Luptătorul/The Wrestler, 2008, Regie: Darren Aronofsky. Cu: Mickey Rourke, Marisa Tomei, Evan Rachel Wood, Mark Margolis, Todd Barry.
Sânge, muşchi supradimensionaţi, spectacol cu orice preţ. Nu poţi să nu fii impresionat urmărind din perspectiva unei camere care filmează « de pe umăr » şi de peste umăr, un personaj care aduce mult cu cel din povestea clovnului bătrân care părăseşte arena în faţa unui public, care nu ştie dacă să râdă de nasul său roşu sau să plângă văzându-i neputinţa. Darren Aronofsky ştie să fie ochiul magic pentru o poveste altminteri simpluţă a unui luptător de wrestiling ajuns la final de carieră, un final de carieră derizoriu, dar în acelaşi timp profund şi general umană a individului ajuns la pragul bilanţului unde oportunităţile ratate trag greu. O poveste frustră, fără moralizări inutile, dar de aceea cu atât mai apropiată de simţirea fiecăruia.
Este incontestabil filmul lui Mikey Rourke în expresia căruia se strânge tot ce înseamnă gloria trecută, oportunităţi ratate, iluzii imposibile, împăcarea cu sine însuşi. Imposibil să nu remarci că Rourke se joacă puţin şi pe sine însuşi, paralela dintre luptătorul Ram, personajul pe acare îl interpretează, şi Rourke însuşi fiind evidenta ; în ambele situaţii este vorba de foste glorii care au cunoscut apoi uitarea. De notat şi replica Marisei Tomei ca personificare a tuturor iluziilor pierdute.
Sânge, muşchi supradimensionaţi, spectacol cu orice preţ. Nu poţi să nu fii impresionat urmărind din perspectiva unei camere care filmează « de pe umăr » şi de peste umăr, un personaj care aduce mult cu cel din povestea clovnului bătrân care părăseşte arena în faţa unui public, care nu ştie dacă să râdă de nasul său roşu sau să plângă văzându-i neputinţa. Darren Aronofsky ştie să fie ochiul magic pentru o poveste altminteri simpluţă a unui luptător de wrestiling ajuns la final de carieră, un final de carieră derizoriu, dar în acelaşi timp profund şi general umană a individului ajuns la pragul bilanţului unde oportunităţile ratate trag greu. O poveste frustră, fără moralizări inutile, dar de aceea cu atât mai apropiată de simţirea fiecăruia.
Este incontestabil filmul lui Mikey Rourke în expresia căruia se strânge tot ce înseamnă gloria trecută, oportunităţi ratate, iluzii imposibile, împăcarea cu sine însuşi. Imposibil să nu remarci că Rourke se joacă puţin şi pe sine însuşi, paralela dintre luptătorul Ram, personajul pe acare îl interpretează, şi Rourke însuşi fiind evidenta ; în ambele situaţii este vorba de foste glorii care au cunoscut apoi uitarea. De notat şi replica Marisei Tomei ca personificare a tuturor iluziilor pierdute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu