuri, cuceriri tehnice, în care se trăieşte prin intermediari şi intermediat, o lume în care şeful FBI nu a arestat el însuşi niciodată un infractor spre consternarea unui bătrân parlamentar. O lume la răscruce care merită văzută în reconstituirea lui Michael Mann.

Epoca de gheata 3: Aparitia dinozaurilor


Epoca de gheata 3: Aparitia dinozaurilor/ Ice Age: Dawn of the Dinosaurs, SUA 2009, Regia: Carlos Saldanha, Mike Thurmeier, Voci: Ray Romano, Queen Latifah, Eunice Cho, Karen Disher, Harrison Fahn, Maile Flanagan, Jason Fricchione.

Da, povestea e cam trasă de păr. Dar asta nu înseamnă că eroii nu sunt la fel de simpatici ca şi îm episoadele trecute. Manny are probleme pentru că va fi tată. Diego are probleme din lipsă de aventură. Bineînţeles că Sid are şi el probleme, iar problemele lui vor deveni o catastrofă pentru toţi, căci, inventiv cum îl ştim, va face rost de nişte dinozauri şi complicaţiile ce urmează. Veveriţoiul are însă problemele cele mai mari, căci în fuga sa după ghindă are acum şi competiţie, o cochetă veveriţă.

Fantomele fostelor iubite



Fantomele fostelor iubite/Ghosts of Girlfriends Past, SUA 2009, Regia: Mark S. Waters, cu: Matthew McConaughey, Jennifer Garner

Genul de comedioară cu băiatul cel rău care descoperă greu ce înseamnă iubirea adevărată s.a.m.d. Actorii sunt frumoşi, şi chiar ştiu să joace, dar filmul, după ce începe bine şi provoacă ceva hohote sănătoase prin sală, devine brusc extrem de moralizator şi evident plictisitor. Merită de stat în sală doar până la jumătate pentru că apoi nu o să faceţi decât să vă plictisiţi aşteptând finalul care este exact aşa cum vă aşteptaţi.

miercuri, 1 iulie 2009

Mascarada


Alberto Moravia, Mascarada, trad. Irina Ungureanu, ED. Univers, Colectiile Cotidianul,
O carte care nu faceparte din titlurile care il recomanda si l-au facut celebru pe Moravia. In 1941 cand cartea a aparut Moravia era doar un revoltat impotriva fascismului din Italia care inca nu cunoscuse gloria de mai tarziu.
Cartea este scrisa in cheie de fabula politica. Este vadit ca sub pretextul descrierii unor evenimente dintr-o republica latino-americana imaginara, Moravia se referea la situatia din Italia acelei vremi dominata de dictatura lui Mussolini.
Este o carte care se citeste usor, naratiunea prilejuind o intriga politisto-politico-erotica care prinde. Insa fascinant este talentul lui Moravia de a construi o lume utopica in care fiecare gandeste ceva dar actioneaza fals in contradictoriu cu ceea ce gandeste. Motivele actiunii umane sunt total despartite de ratiune, printr-o falsa rationalitate a unui joc de interese derizoriu. Dictatura nu se construieste numai pe forta, ci si pe somnul ratiunii...

Impreuna

Impreuna/ Ensemble, c'est tout, Franta, 2007. Regie: Claude Berri. Cu: Audrey Tautou, Guillaume Canet, Laurent Stocker, Francoise Bertin, Alain Sachs.
Un film care poate fi privit si ca un film romantic, dar mai mult este un film despre viata. Oamenii se impretenesc, se detesta, traiesc esecuri sau impliniri, se iubesc sau mor, totul in tonuri fara stridente. Cu o regie clasica, bine jucat cu actori care nu-si dsmit blazonul. Destine care se intretaie si se imbogatesc unele pe altele, Philibert, un urmas al unei familii nobile mult prea timid, o intalneste pe Camille, care are astfel ocazia sa se mute din friguroasa sa camera de la mansarda, in apartamentul mare dar decazut al lui Philibert, unde locuieste si vesnic agitatul (dar deloc superficialul) Franck care trebuie sa aiba grija de bunica sa. O poveste cu happy-end.

Sejur cu surprize


Sejur cu surprize/My life in ruins, SUA-Spania, 2009.Regie: Donald Petrie.Cu: Nia Vardalos, Richard Dreyfuss, Rachel Dratch, Maria Adanez, Macarena Benites.
genul de film care se doreste romantic si comic. Nu e nici una nici alta. Se forteaza cateva efecte burlesti la care nu reusesti decat sa razi indoielnic de vreo doua ori. iar Nia Vardalos nu reuseste nicidecum sa fie un personaj romantic. In afara ca e o buna reclama turistica pentru Grecia in rest cam nimic. Din nou o nota proasta pentru cronicarii profesionisti care au prezentat acest film ca fiind "foarte comic" etc etc etc.

