vineri, 4 iunie 2010

TIFF - Rewers

Invers, Rewers, Polonia 2009, regia Borys Lankosz, cu Agata Buzek

O poveste a trei femei, care traiesc sub regimul comunist din anii 50 din Polonia. Tinara Sabina impreuna cu mama si bunica supravietuieste, in stilul ei timid si retinut, intr-o lume care incearca sa realizeze un compromis intre normalitate si rigorile regimului comunist. Erotismul este un tabu. In aceasta lume, mama si bunica incearca sa asigure viitorul descendentei prin strategii maritale care asigura destule momente umoristice in film.
Presiunea societatii, a familiei va conduce pe Sabina la un moment de criza. Rezolvarea va veni insa tot din sinul familiei, intr-un mod domestic, chiar amuzant raportat la tragismul situatiei. Daca autorul a vrut sa aduca un elogiu femeilor care au asigurat intr-o lume stramba o doza de normal al vietii private desigur a reusit. Aceasta parte a filmului functioneaza cel mai bine, relatia dintre cele trei personaje , fiica , mama, bunica, este o reusita cinematografica. In momentul in care regizorul doreste sa devina mai meditativ si mai angajat lucrurile nu mai functioneaza la fel, peronajele nu mai sunt atat de credibile, si nici actorii nu par la fel de interesati. Fiind un film cu buget mic probabil ca nu au putut nici sa-si asigure o distributie de valoare comparabila astfel ca unele roluri sufera ca aparitie.

Niciun comentariu: