sâmbătă, 30 iunie 2012

La prima cosa bella

La prima cosa bella/Prima amintire frumoasa, Italia 2010, Regia:  Paolo Virzi, Cu: Valerio Mastandrea, Micaela Ramazzotti

Daca ar fi sa definesc un aspect comun al filmelor italiene pe care le-am vazut in ultimul timp as spune ca toate sunt filme despre familie. Parinti , frati, nepoti, locutile copilariei si tineretii, toate se strang in jurul unui personaj, sau mai multe personaje, si sunt evocate cu placere. Si implicit cu lipici la spectator care este primit si el in aceasta familie de pe ecran, si in acelasi timp invitandu-l sa rememoreze propria istorie de familie. Succes garantat.

"La prima cosa bella" nu face exceptie. Bruno (Valerio Mastandrea, foarte bun asa cum il stiu din "Non pensarci"), aflat undeva la mijlocul vietii, unde se fac bilanturi si se aduna nereusite, este nevoit, adus mai mult cu forta de sora sa,  sa vina de urgenta langa mama sa aflata careia i se asteapta sfarsitul datorita unei boli incurabile. Prilej de a rememora istoria de familie. Daca momentele din prezent ofera cam multa melodrama ieftina, istoria unei familii disfuctionale, dar in acelasi timp unite (cum se poate asta veti vedea in film) ca cea a lui Bruno, are nerv si tine spectatorul in priza.

Caci mama, Anna, jucata de Micaela Ramazzotti pentru secventele de tinerete, este o femeie care creste doi copii desi a ramas singura din cauza unui barbat prea gelos din cauza frumusetii sotiei sale, iar lumea macho a Italiei anilor 70-80 nu ofera prea multe sanse unei femei independente si nedispusa la compromisuri.

Filmul captiveaza prin recrearea unei atmosfere, Italia anilor 70-80, din atitudini, decoruri, stil de filmare, si mai ales muzica, mai ales muzica, pentru ca familia se reuneste in momentele tensionate fredonand o melodie.

Desi distributia este inegala, si unele personaje sufera de un joc prea mult influentat de stilul serialelor de dupa-amiaza, Micaela Ramazzotti, mama, este perfecta pentru rolul sau si prin pozitia centrala in constructia filmului face sa treaca neobservate scaderile pe alte partituri. 

joi, 21 iunie 2012

Madagascar 3: Europe's Most Wanted

Madagascar 3: Europe's Most Wanted, USA 2012, Regia: Eric Darnell, Tom McGrath, Cu (voci): Ben Stiller, Chris Rock, David Schwimmer, Jada Pinckett Smith, Sacha Baron Cohen

Trebuie remarcat de la inceput ca Europa pare de peste ocean un taram la fel de exotic ca si Africa. Asa ca e simplu sa transferi aventurile celor simpatici prieteni, leul, zebra, hipopotamita si girafa din savana la Monte Carlo. Cu pinguini cu tot si inevitabilul King Julien.

Desigur se simte ca povestea e cam caznita, dar autorii au suficient simt al naratiunii ca sa mai dreaga lucrurile cu cateva personaje simpatice din circul la care aventurierii   nostri se ataseaza pentru a scapa de o fioroasa politista, care canta dupa Edith Piaf. In special foca (de fapt leul de mare, "whatever" spun pinguinii) Stefano e de neuitat.

sâmbătă, 16 iunie 2012

Get the Gringo


Get the Gringo, (Vacanta la inchisoare) USA 2012, Regia:Adrian Grunberg, Cu : Mel Gibson

Mel Gibson producator, scenarist, si erou principal. A ratat functia de regizor. In film se simte preferinta lui Gibson pentru realismul dus la extrem prezent in filme precum Apocalypto sau The Passion of the Christ. De data aceasta povestea este una mai "soft" cu mult umor amestecat cu actiune in stilul mai vechilor succese ale lui Mel Gibson. Cu realism mult, si servit fara menajamente, adica imaginea unei inchisori mexicane. Caci despre aceasta este filmul, suprevietuirea unui Gringo (un tip dur la randului lui) ajuns intr-o inchisoare mexicana. Un film din categoria "mai bun decat ati banui".

joi, 14 iunie 2012

Le Havre

Le Havre, 2011, Regia: Aki Kaurismaki, Cu: Andre Wilms, Blondin Miguel, Jean-Pierre Darraussin

O poveste de-a dreptul biblica, cu un (aproape) cersator, un lustragiu, care ajuta pe un baietel emigrant din container sa scape de urmarirea politiei. Omul cel mai umil, cel care ne "sterge parful de pe sandale", ca sa ne referim la expresia biblica, salveaza de pacate, prin fapta sa, o lume mizera, dar nu mizerabila. Cu multiple complicitati, inclusiv a politistului, care se "spala pe maini" si se face ca nu vede.

Totul spus cu acea economie de mijloace si stilizare specifica lui Kaurismaki. fara muzica, intr-o lume descrisa minimalist, saraca si material dar si ca recompunere a imaginii, o lume care traieste parca in alt timp, ireala, dar cu atat mai zguduitoare. O capodopera.

sâmbătă, 9 iunie 2012

Prometheus


Prometheus, USA 2012 Regia: Ridley Scott, Cu:Michael Fassbender, Noomi Rapace, Charlize Theron

Desigur ştiţi reţeta: urmele unei rase superioare, care conţin un secret periculos pentru omenire, sunt descoperite de o expediţie umană pe o planetă îndepărtată. 
Urmează şirul de orori, temele aventurierului nebun, care împinge expediţia dincolo de limita rezonabilului, a robotului inuman, şi bineînţeles salvarea omenirii.

Două ore de Ridley Scott citând din Ridley Scott, e prea mult, oricât de mare admirator ai fi al regizorului.

miercuri, 6 iunie 2012

Intouchables

Intouchables, Franta 2011, Regia,: Olivier Nakache, Eric Toledano, Cu: Francois Cluzet, Omar Sy

Trebuie sa marturisesc ca este foarte greu sa scriu ceva despre filmele care sunt cu adevarat bune. E usor sa ironizezi dudele cinematografice, e greu sa prinzi in cuvinte esenta unei realizari cinematografice cu adevarat reusite.

Asa si cu Intouchables, pe care l-am vazut mai demult, dar nu am avut curajul sa scriu despre acest film.

Unde sta secretul succesului sau incontestabil atat de public cat si de critica? Desigur cand ai o poveste despre un tetraplegic (paralizat de la gat in jos), poveste despre care esti avertizat ca se bazeaza pe fapte reale, interesul este garantat. Cand reusesti, in aceeasi poveste,  sa depasesti melodrama facila, si sa faci o poveste despre speranta, pofta de viata, si chiar sa te amuzi, incepi sa fii aproape de o capodopera.
Insa marele secret consta in caractere. Pentru ca filmul este despre doi oameni care vor sa traiasca (poate ca ar trebui sa scriu cu litere mari) in ciuda handicapului (fizic sau social). Intalnirea si ciocnirea a doua caractere, fara pretentii moralizatoare, fara tendinte generalizatoare,  unul, a magnatului lovit de starea sa de neputinta fizica, celalalt a emigrantului marginalizat acolo unde nu mai exista nici macar speranta, fac arta. Pe asa o partitura, al carui ton corect este bine identificat de regizori, vine contributia actorilor pentru a face din film unul memorabil. Rolurile in care trebuie redata o persoana cu dezabilitati sunt grele, cu atat mai greu si cu atat mai meritouasa este aparitia lui Cluzet, cu cat aici este vorba de un om caruia i-a reusit totul in viata, si nu este nicidecum un neajutorat, ci un individ dominator, care transforma lumea, inclusiv accepta provocarea de a transforma pe tanarul imigrant dintr-un abonat al infractiunilor intr-un individ responsabil.
Pe de alta parte este Omar Sy, emigrantul angajat pe post de ingrijitor. Un joc atat de viu, care sa exprime atata pofta de viata, care sa faca credibila povestea, sunt sigur ca nu ati mai vazut decat rareori. Orice premiu pe care l-a luat Omar Sy pentru acest rol este binemeritat, si trebuie neaparat vazut in acest film.