miercuri, 31 decembrie 2014

Paddington


Paddington, Marea Britanie, Franta 2014, regia Paul King, cu Nicole Kidman, Sally Hawkins,

Paddington e un film tocmai bun sa inchei anul. Are o atmosfera de sarbatoare si basm, in final ninge, ce putea fi mai bun?
Ursuletul gasit in gara Paddington din Londra e celebru in literatura pentru copii anglo-saxona. Ecranizarea avea de raspuns unor astepari mari, si, zic,eu producatorii s-au descurcat bine. Desigur nu originalitatea povestii e punctul tare intr-un film de copii, ci felul cum este spusa. Sunt momente umoristice bune (cel cu ursuletul adapostit intr-o ghereta a soldatilor din garda de la Buckingham este memorabil), sunt momente duioase. Dar mai ales este o grija extraordinara pentru detaliile de scenografie, care par un decor de desen animat, care participa efectiv la emotia filmului. De la casuta colorata a familiei Brown, care il adopta pe ursulet, pina la atmosfera gotica din jurul personajului negativ, intruchipat bine de Nicole Kidman. Muzica participa excelent la actiunea filmului.
Fiti din nou copii si uitati-va la Paddington!

Cozonac

Pentru acest Craciun am facut cozonac. Nu a iesit chiar o capodopera, dupa cum se observa in poza, dar nici rau nu este.

Ingrediente:

10 oua
1 kg faina
300 g zahar (plus 3 linguri pentru crema de nuca)
600 ml lapte
250 g unt
1 pachet de drojdie de 50 g
200 g nuca
esenta de vanilie si rom (vreo 2 lingurite din fieare)
o lingura de coaja de lamai
un praf de sare

Cantitatile sunt pentru 2 cozonaci.

Am separat albusul de galbenus.
Se activeaza drojdia cu doua linguri de lapte caldut si doua de faina amstecate cu pachetul de drojdie.
Galbenusurile se bat cu zaharul spuma. Se aduga apoi 400 ml lapte,  aromele si coaja de lamaie
Se adauga apoi faina si drojdia. La urma se adauga si albusul batut de la 4 oua. Se framanta bine pina cand aluatul incepe sa se dezlipeasca de pe vas. Apoi Sse adauga untul topit si se framanta in continuare pina se incoporeaza bine.

Se lasa la crescut la un loc cald pina isi va dubla volumul.

In acest timp se face crema de nuca. Se prajesc usor nucile vreo 5 minute. Se macina fin. Apoi se incalzeste laptele (200 ml) si se amesteca cu nuca macinata si 3 linguri de zahar si un pic de rom. Se amesteca bine la foc mic cat sa capete o consistenta cremoasa. Se ia de pe foc si se incorporeaza albusul batut de la 3 oua.

Aluatul crescut se intinde pe o suprafata data cu putin ulei se aplica crema si se ruleaza asemanator unei rulade.

Se pune in tava si se lasa din nou la crescut cel putin jumatate de ora.

Se unge la final cu un ou batut si se da la cuptorul incins la 180 grade pentru o ora.

joi, 25 decembrie 2014

De ce iubim femeile

Mircea Cartarescu, De ce iubim femeile, Humanitas

Pentru ca e vacanta hai sa vedem ce raspuns da Mircea Cartarescu la aceasta infinita intrebare: De ce iubim femeile?
Cum de altfel ma asteptam, cartea nu va da un raspuns decat in termenii unui sondaj al experientei livresc-pseudo-biografice privind carcactere feminine care s-au intersectat cu simtirea de scriitor a autorului.
Caracterele sunt mult prea exemplare ca sa le putem banui de autenticitate, dar Cartarescu povesteste bine, are darul de a spune lucruri cum nu prea exista prin literatura romana, si lectura nu poate fi decat agreabila.

Nightcrawler, Pradator de noapte


Nightcrawler, Pradator de noapte, USA 2014, regia Dan Gilroy, cu Jake Gyllenhaal

In rezumat povestea nu este deosebita: un individ se apuca de meseria de "vanator" de stiri de senzatie, pe care le vinde apoi posturilor de televiziune.
Insa niciun rezumat nu o sa poata sa va spuna ca in fapt este o poveste  in care hotarul dintre ceea ce consideram normal si "dementa" este ... sau mai bine zis nu este.
Asa se construieste una dintre cele mai puternice povesti cinematogafice "antisistem" pe care mi-a fost dat sa vad. Prima tinta este "sistemul" mass-media, dar in definitiv este atacat intreg "SISTEMUL", zugravit in tot ce are el mai dement si imoral (sau amoral).
O nota de10 pentru Jake Gyllenhaal pentru ca a reusit sa dea viata acestui personaj, vanatorul de stiri, la care fiecare gest, desi aparent normal, contine in sine nebunia unei lumi din pacate atat de aproape de cotidianul nostru.

sâmbătă, 20 decembrie 2014

Yagyū

Alon Adika, http://www.japantimes.co.jp/life/2013/05/05/travel/yagyu-naras-hidden-village-of-the-shoguns-sword-masters/#.VJXccc8R



Musashi a mers spre dealul Kasagi, in valea Yagyū, deoarece dorea sa-l intaneasca pe unul dintre cei mai importanti luptatori ai vremii, pe Yagyū Muneyoshi (sau Munetoshi). Atat de important incat descendentii sai Muneori si Mutsuyoshi au fost maestri de arte martiale ai shogunilor Tokugawa, cei care au condus Japonia dupa 1600.

Musashi va primi o lectie indirect, observand perfectiunea taieturii in tulpina unui bujor facuta de maestrul Muneyoshi. Afland ca Otsu se afla si ea la castelul familieiYagyū, Musashi va abandona insa gandurile de a se lupta cu Muneyoshi. Si isi va continua peregrinarile. Jotaro, abandonat, se va alatura si el lui Otsu.

Domeniul familiei se afla la doar 16 km de Nara. Astazi Yagyū este doar un satuc linistit. Doar un templu fondat de familia Yagyū, in curtea caruia se afla si mormintele celebrilor luptatori, pastreaza cateva relicve tinand de istoria familiei.

Mai multe despre localitate in Japan Times http://www.japantimes.co.jp/life/2013/05/05/travel/yagyu-naras-hidden-village-of-the-shoguns-sword-masters/#.VJXccc8R

duminică, 7 decembrie 2014

The Judge

The Judge, USA 2014, regia David Dobkin, cu Robert Downey Jr., Robert Duvall, Vera Farmiga, Billy Bob Thornton, Vincent D'Onofrio

La prima vedere filmul nu are cu ce sa impresioneze: povestea pare construita din cliseele obisnuite ale filmelor americane despre baiatul cu succes "in the city", care se intoarce in oraselul lui de origine, plus ceva drama judiciara pe placul publicului american. Insa acesta este doar fundalul unei drame de caractere, care se joaca intre personajele principale, judecatorul (Robert Duvall foarte bun, cum deja stiam) si fiul sau (Robert Downey Jr. care dovedeste ca poate fi foarte bun si in altceva decat in rol de supererou). Drama se desfasoara in ritm si tensiune de tragedie greaca, unde hybris-ul fiului de a-si asuma rolul de protector al unui tata (prea) protector nu va ramane nepedepsit, dar zeii sunt milosi si pedeapsa are si partile sale bune.

Magic In The Monlight

Magic In The Monlight, USA 2014, regia Woody Allen, cu Colin Firth, Emma Stone

Woody Allen nu poate sa faca filme care sa iti para rau ca le-ai vazut. Desi nu mai repeta performanta unui film capodopera ca anul trecut in Blue Jasmine, aceasta poveste romantica, cu un magician si o escroaca spiritista,  este despre ceea ce ii place lui Woody Allen sa povesteasca: viata e o scena, iar noi suntem actori in ea. Si evident despre tensiunea dintre rolul pe  care il jucam pe aceasta scena, ceeea ce suntem cu adevarat, si, mai ales, ceea ce am dori sa fim.

Evul Mediu dietetic?


Multi oameni considera Evul Mediu ca o epoca intunecata in care oamenii sufereau de tot felul de lipsuri. 

Lucrurile sunt mai nuatate. Daca ne gandim la mancare lucrurile nu stateau prea rau, cel putin la cantitate, desi am putea aduce unele critici cu privire la continutul in vitamine al dietei medievale. Avem consemnate ratiile unor calugari, care conform canoanelor, ar fi trebui sa manance cu retinere, deci nu ne aflam in fata unor cantitati exceptionale.

