El Drac din Parc Guell a dispărut. Cum nimeni nu a îndrăznit să dea vina pe Sfantul Jordi, chit că legenda spune ca el ar fi ucis balaurul, spre veşnica reconoştinţă a catalanilor, care drept mulţumire i-au pus numele pe hoteluri şi alte locuri nu tocmai creştineşti, poliţia a început să facă cercetari serioase. Au dat iama printre nişte suporteri englezi ce sărbatoreau cu mult alcool şi ceva iarba după ultimul meci cu Barça, dar în mod evident erau mult prea afumaţi pentru a putea presupune că ar fi putut să care măcar un vârf din coada monstrului cu solzi de faianţă. Nişteţigani români, aduşi la sediul poliţiei pentru alte potlogării, povesteau cum că l-ar fi văzut pe El Drac plimbându-se agale pe lângă Columb, navigatorul, noaptea, prin port, dar cine să creada niste ţigani români. Toată lumea ştie că bietul Columb este astăzi statuie, şi şade cuminte în port cu faţa la ocean. Că va fi făcut vreo şotie vreun glumeţ care o face pe statuia vie pe Rambla pentru distracţia turiştilor, şi s-ar fi îmbracat în chip de Cristofor Columb, poate ar mai crede cineva, dar să se târâie în chip de şopârlă, e imposibil de crezut.
Fără a aduce vreo critică bravei poliţii catalane, o să vă spun eu povesta reală a dispariţiei lui El Drac, aşa cum nu o veţi găsi în rapoartele oficiale.
. . .
El Drac privea cu ochi sticloşi ultimul vizitator din parc îndreptându-se spre ieşirea străjuită de căsuţele cu aspect de prăjitură.
"Japonez sau chinez?" încercă să ghicească.
El Drac este deştept. Nu a văzut el însuşi prea multe, dar pe lângă el trec zilnic oameni din toatălumea. Unii au văzut cu ochii lor vârfurile Himalayei, alţii gheţurile arctice, El Drac a învăţat de la toţi câte ceva.
Chiar şi cum să deosebeşti un chinez de un japonez.
Totuşi El Drac e încercat de un mare regret: deşi ştie atâtea, el nu fost nicăieri, de când l-a montatîn parc Gaudi, acum vreun secol în urmă, nu face decât să se uite la cele două căsuţe cu aspect de prăjitură de la intrarea parcului.
"Încotro să o iau? Poate un călător experimentat ştie ce să fac!" îşi zise, şi cuprins de un iremediabil dor de ducă, El Drac se smulse din încremenirea seculară şi o luă spre marea ce seîntrezărea printre case.
Se strecură pe strazi secundare, cei caţiva trecători târzii erau prea absorbţi de gândurile lor ca să remarce silueta de şopârlă strecurându-se prin colţuri întunecoase.
Catedrala se scurgea în forme fantastice sub lumina lunii şi a luminaţiei bogate din reflectoarele electrice. El Drac avea un oarecare respect pentru parintele său Gaudi, dar acum era pea grăbit spre destinul său de calator ca să mai stea sa admire volutele de piatră.
De pe o casă clipi un ochi de dragon. "Hmmm, deci nu sunt singrul dragon!" se bucură El Drac în sinea lui. Îşi promise să treacă altădată să clevetească cu acest confrate.
Rambla era pustie, nici statui mişcătoare, nici dansatori de tango, nici turişti neatenţi, victime sigure ale şuţilor de profesie. Drum întins până la Columb. Mai bine zis la statuia lui.
El Drac fu dezamăgit. Sus pe coloana lui exploratorul era de piatră. Se tot chinui să-i atragă atenţia,dar degeaba. Până la urmă trase de pulpana veşmântului după moda genoveză de acum câteva secole.
"Ce faci, señor, nu vezi că dorm!"protestă Columb.
"Asta faci de câteva secole. Am nevoie de ajutor!"
"Cum pot ajuta eu un dragon?!" întrebă exploratorul, care văzuse multe la viaţa lui.
"Vreau să călătoresc, să văd vârfurile Himalayei, gheţarii arctici, oceanele necuprinse, sălbatici fioroşi. . ."
"Cu sălbaticii las- o mai moale. S-ar putea să te pună în frigare!"
"...Fie, fără sălbatici, mărite explorator." încercă să fie lingusitor El Drac.
"Lasă linguşeseala, nu sunt deloc un mare explorator. Mai ales că acum sunt în primul rând statuie."
Binevoi, totuşi, să coboare de pe soclul lui prea înalt.
"Hai să facem câţiva paşi spre Montjuic! Uite ce frumos e luminat, mereu am vrut să văd mai de aproape."
Şi porniră. În întuneric i-ai fi luat drept un bătrân insomniac şi animalul de companie.
"Zici că vrei să călătoreşti?" întrebă mai mult pentru sine Columb, după ce ascultă interminabile poveşti de călătorie pe care le reda cu entuziam El Drac. Oameni care meditau în munţi inaccesibili până se făceau una cu universul, bogăţii fără număr ale sultanilor, palate cu grădini superbe unde se hârjoneau regii cu metrese preafrumoase, trenuri care zboara ca vântul, lipitori care pică din cer,oameni negri care râd până te molipseşti de la râsul lor, oameni galbeni care mănâncă inimă deşarpe, şi câte şi mai câte poveşti auzite de El Drac de la călători care se opreau în faţa lui să-l fotografieze, sau de la mame plictisite de insistenţele copiilor de a se urca în spatele multicolor al dragonului.
"Vezi, prietene, eu sunt un mare explorator, după cum spune lumea, dar nu ştiu atâtea ca dumneata despre lume."
Şi se întristă pentru că l-au ridicat aşa sus pe coloană, încât copiii nu vin să se joace cu barba lui şi nici turiştii nu stau să povesteasca nimicuri pentru urechile lui.
"Am umblat mult, e drept, dar nici măcar nu am ştiut că am descoperit America."
Suspină şi aruncă o privire spre fortăreaţa de pe Montjuic, care se vedea acum clar din moment ce erau aproape de piciorul dealului, aproape de portul de unde pleacă vasele în croaziera.O luarăînapoi. În curând avea să fie dimineaţa.
El Drac, deşi era din piatră şi faianţă, era prea simţitor ca să nu înteleagă adânca tristeţe a exploratorului. Aşa că păstra o bucata de drum tăcerea.
"Deci, ce folos sa mergi intr-un loc, dacă nu ştii ce este acel loc! Ce folos să descoperi America,dacă, de fapt, cauţi comorile împăraţilor Chinei!"
Respiră adânc aerul diminetii. (Şi statuile respiră, vă spun eu!)
"Cel puţin am vrut să merg la Montjuic, şi acum am fost acolo."
Ajunseră din nou la soclu.
"După cum vezi, El Drac, îţi pot fi de puţin ajutor. Se pare că destinul nostru e să fim statuie."
. . .
Ce a mai urmat nu sunt foarte sigur. Spre uşurarea poliţiei catalane, El Drac a apărut, după o zi, în locul său obişnuit. Câţiva specialişti au atenţionat că reptilianul parcă ar zâmbi enigmatic acum. S-a acuzat tot un act de vandalism, cică ar fi de vină nişte adolesceţi germani, debarcaţi în Barcelona după multe nopţi de chefuri la Ibiza.
Dar eu nu cred asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu