vineri, 30 noiembrie 2012

Rise of the Guardians, Cinci eroi de legenda


Rise of the Guardians, Cinci eroi de legenda, SUA 2012, Regia Peter Ramsey, Cu: Chris Pine, Hugh Jackman, Alec Baldwin, Jude Law

Nu stiu ce sa admir mai mult la acest film. Poate inventivitatea narativa care combina teme ale mai multor personaje populare (Mos Craciun, Iupurasul de Pasti, Sandy Man - Mos Ene, Zana Maseluta) insa cu totii prezentati cat se poate de original, incat sa nu spuneti despre film cu dezmagire : "Inca un film cu Mos Craciun!"
Personal mi-a placut in mod special Iepurasul, avand si suportul de voce al luui Hugh Jackman, dar in mod sigur va puteti atasa de oricare dintre personaje. Insusi faptul ca dezvolta aproape in mod egal 5 caractere pe parcursul filmului este o performanta de naratiune cinematografica care trebuie amintita. Caci povestea este despre cei patru eroi deja amintiti plus inca unul mai modern, mai "cool", Jack Frost care se confrunta cu Bau-Bau (Pitch- si sa stiti ca Jude Law ia rolul acesta negativ ca se poate de in serios) care aduce cosmaruri copiilor. Oare sa fie priceperea in a dezvolta conflictul dramatic, cu raul si binele atent conturate, cu alegeri ale eroului principal? Sau oare inspiratia in a adauga personaje secundare care marcheaza cu un gag fieare moment cand lucrurile devin prea dramatice pentru o animatie? Mos Craciun nu este insotit de spiridusi, ci de Yeti si Clopotei fiecare mai amuzant decat altul.

Insa in mod sigur filmul este o piesa de arta vizuala, grafica sa fiind exceptionala. Si nu in sensul naturalist-realist al Pixar, ci in sensul unei grafici foarte stilizate, in care realismul executiei este pus in slujba simbolismului, fanteziei si purei placeri vizuale. 

vineri, 23 noiembrie 2012

Sin retorno, Fara intoarcere

Sin retorno, Fara intoarcere, Argentina 2010, regia Miguel Cohan,


Nu pot sa pun ca sunt familiarizat cu cinematografia sud americana. Asa ca nu stiu unde sa incadrez un film ca Sin retorno. La prima vedere vine din traditia telenovelei cu o drama simpla, urmarile unui accident de masina, cu victima un biciclist, accident produs de un pustan teribilist. Caracterele sunt exemplare, chiar artificiale prin exemplaritatea lor, autorul accidentului este baietasul inconstient, prietenul sau din aceeasi categorie, tatal victimei dornic de razbunare, falsul autor al accidentului cu viata distrusa de o condamnare nedreapta, parintii autorului accidentului gata de orice ca sa-si scoata progenitura basma curata, autoritatile, superficiale in demesurile lor.
Si totusi toata aceasta colectie de locuri comune functioneaza superlativ in acest film. Regizorul monteaza totul cu demnitatea unei tragedii grecesti, in care hybrisul este intotdeauna pedepsit de catre zei. Desi pedeapsa zeilor nu este intotdeauna ceea ce in mod conventional am numi pedeapsa. Care este secretul regizorului? Lipsa oricarei muzici in fundal da in mod sigur un sentiment acut al tragediei imediate. Cadrele frustre, orientate spre personaje acutizeaza drama. Obiectele sunt prezente doar atat cat au semnificatie in drama, nimic nu ne disturba de la asumarea tensiunii dramatice. Probabil nici regizorul nu ar putea sa descrie cu exactitate care alegeri regizorale au influentat producerea unui film de exceptie. Este in mod sigur vorba de intalnirea dintre o poveste simpla si puternica si un regizor care stie sa spuna acea poveste, fara fasoane si multe artificii.

joi, 22 noiembrie 2012

Hodejegerne, Vanatorii de capete

Hodejegerne, Headhunters, Vanatorii de capete, Norvegia 2011, regia Morten Tyldum, cu: Aksel Hennie, Nikolaj Coster-Waldau, Synnøve Macody Lund


Daca doriti sa vedeti un thriller creativ, cum de mult timp nu a mai fost pe ecrane, Vanatorii de capete este flimul care va trebuie.
Asa-i ca o urmarire cu tractorul avand infipt un pitbull  in partea din fata nu ati mai vazut? Eu marturisesc ca nu. Sau cum supravietuiti unei caderi in prapastie avand doi grasani ca airbag-uri? Sau o bataie in decor casnic intre un corporatist maruntel si amanta pornita (cu cutite si tot dichisul)?
Inventivitatea povestii este debordanta, iar regizorul prinde in imagini o poveste care este in definitiv cea a dezumanizarii si salbaticirii omului in relatia cu crima. Neaparat de vazut!

marți, 20 noiembrie 2012

Le Skylab

Le Skylab, Skylab, Franta 2011, regia Julie Delpy

In ciuda titlului filmul nu are mai nimic a face cu statia orbitala Skylab, sau cu vreo intriga scientista. Este un film despre o familie, in sensul ei larg, care se strange undeva la casa de la tara din Bretagne, pentru a sarbatori ziua de nastere a bunicii. Se strang fii si fiice, gineri si nurori, si bineinteles gasca de nepoti. Povestea e spusa din perspectiva micii Albertine venita sa-si sarbatoreasca bunica. Petrecerea are loc concomitent cu evenimentul puternic mediatizat al prabusirii statiei spatiale Skylab, iulie 1979, televiziunea intretinand o atmosfera catastrofica raportat la posibilele pagube ce le-ar produce resturile acestei statii odata cazute pe Pamant, Franta fiind invocata ca un posibil loc unde vor cadea aceste resturi. (de fapt au cazut in Australia)

Filmul este in primul rand o evocare, usor nostalgica, a vremurilor in care familiile erau unite, in care relatiile de familie contau. 

Axul naratiunii este dat de experientele formatoare fundamentale pe care le traieste Albertine in aceasta scurta vacanta: nasterea atat in nasterea puilor de gaina cat si in prezenta graviditatii unei matusi, dragostea, atat cea copilareasca pentru un unchi cu alura sportiva, cat si pentru un pusti de aceeasi varsta intalnit pe plaja, revelatia sexualitatii prin intalnirea cu acelasi pust la plaja de nudisti, dezamagirea in dragoste - pustiul e interesat de o alta persoana, moartea prin tentativa de sinucidere a unui frate al bunicii. 

Raportat la consumarea acestor experiente fundamentale se descopera si valoarea familiei: consumarea lor in cadrul familiar ele sunt experiente firesti, prietenoase, se integreaza vietii. De celalata parte o lume construita de media, din experiente catastrofice (de fapt fals catastrofice), exemplificata de povestea prabusirii Skylab, o lume traumatizanta. 

Cinematografic filmul mizeaza pe umorul aferent aventurilor nepotilor in aceasta vacanta de descoperiri personale. Pe de alta parte evita sa idealizeze familia. In mod voit regizoarea construieste parcursul narativ din episoade parca dezlanate, cu timpi morti, in care parca ai vrea sa faci cu totul altceva decat sa participi la actiunea de pe ecran. Familia nu e o solutie pentru problemele fiecaruia, nu ordoneaza existente, exista plictiseala, apar conflicte, ascunde chiar tare grave, rusinoase am spune, familia este insa cadrul in care toate acestea se consuma integrat existentei umane.

duminică, 18 noiembrie 2012

Wreck-It Ralph/ Ralph strica tot

Wreck-It Ralph/ Ralph strica tot,  USA 2012, Regia Rich Moore

Cine a prins copilaria in vremurile din anii 80 inceputul aniloi 90 are in mod sigur nostalgia jocurilor Arcade.
 Insa Wreck-It Ralph nu mizeaza neaparat pe nostalgie, ci pe umor si o lume ireprosabil construita pictural.

Nu stiu ce sa laud mai intai, scenariul care speculeaza faptul ca jocurile sunt si ele o naratiune si ne putem juca in lumea jocurilor pe calculator asa cum ne jucam si in lumea basmelor clasice (vezi modelul Shrek), acuratetea cu care sunt redate stilurile grafice ale jocurile, in evolutia lor, de la cerculete animate pe ecran pina la super eroii creati cu multe milioane de pixeli din jocurile contemporane, grija cu care aceasta lume atat de diveresa este prezentata fara discrepante,  sau poate picturalitatea coloristica a unei lumi suprarealiste. O sa va placa de Ralph personajul negativ dintr-un joc plecat sa caute recunoasterea ca poate face si el ceva bun.

Mergeti sa vedeti aventura sa printre jocuri. Eu cel putin, du pa film, m-am dus repede acasa sa caut un joc Arcade pe Internet. 

joi, 15 noiembrie 2012

Argo

Argo, USA 2012, regia: Ben Affleck, Cu: Ben Affleck, Alan Arkin, John Goodman

Ben Affleck se anunta cu acest film a fi urmatorul mare regizor al Hollywood-ului. Ajutat de o poveste interesanta, bazata pe fapte reale, despre salvarea a 6 functionari ai Ambasadei USA din Iran in timpul revolutiei islamice din 1979 din acea tara, cand, amintesc ca Ambasada USA a fost ocupata si functionaruii luati ostatici pentru mai bine de un an de zile, face un fim mare.

Filmul nu este deloc un film de actiune cu impuscaturi si eroi vanjosi, ci o drama construita in jurul pericolelor de care sunt pinditi niste oameni, cu taria si slabiciunile lor. Si un omagiu adus filmului si Hollywood-ului, pentru ca metoda de salavare a celor 6 a fost crearea unei echipe de filmare fictive, cu toata punerea in scena necesara realizarii acoperirii operatiunii, in care sa fie integrati cei 6 functionari (operatiunea a fost denumita Argo de CIA). In definitiv mirajul filmului a fost cel care a salvat pe cei sase, pentru ca filmul a fost terenul de comunicare cu cruntii revolutionari islamici, care, dincolo de convingerile extreme, in fata puterii acestui miraj, au "inghitit" povestea cu care au fost salvati americanii.

Insa dincolo de povestea in sine, bine condusa cinematografic, Affleck face o opera postmoderna exemplara. Am vorbit deja de omagiul Hollywood-ului, de filmul in film pe care il povesteste, tinand seama  de necesitatea de a se monta o productie de film ca acoperire a operatiunii. Pe de alta parte regizorul construieste o naratiune ca si cum ar fi un film facut la sfarsitul anilor 70 ai secolului trecut. Si nu e vorba numai de design, costume, decoruri, sau muzica, ci e vorba de modul in care este jucat, filmat si montat acest film. Ben Affleck a incercat, in rolul principal pe care si l-a asumat, sa imite pina si emfaza actoriceasca specifica acelor ani, si s-a straduit sa obtina acelasi tip de joc scenic de la ceilalti din distributie.

In concluzie, unul dintre cele mai bune filme ale anului, probabil un candidat la Oscaruri (ca sa nu mai vorbim de tema Iranului foarte actuala in constiinta americana), care trebuie neaparat vazut.

miercuri, 14 noiembrie 2012

Un monstre a Paris

Un monstre a Paris, Un monstru la Paris, Franta 2011, Regia Bibo Bergeron, Voci Vanessa Paradise, Mathieu Chedid, Gad Elmaleh, Francois Cluzet,

Fim prezentat in cadrul Anim'Est.

Probabil cel mai bun film de animatie vazut in cadrul Anim'Est de anul acesta, 2012. Filmul are un personaj cu un sarm fara pereche,Parisul. Un paris de inceput de secol 20, desenat cu dragoste si stil. 
O poveste de dragoste in decor parizian, o poveste cu un purice transformat intr-un megapurice de un savant ciudat si doi tineri un pic incurcalume, purice care nu face niciun rau nimanui pentru ca ... e un purice cantaret. In duet cu Vanessa Paradise ,desigur. Gagurile curg bine, umorul functioneaza, iar animatia, fara sa fie Pixar, e lucrata minutios si la cele mai inalte standarde de calitate. O incantare. Daca va intra cumva si in circuitul comercial, nu il ratati.

duminică, 11 noiembrie 2012

Le magasin des suicides

Le magasin des suicides, Magazinul de sinucideri, Franta 2012, regie Patrice Leconte

Film prezentat in cadrul Anim'est.

Un film de animatie ancorat in actualitatea imediata: e criza economica, disperare si oamenii se sinucid. In aceasta atmosfera sunt si unii carora le merge bine, proprietarii unui magazin care furnizeaza accesorii pentru sinucideri. Desigur pentru un asemenea negot o fata trista este imperativa. Pina cand nenorocirea se produce: mezinul familiei rade tot timpul si duce negotul de ripa.

Animatia este una fara pretentii, facuta cu un Adobe in stilul cunoscut la noi din serialul ROBotzi.

Pariul artistic este unul riscant si explica de ce unora nu le place filmul. Umorul exista, si e bun si in cantitati suficiente, dar este, evident raportat la tema filmului, unul negru, prin urmare  exclude publicul care din start nu agreaza acest gen de umor.

Insa optiunea cea mai interesanta consta in faptul ca filmul este un muzical. Muzicalul e un gen care nu prea merge in zilele noastre tinand seama ca publicul s-a obisnuit cu o actiune care se desfasoara pe repede inainte. Parerea mea este ca demersul lor este unul reusit, muzica e buna iar scenele pe care se canta sunt bine sustine de animatie si gagurile care se "intampla" in momentele muzicale. Totusi e o chestiune de gust si probabil vor fi multi care vor stramba din nas la idee de "musical". Pe anasamblu o reusita.

miercuri, 7 noiembrie 2012

Le Tableau

Le Tableau, Tabloul , Franta 2011, regie Jean-François Laguionie,

Film prezentat in cadrul Anim'Est.

Tema personajelor din tablouri care prind viata nu este noua (s-au jucat si Tom si Jerry printre tablouri). Aceasta animatie insa reuseste sa pastreze un ritm alert si interesul spectatorului mizand pe un conflict intre figurile din tablou: figurile terminate de pictat (cam inganfati), cei neterminati, si schitele. Bineinteles se asteapta revenirea pictorului ca sa termine tabloul si sa readuca armonia. Pictor care pare sa fie Manet. Desi grafica animatiei pare mai mult influentata de stilul lui Matisse. Aceasta poveste amintind oarecum de lupta de clasa este condimentata de o poveste tip Romeo si Julieta intre un Toupin (pictat intreg) si o Pafina (pas fini).
Insa cele mai interesante sunt aventurile lui Lola, mereu curioasa, care trece prin toate tablourile, si care ajunge sa intrebe si pe pictor "pe tine cine te-a pictat?"