sâmbătă, 26 mai 2012

Men in Black III, mai bun(i) decât v-aţi aştepta

Men in Black III, SUA 2012, Regia: Barry Sonnenfeld, Cu: Will Smith, Tommy Lee Jones, Josh Brolin

Pentru că aţi fost cuminţi şi aţi dat bacşiş la restaurant vi s-a pregătit Men in Black III. Spre deosebire de alte francize, producătorii (Spielberg adică) nu s-au mulţumit să mai mulgă de bani succesul unor personaje deja consacrate, ci au venit cu o poveste cât se poate de proaspătă şi  bine construită încât, dacă nu aţi văzut filmele anterioare, nu aţi pierdut nimic, puteţi să vă îndragostiţi acum de Men in Black, adică agent J (Will Smith) şi agent K (Tommy Lee Jones, Josh Brolin -K la tinereţe)

Nu numai că e o poveste cu extratereştri, dar e şi o poveste cu călătorie în timp. Motiv pentru un exerciţiu de stil 1969 (atunci se petrece cea mai mare parte a acţiunii). Cu Andy Warhol inclus, care, desigur, este agent W. Un imaginar cu gadgeturi corespunzătoare celor pe care le visau înaintaşii la 1969. 

Smith e în mare formă comică şi încă ştie să fie bine în roluri de acţiune. Săritura în timp e chiar săritură (de pe Empire State Building), şi râsetele sunt garantate.

Nu v-am spus ce se întâmplă dacă nu daţi bacşiş la restaurant? O să fim loviţi de meteoriţi! Şi vă mai dau un pont: dacă vă place laptele cu cacao înseamnă că sunteţi victima unei fracturi temporale. Serios!

Pâine

Cea mai simplă reţetă de pâine.

Ingrediente:


  • 1 kg faina alba,
  • 630 ml apa, uşor călduţă
  • 3 plicuri de drojdie uscata (a 7 grame) sau 3 cuburi de drojdie proaspata,
  • 2 linguriţe de sare,
  • 2 linguriţe de zahăr.
Puneţi făina într-un castrin suficient de mare sau chiar pe masa de gătit. faceţi în mijlocul grămezii o groapa. În aceasta turnaţi jumătate de apă, puneţi drojdia, sarea şi zahărul. Încorporaţi aducînd uşor făine de pe margini spre centru. După ce aţi încorporat turnaţi şi restul de apă. Frământaţi cu mîinele presărate cu făină până cănd se obţine un aluat car se desprinde uşor de pe mâini şi de pe vas, destul de elastic. Nu vă chonioţi prea mult cu frământatul, în maxim 5 minute ar trebui să fie gata. În funcţie de calitatea făinii este posibil să fie nevoie de ceva mai multă apă sau mai puţină, aşa că puteţi să ajustaţi cantităţile de făină sau apă.

Puneţi aluatul într-un vas, sau lăsaţi-l în vasul în care aţi frământat, acoperit cu un şervet, într-un loc călduţ (să fie vreo 21 grade cel puţin) ferit de curenţi de aer. Lăsaţi la crescut cel puţin o oră.

Luaţi aluatul şi frământaţi-l vreo 30 de secunde. Daţi-i forma pe care doriţi să o aibă în final (eu am făcut nişte chifle). Tăvile în care puneţi aluatul este suficient să le presăraţi cu puţină făină. Mai lăsaţi să mai crească vreo oră. 

Puneţi în cuptorul încins la 220 grade.

Un secret, pentru orice pâine, este ca, la începutul coacerii, să puneţi în cuptor o sursă de aburi )de exemplu o tacă cu puţină apă). Lăsaţi vreo 15 minute la copt cu aburi, după care scoateţi din cuptor sursa de aburi.