The Schoolgirl's Diary

The Schoolgirl's Diary/Han Nyeohaksaengeui Ilgi, Korea de Nord 2006, Regizor: Jang In-hak,Cu: Pak Mi-hyang, Kim Jin-mi, Kim Yeong-suk, Kim Cheol.
Film vizionat in cadrul Festasia
Daca va era dor de filmele nord-coreene in care toti protagonistii plangeau organizatorii festivalului Festasia au pus la dispozitia doritorilor o mostra. E adevarat ca se plange mai moderat de data aceasta, insa filmul este un exemplu de proletcultism, propaganda comunista si cult al personalitatii. Cei care mai sunt nostalgici dupa vremurile comunismului ar trebui sa li se puna in fiecare zi spre vizionare obligatorie un astfel de film pentru ca sigur se lecuiesc.
Subiectul nici nu prezinta importanta, ceva despre o adolescenta care este revoltata de viata parintilor sai care sfarseste sa inteleaga in final ca acestia sunt niste oameni care urmeaza pe deplin cerintele partidului si tarii si deci sunt niste modele exemplare etc.etc.etc.
Subiectul nu prezinta importanta pentru ca totul este impanat ambundent cu propaganda comunista si un desantat cult al personalitatii "conducatorului iubit" (de unde am mai auzit oare asta?)
Totul filmat intr-un stil vetust in care se simte totusi modul de receptare asiatic al imaginii cinematografice, iar actorii par niste roboti pusi sa execute un dans ritual de adulare a comunismului si sefului de partid (poate ca in sine actorii sunt niste actori buni dar in acest film nu au nicio sansa sa o arate). Singurele personaje "umane" sunt un pisoi si niste catei care apar prin cadru.
In concluzie o tragicomedie, comedie pentru ca momentele de propaganda desantata starnesc rasul oricarei persoane care cugeta liber, tragica la gandul ca sunt oameni care trebuie sa suporte un astfel de regim politic ilustrat in acest film.

duminică, 28 iunie 2009

Engleby

Sebastian Faulks, Engleby, trad. Cristiana Visan, Ed. Univers, Colectiile Cotidianul, 2009

Demult nu am mai fost atat de impresionat de o carte care mi-a picat spre lectura. Cred ca ultima data a fost vorba de Ma numesc Rosu al lui Pamuk, si fac comparatia cu un laureat al Premiului Nobel pentru a fixa un termen de comparatie pentru nivelul la care este romanul Engleby al lui Sebastian Faulks. Este inutil a se citi comentariile de prin presa, ca si prezentarea de pe coperta a IV-a a cartii (total neinspirata si gata sa strice bucuria lecturii) pentru ca nu vor spune nimic despre aceasta carte. De altfel despre povestea cum aceasta carte a fost scrisa peste noapte am destule indoieli asupra ei, pentru ca e un text atat de cizelat incat fie autorul e un geniu absolut al literaturii intr-un moment de gratie divina, fie minte din considerente publicitare (ca doar nu o sa ne plictiseasca sa ne spuna cum s-a chinuit semiotic si structuralist sa compuna textul, nu da bine la public). Cartea este o capodopera a expresiei subiectivitatii: textul aseaza cititorul intr-un labirint de oglinzi compus din subiectivitatea autorului, personajului, a personajului narator care povesteste la persoana I-a, si evident a subiectivitatii cititorului. De altfel lucrurile sunt inca si mai complicate din perspectiva subiectivitatii temporale care adauga o dimensiune in plus la acest joc al subiectivului si interpretarii. In plus scriitorul are talent sa descrie un anumit context social (este de fapt un reputat ziarist) astfel ca story-ul cu iz usor politist si de drama sociala a unei generatii intelectuale a Angliei postbelice, captiveaza cititorul. O carte care nu trebuie ratata.

Prozonierul din Zenda


Anthony Hope, Prizonierul din Zenda, Corint Junior, 2007

Cartea este un titlu care defineste literatura de consum anglo-saxona a sec. al XIX-lea. Fara valente literare deosebite, povestea Printului din Ruritania care este inlocuit in circumstante dramatice de sosia venita din Anglia este captivanta. O carte de mare succes la vremea ei, si o masura a succesului poate fi numarul de ecranizari. De altfel cartea este scrisa intr-o maniera usor de pus in scena, care te face sa gandesti ca aparitia cinemetografului nu este explicata doar de progresul tehnic, ci si ca raspuns la o nevoie a publicului, care consuma carti precum Prizonierul din Zenda in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si care psihologic era pregatit sa primeasca cinematograful. Pentru cei care vor sa invete cate ceva despre arata scrisului cartea este un obiect de studiu exemplar caci se pot urmari cu usurinta, fara a fi ascunse sub artificii literare complicate, schemele si temele narative. (dublul, personajul Luciferic, femeia inger, femeia demonica, etc.)

marți, 23 iunie 2009

The Eye 2



The Eye 2/Gin gwai 2, Hong Kong, Tailanda 2004, Regia: Oxide Pang Chun, Danny Pang, Cu: Qi Shu, Eugenia Yuan, Jesdaporn Pholdee, Supasawat Buranavech, Kwai Ying Cheung, Chuwong Earsakul, Philip Kwok, Connie Lai, Fanny Lee (festivalul Festasia 2009)

Nu sunt un fan al genului horror dar trebuie să spun că The Eye 2, film cult al horrorului Asiatic, chiar mi-a plăcut. Abordarea este diferită de horrorul occidental. Nu hecatombe, nu zombies sau alţi monştri însetaţi de sânge, nu jocuri sângeroase, ci un horror care se insinuează în cotidian, şi de aceea cu atât mai şocant.
Povestea este a unei tinere care, nefericită în relaţia cu un bărbat însurat, rămasă gravidă descoperă că poate vizualiza tot felul de spirite. Pentru amatorii de gen un regal.

Queens of Langkasuka

Queens of Langkasuka/Puen yai jom salad , Tailanda 2008, Regia: Nonzee Nimiburt, Cu: Jarunee Suksawat, Sorapong Chatri, Ananda Everingham (festivalul Festasia 2009)

Pentru cine apreciază genul fantazi, a gustat Stăpânul inelelor, acest film va fi o plăcută experienţă. Transpunere cinematografică a unor motive de basm din zona malayeziei, filmul nu face deloc economie la scene de aventuri, lupte marţiale, înfruntări între poseori de puteri supranaturale, frumuseşi exotice (actriţele dar mai ales actorii), piraţi şi efecte speciale de cea mai bună calitate.

My Magic

My Magic, Singapore 2008, Regia, Eric Khoo, Cu: Francis Bosco, Jathisweran, Grace Kalaiselvi, Jason Lim, Seet Keng Yew (festivalul Festasia 2009)

Un adevărat experiment psihologic este pus la cale, în care cobaiul este spectatorul. Pvestea este una melodramatică şi simplă. Un fachir retras din activitate, cazut în patima alcoolului, face cu greu faţă responsabilităţii de părinte pentru un puşti descurcăreţ şi simpatic. Aşa că se hotărăşte să reia reprezentaţiile sale duse până la extrem pentru a câştiga banii pentru educaţia fiului său.
Importantt este cum este spusă această poveste. Regizorul îşi violentează spectatorul cu reprezentaţiile extreme ale fachirului, depăşind limitele suportabilităţii vizuale. Excesul de violenţă este întrerupt de momente de un calm plat atât cât spectatorul să să nu devină insensibil. Adus psihic la limita suportabilităţii, spectatorul va recepta în plin finalul melodramatic. În mod sigur veţi părăsi sala năucit şi veţi avea nevoie de câteva minute ca să vă reconectaţi la ritmul existenţei.

Smecherii

Smecherii/Sztuczki, Polonia, 2007.Regie: Andrzej Jakimowski. Cu: Damian Ul, Ewelina Walendziak, Tomasz Sapryk, Rafal Guzniczak, Iwona Fornalczyk.


Un film despre destin, şi cum putem uneori să păcălim destinul. Sau poate cum destinul ne păcăleşte pe noi.
Într-un orăşel de provincie în care cel mai important eveniment pare să fie trecerea trenului prin gară, un puşti încearcă să păcălească destinul şi să aducă înapoi pe tatăl care i-a părăsit.
O poveste compusă din gesturi mici, o lume privită cu candoarea şi şmecheria unui puşti de vreo 10 ani. Deşi pe ecran nu se întâmplă nimic spectaculos, nici o suferinţă nu e explozivă, nici umorul nu e agresiv, filmul este tensionat, iar ritmul dat de momente rupte de trecerea trenurilor. Drama curge uman şi familiar.

Terminator - Salvarea



Terminator – Salvarea/ Terminator Salvation, SUA-Germania-Marea Britanie, 2009.Regie: McG. Cu: Christian Bale, Sam Worthington, Moon Bloodgood, Helena Bonham Carter, Anton Yelchin

Un Terminator clamat a fi cel care va renaşte seria, şi îi va reda credibilitatea după ce un Terminator 3, a adus-o la nivelul de altă stupiditate cu bătăi. Ni se propune o temă mare , ce este în fapt umanitatea. Dacă au reuşit sau nu, rămâne să vedeţi. Filmul desigur profită de avansul făcut în domeniul efectelor speciale, şi sunt câteva scene de acţiune bine lucrate, dar de la Matrix încoace nimic nu mai surprinde în acest domeniu. Christiane Bale e un John Connors bun pentru a umple pereţii adolescentelor cu postere, iar Sam Worthington, în rolul robotului/cybotgului. face o pereche pe măsură, dar preferam muşchii lui Schwartzenegger. Pe alocuri se simte fiorul apocaliptic din Razboiul lumilor, dar numai pe alocuri. Pentru ca in de finitiv schema narativa este plata, ca la jocurile video. Nimic din stilul epopeic din Terminator 1 sau de versalitatea si ritmul din Terminator 2. I LL be back sună plat, o promisiune care nu mai trezeşte niciun interes.

luni, 15 iunie 2009

Marea mahmureala



Marea mahmureală/ The Hangover, Regie: Todd Phillips, Distributie: Ed Helms, Heather Roop, Michael A. Tessiero, Sondra Currie, Zach Galifianakis.

Un film care chiar este atât de amuzant pe cât promite. Povestea celor patru băieţi care se trezesc după noaptea petrecerii burlacilor, fără să-şi amintească nimic, dar cu serioase probleme printre care aceea că a dispărut mirele, nu este neaparat extrem de originală, dar excelent jucată, deşi numele actorilor de pe generic nu spun mare lucru. În aventura lor pe drumul reconstituirii unei nopţi prea agitate, pentru a găsi mirele, vor avea de a face cu Mike Tyson (în persoană), un tigru, o găină, un chinez dur dar cu o voce piţigăiată, un bebeluş, o prostituată cu care unul dintre ei s-a căsătorit (Heather Graham), un traficant de droguri diletant, şi mai ales cu ei înşişi. Prilej da gaguri foarte masculine care se succed la fiecare minut.

Deasupra tuturor



Deasupra tuturor/UP, SUA, 2009, Regie: Bob Peterson, Peter Docter, Distributie: Christopher Plummer, Paul Eiding, Donald Fullilove, John Ratzenberger, Edward Asner.

Dacă sub aspectul animaţiei trebuie să recunosc că cei de la Pixar sunt efectiv geniali, de această dată din punct de vedere al poveştii Up nu este o reusită de calibrul celorlalte poveşti marca Pixar/Disney. Desigur povestea lui Carl Fredricksen, bătrânul care doreşte să împlinească visul său şi al soţiei de a călători spre un ţinut exotic este înduioşătoare, pitorească, şi amuzantă. Russell, micul cercetăş încurcă lume şi Dug căţelul fusiform, sunt personajele care adaugă sare şi piper poveştii. Totuşi atmosfera de fabulă, de fairy tale lipseşte. E poate prea mult o poveste de oameni mari. Aplaudînd performanţa picturală, chiar trebuie văzută, aştept totuşi o altă producţie Pixar/Disney mai inspirată.

Ingeri si demoni

Ingeri si Demoni/Angels & Demons, SUA, 2009. Regie: Ron Howard.Cu: Tom Hanks, Ewan McGregor, Ayelet Zurer, Stellan Skarsgard, Pierfrancesco Favino.

Dacă citeşti o carte a lui Dan Brown le-ai citit pe toate: aşa şi cu Îngeri şi Demoni, adică tot nişte încurcături cu religia, semne şi prevestiri oculte. Dacă sunteţi amatori de astfel de poveşti cu încurcături semiotuice mai bine citiţi Numele trandafirilor, care are şi ecranizare, unde zău, că lui Sean Connery îi stă mai bine în rol de detectiv cu rasă de călugăr.
Dacă tot mai este cineva curios să vadă Îngeri şi Demoni, trebuie să spun că faţă de mai vechea dudă, Codul lui Da Vinci, de această dată acţiunea e un pic mai închegată, ritmul mai alert aşa că face măcar cât un thriller oarecare.

vineri, 12 iunie 2009

Jocuri la nivel inalt




Jocuri la nivel înalt/State of Play, SUA-Marea Britanie-Franta, 2009. Regie: Kevin Macdonald. Cu: Russell Crowe, Ben Affleck, Rachel McAdams, Helen Mirren, Robin Wright Penn.

Filmul e salată (ca să nu zic varză) cu de toate şi de aceea cam indigestă în opinia mea. Se ia una bucată Russell Crowe, grăsuţ şi cu plete, se pune pe lângă ceva tineresc şi cu sex-appeal, se adaugă un pic de bitter Helen Mirren, se amestecă bine cu nişte legume de la FBI, plus nişte comploturi exotice, pentru ca la sfârşit să se adauge ceva apă chioară a unei banale afaceri de budoar. Totul servit cu Ben Affleck sec, ţinut la gheaţă. Sugestiile şi reclamaţiile adresaţi-le producătorilor.

vineri, 5 iunie 2009

O noapte la muzeu II


O noapte la muzeu II/ Night at the Museum: Battle of the Smithsonian, USA 2009, regia: Shawn Levi, cu: Ben Stiller, Amy Adams, Owen Wilson, Hank Azaria, Robin Williams, Christoher Guest, Alain Chabat

Un film la care părinţii ar trebui să-şi ducă picii. Pentru că la urma urmei filmul are un mesaj binefăcător, muzeul nu e un loc atât de împietrit şi dacă ştii să-l trezeşti cu o baghetă fermecată (oare cine are pe la noi o astfel de baghetă ca să mai trezească prăfuitele noastre muzee, dar asta e altă discuţie) e chiar o experienţă pasionantă. Cu aceste bune intenţii, realizatorii, având şi o mână de actori de comedie de calibru (e musai să-l vedeţi pe Hank Azaria ca faraon sau pe Alain Chabat ca Napoleon) reuşesc să învie muzeul ( de această dată e Smithsonian) iar pe spectatori să-i ţină în priză cam 2 ore şi mai ales să-i înveselească. Ca şi în prima parte intriga e simplă, datorită unei tăbliţe magice toate exponatele muzeului prind viaţă peste noapte şi de aici tot felul de încurcături. Singura problemă a filmului este că, dorind foarte mult să ne povestească ce şi cum cu prima parte, demarează acţiunea extrem de greu. O găselniţă scenaristică care să rezume mai rapid lucrurile şi prin care să se intre direct în acţiunea filmului ar fi fost mai nimerită.

Star Trek



Star Trek, USA 2009, Regia J.J. Abrams, cu: Chris Pine, Zachary Quinto, Leonard Nimoy, Eric Bana

Un film care încearcă să mai şteargă praful (şi zic eu că şi reuşeşete) de pe franciza Star Trek. Abrams face un film în ton cu moda actuală, multă acţiune, efecte speciale multe şi bine realizare pe computer, un personaj principal un pic rebel dar prin de aplomb, şi totuşi păstrând ceva din SF –ul greu, problematizat (călătoria în timp,războiul şi răzbunarea) precum şi trăsăturile personajelor originale ale seriei. Sigur că un echilibru între moda actuală şi şi temele grele care asigurau respectabilitatea seriei este greu de realizat si se vor găsi destui care se comenteze că e doar un alt film comercial care nu are nimic din tradiţia Star Trek. Totuşi cred că fanii Star Trek se vor bucura că au ocazia să se întâlnească cu persoanjele atât de familiare lor, iar cei care nu sunt neparat fani se vor bucura de un SF bine făcut potrivit cerinţelor publicului actual şi care asigură un divertisment de calitate.

joi, 4 iunie 2009

Povestiri Indiene



Rudyard Kipling, Povestiri indiene, Bucuresti, Univers, 2008

Kipling este europeanul care a popularizat poate cel mai bine fantasma unei Indii supranaturale. India lui Kipling este o lume a contradictiei si uniunii fundamentale dintre dragoste si moarte, dintre ura si viata, intre natural si supranatural, si gasiti oricate astfel de perechi antagonice doriti. In povestile lui Kipling petrecute in aceasta lume fabuloasa, granita dintre categoriile cu care mintea noastra europeana organizata si carteziana s-a obisnuit sunt lipsite de importanta.
Luati-va un ceai negru ca sa simtiti India si olfactiv, daca tot nu puteti sa va bucurati de deliciile musonului, si visati la India impreuna cu Kipling.

Paul:Mare politist la Mall



Paul: Mare Politist la Mall/ Paul Blart: Mall Cop, USA 2009, Steve Carr, cu Kevin James

Un film numai bun pentru cocalarul de Mall ca sa fiu in ton cu o campanie de atitudine sociala a unei reviste. Un film de vazut cu pop cornul sub nas, in miros de bere ieftina la un pahar de pastic. Asta pentru ca intreaga actiune se petrece intr-un Mall. Paul (Kevin James) este un gardian in Mall, destul de supraponderal si extrem de timid. Bineinteles ca apare ocazia ca timidul gardian sa se remarce rezolvand singur in genul Die Hard (la care se fac si niste remarci ironice) o poveste cu niste hoti si ostateci. Umor grosier si pe alocuri absent. Singurul lucru de retinut in film este Kevin James, care, oricat ar fi de ciudat, reuseste sa faca un rol simpatic si credibil, in aceasta peltea de consum la PET.

Coraline


Coraline, USA 2009, Regia Henry Selick, Voci: Dakota Fanning, Teri Hatcher, Keith David
Coraline este un film altfel. Sa nu-I spuneti cumva Caroline ca se supara. E un desen animat, dar nu va duceti cu sperante ca veti hohoti cu gura pina la urechi in timp ce ingurgitati floricele. Coraline s-ar putea sa va faca sa scapati punga pe jos si e pacat de banii risipiti.

Coraline este un personaj de basm. Un basm insa mai aproape de lumea povestilor lui Andersen, decat de fanteziile multicolore de astazi. Copiii rai pot sa o pateasca, iar vrajitoarea cea rea e chiar rea si urata. Asa ca e mai bine sa asculte de parinti. Si chiar daca veti zambi pe alocuri atmosfera de film noire o sa va insoteasca tot timpul.

Coraline nu este o lume generata in pixelii unui computer. Coraline este multa arta si dibacie mestusugareasca (a se vedea si genericul de inceput cu atentie), adica un film facut cu papusi animate. Un film cu papusi animate care depaseste orice ati vazut pina acum de acest gen pentru ca ingeniozitatea realizatorilor fac din film unul comparabil cu foarte stilizatele filme de gen create pe calculator.

Mai pe scurt, daca veniti la film fara prejudecati, fara sa va asteptati sa vedeti vreun Shrek sau Madagascar (orice comparatie cu acestea fiind deplasata, stilurile fiind total diferite), veti aprecia aceasta bijuterie animata.

marți, 19 mai 2009

Fetita si Vulpea

Le Renard et l'enfant, Franta, 2007, Regie: Luc Jacquet. Cu: Isabelle Carre, Bertille Noel-Bruneau, Kate Winslet.


Pentru copii care s-au saturat de Ursul pacalit de vulpe (sau poate nici nu au avut rabdare pentru asa ceva, caci cine mai are timp de un urs nerod in epoca multimedia) se poate incerca alternativa unui film cu vulpi, poate nu asa de viclene ca cea din poveste, dar in mod sigur cu priza la cei mici.

Intr-un peisaj parca rupt din filmele cu Heidi se stabileste o relatie speciala intre o fetita si o vulpe. Desi pare greu de crezut, realizatorul reuseste sa umple o ora si jumatate de poveste , ba chiar sa te tina cu sufletul la gura pe alocuri, o poveste in care tot ce se intampla este o fetita a intalnit o vulpe plus cativa invitati (arici, bursuc, ras, inca o vulpe, urs si alte animalute) .

Filmul are si morala (ceva despre dragoste si altruim) dar cui ii mai pasa de morala dupa ce te delectezi cu asa peisaje impresionante si mutritele nostime si roscate.

vineri, 1 mai 2009

Pavilionul cancerosilor


Alexandr Soljenitin, Pavilionul cancerosilor, Ed Univers,2 vol. 2009

Pentru cine a ramas cu impresia ca Soljenitin este doar un scriitor dupa valva mai ales politica decat literara a Arhipelagului Gulag, trebuie sa citeasca Pavilionul cancerosilor. Soljenitin, dincolo de curajul de a aborda teme care au zguduit lumea, prin descrierea universului concentrationar comunist, este un mare scriitor.
Pavilionul cancerosilor este in fapt o parabola. Pavilionul cancerosilor este sistemul comunist. Unde se aplica tratamente, unde se distribuie iluzii, unde este fara indoiala suferinta, unde se poate si rade, unde poate chia exista prietenie si iubire, dar ceea ce poate este cel mai important a se spune este ca acolo nu mai exista speranta, ca aceasta a murit inainte de orice tratament, orice iluzie.
Soljenitin este desavarsit in a descrie caractere, din colectia de pacienti si doctori, printr-o stapanire fara a egal a schimbarii tonului, ritmului curgerii fraze, dupa cum perspectiva faptelor se muta de la un personaj la altul.
Astfel prezinta Soljenitin o farama din drama existentei in comunism, cu o tristete anuntata din titlu, fara drame catastrofice, fara eroi, fara ticalosi absoluti, ci doar cu victime ale unui cancer: comunismul.

marți, 14 aprilie 2009

RocknRolla


RocknRolla, Marea Britanie, 2008. Regie: Guy Ritchie.Cu: Gerard Butler, Tom Wilkinson, Thandie Newton, Mark Strong, Idris Elba.


Guy Ritchie revine la formulele narative care l-au consacrat, povesti multiple, fir narativ fara constrangeri ale secventialitatii cronologice, rezolvari deus et machina, umor de calitate, o lume de milionari verosi, traficanti si alti marginali.
Desi reteta pare repetitiva nu se poate nega ca ea este mereu imbunatatita. Acum avem un film plin de stil, cu trimiteri post moderne, cu imagini rupte din pop art, comics, sau videoclip. Cu o muzica perfecta. Si cu o scena de dans care va ramane in antologia scenelor de dans alaturi de cea din Pulp Fiction (Uma Thurman - John Travolta), de data aceasta intr-o varianta foarte britanica (Gerard Buttler - Thandie Newton

Paris


Paris, Franta, 2008.Regie: Cedric Klapisch.Cu: Juliette Binoche, Romain Duris, Fabrice Luchini, Albert Dupontel,
Un film in care personajul principal este Parisul. Din perspectiva unor destine care se intretaie intamplator se incearca sa se descopere sufletul acestui oras, care indicutabil, are o fatada turistica exuberanta, dar un suflet mai greu de prins. Daca in acest demers regizorul a reusit sa convinga, ramane sa descoperiti si singuri, dar , intr-adevar, filmul este prilejul sa descoperiti cateva unghiuri de vedere inedite asupra Parisului.

Monstri contra extraterestri




Monsters vs. AliensAnimatie, SUA, 2009.Regie: Rob Letterman, Conrad Vernon.Cu: Reese Witherspoon

Un fel de Men in Black animat. Sau Woman in Black tinand seama ca personajul principal este o ea. Din pacate este genul de film de animatie care ar putea sa fie facut foarte bine si cu actori si cateva efecte speciale. Lipseste acea urma de duiosie, de fabula, pe care animatia a pastrat-o ca si caracteristica pentru sine, inconfundabila. Totusi filmul prinde ceva ritm cand trece pe gaguri politice astfel ca merita vazut.

Cei care vegheaza


Watchmen, SUA, 2009, regia: Zack Snyder, cu: Patrick Wilson, Malin Ackerman
In ciuda aparentelor nu este doar un alt film cu supereroi. Filmul reuseste sa surprinda cu pricepere atmosfera si stilul comicsurilor americane, ba chiar sa redea o istorie a acestui stil artistic. Din acest punct de vedere poate sa stea fara jena langa un film precum Sin City. Un alt plus este muzica care va face sa reinvie senzatii ale unor momente ale secolului XX. Nu trebuie uitata nici naratiunea care abordeaza un unghi d evedere original, supereroii iesiti la pensie.
Minusul este finalul povestii in care autorii se iau cam prea in serios si in ce sa mediteze despre viata, destinul lumii, etc. ceea ce nu prinde deloc cu atmosfera generala construita cu pricepere de film cinstit de actiune.

Vicky Cristina Barcelona



Vicky Cristina Barcelona, Spania-SUA, 2008.Regie: Woody Allen.Cu: Scarlett Johansson, Penelope Cruz, Javier Bardem, Chris Messina.
In ciuda faptului ca este un film Oscarizat (Penelope Cruz pentru cea mai buna actrita in rol secundar) filmul este o dovada in plus ca Woody Allen nu are o senectute regizorala prea reusita. Filmul este un film cliseu despre doua tinere americance venite sa descopere Barcelona (Spania, Europa...) in contrapondere cu angoasele proprii statului de common people ce urmeaza visul american, fie in forma sa conformista, familie, casa, yacht, fie in forma sa pseudo-rebela (dar in definitiv tot conformista) hippiota. Niste personaje cliseu facute de doua actrite comune (mai ales deja actrita fetis a lui Woody Allen , e vorba de Scarlett Jofansson, ca deobicei, cu o expresie falsa). Asa ca aventurile sexuale cu libertinul pictor interpretat de Bardem, in toate combinatiile posibile, cuplu, triunghi, ba chiar patrat conjugal nu prea emotioneaza pe nimeni. Singurele personaje simpatice sunt Barcelona, si sotia imposibila a pictorului interpretata de Penelope Cruz.

