vineri, 27 aprilie 2012

Revani

Revani sau ravani e o prăjitură oriental-balcanică. Ca mai toate prăjiturile orientale se laudă cu o concentraţie mare de zahăr. Are însă un dichis care o face extrem de plăcută: se mănâncă musai cu iaurt (unii zic că merge şi cu smântână groasă). Deşi combinaţia pare ciudată, vă grantez că e fără pereche, şi în ciuda unor prorociri răuvoitoare, nu afectează deloc digestia.

Ingrediente.

Pentru sirop:

  • 350 g zahăr
  • 300 ml apă
  • o lingură de apă de flori de portocal (se găseşte la supermarket)
  • zeama de la două portocale
  • jumătate de linguriţă de scorţişoară
Pentru aluat:
  • 350 g griş
  • 120 g migdale bine mărunţite
  • 50 g făină
  • 2 plicuri de praf de copt
  • 200 g unt la temperatura camerei
  • 150 g zahăr
  • 4 ouă
  • coaja rasă de la două portocale
  • 250 g lapte la temperatur camerei
Începeţi cu siropul, deoarece va trebui utilizat la prăjitură rece,  să aibă timp să se răcească.

Puneţi toate ingredientele pentru sirop într-o oală, amestecaţi , puneţi pe foc până dă în clocot. Lăsaţi vreo 5 minute să clocotească, să se îngroaşe puţin siropul. Luaţi de pe foc şi lăsaţi să se răcească.

Într-un castron frecaţi untul tăiat în bucăţi mici cu zahărul amestecând cu mixerul (la viteză mică să nu se împrăştie pe toţi pereţii) După ce s-a omogenizat untul cu zahărul, începeţi să adugaţi treptat, unul cîte unul, ouăle. Puneţi în acelaşi amestec coaja de portocale şi apoi laptele. Omogenizaţi.

Separat amestecaţi prafurile: grişul, făina, praful de copt, migdalele (bine mărunţite în robot).

Adugaţi prafurile la compoziţie amestecând uşor cu o lingură până se omogenizează. Se obţine un amestec vâscos, dar încă destul de fluid ca să curgă.

Eu am folosit o tavă de 22 cm diametru. Tava nu are nevoie de hărtie de copt, dar puteţi să presăraţi un pic de făină ca să se desprindă mai uşor prăjitura după ce e coaptă.

Se pune compoziţia în tavă. Se dă la cuptorul încins la 190 grade (foc puternic spre maxim) pentru 35-40 minute.

După ce se scoate din cuptor, peste prăjitura caldă, se toarnă încet, cu răbdare, siropul. Deşi pare o cantitate foarte mare de sirop, prăjitura îl va absorbi pe tot.

Se lasă cel puţin câteva ore, sau cel mai bine pentru a doua zi ca să se îmbibe bine.

Şi, insist, nu uitaţi de iaurt. 



joi, 26 aprilie 2012

Nimic nou pe frontul de vest/All Quiet on the Western Front

O sa inaugurez o noua rubrica "Cinemateca". Cu filme mai vechi din cinemateca personala. Mai vechi, adica mai vechi de 2008, cand am inceput sa scriu pe acest blog  :o)

Nimic nou pe frontul de vest este un titlu care spune ceva la multa lume. In principal datorita prestigiului cartii lui Erich Maria Remarque. 

Filmul a luat si el un Oscar pentru regie la vremea lui in 1930.

Filmul se inscrie in atmosfera pacifista a epocii. Un film de condamnare a razboiului.

Privitorul de astazi nu mai este probabil la fel de impresionant. In istoria noastra exista inca un razboi mondial care a aratat ca umanitatea nu invata nimic din marele masacre si este capabila sa puna la cale altele inca si mai mari. Probabil avem o constiinta istorica mai cinica.

Mijloacele de expresie cinematografica sunt din categoria exploatarii momentului exemplar, simbolic. Cum mijloacele cinematografice au evoluat si sunt astazi mai "subliminale", filmul apare, poate, astazi ca artificial.

Totusi merita vazuta aceasta colectie de scene simbol: Ayres (personajul principal) prins intr-un crater de obuz impreuna cu omul pe care il omorase; prima intalnire intre veterani si recruti; infanteristi secerati de mitraliere; lumina lunii care inoata impreuna cu fermiere frantuzoaice; discursul pacifist al lui Ayres; si culminand cu impuscarea  unui soldat care dorea sa atinga un fluture.

Dau mai jos, ca exemplu, ultima scena.


Puls

Julian Barnes, Puls, Pulse, Nemira, 2011

Ca tot veni vorba de Julian Barnes, o alta carte scrisa de acesta: Puls.

Aparent o carte despre cupluri. Fiecare nuvela din colectia de momente cuprinse in carte au in centru un cuplu sau mai multe. Dar si despre Pulsul vietii, intre marile aspiratii si rutina inrobitoare. Plus nimicuri simpatice si rafinate strecurate printre randuri. 

luni, 23 aprilie 2012

Sentimentul unui sfarsit

Julian Barnes, Sentimentul unui sfarsit, (The Sense of an Ending), traducere Radu Paraschivescu, Nemira, 2011

Este tocmai cartea premiata cu Premiul Man Booker în 2011.

O alta carte dintr-o perspectiva personala a autorului. Cu aceeasi aplecare spre analiza a conditiei umane din perspectiva limitei, finalului.

Dincolo insa de starea emotionala, cartea inceraca sa dea un raspuns, literar, unei intrebari care va chinui intotdeauna ora bilantului, care sunt acele fapte, gesturi care au schimbat destinul personal?

Ratiunea nu reuseste sa dea un raspuns la aceasta intrebare, asa cum nu reuseste sa dea un raspuns la chestiunea care sunt cauzele Primului Razboi Mondial, paralela deloc intamplatoare ce urmeaza sa o descoperiti in carte.

Are viata invingatori si invinsi, sau doar supravietuitori? Sau supravietuitorii, alegand virtutile caii de mijloc pentru a trece de incercarile vietii, un stoicism modern, oare nu au pierdut deja? Sau este poate singura victorie posibila, la indemana conditiei umane?

Intrebarile, si poate raspunsul, sunt in cartea lui Barnes care ramane pentru mine unul dintre cei mai buni scriitori contemporani.

marți, 17 aprilie 2012

Chec cu lamaie

Pentru ca sunt amator de chestii british, ceaiul de dimineata merge cu ceva bun cu aroma de lamaie. Deci un chec de lamaie. Cu o consistenta speciala mai aproape de niste biscuiti cremosi.

Ingrediente:


  • 60 g unt
  • 180 g faina
  • o lingurita praf de copt
  • 3 oua
  • coaja rasa de la trei lamai
  • 230 g zahar 
  • 100 ml smantana
  • o lingurita de rom
  • zeama de la o jumatate lamaie
  • un praf de sare
Cantitatile sunt pentru un chec.

Intr-un castron puneti faina si praful de copt. Separat bateti ouale, apoi amestecati cu coaja de lamaie, zeama, zaharul, smantana, romul si un praf de sare. Turnati amestecul peste faina si omogenizati bine cu o lingura de lemn.
Intr-o craticioara topiti untul. Luati de pe foc si lasati un pic sa se raceasca, fara sa se solidifice. Turnati untul topit peste restul amestecului si omogenizati.
Puneti in forma de cozonac tapetata cu hartie.
Incalziti in prealabil cuptorul la 170 grade. Se lasa 40-50 minute la copt.
Se raceste in forma.

Mihai Viteazul- descris altfel

Mihai Viteazul este figura centrala a ideologiei nationaliste romanesti. Insa mai sunt unii care au curajul sa spuna lucrurile mai pe sleau:

"Cel dintai voievod al nostru care a putut sa se iscaleasca a fost Mihai Bravul, asta fusese insa negustor mai inainte vreme, stia si turceste, romaneste invatase mai tarziu, de scris n-a scris o iota, era om cu bun simt."

Radu Constantinescu, 100 de istorioare cu istoricii Epocii de Aur, Fides, Iasi, 1997, p.244

vineri, 13 aprilie 2012

La source des femmes, Izvorul femeilor


La source des femmes, Izvorul femeilor, regia: Radu Mihaileanu, cu Leila Bekhti, Biyouna

Radu Mihaileanu are o mare calitate: stie sa spuna pe o nota umana povesti despre lucruri serioase care miros a corectitudine politica.

Asa si cu Izvorul Femeilor. E un film despre emenaciparea femeilor (caz particular,  lumea musulmana). Asteptarile au fost foarte modeste (alt film moralizator, feminist, bleah!) insa filmul are destula traire autentica, parfum si culoare.

Povestea desigur nu este prea originala si previzibila. Femeile dintr-un sat musulman  intra in greva fata de barbatii lor pentru a rezolva problema corvoadei adusului apei de la un izvor aflat departe de sat. De cand cu Aristofan si Lisistrata stim ce efecte comice se pot obtine din astfel de povesti.

Memorabila este figura batranei satului jucata de Biyouna, cat si surprinderea emanciparii ca efect al globalizarii. Ce poate fi mai amuzant decat araba presarata cu experesii spaniole preluate din telenovele? Sau apostrofarea barbatilor cu ocazia unui dans traditional prestat de femei la comanda pentru turistii straini adusi prin sat?


duminică, 8 aprilie 2012

La pescuit în desert/Salmon Fishing in the Yemen

La pescuit în desert/Salmon Fishing in the Yemen, Marea Britanie, 2011.Regie: Lasse Hallstrom. Cu: Emily Blunt, Ewan McGregor, Kristin Scott Thomas.

Dacă aţi avut curajul să intraţi la un film cu un titlu care sună a nonsens, desigur nu v-aţi aşteptat ca povestea filmului să aibă vreo logică. Aşteptările sunt satisfăcute pe deplin, ceva despre somon în deşert, bărbaţi la vârsta mijlocie, corporatiste cam frustrate şi vorbitoare de limba chineză, şeic excentric, terorişti, salvări miraculoase (cu undiţa, of course!), soldat missing in action. Aţi priceput ceva? Nici eu.

Noroc că totul e bine împachetat cu un aer british, tot aşa cum arabii din film poartă kilt scoţian. Cu larga contribuţie a lui Kristin Scott Thomas, cu un rol manipulator (un fel de face tot din spetele guvernului britanic, care mai are timp să-şi urecheze şi ceata de puşti adolescenţi) şi care îi iese foarte bine. Aşa că filmul iese inegal, unde e dumneaei, mai ales pe la început, e antrenant şi cu umor, după care regizorul uită de madama de fier din spatele ministrilor şi plictiseala e cam mare.

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Supa de linte

O reteta super simpla pentru rezolvat problema, Ce mai mancam de post?

Ne trebuie:


  • 500g linte de preferat linte rosie cu bob mic
  • 1 litru de lapte de soia,
  • o legatura de marar,
  • sare si piper dupa gust.
Se spala bine lintea. Se fierbe cam jumatate de ora pina se inmoaie. Se paseaza bine, e moale si se face ca un piure. Se poate pune si in robot.
Pasta se amesteca cu laptele de soia. Puteti sa potriviti cantitatea de lapte dupa cum vreti sa iasa supa: mai lichida sau mai crema.
Se pune sare si piper dupa pofta fiecaruia si mararul tocat marunt. E delicios.

duminică, 1 aprilie 2012

Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă

Totul a pornit de la Thocomerius–Negru Vodă, carte care a scandalizat, prin îndrăzneala de a supune discuţiei publice, şi nu de cabinet, o teză istorică altfel benignă, aceea că, la români, aidoma tuturor celorlalte naţiuni din Europa, Ţara Românească a fost întemeiată de un barbar, în cazul nostru un cuman.
Bineînţeles demersul a deranjat, atât timp cât pâinea şi cuţitul în istoriografia românească sunt deţinute încă de istoriografi formaţi la scoala osanalei de partid şi de stat, exarsaţi în genealogii de voievozi neaoşi de la Burebista la Ceauşescu în linie dinastică directă.
 Neagu Djuvara, tot fermecător şi elegant, le răspunde şi le dă şansa de a fi părtaşii unei polemici care poate va deveni celebra în cultura română.