luni, 30 mai 2011

Piratii din Caraibe

Piratii din Caraibe – Pe ape si mai tulburi/Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides  /SUA, 2011.Regie: Rob Marshall.Cu: Penélope Cruz, Johnny Depp, Geoffrey Rush, Ian McShane, Stephen Graham, Keith Richards, Gemma Ward.


Tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Cam asa e noua productie cu Jonny Depp in rolul sau fetis de pirat cu pasi de vedeta fashion. In mod sigur producatorii vor sa ne obisnuiasca cu ideea, ca daca tot e asa un succes filmul lor cu pirati, vor gasi cumva o metoda sa-l resuscite pe Jack Sparrow cu orice mijloace. Eventual vor trimite o expeditie pe taramul de nicaieri ca sa gaseasca izvorul cu apa nemuririi. Si vor turna un film si despre asta. Sirene oricum sunt la tot pasul, tisnesc din copertile revistelor, prelucrate in Photoshop. Si devoreaza barbati, pe bune, sau mai degraba conturile lor, dar sa nu ne pierdem in detalii. Si cand se plictisesc s-ar putea sa mearga si o aventura cu baiatul ala blond si cu muschi, chiar daca o face pe misionarul si nu are nici o letcaie. Eventual poate fi angajat sofer, masor, antrenor de tenis… are persepective in viata.  Ce mai, filmul place, garantat, pot sa jur ca nici macar cipsuri nu mai rontaia nimeni in sala cand se batea Depp cu spaniolii aia cam retardati. Astept cu nerabdare continuarea, cu fiii lui Jack Sparrow si nepotii lui Depp. Traiasca pirateria! (nu, nu aia de filme de pe internet!). Desi, cred ca nimeni nu ar dori sa se intalneasca cu un pirat somalez.

marți, 24 mai 2011

Risotto cu ciuperci

Trebuie să recunosc că în ignoranţa mea, până nu demult, risotto însemna orez fiert cu ceva. Am descoperit că lucrurile stau puţin diferit şi pot fi fenomenal de gustoase.

Ingrediente
275 g orez
250 g ciuperci
750 ml supă de legume (se poate face instant cu ceva concentrat)
1 ceapă
3 căţei de usturoi
250 ml vin alb demidulce sau demisec
o crenguţă de rozmarin (sau o linguriţă de rozmarin uscat de la pachet de mirodenii)
100 g unt
2 mâini de caşcaval ras
sare şi piper după gust

Ustensile: O oală suficient de mare pentru călit şi fiert, tavă pentru copt

Fierbeţi ciupercile tăiate în jumătăţi câteva minute în supa de legume. Scurgeţi şi lăsaţi să se răcească. Păstraţi supa după fierbere.
Dacă aveţi ciuperci marinate la borcan puteţi sări peste această etapă. Scurgeţi ciupercile. Sucul de ciuperci marinate amestecaţi-l cu supa.

Puneţi ceapa şi usturoiul , tăiate mărunt la călit, în unt, vreo 5 minute. Adăugaţi ciupercile şi mai lăsaţi vreo 7-8 minute. Amestecaţi din când în când ca să se prăjească uniform.
Turnaţi orezul. Lăsaţi vreun minut două şi amestecaţi energic ca să se îmbibe bine tot orezul cu sucul de unt şi ciuperci, evitând în acelaşi timp să se ardă.
Adăugaţi supa, vinul, rozmarinul, sarea şi piperul şi lăsaţi să fiarbă la foc mediu până cînd dă în clocot şi încă 4-5 minute după.
Stingeţi focul şi transferaţi toată compoziţia în tavă. Daţi la cuptor la 150 grade şi lăsaţi vreo 15 minute. După acest timp aşterneţi şi caşcavalul ras deasupra. Mai lăsaţi vreo 20 de minute la cuptor. Este delicios.