marți, 31 martie 2009

Papii. Istorie si secrete



Claudio Rendina, Papii. Istorie si secrete. Trad. Radu Gadei, ED. BIC ALL, Bucuresti 2007,
Desigur atunci cand o carte isi propune sa abordeze istoria a 246 de Suverani pontifi nu trebuie sa ne asteptam la o abordare exhaustiva a fiecarei figuri papale in parte. Cartea lui Claudio Rendina este mai mult o enciclopedie cronologica a papilor, in mod inevitabil spatiul acordat fiecaruia fiind restrans.
Totusi cartea surprinde esenta Papalitatii sfasiata intre ambitiile politice si idealul crestin. O contradictie care a dat nastere celor mai marete fapte alaturi de cele mai ignobile uneltiri.
Amatorii de pitoresc nu vor fi nici ei dezamagiti gasind figuri de papi remarcabile, inclusiv papi care au condus personal osti pe campul de lupta pina la un altul care si-a gasit sfarsitul ca urmare a faptului ca un sot gelos l-a arucat pe fereastra pe cuviosul papa descoperit in patul sotiei.

joi, 26 martie 2009

Calatorie spre centrul pamantului



Calatorie spre centru pamantului/Journey to the Center of the Earth
SUA, 2008.Regie: Eric Brevig.Cu: Brendan Fraser, Josh Hutcherson, Anita Briem, Seth Meyers, Jean Michel Pare.

Daca mai sunteti destul de copii ca sa gustati o poveste inspirata din Jules Verne nu strica sa dati o raita pe la acest film. Mai ales ca tehnica 3D il face si mai spectaculos. Desigur este un film care contine toate locurile comune pe care le astepti de la un astfel de film, dar astfel poti sa spui ca nu-ti dezamageste deloc asteptarile. Monstri infioratori, aventura, dar si animalute simpatuice, cateva glume sa destinda atmosfera, nimic serios, dar pina la urma iti trezeste cheful sa mai citesti niste aventuri clasice cu capitanul Nemo.

Sapte suflete


Sapte suflete/Seven Pounds,SUA, 2008, Regie: Gabriele Muccino.
Cu: Will Smith, Rosario Dawson, Woody Harrelson, Michael Ealy, Barry Pepper.

Desigur atunci cand asisti la o poveste in care cuvintele trec de sensul figurat si ajung la materializarea cea mai concreta nu se poate sa nu fii emotionat.
Desigur felul in care Will Smith rade cu intreaga figura cu exceptia ochilor nu poate decat sa inmoaie si pe cei mai insensibili.

Dar... desi trebuie sa fim constienti ca arta reprezinta si o forma de manipulare, atunci cand ti se spune totul fara nicio subtilitate, cand totul e de un bine dulceag si inevitabil, ei bine, nu mai e arta si propaganda.

Pantera Roz 2


Pantera Roz 2/The Pink Panther 2, SUA, 2009.
Regie: Harald Zwart, Cu: Steve Martin, Jean Reno, Emily Mortimer, Andy Garcia, Alfred Molina.

Pink Panther 2 pare sa fie un fel de animalut de gradina zoologica Baneasa cu blana cam roasa pe la coaste. Putea sa fie si pantera albastra. Chiar si gluma cu hamburger are miros de produs expirat. Echipa internationala de politisti teribili e teribila ca faima actoriceasca, dar in contextul acestui film pare sa fie cum ai trimite o unitate de comando de elita sa culeaga micsunele.

vineri, 20 martie 2009

Vagabondul milionar



Vagabondul milionar/Slumdog Millionaire, Marea Britanie, 2008. Regie: Danny Boyle, Loveleen Tandan., Cu: Dev Patel, Anil Kapoor, Saurabh Shukla, Rajendranath Zutshi, Jeneva Talwar.

Am aştepta cu oarece nerăbdare să văd mult oscarizatul film al anului 2009. O aşteptare care nu a fost deloc dezamăgită.
Este acel film care poate fi calificat ca spectacol cinematografic perfect.

Povestea este fără îndoială remarcabil compusă. Drama, deşi este povestea unei vieţi, se unifică şi capătă sens şi substanta din faptul că este prezentată din perspectiva momentului de maximă intensitate emoţională, jocul televizat, echivalentul indian al unui « Vrei să fii miliardar ». Cadrul este exotic, o Indie cu inegalităţile ei de necuprins. Personajele trăiesc momente zguduitoare, fără însă ca scenariul să uite să ne şi amuze. Violenţă, moarte, dragoste şi bucurie de atrăi la un loc. Finalul este un happy-end perfect, personajul principal rămânând şi cu banii şi cu fata.

Actorii sunt perfecţi de la puştii care interpretează eroii la vârsta copilăriei până la persoanjele mature, unde actorii eroi sunt inevitabil tineri şi frumoşi.

Muzica însoţeşte fiecare moment, căci este un film până la urmă indian, un film care se exprimă prin muzică poate mai mult decât filme de pe alte meridiane.

Fiecare va găsi ceva care să-i placă în acest film.

Ca să nu mai vorbim, că deşi e un fim Indian, se abţin şi nu dansează decât pe genericul de final…