duminică, 27 noiembrie 2011

Arthur Christmas

Marea Britanie - SUA, 2011, Regie: Barry Cook, Sarah Smith.

Si Mos Craciun se pensioneaza! Sau cel putin asa e in film. Problema este: cine va ocupa postul, superorganizatul Steve sau fratele sau incurcalume Arthur? O poveste de sezon care tine sa ne reaminteasca spiritul Craciunului.

Povestea insa este atat de bine scrisa, gagurile atat de reusite, animatia placuta, incat nu se va simti deloc ca e doar o alta poveste "de sezon".

Desi multe ca numar, personajele, Mosul, Bunicul Mos, cei doi frati, Steve si Arthur, sotia Mosului, elful Bryony (doar trei scotch-uri!), renul, toate sunt bine conturate, o adevarata performanta pentru un film de 1 ora si jumatate. Am vazut filme care se lateau pe 2 ore si jumatate si nu reuseau sa prinda caracterul nici macar unui personaj.

Si ca sa pricepeti cat e de ras ofer un citat:

Bunicul Mos (in savana)  - "Bon jour! Ou est la boulangerie?"

joi, 24 noiembrie 2011

Drive


Drive, USA 2011, Regia: Nicolas Winding Refn, cu Ryan Gosling, Carey Mulligan ,  Bryan Cranston
Un el dur, o ea tocmai bine de protejat, mafioţi, maşini (mai ales maşini), urmăriri pistoale, şi violenţă. Recunoaşteţi modelul unui film de serie B.
În ciuda aparenţelor filmul este altceva. O comparaţie între Refn şi Tarantino nu e deloc forţată.  Aceeaşi pasiune pentru cultura pop, cu aplicare în filmul definitoriu pentru cultura pop, filmul de serie B. Pe de altă parte Refn nu este un simplu imitator al stilului Tarantino. Dacă Tarantino se poate spune că urmăreşte programatic şi subliniază aspectul kitch al culturii pop, transformându-l prin asumare şi program în artă autentică, Refn mizează pe efectul unei stilizări în sensul marii cinematografii a convenţiilor acestui tip de film.
Astfel, oraşul este filmat la fel de străin şi inuman ca într-un SF a lui Ridley Scott, întâlnirile dintre Ea şi El parcă sunt desprinse dintr-un film de Godard, intriga mafiotă este condusă şi jucată ca în „Naşul”.
Şi asta scena cu scenă fără să se abată cu nimic de la convenţiile filmului de consum. Neapărat de văzut (deşi la lipsa totală de reclamă probabil cinematografele îl vor scoate repede din program)

miercuri, 23 noiembrie 2011

In Time

In Time, SUA, 2011. Regie: Andrew Niccol. Cu: Amanda Seyfried, Justin Timberlake, Olivia Wilde.

Fiind un film de Andrew Niccol nu e deloc surprinzator ca filmul seamana tare mult cu succesul mai vechi Gattaca. O poveste SF, o utopie/distopie despre o lume puternic discriminata. In Gattaca era vorba de discriminarea genetica, in In Time e vorba de discriminarea intre bogati si saraci. Ideea e plina de resurse: oamenii au un timp limitat de trait care se cumpara si se vine (si chiar se fura). Cei bogati sunt practic nemuritori, cei saraci traiesc la propriu de pe o zi pe alta. Pentru cine nu are aversiune la mesaje cu iz stangist, este desigur o idee puternica.

Desi e vorba de acelasi stil minimalist, cu un SF axat pe dramatism si nu pe gadgeturi si efecte speciale, comparatiile , pozitive, cu Gattaca se opresc aici.

De data aceasta scenariul nu se mai ridica la acelasi nivel, este plin de lacune de logica, care fac si pe cel mai binevoitor spectator in a accepta conventiile narative, sa fie deranjat de inconsistenta actiunii.

Pe de alta parte filmul e cu Timberlake si compania. Nu ca multcunoscutul cantaret nu si-ar face datoria, dar cand iti amintesti de prestatia din Gattaca a lui Ethan Hawke, Uma Thurman  si Jude Law...

In consecinta In Time e cam waste of time.

marți, 15 noiembrie 2011

The Help - Culoarea sentimentelor

SUA- India- Emiratele Unite Arabe, 2011. Regie: Tate Taylor. Cu: Bryce Dallas Howard, Emma Stone, Mike Vogel, Viola Davis, Sissy Spacek, Octavia Spencer, Jessica Chastain.

Un film ce poate fi caracterizat o poveste spusa in bunul stil calsic. Si asta vine de la un regizor fara multa filmografie (cariera sa e legata de TV), si ii iese nemaipomenit.

Povestea este una despre discriminare, dar spusa dintr-o perspectiva foarte intima si umana cea a relatiei dintre menajerele de culoare si stapinele albe, undeva in Sudul american in anii cand miscarea pentru drepturile civile nu obtinuse inca prea multe succese. O poveste care fereste filmul de tezism.

Insa cel mai bun lucru sunt caracterele. E un film cu caractere puternice, cu actori care le dau viata la superlativ. 

Viola Davis (Aibillen) si Octavia Spencer (Minny) sunt cele doua manajere care conduc o lupta de emancipare, dar una foarte speciala care este o lupta in principal cu propriile prejudecati pe un camp de lupta unde o simpla barfa sau zvon distruge reputatii si locul in societate.

De cealalta parte Bryce Dallas Howard este stapana rasista, cu un rol de personaj negativ lucrat spre perfectiune.

Si un citat din film: "Minny don't burn fried chicken" (Minny) Dupa ce o sa iesiti de la film o sa salivati ca o sa va indesati in primul fast food cu pui prajiti.