Mai toate scrierile istorice de pe la noi nu uită să sublinieze suferinţele pricinuite poporului român de către oştile otomane. Nu zic că nu o fi fost aşa (oştirile în campanie, de orice naţie, sunt prilej de suferinţe chiar şi în vremurile de astăzi mult mai preocupate de disciplina ostaşului), dar lucrurile trebuie nuanţate. Iata o descriere a armatei otomane în Bucureşti (e drept dintr-o perioadă de decădere a puterii sultanilor, pe la 1820) făcută de Ion Ghica:
"... dar ni s-a spus că au pornit pe la amiazi, soitarii înainte îmbrăcaţi în haine pestriţe, cu coade de vulpi la căciuli, jucând chiocecurile, strâmbându-se la lume pe uliţă, şi făcând fel de fel de caraghioslâcuri; după dânşii veneau meterhaneaua şi tumbechiuurile în sunetul surlelor şi tobelor, şi în urma oastea, fiecare turc având pe umeri sau pe cealma câte o pisică, o maimuţă sau un coroi. Răutăţi n-au făcut, dar speria lumea, dând dezghinuri cailor şi trăgând la pistoale în semn de bucurie"
Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri, Litera, 2002, p.212
Un comentariu:
menajerie :)
Trimiteți un comentariu