vineri, 31 mai 2013

Prajitura orientala cu anason



Ingrediente:

  • 2 cani de gris
  • 2 cani de faina
  • 1 pliculet praf de copt
  • 1 pachet de unt de 200 g
  • 2 linguri de semninte de anason macinate praf
  • 2 linguri de apa de flori de portocal
  • 1 cana si jumatate de lapte,
  • 1 cana si un sfert de zahar
  • 4-5 picaturi de esenta de vanilie
  • un praf de sare
  • cateva seminte de fistic sau migdale pentru decor
Se pune laptele la incalzit si se amesteca cu zaharul pina se dizolva zaharul. Se ia de pe foc si se pune apa de flori de portocal si esenta de vanilie.
Separat se pune grisul, faina, praful de copt, semintele de anason macinate si sare. Untul, la temeperatura camerei (inmuiat) se taie bucati. Se lasa o bucata mica pentru uns tava. Restul se pune peste faina si se framanta cu mina pina se obtine un amestec relativ omogen cu aspect de pesmetului.

Peste acest amestec se toarna laptele. Se amesteca. Se obtine un aluat vascos.

Se unge tava cu unt si se pune aluatuul. Se lasa 10 minute la rece in frigider. Se pun samburii de fistic sau migdale deasupra pentru decor.

Se da la cuptor la 180 grade pentru 30-40 minute. 

Migdalele se curata usor de coaja daca le inmuiati.

Incercati prajitura cu iaurt.




joi, 30 mai 2013

Les triplettes de Belleville

Les triplettes de Belleville, Franta 2003, Regia Sylvain Chomet

O animatie senzationala, cu o grafica foarte frumoasa, desi in mod sigur nua vrut sa concureze cu animatiile Pixar.  Fiecare cadru este o mica opera de arta grafica, desigur nu in spiritul naturalismului ci al unei stilizari pline de caracter.

Povestea este una fioarte simpla, un tanr ciclist este rapit de mafioti in timp ce concura in Turul Frantei . Batrana mama pleaca sa il caute insotita de cainele Bruno. Vor fi ajutati de trei batrane, foste glorii ale scenei muzicale.

Extrem de simplu, dar plin de umor si grija in a descrie caractere si crea atmosfera.  Aproape fara dialog, dar cu muzica retro. Cu un final burlesc.


luni, 27 mai 2013

Edvard Munch

 Edvard Munch, Norvegia 1974, Regia Peter Watkins,

Zilele Norvegiei, Institutul Cultural Francez,


Edvard Munch e celebrul pictor expresionist (de fapt primul pictor care arenuntat la figurativ pentru a exprima direct stari si trairi)

Strigatul, Edvard Munch, 1883
Cel mai celebru tablou al sau este Strigatul:

Filmul este o docu-drama, un gen minor al cinematografiei, in fapt o productie pentru televiziune, din genul celor care, cu un buget foarte restrans, incearca sa redea in mod dramatic evenimente reale,  gen des folosit pentru biografii.

Filmul merita sa fie vazut fiind o capodopera a genului.

Folosind un intreg arsenal de tehnici de filmare si montaje (evident, insa, nimic costisitor),  cadre intime gros-plan, pseudointerviuri cu personajele, reluarea obsesiva a aceluiasi cadru, se incearca sa se creeze o idee despre cine a fost Edvard Munch care este resortul psihologic, social, cultural si biografic care a condus la creatia unei opere geniale, cu adevarat socante pentru epoca in care a trait. Strigatul e pictat pe vremea cand doamnele mai purtau crinolina.

miercuri, 22 mai 2013

The Descendants

The Descendants, SUA 2011, regia Alexander Payne, Cu Geoge Clooney

Dupa ce am vazut Sideways, aveam asteptari mari de la Alexander Payne, si, recunos, ca in comparatie cu aceste asteptari, filmul m-a dezmagit.

Desigur se poate recunoaste cu usurinta stilul lui Payne, drame care se consuma in gesturi marunte, totul intr-un peisaj mirific (de data aceasta este vorba de a trai si a muri in Hawai). Totusi miza dramatica apare ca fiind oarecum fortata, coma sotiei personajului principal, apare ca o drama creata artificial, si de aici toata desfasurarea de evenimente lipsita de substanta.

Princess of Mars


Edgar Rice Burroughs, Princess of Mars, http://www.barsoomian.net/

Pentru ca tot am vazut filmul John Carter m-am hotarat sa citesc si cartea lui Burroughs dupa care s-a facut filmul. 

Un SF scris in maniera placuta a perioadei de cumpana dintre sec. al XIX-lea si al XX-lea (stiti stilul Jules Verne), cu eroi plini de bune intentii, si transpuneri naive ale prezentului asupra unor lumi indepartate. Dar poate asa vor zice si urmasii nostri despre imaginarul de acum, ca e naiv, si probabil vor avea dreptate. 

E o lectura placuta, probabil mai potrivita astazi adolescentilor. 

luni, 20 mai 2013

A disparut El Drac


El Drac din Parc Guell a dispărut. Cum nimeni nu a îndrăznit să dea vina pe Sfantul Jordi, chit că legenda spune ca el ar fi ucis balaurul, spre veşnica reconoştinţă a catalanilor, care drept mulţumire i-au pus numele pe hoteluri şi alte locuri nu tocmai creştineşti, poliţia a început să facă cercetari serioase. Au dat iama printre nişte suporteri englezi ce sărbatoreau cu mult alcool şi ceva iarba după ultimul meci cu Barça, dar în mod evident erau mult prea afumaţi pentru a putea presupune că ar fi putut să care măcar un vârf din coada monstrului cu solzi de faianţă. Nişteţigani români, aduşi la sediul poliţiei pentru alte potlogării, povesteau cum că l-ar fi văzut pe El Drac plimbându-se agale pe lângă Columb, navigatorul, noaptea, prin port, dar cine să creada niste ţigani români. Toată lumea ştie că bietul Columb este astăzi statuie, şi şade cuminte în port cu faţa la ocean. Că va fi făcut vreo şotie vreun glumeţ care o face pe statuia vie pe Rambla pentru distracţia turiştilor, şi s-ar fi îmbracat în chip de Cristofor Columb, poate ar mai crede cineva, dar să se târâie în chip de şopârlă, e imposibil de crezut.
Fără a aduce vreo critică bravei poliţii catalane, o să vă spun eu povesta reală a dispariţiei lui El Drac, aşa cum nu o veţi găsi în rapoartele oficiale.
. . .

El Drac privea cu ochi sticloşi ultimul vizitator din parc îndreptându-se spre ieşirea străjuită de căsuţele cu aspect de prăjitură.

"Japonez sau chinez?" încercă să ghicească.

El Drac este deştept. Nu a văzut el însuşi prea multe, dar pe lângă el trec zilnic oameni din toatălumea. Unii au văzut cu ochii lor vârfurile Himalayei, alţii gheţurile arcticeEl Drac a învăţat de la toţi câte ceva.
Chiar şi cum să deosebeşti un chinez de un japonez.
TotuşEl Drac e încercat de un mare regret: deşştie atâtea, el nu fost nicăieri, de când l-a montatîn parc Gaudi, acum vreun secol în urmă, nu face decât să se uite la cele două căsuţe cu aspect de prăjitură de la intrarea parcului.

ncotro să o iau? Poate un călător experimentat ştie ce să fac!" îşi zise, şi cuprins de un iremediabil dor de ducă, El Drac se smulse din încremenirea seculară şluă spre marea ce seîntrezărea printre case.

Se strecură pe strazi secundare, cei caţiva trecători târzii erau prea absorbţi de gândurile lor ca să remarce silueta de şopârlă strecurându-se prin colţuri întunecoase.

Catedrala se scurgea în forme fantastice sub lumina lunii şi a luminaţiei bogate din reflectoarele electrice. El Drac avea un oarecare respect pentru parintele său Gaudi, dar acum era pea grăbit spre destinul său de calator ca să mai stea sa admire volutele de piatră.

De pe o casă clipi un ochi de dragon. "Hmmm, deci nu sunt singrul dragon!" se bucură El Drac în sinea lui. Îşi promise să treacă altădată să clevetească cu acest confrate.

Rambla era pustie, nici statui mişcătoare, nici dansatori de tango, nici turişti neatenţi, victime sigure ale şuţilor de profesie. Drum întins până la Columb. Mai bine zis la statuia lui.

El Drac fu dezamăgit. Sus pe coloana lui exploratorul era de piatră. Se tot chinui să-i atragă atenţia,dar degeaba. Până la urmă trase de pulpana veşmântului după moda genoveză de acum câteva secole.

"Ce faci, señor, nu vezi că dorm!"protestă Columb.
"Asta faci de câteva secole. Am nevoie de ajutor!"
"Cum pot ajuta eu un dragon?!" întrebă exploratorul, care văzuse multe la viaţa lui.
"Vreau să călătoresc, să văd vârfurile Himalayei, gheţarii arctici, oceanele necuprinse, sălbatici fioroşi. . ."
"Cu sălbaticii las- o mai moale. S-ar putea să te pună în frigare!"
"...Fie, fără sălbatici, mărite explorator." încercă să fie lingusitor El Drac.
"Lasă linguşeseala, nu sunt deloc un mare explorator. Mai ales că acum sunt în primul rând statuie."

Binevoi, totuşi, să coboare de pe soclul lui prea înalt.

"Hai să facem câţiva paşi spre Montjuic! Uite ce frumos e luminat, mereu am vrut să văd mai de aproape."

Şi pornirăÎîntuneric i-ai fi luat drept un bătrân insomniac şi animalul de companie.

"Zici că vrei să călătoreşti?" întrebă mai mult pentru sine Columb, după ce ascultă interminabile poveşti de călătorie pe care le reda cu entuziam El Drac. Oameni care meditau în munţi inaccesibili până se făceau una cu universul, bogăţii fără număr ale sultanilor, palate cu grădini superbe unde se hârjoneau regii cu metrese preafrumoase, trenuri care zboara ca vântul, lipitori care pică din cer,oameni negri care râd până te molipseşti de la râsul lor, oameni galbeni care mănâncă inimă deşarpe, şi câte şi mai câte poveşti auzite de El Drac de la călători care se opreau în faţa lui să-l fotografieze, sau de la mame plictisite de insistenţele copiilor de a se urca în spatele multicolor al dragonului.

"Vezi, prietene, eu sunt un mare explorator, după cum spune lumea, dar nu ştiu atâtea ca dumneata despre lume."

Şi se întristă pentru că l-au ridicat aşa sus pe coloană, încât copiii nu vin să se joace cu barba lui şi nici turiştii nu stau să povesteasca nimicuri pentru urechile lui.

"Am umblat mult, e drept, dar nici măcar nu am ştiut că am descoperit America."

Suspină şi aruncă o privire spre fortăreaţa de pe Montjuic, care se vedea acum clar din moment ce erau aproape de piciorul dealului, aproape de portul de unde pleacă vasele în croaziera.O luarăînapoi. În curând avea să fie dimineaţa.
El Drac, deşi era din piatră şi faianţă, era prea simţitor ca să nu înteleagă adânca tristeţe a exploratorului. Aşa că păstra o bucata de drum tăcerea.
"Deci, ce folos sa mergi intr-un loc, dacă nu ştii ce este acel loc! Ce folos să descoperi America,dacă, de fapt, cauţi comorile împăraţilor Chinei!"

Respiră adânc aerul diminetii. (Şi statuile respiră, vă spun eu!)

"Cel puţin am vrut să merg la Montjuic, şi acum am fost acolo."

Ajunseră din nou la soclu.

"După cum vezi, El Drac, îţi pot fi de puţin ajutor. Se pare că destinul nostru e să fim statuie."

. . .

Ce a mai urmat nu sunt foarte sigur. Spre uşurarea poliţiei catalane, El Drac a apărut, după o zi, în locul său obişnuit. Câţiva specialişti au atenţionat că reptilianul parcă ar zâmbi enigmatic acum. S-a acuzat tot un act de vandalism, cică ar fi de vină nişte adolesceţi germani, debarcaţîn Barcelona după multe nopţi de chefuri la Ibiza.
Dar eu nu cred asta.