Din cantităţile arătate ies cam 4 porţii.

luni, 23 mai 2011

Cimitirul din Praga

Umberto Eco, Cimitirul din Praga, traducător Ştefania Mincu, Polirom 2010

Umberto Eco, iată, în postura de zeu al minciunii, aşa cum probabil s-a considerat predestinat  sub zodia Sfântului Baudolino. În Cimitirul din Praga spiritul ludic manifestat pe terenul textualităţii este dus la extrem şi însăşi istoria este folosită ca şi cobai în experimentul interpretării infinite. 
Romanul preia o istorie intelectuală a antisemitismului ca mişcare ideologică a sec. al XIX-lea,   în contextul ideologic al naţionalismului şi altor isme caracteristice perioadei, cu toate componentele veritabile. Doar personajul Simonini, un pseudonarator schizoid, oare nu este aşa orice narator între naraţiune ca reprezentare a sine-ului şi naraţiune ca percepţie a aceluiaşi eu, este inventat. Inventat pentru a reinventa prin el, din piese absolut veritabile, dar recompuse după toate reugulile şi trucurile pe care le pune la dispoziţie sofistica maşinărie a comunicării, Istoria.
Că unii au spus că această carte este antisemită, arată că nu au înţeles nimic. Umberto Eco nu este Dan Brown, un scamator de în căutare de senzaţii tari şi bine vandabile, ci un povestitor care recompune pentru înţelegerea celor care vor să înţeleagă misterul Naraţiunii. Naraţiunea care se serveşte şi de imagini, şi veţi descoperi o galerie impresionantă de imagini caracteristice secolului pozitivist, care vă vor aminti de ilustraţiile din cărţile de Jules Vernes.
În fine, textualitatea nu poate fi mai bine reprezentată decât în reţete şi imagini culinare. Cartea abundă în descrieri de mese copioase, căci ce poate fi mai evocator şi mai autoritar pentru receptorul comunicării decât descrierea unei mese copioase. Sau poate Umberto Eco s-a descoperit el însuşi un "amante della buona cucina"

marți, 17 mai 2011

Tocană flamandă cu bere

Prinzându-mă o nostalgie după excursia din Belgia şi cârciumioarele de pe acolo am încercat o reţetă cu specific.

Ingrediente:

  • 100 g unt
  • o ceapă mare
  • 3 căţei de usturoi
  • un kilogram de carne de vită de calitate.
  • 700-800 ml bere neagră (dacă e şi belgiană cu atât mai bine)
  • 4 felii de pâine nu foarte proaspătă
  • muştar potrivit de iute
  • jumătate de linguriţă de cimbru
  • sare şi piper după gust
Puneţi ceapa şi usturoiul, tăiate mărunt, 4-5 minute la călit în unt într-o tigaie întinsă de prăjit. Apoi puneţi carnea tăiată în cuburi potrivit de mari. Lăsaţi să se rumenească un pic şi întoarceţi bucăţile de carne cât să se rumenească pe toate părţile. Când carnea şi-a schimbat la suprafaţă culoarea (durează câteva minute) turnaţi carnea cu sucul rezultat într-un vas mai mare. Turnaţi berea, cimbrul şi săraţi şi piperaţi după gust. Nivelul lichidului ar trebui să fie numai atât cât să acopere carnea. Dacă mai e nevoie adăugaţi ceva mai multă bere. Daţi la un foc mediu. Ungeţi feliile de pâine cu muştar şi puneţi-le deasupra peste carne cu faţa unsă în jos. De regulă sunt necesare 4 felii, dar vă puteţi adapta în funcţie de mărimea oalei. Acoperiţi parţial cu un capac şi lăsaţi la fiert o oră şi jumătate spre două ore până când lichidul scade transformându-se într-un sos. 
Se consumă inclusiv feliile de pâine care capătă un gust senzaţional.
În fotografie am pus şi o garnitură de orez sălbatic.

duminică, 15 mai 2011

Kulfi

Pentru că e deja cald afară, ceva ca să vă răcoriţi, mai puţin bucătarul, şi o să vedeţi îndată de ce.

Ingrediente:

  • 1 litru de lapte (lapte integral)
  • 50 g zahăr (cantitatea poate varia după cât de dulce doriţi să fie)
  • doi pumni de fistic fărâmiţat
  • 1/4 linguriţă cardamon măcinat
E de preferat să aveţi un vas de fontă (ceaun).

