joi, 30 mai 2013

Les triplettes de Belleville

Les triplettes de Belleville, Franta 2003, Regia Sylvain Chomet

O animatie senzationala, cu o grafica foarte frumoasa, desi in mod sigur nua vrut sa concureze cu animatiile Pixar.  Fiecare cadru este o mica opera de arta grafica, desigur nu in spiritul naturalismului ci al unei stilizari pline de caracter.

Povestea este una fioarte simpla, un tanr ciclist este rapit de mafioti in timp ce concura in Turul Frantei . Batrana mama pleaca sa il caute insotita de cainele Bruno. Vor fi ajutati de trei batrane, foste glorii ale scenei muzicale.

Extrem de simplu, dar plin de umor si grija in a descrie caractere si crea atmosfera.  Aproape fara dialog, dar cu muzica retro. Cu un final burlesc.


luni, 27 mai 2013

Edvard Munch

 Edvard Munch, Norvegia 1974, Regia Peter Watkins,

Zilele Norvegiei, Institutul Cultural Francez,


Edvard Munch e celebrul pictor expresionist (de fapt primul pictor care arenuntat la figurativ pentru a exprima direct stari si trairi)

Strigatul, Edvard Munch, 1883
Cel mai celebru tablou al sau este Strigatul:

Filmul este o docu-drama, un gen minor al cinematografiei, in fapt o productie pentru televiziune, din genul celor care, cu un buget foarte restrans, incearca sa redea in mod dramatic evenimente reale,  gen des folosit pentru biografii.

Filmul merita sa fie vazut fiind o capodopera a genului.

Folosind un intreg arsenal de tehnici de filmare si montaje (evident, insa, nimic costisitor),  cadre intime gros-plan, pseudointerviuri cu personajele, reluarea obsesiva a aceluiasi cadru, se incearca sa se creeze o idee despre cine a fost Edvard Munch care este resortul psihologic, social, cultural si biografic care a condus la creatia unei opere geniale, cu adevarat socante pentru epoca in care a trait. Strigatul e pictat pe vremea cand doamnele mai purtau crinolina.

miercuri, 22 mai 2013

The Descendants

The Descendants, SUA 2011, regia Alexander Payne, Cu Geoge Clooney

Dupa ce am vazut Sideways, aveam asteptari mari de la Alexander Payne, si, recunos, ca in comparatie cu aceste asteptari, filmul m-a dezmagit.

Desigur se poate recunoaste cu usurinta stilul lui Payne, drame care se consuma in gesturi marunte, totul intr-un peisaj mirific (de data aceasta este vorba de a trai si a muri in Hawai). Totusi miza dramatica apare ca fiind oarecum fortata, coma sotiei personajului principal, apare ca o drama creata artificial, si de aici toata desfasurarea de evenimente lipsita de substanta.

duminică, 19 mai 2013

Star Trek Into Darkness, In Intuneric

Star Trek Into Darkness, In Intuneric, SUA 2013 regia J.J. Abrams

J.J. Abrams face treaba buna in demersul de a tine franciza Star Trek in viata.  Recunosc ca eu nu sunt chiar un mare admirator al seriei Star Trek, insa despre ultimul film al seriei sunt lucruri bune de spus. J.J. Abrams stie sa imbine stilul Star Trek, un SF problematizat (de data aceasta este o poveste despre conflictul dintre ratiune si intuitie), cu un ritm alert, care aduce filmul in atentia generatiilor de astazi.

Totusi, desi imi dau seama de constrangeri, J.J. Abrams trebuie sa pastreze stilul Star Trek, nu are de ales, e un film pentru fanaticii seriei in primul rand, fiind un SF astept inventivitate mai multa. Si nu neaparat narativa (scenariul are suficiente intorsaturi cat sa te tina in priza) cat mai ales vizuala. 

The Great Gatsby, Marele Gatsby

The Great Gatsby, Marele Gatsby, SUA 2013, Regia Baz Luhrmann, Cu Leonardo DiCaprio,  Joel Edgerton, Tobey Maguire, Carey Mulligan,

Filmul, precum majoritatea ecranizarilor dupa mari opere literare, dezamageste. Exista o evidenta lipsa de idei in a transpune cinematografic opera lui Fitzerald. Lipsa compensata prin trucul ieftin al vocii din off care ne explica ceea ce regizorul este incapabil sa redea in imagini. Acest procedeu narativ devine de-a dreptul enervant pe parcursul filmului, fiind in fapt marea problema acestui film anutat cu surle si trambite.
 Baz Luhrmann s-a multumit sa faca un film glamour, cu imagini frumoase ale anilor nebuni ai Americii, anii 20 ai secolului trecut. 
Actorii salveaza oarecum filmul cu prezenta lor. DiCaprio este dur si sensibil in acelasi timp, asa cum trebuie sa fie Gatsby. Joel Edgerton, un actor nu prea cunoscut, face un rol mare in rolul lui Tom Buchanan, conducand bine un personaj negativ complex, care reprezinta raul prin mediocritatea conditiei sale.  Tobey Maguire si Carey Mulligan, sunt ceea ce scenariul le cere, frumosi si ingenui, desi probabil nu chiar asa cum i-ar fi vazut Fitzgerald.
Desi teoretic fimul are o coloana sonora de exceptie, regizorul rateaza si la acest capitol, muzica, buna fara indoiala, fiind folosita fara inspiratie, fara a reusi sa ceeze un ritm al filmului, fiind utilizata doar sa ilustreze punctual scenele glamour.

luni, 13 mai 2013

Pain & Gain, Trage tare si te scoti

Pain & Gain, Trage tare si te scoti, USA 2013, Regia Michael Bay, Cu Mark Wahlberg, Dwayne Johnson, Anthony Mackie,

Nu credeam ca o sa vad vreodata un film marca Michael Bay pe care sa-l recomand sa-l vedeti. Oricat de pasionati ar fi adolescentii de Transformers, e greu sa gasesti vreo farama de inteligenta in acele filme.

Insa Michael Bay tine sa arate ca poate si altceva cu acest Pain & Gain.

Este povestea adevarata a trei infractori. Insa nu va asteptati la niste eroi in sensul in care v-a obisnuit cinematografia de consum de peste ocean, nici macar in sensul de erou negativ. Aici eroii sunt niste baieti din categoria micilor smecherasi, pasionati de culturism, unde dezvoltarea creierului este invers proportionala cu cea a muschilor. Acestia vor sa traiasca visul american, si incearca sa treaca in liga "mare" a infractorilor. Cum fac asta si cu ce rezultate ramane sa vedeti. Va spun ca filmul poate fi categorisit ca o comedie, si inca una desteapta, caci Michael Bay stie sa taie bine cadrele cat sa te prinda in aceasta poveste foarte reala, dar atat de putin credibila. Cat sa te faca sa te intrebi dupa hohotele de ras "ce oare nu-i regula cu visul american". Pentru ca in final nu exista nici victime nici eroi.

Dans la maison, In casa

Dans la maison, In casa, Franta 2012, Regia François Ozon, Cu Fabice Luchini, Ernst Umhauer, Kristin Scott Thomas, Emmanuelle Seigner

Am vazut destule filme caznite, care se dau interesante pe tema naratiunii in naratiune, raportului fabula si realitate, incat nu pot sa nu apreciez usurinta cu care  François Ozon abordeaza o tema atat de dificila.

Cu un firesc captivant, regizorul care este si scenarist, ne propune povestea unui profesor de liceu, care in plictiseala generala, descopera un elev cu talent la scris. Elevul povesteste cu talent despre familia unui coleg de clasa, familie in care se insinueaza sub pretextul ajutorului pe care il da colegului la matematica. Adevarata experienta voyeuristica  sau fascinatie pentru literatura. Profesorul controleaza sau nu cursul naratiunii? Sau este el insusi manipulat? Suspans.
Lector in fabula.