sâmbătă, 29 august 2009

Ticalosi fara glorie

Ticalosi fara glorie/Inglourious Basterds,SUA-Germania-Franta, 2009.Regie: Quentin Tarantino. Cu: Brad Pitt, , Melanie Laurent, Christoph Waltz, Eli Roth, Michael Fassbender.

Basterds-ii nu sunt deloc personajele din naratiunea cinematografica pe care o propune Tarantino. Sunt chiar filmul (cinematograful) in sine. Sau cel putin o anumita cinematografie. Filmul e copilul ilegitim al cretorului sau.
Dupa ce Tarantino s-a jucat cu conventiile culturii pop cinematografice din anii 60-70-80 in Kill Bill construind un drum initiatic al devenirii acesteia intre kitch si forma de cultura acceptata in altarul muzelor, de aceasta data regizorul se indreapta spre o alta cinematografie, care are deja un loc stabilit in cetatea muzelor, anume filmul clasic interbelic in special productia americana din anii 30-40 (fara a uita insa nici experientele suprarealiste sau expresioniste europene). Categorie de film care s-a clasicizat dar care contine in ea o mare doza de kitch. Asa ca daca in Kill BIll Tarantino recompunea kitch cinematografic al unei perioade recente in asa fel incat sa-l acceptam ca o forma de arta, acum dimpotriva, exhiba kitch-ul din formele clasice ale cinematografului. Filmat chiar conventional, filmul este o inlantuire de citate din filme clasice, recompuse intr-o poveste cam absurda, cu multa violenta gratuita, dar mai ales cu mult umor. Actorii sunt de la vedete precum Brad Pitt pina la necunoscuti dar care sunt excelenti in roluri. Prestatia lui Cristoph Waltz in rolul colonelului nazist Landa (premiata la Cannes) este intr-adevar fantastica si desigur trebuie sa fii Tarantino, ca sa faci dintr-un actor cu o cariera locala onorabila, in Germania, o vedeta internationala. Sper sa-l foloseasca si altii.
In fine, Tarantino, satul parca de joaca sa postmodernista, lanseaza un avertisent: atentie de-a ce va jucati, filmul odata facut poate fi utilizat oricum, ba chiar poate fi cea ma periculoasa arma. Caci in filmul lui Tarantino, filmul si cinematograful ucid la propriu.

Playboy de LA


Playboy de LA/Spread, SUA, 2009.Regie: David Mackenzie.Distributie: Ashton Kutcher, Anne Heche, Margarita Levieva, Sebastian Stan, Sonia Rockwell.

Un film care nu e chiar atat de usurel pe cat pare. Intr-o lume debusolata din lipsa oricaror valori in afara celor materiale visul tanarului american este unul cinic si lipsit de orice moralitate. Cu umor si naturalete personajul lui Ashton Kutcher, totusi, traieste drama unor alegeri, care se pot rezuma la cuvintele bani sau iubire. Filmul nu da rasunsuri si nici nu este moralizator, alegerea corecta este greu de facut, ceea ce asigura si mai multa credibiliatate povestii.

luni, 17 august 2009

Oul

Oul/Yumurta, Turcia 2007, regizor Semih Kapanoglu, Cu : Nejat Isler, Saadet Aksoy

Un film cu un subiect ce ne aminteste de Samanatorismul romanesc, cel al preamaririi intoarcerii la origini. Yusuf (Nejat Isler) se intoarce din Istanbul in oraselul natal dupa ce este anuntat de moartea mamei sale. Intoarcere care se doreste doar o scurta trecere pentru a participa la ceremonia funerara. Insa intreg universul pare sa comploteze spre a-i impiedica plecarea inapoi la Istanbul.
In fapt este un film adevarat exercitiu de filosofie existentialista, unde evenimentele capata sens doar din perspectiva cunoasterii umane.
Filmul insa este mult mai placut decat un film al lui Antonioni, caci in peisajul Turciei si marcat de o sensibilitate pe care conventional o voi numi orientala, existentialismul se potriveste si nu este doar un violent strigat impotriva unei societati angoasate de modernitate. Un film bine condus care reuseste sa mentina spectatorul « in priza » in ciuda caracterului sau profund meditativ, cu actori excelenti care sa preia asupra lor si sa incarce de sens cadrele lungi ale unei naratiuni care nu se poate lauda cu ritmul alert.

miercuri, 12 august 2009

Bruno


Bruno, SUA, 2009. Regie: Larry Charles.Cu: Sacha Baron Cohen, Gustaf Hammarsten, Clifford Bañagale, Chigozie Orukwowu, Josh Meyers.
Sacha Baron Cohen se intoarce, de aceasta data in rol de homosexual, gata sa puna la incercare toate tabuurile culturale legate de sexualitate. E un film de vazut si in niciun caz de povestit. Totusi fata de Borat realizarea este oarecum mai palida. Critica societatii americane facuta in Borat da o idee si tine oarecum legate scenele diverse de comedie burleasca si acida. Aici se mizeaza foarte mult sexualitate si atitudinea fata de homesexuali insa lipseste un angajament, e mult umor caustic dar facut doar de dragul de a fi caustic si a arata ca se pot depasi orice limite. Asa ca, desi bancurile cu blonde sunt foarte savurate, o suta de bancuri cu blonde spuse in sir devin plictisitoare. Cam asa si cu Bruno, cam prea mult pentru o idee mica.

Che:prima parte


Che : prima parte/Che : Part One, Franta, Spania, SUA, 2008. Regia: Steven Soderbergh.Cu: Franka Potente, Benicio Del Toro, Ramon Fernandez, Jsu Garcia, Julia Ormond.
Che Guevara este un personaj la moda. Ideologic a murit demult. De cand se poarta tricouri cu CCCP e clar pentru toata lumea ca ideea comunista a devenit chiar o fantoma asa cum se exprima Marx in manifestul sau. Cam ce poate aduce Soderbergh la constructia (sau deconstructia) acestui mit ? Filmul se desfasora in doua planuri : cel al vizitei lui Che pe cand era ministru cubanez la sediul ONU si cel al luptei pentru cucerirea puterii alaturi de Castro. Evenimentele curg destul de frust si fara vreo logica aparenta, intrerupte de scenele vizitei la sediul ONU si declaratiile facute in acel context. Adoratorii lui Che cu acnee vor gasi filmul neinteresant. Cei neinteresati de mituri vor gasi de asemenea filmul slab pentru ca este lung si plictisitor. Pentru cei care vor sa priveasca filmul lui Soderbergh ca o opera de destructurare (si restructurare) a unui mit il vor gasi interesant. Soderbergh se axeaza pe evenimente punctuale, care aparent nu au nicio logica. De fapt evenimentelelor le lipseste logica din perspectiva contemporanilor, doar ulterior oamenii incearca sa le confere o logica. Soderbergh desface mitul intr-o serie de fapte. In definitiv e vorba de un om si camarazii sai, care s-au dus in Cuba sa lupte pentru ceva in ceea ce ei credeau. Nu au fost nici mai destepti nici mai vizionari nici mai viteji decat altii. Dar au fost niste oameni care au luptat. Au trecut acea experienta remarcabila. In rest sunt numai vorbe si justificari ulterioare.

Coco Chanel


Coco Chanel/Coco avant Chanel, Franta, 2009. Regie: Anne Fontaine.Cu: Audrey Tautou, Benoît Poelvoorde, Alessandro Nivola, Marie Gillain, Emmanuelle Devos.

Un film care constituie o mare ocazie pentru Audrey Tautou, pentru ca este un film care se invarte in jurul unei personalitati si unde diferenta dintre esec si un film bun este data de capacitatea actorului de a se transforma in acea personalitate. Audrey tautou se achita bine de sarcina, este o Coco care se autodescopera si se autoconstruieste pentru adeveni celebra Chanel. De remarcat si Poelvoorde care da o buna replica ca un fel de Anti-Pygmalion.

Secret de familie

“Secret de familie”/”Un Secret” – de Claude Miller, cu: Cécile de France, Patrick Bruel, Julie Depardieu, Ludivine Sagnier, Mathieu Amalric, Nathalie Boutefeu.

Un film care nu este deloc un simplu film despre suferinta evreilor in impul celui de al doilea ratboi mondial. Este in primul rand un film care priveste mai putin inspre victime, cat spre supravietuitori. Nu este nici un film tip „Alegerea Sophiei” despre sechelele si culpa alegerilor facute in vremuri infioratoare, pina la urma, in acest film nu supravietuitorii aleg. Si totusi este un film despre o suferinta si o culpabilizare pe care cei care supravietuiesc o resimt impotriva oricarei logici si abordari rationale. Dragostea dintre Maxime si Tania (fosti cumnati) care, supravietuind isi continua viata alaturi, desi nu a incalcat vreo regula este umbrita de tot ce ar fi putut sa fie, si de vina.
Cu un montaj complicat, povestea sare, intermitent, de la anii 80 la anii 50 si apoi la lumea anilor 30 si razboiului, filmul este si o remarcabila experienta vizuala, caci reconstituie minutios o atmosfera caracteristica acelor perioade din istoria Frantei.