Puneţi laptele la fiert. Cînd este aproape să dea în foc daţi focul la minim, şi începeţi să amestecaţi constant. Şi amestecaţi,  şi amestecaţi... Asta până când laptele scade cam la 35-40% din volumul iniţial. Înseamnă cam o oră şi ceva de amestecat. Nu vă întrerupeţi din amestecat (decât eventual perioade foarte scurte de timp, câteva secunde să se mai odihnească mâna) pentru că laptele se va arde şi nu mai iese nimic.Aveţi grijă să amestecaţi în toată masa lichidului, mai ales spre pereţii vasului unde tinde să se adune grăsime care se afumă uşor.  Când estimaţi că sunteţi aproape de final, adăugaţi zahărul, fisticul şi cardamonul.
Daţi într-un recipient (de plastic vă recomand eu) la congelator. Până când se solidifică mai amestecaţi din când în când pentru ca să evitaţi să se formeze prea multe ace de gheaţă.
Când îl serviţi tăiaţi calupuri cu un cuţit dat prin apă caldă. Lăsaţi un pic să se dezgheţe.
Vă spun că merită efortul.

P.S. Dacă sunteţi un pic mai comozi puteţi folosi lapte condensat care mai scade din timpul de fierbere la 10-15 minute. Pe la noi e mai rar. Folositi corespunzător cantităţii de lapte care ar trebui să rămână după fierbere adică cam 350-400 ml. Atentie, deobicei laptele condensat este îndulcit (chiar exagerat de îndulcit), aşa că nu mai e nevoie de zahăr.

sâmbătă, 14 mai 2011

Thor


Thor, SUA, 2011.Regie: Kenneth Branagh. Cu: Anthony Hopkins, Natalie Portman, Chris Hemsworth, Ray Stevenson, Idris Elba, Rene Russo, Kat Dennings.

Un film în care ciocanul lui Thor joacă rolul principalul. Nu vă gândiţi la prostii, e vorba de mitica armă a zeului nordic Thor, sub formă de ciocan, numită şi Mjöllnir, dar nu vă chinuiţi cu pronunţia, eu aş încerca varianta miau-niau. E adevărat că zeul se poartă pe alocuri numai în blugi şi la bustul gol, numai bine cât să pună în valoare fizicul blond, anume cât să se îndrăgostească domniţa Natalie Portman de dânsul, ce să mai vorbim că ştie să sărute mâna elegant la cucoane, adică aşa cum trebuie să fie un erou irezistibil.
În altă ordine de idei trebuie remarcat că pe meleagurile extraterestre politica se face mai cinstit, cu ciocanul,cu ciomagul, şi alte bune practici contondente, doar fratele lui Thor, Loki,  cu trucurile lui de vrăjitor de doi bani de bâlci provincial seamănă oarecum cu personajele dâmboviţene, aşa mic şi plin de frustrări cum este.
Prin film se învârt şi nişte indivizi împrumutaţi de la Men in Black însă nici ei nu ştiu prea bine cu ce scop în afară de acela de avea pe cine cafti Thor.
În rest agitaţie mare, zeii ba zboară, ba se dau cu fundul de pământ, lasere contra ciocane, Kenneth Branagh pe afiş, dar în mod hotărât nu e Hamlet.

luni, 9 mai 2011

Calea Norilor Albi

Lama Anagarika Govinda , Calea Norilor Albi, 2004

Pentru că tocmai am citit viaţa lui Buddha în formă de bandă desenată am vrut să citesc ceva mai mult. Dar ce? Nu sunt chiar un entuziast New Age gata să cadă în transă la orice incantaţie cu iz oriental. Precum la jocul televizat am întrebat un prieten. Şi deşi nu am câştigat milionul de dolari am câştigat lectura unei cărţi bune.

De ce anume Anagarika Govinda? Pentru că există posibilitatea de a înţelege ceva mai mult. Pentru că se poate reface un traseu, geografic, dar mai ales spiritual împreună cu acesta. Lama Anagarika Govinda este pe numele său primit la naştere Ernst Lothar Hoffman. Adică prin el refaceţi traseul unui european care găsit în Budismul tibetan propria sa cale spirituală. Mai mult, Ernst Lothar Hoffman, a făcut acest lucru pe la începutul secolului al XX-lea, pe vremea când teribilismul hippie sau manifestările New Age nu făcuseră din budism o modă pentru tineri occidentali debusolaţi.

Cartea de faţă este o carte de călătorie în Tibet. Cartea descrie un traseu geografic, dar mai ales este traseul formării spirituale a autorului. Ca european, Govinda este o punte prin care puteţi trece peste neînţelegerile culturale, entuziasmări deşarte, false percepţii, hiperbolizări fără fond, şi astfel să pricepeţi câte ceva din esenţa spirituală a budismului în varianta sa lamaistă.