sâmbătă, 27 aprilie 2013

Blade Runner


Pentru ca tot am devnit nostalgic dupa SF-urile de demult, hai sa zic cate ceva despre, probabil, cel mai bun SF al ultimelor decenii,  Blade Runner. 

Era prin 1982 cand au facut filmul. Razboiul Stelelor cucerise pe toata lumea. Povestile cu eroi spatiali si nave intergalactice ajunsesera la apogeul lor artistic. Ce se mai putea face in SF?

Ridley Scott a venit cu raspunsul in Blade Runner. SF-ul despre oameni si problemele lor pe Pamant. Fie si oamenii privindu-se in oglinda unor masinarii supersofisticate, create de ei insisi, si care le seamana intrutotul, ba chiar sunt mai bune decat ei. Povestea e simpla, functionand pe tiparul filmelor de actiune. Pe Pamant nu au voie androizii superputernici creati pentru explorari spatiale. Unii insa incalca regula. Asa ca exista un departament de politie care sa-i identifice (caci seamana perfect cu oamenii) si sa-i "retraga" (sa-i omoare adica). Deckard (Harrison Ford) este unul dintre acesti politisti si trebuie sa rezolve un caz.

Povestea simpla insa da prilejul unei meditatii asupra conditiei umane, prinsa intre inevitabila sa finalitate in nefiinta si aspiratia de a deveni Dumnezeu. In definitiv, ce e omul?

Ridley Scott reinventeaza viitorul, nu mai este un viitor al navelor spatiale, acestea nu lipsesc, dar acestea nu modifica cu nimic conditia umana, oamenii traiesc tot in coordonatele unei trivialitati cotidiene, un cotidian aproape mizerabil, peste care domina reclamele la Coca-Cola.

O atmosfera sumbra, dar colorata, imaginea viitorului creata de Ridley Scott va fi copiata intens in deceniile urmatoare de toti realizatorii de SF  (inclusiv George Lucas se va inspira in seria a II-a a trilogie Star Wars).

Ca lucrurile sa fie perfecte, coloana sonora e o capodopera Vangelis, invitand la meditatie.

Nu degeaba filmul a devenit "cult" si veti gasi si acum pasionati care dezbat de zor care este semnificatia animalutelor origami pe care le lasa la locul faptei personaju Gaff (un alt politistdin film). O fi fost si Deckard android sa nu?

In-House Design Handbook

Cathy Fishel, In-House Design Handbook, RotoVision, 2008

Nu sunt un specialist in design dar aceasta este o carte care chiar a reusit sa-mi starneasca interesul.

Cartea este scrisa in special pentru designeri care lucreaza ca angajati in companii care nu au ca obiect de activitate designul sau publicitatea. E vorba de companii din cele mai diverse domenii care au angajat un designer, sau in cazuri fericite un mic compartiment de design, care se acupa de aspectele de design ale activitatii de fiecare zi ale companiei.
Prin natura constrangerilor unei astfel de pozitii acesti oameni se ocupa de design ca o problema de fiecare zi, intr-o abordare extrem de pragmatica, si in general cu bugete reduse. Pentru ca, evident, de la ei se asteapata raspunsuri rapide la tot felul de probleme "marunte" pentru care a contacta un serviciu extern de profil pare o pierdere de timp, sau solutii extrem de ieftine la probleme mai mari, incat contactarea unui serviciu extern la o companie de profil sa apara ca fiind nerentabila.
Astfel o sa vedeti in carte  minuni de creativitate cu bani putini, solutii inteligente de a mentine imaginea unui bran, si in general solutii  pe care le veti recunoaste aplicabile in activitatea de zi cu zi, chiar si cei care nu sunt neparat implicati in activitati "creative".
Pe de alta parte cartea contine o multime de sfaturi utile pentru oricine lucreaza intr-o corporatie pe o pozitie care nu e de "core businees", asa cum sunt designerii intotdeauna cand nu sunt angajatii unei agentii de publicitate sau case de creatie de design. Cum sa faci munca ta cu adevarat apreciata, utila, si inteleasa intr-un mediu in care probabil esti privit ca a saptea roata la caruta!

duminică, 21 aprilie 2013

Catch 22

  Joseph Heller, Catch 22, Polirom, 2010 
Catch 22 este o carte de referinta a literaturii americane. In plus este o carte extrem de amuzanta si e pacat sa nu o ctiti daca dati de ea. E din seria literaturii de razboi in stilul Svejk, unde realismul alterneaza cu absurdul, totul povestit cu mult umor.
Yossarian, personajul principal, este pilot de avion de bombardament in Al Doilea Razboi Mondial. Parafrazand stupidele formulari militare Yossarian are o singura misiune: sa scape cu viata sau sa moara incercand asta.
Cel mai bun mod sa chiulesti de la razboi este sa faci rost de un certificat medical. Yossarian crede ca toti cei care participa la un razboi sunt nebuni de legat si ar merita un certificat medical pe motivul acesta. Doc Daneeka, responsabilul de sanatatea soldatilor in baza aeriana unde se fla Yossarian, e de acord cu asta. Dar exista o problema. Daca ti-ai dat seama ce nebunie e razoiul si ceri sa pleci acasa pe acest motiv, inseamna ca deja ai depasit nebunia, deci el ca medic nu poate decat sa constate ca te-ai insanatosit si nu mai poate sa-ti dea certificatul medical cu care sa fentezi razboiul. Asta e Regula 22.
Heller are un stil specific de a alterna momentele de un realism brutal si comic, cu descrieri care creaza o atmosfera suprarealista, totul mergand spre ideea sa centrala, razboiul este absurd.

sâmbătă, 20 aprilie 2013

Flash Gordon


Rascolind printre carti la librarie, m-a lovit revelatia ca nimic nu are mai mult impact decat cultura de consum. Aceasta raspunde asteptarilor primare, unor scheme de gandire arhetipale dupa cum demonta Umberto Eco in teoriile sale despre naratiune si mirajul culturii populare. Intr-o epoca in care Tarantino marcheaza succes dupa succes prin asumarea programatica si revalorizarea a retetelor filmului de serie B, nu ni se pare deloc iesit din comun sa consumam filme inspirate direct din Benzile desenate. Campul altadata criticat si marginalizat, are astazi locul sau in lumea artei.
Insa a existat si o "avangarda" a genului. Un exemplu este Flash Gordon. Film produs in 1980, este un SF care nu a facut cariera ca si Razboiul Stelelor,  a ramas mai mult un film pentru cinefili infocati, dar e un film care ar merita revalorizat in contextul cultural de astazi.
Filmul e inspirat de benzile desenate clasice cu eroul Flash Gordon din anii 30. Aduna in el, asumat si fara rezerve, tot kitchul benzilor desenate din acea perioada. Costume inzorzonate, extraterestre sexy (Ornella Muti) un geniu distrugator ( Max von Sydow) cu machiaj exagerat care aduce a asiatic. Toate temerile anilor 30 adunate , frica de rosii, frica de nazi, frica de rasa galbena, rasism (un Flash ireal de blond). Comparat cu desfasurarea de forte si efectele speciale sofisiticate din Razboiul Stelelor filmul a parut la vremea respectiva  o ratare. Putini au inteles mesajul artistic. Printre ei Queen, care au facut o coloana sonora memorabila.

luni, 15 aprilie 2013

Istoria Poloniei in 8 minute

Un filmulet dragut pe care l-am gasit de curand, care comprima istoria Poloniei in 8 minute.
Cand se face si la noi unul?

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Promenada prin Bucurestiul de altadata

Dealul Mitropoliei, N. Barabas
Desi astazi pare un lucru extrem de firesc sa iesi sa te plimbi pe strazile Bucurestiului, acum mai putin  de 200 de ani acest lucru era efectiv imposibil, pentru ca in afara de niste ulite stramte si prafuite nu aveai pe unde sa te plimbi.
Putini stiu ca primul bulevard amenajat pentru promenada din Bucuresti dateaza de la 1832 si este drumul ce urca de la Piata Unirii spre Mitropolie. Drumul a fost amenajat prin grija generalului Kiseleff, guvernatorul Principatelor Romane in numele Rusiei care le ocupase la acea vreme. Cateva case au fost demolate, dupa ce proprietarii au fost despagubiti, pentru a face loc unei strazi largi si drepte. Bulevardul a fost dotat cu peluze de flori, lampioane care stateau aprinse pina tarziu si banci pentru plimbaretii obositi. Sus pe deal, la acea vreme nu erau cladiri inalte care sa obtureze privelistea, s-a amenajat o "belvedere" asa cum se poate vedea si dintr-un desen contemporan epocii. 
Si ca tot vorbeam de plimbari, primul serviciu de transport public din Bucuresti este autorizat la 19 mai 1848  un serviciu de trasuri omnibus spre Baneasa. Probabil ca revolutia de la 1848 care a izbucnit nici o luna mai tarziu a pus capat acestui experiment, caci nu se stie nimic despre cum au functionat lucrurile.(Agia Bucuresti, 5007/1839, f. 363)

Oblivion

Oblivion, SUA 2013, Joseph Kosinski, Cu Tom Cruise, Morgan Freeman, Olga Kurylenko

Filmul e un fel de tocanita dupa Solaris (ambele versiuni, si cea sovietica si cea americana) , Odiseea Spatiala, Razboiul Stelelor, Matrix si chiar Wall-E. Baietii care au facut isprava din filmul asta chiar iubesc SF-ul si e clar ca s-au uitat la multe filme de gen si cu mare drag au vrut sa bage din toate in acest film. La asta au adaugat si vreo doua cotituri in poveste cat sa nu ne plictisim in mod clasic cu baiatul bun care salveaza fata de monstrul cel rau. Si, desi e clar ca au furat mult de pe la altii s-au straduit sa faca treaba bine si au turnat fiecare scena cu multa meserie cat sa nu-i regretam pe maiestrii care au lucrat la filmele citate mai sus. 
Intr-un cuvant daca esti iubitor de SF ti se vor da din toate cate ceva ca sa te simti bine privind la acest film. Mai putin un lucru: putintica originalitate.
Si, da, Tom Cruise coboara pe sarma din tavan.

joi, 11 aprilie 2013

Isus

Jacques Duquesne, Isus, Humanitas, 2006


O carte care abordeaza subiectul Isus ca personaj istoric. 

Desigur s-au scris multe carti pe aceasta tema. De ce ar fi aceasta carte de citit?

Jacques Duquesne, este un catolic crescut la scoala cartezianismului, cum este recomandat in recenzii. Mai pe romaneste spus, autorul este o persoana care se apropie de subiectul Isus cu deferenta pe care o impune credinta, si in acelasi timp cu spiritul critic al ratiunii umane.

Adica nu veti gasi in carte nici gaselnite cu Isus extraterestru sau mai stiu eu ce alte aberatii ale gandirii New Age, sau negari ateiste, si nici apologie mistica.

In definitv autorii Noului Testament sunt niste persoane care credeau profund si aveau principii inalte, astfel ca nu pot fi suspectati de rea credinta in ceea ce ne descriu. Desigur buna credinta nu e intotdeauna garantia autenticitatii faptelor, oamenii gresec si din buna credinta, dar o atitudine de negare este total nepotrivita.

duminică, 7 aprilie 2013

Kugelhopf


Pentru ca mi-am amintit de Viena scriind recent pe Cronicarul hai-hui despre o bizara colectie pe care o puteti admira la Viena, iata si o reteta tipica: Kugelhopf.

Ingrediente:

  • 250 ml lapte
  • 450 gr. faina
  • 3 oua
  • 150 gr. unt
  • 25 g drojdie
  • 2 linguri de zahar
  • 1 lingurita de sare,
  • cativa meji de nuca pentru ornat
Si mai ales un vas special de copt din cel pe care il vedeti in imagine.

Se pune faina intr-un castron si faceti un cuib in mijlocul gramezii in care veti adauga celelate ingrediente. 
Separat incalziti laptele, dar numai putin, sa nu fie chiar fierbinte.
Luati 2 linguri de faina, 4 linguri de lapte si o lingura de zahar, si amestecati cu drojdia intr-un recipient. Acoperiti si lasati cateva minute sa activeze drojdia (se va umfla rapid).
Intr-un vas topiti untul cu o lingura de zahar. Adaugati laptele. Amestecati bine.Daca rezultatul este fierbinte (nu e confortabil pentru un deget introdus in compozitie) lasati sa se mai raceasca.
Turnati compozitia de lapte peste faina (cand e destul de rece). Adaugati drojdia activata. Bateti cele trei oua si puneti-le si pe ele peste faina. Puneti sarea.
Framantati cu mina. Lucrati la aluat pina cand capata oarecare consistenta, insa trebuie stiut ca este un aluat semiviscos, care curge, deci nu va asteptati sa iasa un aluat ferm si elastic ca la paine.
Acoperiti si lasati cam ora sa creasca.
Dezumflati presand putin aluatul. Ungeti tava cu unt. Asezati miezul de nuca pe fundul tavii. Turnati aluatul in tava (va reamintesc, e un aluat care curge). Lasati 20-30 de minute sa creasca in tava.
Incalziti cuptorul la 190 grade. Puneti la copt pentru 30-40 minute. Asezati tava mai inspre partea de jos a cuptorului pentru ca are tendinta sa se rumeneasca puternic deasupra.
Scoateti de la cuptor si lasati 5-10 minute sa se raceasca in tava. Rasturnati pe un grilaj.