Mai coaceţi 15-30 minute (depinde de calitatea făinii, mărimea pâinilor). E gata.

joi, 24 mai 2012

Miturile comunismului

În ciuda relativei sale originalităţi, ştiinţa marxistă rămâne un produs istoriceşte datat, foarte tipic pentru secolul al XIX-lea. Mitologia comunistă nu a fost un accident, nici o revelaţie neaşteptată, providenţială sau catastrofală, ci împlinirea unei îndelungate căutări, a unei aspiraţii profunde. Se explică astfel imensul său potenţial de seducţie şi de iradiere, şi mai cu seamă influenţa asupra intelectualilor porniţi să asalteze lumea. Se adresa unor oameni convinţi dinainte.
Imaginarul epocii prezintă o remarcabilă îmbinare de mituri. Să le numim pe cele mai evidente:

  • -mitul Raţiunii (potrivit căruia Raţiunea are întotdeauna dreptate, ceea ce este logic fiind şi adevărat);
  • mitul Ştiinţei (potrivit căruia ştiinţa are dubla vocaţie de a oferi o explicaţiem completă şi definitivă a lumii şi de a modifica lumea);
  • mitul Unităţii (potrivit căruia Universul, natura, societatea, omul se integrază într-un TOT coerent şi guvernat de legi riguroase);
  • mitul determinismului (potrivit căruia o înlănţuire perfectă de cauze şi efecte ar conduce destinele lumii);
  • mitul previziunii ştiinţifice (potrivit căruia Ştiinţa şi raţiunea, mizând pe stăpânirea legilor ştiinţifice , pot să prevadă realităţi care se refuză observaţiei sau exeperimentului, precum cele situate în viitor sau departe în spaţiu. Societatea comunistă şi societatea marţiană decurg, în egală măsură, din acest principiu mitologic);
  • mitul Progresului, susţinut prin mmitul Evoluţiei (potrivit căruia ar exista un sens ascendent în istoria Universului, a vieţii şi a omenirii);
  • mitul transformării lumii (potrivit căruia omul va recrea lumea, atât natura cât şi societatea, potrivit unui plan ştiinţific şi raţional);
  • mitul lumii noi (potrivit căruia lumea de mâine, creată de om, va fi esenţial diferită de epocile precedente ale istoriei);
  • mitul omului nou (potrivit căruia lumea nouă va fi populată de oameni).
Şi, acoperind cea mai mare parte a acestor mituri, cel mai puternic şi mai activ dintre toate, mitul milenarist, arhetip durabil al imaginarului, atât în varianta religioasă cât şi, mai ales în sec al XIX-lea, în versiunile sale secularizate. celor care nu mai sperau în coborârea lui Mesia, legile ştiinţifice le ofereau un înlocuitor desăvârşit, certitudinea unui MIleniu fără Dumnezeu, şi a unei perfecţiuni cu nimic mai prejos de proiectele milenariste tradiţionale.

Lucian Boia, Mitologia ştiinţifică a comunismului, Humanistas, Bucureşti, 1999, p. 39-40

luni, 21 mai 2012

Crema ciocolata cu alune de padure

Din seria, ce se gaseste la magazin dar nu va recomand sa cumparati, crema de alune cu ciocolata. E plin pe rafturi, dar cantitatea de alune si ciocoalta e minuscula, crema fiind un fel de margarina cu parfum de ...

Ingrediente:


  • 200 g alune de padure
  • 100 g lapte praf
  • 60 grame zahar pudra
  • 20g cacao
  • (optional) doua linguri de unt de cocos.

Puneti alunele 5-10 minute in cuptorul incins la 160 grade. Nu sa le prajiti, ci sa le incalziti cat sa stimulati eliberarea uleiurilor din miez.

Se pun in robot si se macina fin. Uleiurile transforma totul intr-un fel de unt. Adaugati, cacvao, lapte praf, zaharul pudra, si amestecati bine cu ajutorul robotului. Se pune la rece ca sa se intareasca.

Untul de cocos este util daca vreti sa dati o fata mai comerciala produsului. Se gaseste in magazine naturiste. Amestecat si el in compozitie emulsioneaza mai bine, si produsul final are "fata" mai de fabrica.

The Pirates! Band of Misfits

The Pirates! Band of Misfits, Regie: Peter Lord, Jeff Newitt Cu: Hugh Grant, Salma Hayek, Jeremy Piven

Desene animate, pirati, fara Depp, cu pasare dodo, cu regina, Victoria, pe ea nu o iubeste nimeni, Hugh Grant, nu e poveste de dragoste, grafica Aardman, pe baza de papusi animate, foarte british, nu se bea ceai, se manaca animale (pe cale de disparitie), Charles Darwin, maimute desigur,  aaaa...... rrrrr......

Mergeti sa-l vedeti, merita!


joi, 17 mai 2012

Dark Shadows/Umbre întunecate, sau cum fac sex vampirii


Dark Shadows, Umbre întunecate SUA, 2012. Regie: Tim Burton.Cu: Johnny Depp, Eva Green, Michelle Pfeiffer, Jonny Lee Miller, Helena Bonham Carter.

Dark Shadows este un remake după un serial de succes cu vampiri difuzat în USA între 1966 şi 1971.  Povestea este cea a unei familii care ascunde secrete vampireşti într-un oraş mic american în competiţie cu vrăjitoarea cea rea care doreşte să stăpânească la rândul ei orăşelul.

Nu e deloc o misiune uşoară să refaci esenţa unui serial de acum vreo 40 de ani, încât să fie gustat de publicul actual.

Tim Burton a încercat să aplice o reţetă care îi iese bine lui Tarantino, se iau trăsăturile culturii pop ţintă (în cazul de faţă anii 60 început de anii 70) şi se recombină într-o poveste pentru publicul anilor 2000.

Tim Burton este însă mai mult un stilist rafinat decât un admirator al culturii pop aşa că filmul o scaldă între două tendinţe:1. un film horror Gotic, stilizat marca Tim Buton, 2. O parodie a kitch-ului perioadei aminte mai sus, cu tot felul de glumiţe privind aventurile unui vampir cu maniere de sec. al XVIII-lea într-o lume în care vedeta e Alice Cooper.

Deşi câte ceva iese bine, scena sălbatică de sex dintre vampiri, cu ţigara de după inclusă, poate fi înscrisă la scene memorabile, filmul are prea puţin umor ca să fie o comedie bună, şi prea mult umor că să iei în serios artificiile de stil ale regizorului.


luni, 14 mai 2012

The Avengers, tocăniţa cu supereroi


SUA, 2012.Regie: Joss Whedon.  Cu: Scarlett Johansson, Robert Downey Jr., Chris Evans, Gwyneth Paltrow, Jeremy Renner.


În primul rând declar răspicat, mi-am ratat cariera. Trebuia să mă fac scenarist. Din câte am înţeles se plăteşte bine chestia asta în America, iar după ce am văzut  The Avengers mi-am dat seama că nici nu îţi trebuie vreun talent pentru asta. Am scris reclamaţii către autorităţi mai literare decât scenariul de la Avengers. Nici chiar engleza nu trebui să o ştii prea bine , că e musai ca supereroii să vorbească cu accent străin ca să dea bine în film.
Originalitate?Bleah! Concept inutil. Dacă s-a vândut destul popcorn la anteriorul  film cu Thor se va vinde şi la următoarele cinci. Măcar de plictiseală.
La nevoie îl scoatem şi pe Captain America de la naftalină. A înviat el  Bobby în Dallas, şi nu era supererou.
Se mai învârt prin cadru şi ,pe lângă Thor şi Captain America, cu treabă sau fără trabă, Iron Man, Hulk, Hawkeye şi Black Widow.  Toţi par supăraţi, se ceartă între ei, îşi adresează glumiţe îndoielnice, mai ceva ca în Parlament.
Credeţi că personajele negative sunt mai faine? Nţţţ! Loki pare o muieruşcă depresivă, supărată că nu şi-a cumpărat ultimul model de Vuiton.
Extratereştrii … cu un mic up-date la design vin în scenele de luptă de la final precum cei din Transformers III.
Iar regia… de asta s-au ocupat mai mult băieţii de la computer cu grafica digitală, aşa că filmul seamănă cu nivelul x din Warcraft (marcă înregistrată, of course)!


Ciorba de loboda

Pieţele sunt pline de loboda, aşa că nu trebuie ratat momentul pentru producţia uneia dintre cele mai tradiţionale şi delicioase mâncăruri ale sezonului cald, ciorba de lobodă. Când afară e încins şi practic nu mai ai chef să mănânci nimic, o ciorbă de lobodă rece face minuni.

Reţeta nu e standard, fiecare ştie o variantă ca la mama acasă.

Cantităţile sunt descrise pentru o oală de 4-5 litri.

Ingrediente.


  • 3-4 morcovi,
  • 2-3 bucăţi de albitură (păstârnac, rădăcină de pătrunjel, ţelină)
  • o ceapă
  • 2-3 legături de lobodă
  • 1 legătură de pătrujel
  • 1 legătură de mărar,
  • 1 kg de cartofi
  • o lămâie (sau borş) pentru înăcrit,
  • sare şi piper după pofta inimii.

Se umple oala cu apă pe trei sferturi.
Se pun morcovii şi albitura, tăiate nici prea mare, nici prea mărunt. Se pune şi ceapa tăiată sferturi. Se adaugă sarea şi piperul.
Se pune la fiert, la foc mediu pentru vreo jumătate de oră, până se mai înmoaie rădăcinoasele.
Se adugă şi cartofii. Aceştia fierb diferit ca timp ţinând seama de prospeţime şi calitate. Fierbeţi până când puteţi să-i înţepaţi cu furculiţa cu uşurinţă. Se foloseşte, în loc de cartofi, orez sau paste.
Adaugaţi loboda tăiată mărunt.  
Puneţi şi substanţa de acrit. Eu, după multe dezamăgiri cu borşul din diverse surse, şi cum am fost leneş ca să fac propriul borş aşa cum trebuie, folosesc lămâie. Sucul de la o jumătate de lămâie poate fi de ajuns. Dacă vă place mai acru stoarceţi toată lămâia.
Mai fierbeţi 3-4 minute. Stingeţi focul.
Tăiaţi mărarul şi pătrunjelul mărunt şi adaugaţi-le şi pe acestea.

E gata. Merge şi caldă, dar rece, vara e fără egal.

joi, 10 mai 2012

Doamna si vagabondul

Doamna si vagabondul/Lady and the Tramp (1955)

Filmul nu mai are nevoie de comentarii, a intrat în conştiinţa culturii universale. Scena sărutului cu spaghetti a fost reluată în tonuri comice în atâtea alte filme.

Povestea e simplă, ea, din lumea bună, el un sărăntoc, se îndrăgostesc. Este o caracteristică a filmelor marca Disney. Mesaj simplu, cu eroi, alături de o galerie entuziasmantă de personaje secundare care conduc fiecare scenă spre o nouă tuşă de sentiment şi râsete.




duminică, 6 mai 2012

Storia del Sud

Gianni Custodero, Storia del Sud, dal Regno normanno alla prima repubblica, Capone Editore,2006

Prilejuit de o excursie prin zona de sud a Italiei am cautat sa ma pun la punct cu istoria acestei zone. In definitv stim putin depre ea, istoria Italiei fiind pentru publicul larg mai mult istoria nordului cu Florenta, Milano, Torino, Venetia si Roma. Sudul e oarecum uitat, desi a avut o istorie interesanta si a fost in epoca medievala in centrul istoriei universale. O zona punte intre Orient si Occident, a fost, dupa dezmembrarea imperiului Roman, provincie bizantina, emirat arab, iarasi sub bizantini, regat normand, fief al imparatilor (romano -germani) suabi, fief al casei de Anjou, regat aragonez, provincie spaniola, regat  independent al casei de Bourbon (ramura spaiola), pentru ca in fine sa fie unit cu Italia prin actiunea impetuosului Garibaldi.

Cartea lui Gianni Custodero probabil nu este o capodopera, dar isi atinge obiectivul de a prezenta concis o istorie atat de zbuciumata.