Nu pot sa pun ca sunt familiarizat cu
cinematografia sud americana. Asa ca nu stiu unde sa incadrez un film ca Sin
retorno. La prima vedere vine din traditia telenovelei cu o drama simpla,
urmarile unui accident de masina, cu victima un biciclist, accident produs de
un pustan teribilist. Caracterele sunt exemplare, chiar artificiale prin
exemplaritatea lor, autorul accidentului este baietasul inconstient, prietenul
sau din aceeasi categorie, tatal victimei dornic de razbunare, falsul autor al
accidentului cu viata distrusa de o condamnare nedreapta, parintii autorului accidentului
gata de orice ca sa-si scoata progenitura basma curata, autoritatile, superficiale in demesurile lor.
Si totusi toata aceasta colectie de locuri
comune functioneaza superlativ in acest film. Regizorul monteaza totul cu
demnitatea unei tragedii grecesti, in care hybrisul este intotdeauna pedepsit
de catre zei. Desi pedeapsa zeilor nu este intotdeauna ceea ce in mod
conventional am numi pedeapsa. Care este secretul regizorului? Lipsa oricarei
muzici in fundal da in mod sigur un sentiment acut al tragediei imediate. Cadrele
frustre, orientate spre personaje acutizeaza drama. Obiectele sunt prezente
doar atat cat au semnificatie in drama, nimic nu ne disturba de la asumarea
tensiunii dramatice. Probabil nici regizorul nu ar putea sa descrie cu
exactitate care alegeri regizorale au influentat producerea unui film de
exceptie. Este in mod sigur vorba de intalnirea dintre o poveste simpla si
puternica si un regizor care stie sa spuna acea poveste, fara fasoane si multe
artificii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu