joi, 26 martie 2009

Calatorie spre centrul pamantului



Calatorie spre centru pamantului/Journey to the Center of the Earth
SUA, 2008.Regie: Eric Brevig.Cu: Brendan Fraser, Josh Hutcherson, Anita Briem, Seth Meyers, Jean Michel Pare.

Daca mai sunteti destul de copii ca sa gustati o poveste inspirata din Jules Verne nu strica sa dati o raita pe la acest film. Mai ales ca tehnica 3D il face si mai spectaculos. Desigur este un film care contine toate locurile comune pe care le astepti de la un astfel de film, dar astfel poti sa spui ca nu-ti dezamageste deloc asteptarile. Monstri infioratori, aventura, dar si animalute simpatuice, cateva glume sa destinda atmosfera, nimic serios, dar pina la urma iti trezeste cheful sa mai citesti niste aventuri clasice cu capitanul Nemo.

Sapte suflete


Sapte suflete/Seven Pounds,SUA, 2008, Regie: Gabriele Muccino.
Cu: Will Smith, Rosario Dawson, Woody Harrelson, Michael Ealy, Barry Pepper.

Desigur atunci cand asisti la o poveste in care cuvintele trec de sensul figurat si ajung la materializarea cea mai concreta nu se poate sa nu fii emotionat.
Desigur felul in care Will Smith rade cu intreaga figura cu exceptia ochilor nu poate decat sa inmoaie si pe cei mai insensibili.

Dar... desi trebuie sa fim constienti ca arta reprezinta si o forma de manipulare, atunci cand ti se spune totul fara nicio subtilitate, cand totul e de un bine dulceag si inevitabil, ei bine, nu mai e arta si propaganda.

Pantera Roz 2


Pantera Roz 2/The Pink Panther 2, SUA, 2009.
Regie: Harald Zwart, Cu: Steve Martin, Jean Reno, Emily Mortimer, Andy Garcia, Alfred Molina.

Pink Panther 2 pare sa fie un fel de animalut de gradina zoologica Baneasa cu blana cam roasa pe la coaste. Putea sa fie si pantera albastra. Chiar si gluma cu hamburger are miros de produs expirat. Echipa internationala de politisti teribili e teribila ca faima actoriceasca, dar in contextul acestui film pare sa fie cum ai trimite o unitate de comando de elita sa culeaga micsunele.

vineri, 20 martie 2009

Vagabondul milionar



Vagabondul milionar/Slumdog Millionaire, Marea Britanie, 2008. Regie: Danny Boyle, Loveleen Tandan., Cu: Dev Patel, Anil Kapoor, Saurabh Shukla, Rajendranath Zutshi, Jeneva Talwar.

Am aştepta cu oarece nerăbdare să văd mult oscarizatul film al anului 2009. O aşteptare care nu a fost deloc dezamăgită.
Este acel film care poate fi calificat ca spectacol cinematografic perfect.

Povestea este fără îndoială remarcabil compusă. Drama, deşi este povestea unei vieţi, se unifică şi capătă sens şi substanta din faptul că este prezentată din perspectiva momentului de maximă intensitate emoţională, jocul televizat, echivalentul indian al unui « Vrei să fii miliardar ». Cadrul este exotic, o Indie cu inegalităţile ei de necuprins. Personajele trăiesc momente zguduitoare, fără însă ca scenariul să uite să ne şi amuze. Violenţă, moarte, dragoste şi bucurie de atrăi la un loc. Finalul este un happy-end perfect, personajul principal rămânând şi cu banii şi cu fata.

Actorii sunt perfecţi de la puştii care interpretează eroii la vârsta copilăriei până la persoanjele mature, unde actorii eroi sunt inevitabil tineri şi frumoşi.

Muzica însoţeşte fiecare moment, căci este un film până la urmă indian, un film care se exprimă prin muzică poate mai mult decât filme de pe alte meridiane.

Fiecare va găsi ceva care să-i placă în acest film.

Ca să nu mai vorbim, că deşi e un fim Indian, se abţin şi nu dansează decât pe genericul de final…

Luptatorul



Luptătorul/The Wrestler, 2008, Regie: Darren Aronofsky. Cu: Mickey Rourke, Marisa Tomei, Evan Rachel Wood, Mark Margolis, Todd Barry.
Sânge, muşchi supradimensionaţi, spectacol cu orice preţ. Nu poţi să nu fii impresionat urmărind din perspectiva unei camere care filmează « de pe umăr » şi de peste umăr, un personaj care aduce mult cu cel din povestea clovnului bătrân care părăseşte arena în faţa unui public, care nu ştie dacă să râdă de nasul său roşu sau să plângă văzându-i neputinţa. Darren Aronofsky ştie să fie ochiul magic pentru o poveste altminteri simpluţă a unui luptător de wrestiling ajuns la final de carieră, un final de carieră derizoriu, dar în acelaşi timp profund şi general umană a individului ajuns la pragul bilanţului unde oportunităţile ratate trag greu. O poveste frustră, fără moralizări inutile, dar de aceea cu atât mai apropiată de simţirea fiecăruia.

Este incontestabil filmul lui Mikey Rourke în expresia căruia se strânge tot ce înseamnă gloria trecută, oportunităţi ratate, iluzii imposibile, împăcarea cu sine însuşi. Imposibil să nu remarci că Rourke se joacă puţin şi pe sine însuşi, paralela dintre luptătorul Ram, personajul pe acare îl interpretează, şi Rourke însuşi fiind evidenta ; în ambele situaţii este vorba de foste glorii care au cunoscut apoi uitarea. De notat şi replica Marisei Tomei ca personificare a tuturor iluziilor pierdute.

vineri, 6 martie 2009

Benjamin Button


Strania poveste a lui Benjamin Button/ The Curious Case of Benjamin Button, SUA, 2008, Regie: David Fincher. Cu: Brad Pitt, Cate Blanchett, Julia Ormond, Faune A. Chambers, Elias Koteas.
Marele perdant al Oscarurilor ar zice unii. Nu sunt neaparat de accord. Desigur viziunea originală asupra vieţii, ideea, este şocantă şi marcantă dar asta nu e meritul cuiva din realizatorii filmului ce a lui Scott Fitzgerald.
Pentru că, altfel, filmul suferă în primul rând de păcatul filmelor care vor să redea atmosfera romanului fluviu, cât o viaţă de om, şi din această cauză până la urmă e deslânat şi pierde esenţa. Sigur în film sunt câteva trucuri regizorale care reuşesc să redea o atmosferă, pe undeva găsim ceva din ritmul poveştilor « Marelui Sud ». Dar cam puţin pentru un film cu adevărat mare.
În plus filmul suferă de vedetism. Şi Brad Pitt şi Cate Blanchett sunt nişte superactori. Numai că în filmul acesta tot timpul ai impresia că se uită la tine şi îţi fac cu ochiul « uite ce tari suntem, în ce film deosebit jucăm noi, nu-i aşa că nimeni nu-i ca noi ? » şi uită ca sensul poveştii, aşa fărmiţat cum e el, e în fapt dragostea, dragostea eternă dincolo de vârstă, de fapt într-o vârstă a nemuririi. Dar, prea preocupate de importanţa lor, cele două vedete uită că trebuie să joace şi unul cu altul, şi astfel nici urmă de sentiment.
Concluzie, şocant dar nu neaparat o mare realizare artistică.