Ratia pe zi era de 1,7 kilograme de paine (vreo 5 franzele obisnuite), un litru si jumatate de vin sau bere (no comment!!!) 100 grame de branza, si cam un sfert de kilogram de pireu de linte sau naut. Asta inseamna cam 6000 de calorii, cam dublul la ce dieteticienii recomanda unei persoane active.

In zilele de sarbatoare (si nu erau putine la cati sfinti importanti erau de sarbatorit) primeau unii 6 oua si 2 pasari, altii un kilogram de carne, iar ratiile de branza si piure se dublau.

E adevarat ca nu era prea mult rafinament, painea era principalul aliment, dar cantitatile erau mai mult decat indestulatoare.

Trebuie sa va imaginati si ce garaieli si flatulatii insoteau viata de fiecare zi cu un astfel de meniu...

joi, 4 decembrie 2014

My Life in France


Julia Child, Alex Prud'homme, My Life in France, 2006

Cine este pasionat de gatit stie cine este Julia Child. Pentru toti ceilalti: Julia Child este cea care i-a invatat pe americani sa gateasca  si sa manance si altceva decat barbeque si aspicuri indigeste. A adus bucataria franceza in caminele americane. In fine a fost si prima vedeta de televiziune in domeniul emisiunilor culinare. (pe vremea cand Jamie Oliver nici nu se nascuse).

Cartea va da ocazia sa descoperiti si un om extraordinar.

Julia s-a nascut intr-o instarita familie din California. Partea buna este ca aceasta i-a dat ocazia sa dobandeasca o anumita educatie. Partea proasta era ca era evident destinata unei vieti plate si materialiste specifice mediului sau social. Tinand seama ca era si foarte inalta (1.90) ceea ce cam descuraja eventualii pretendenti, se indrepta, probabil, spre a deveni o domnisoara batrana cu ceva avere si ticuri caracteristice.

Al doilea razboi mondial va schimba aceasta stare de lucruri. Se angajeaza in armata, lucreaza pentru OSS (stramosul CIA, insa nu era vreo Mata Hari, ci doar o secretara care gestiona documente). Astfel calatoreste in lume (Asia) si mai ales il cunoaste pe Paul Child care ii devine dupa razboi sot si un sprijin foarte pretios si intelegator in demersurile sale, chiar si atunci cand pareau fara vreo finalitate practica. Paul Child este prezent în carte prin fotografiile sale, fiind un pasionat al fotografiei, si evident un artist si in acest domeniu.

Paul Child era el insusi o "figura". Artist autodidact, boem al nebunilor ani interbelici, calatorise peste tot in lume (ca marinar), si statuse in Franta o perioada lunga de timp.

Proaspetii casatoriti vor primi "cadou" o numire a lui Paul intr-un post modest pe langa Ambasada SUA din Paris (astazi am spune ca era un fel de angajat in PR).

Si asa incepe aventura frantuzeasca a Juliei Child. Care se indragosteste de mancarea frantuzueasca. Fiind o femeie activa, nu se multumeste  sa fie doar sotie de membru in corpul diplomatic, ci se pune sa studieze temeinic bucataria franceza la renumita scoala Cordon Bleu. 

Dupa absolvire impreuna cu niste prietene frantuzoaice pasionate va incepe sa predea cursuri de bucatarie frantuzeasca in special pentru publicul de expati din capitala Frantei.

Si mai ales incepe marele ei proiect: o carte de bucate care sa faca retetele bucatariei franceze accesibile americanilor. Nu o simpla colectie de retete, ci retete regandite in asa fel incat sa tina seama de ingredientele accesibile unei familii americane, de caracteristicile acelor ingrediente (de exemplu a cercetat cum faina americana se comporta comparativ cu faina frantuzeasca si a descoperit ca indicatiile din retetele franceze sunt de neaplicat in America, si trebuie adaptate, datorita caracteristicilor foarte deosebite), de utilarea obisnuita a unei bucatarii americane (cum sa faci bagheta frantuzeasca acasa, atat timp cat francezii mancau bagheta facuta in brutarii profesioniste, cu cuptoare profesionale). Fiecare reteta trebuia sa fie testata si pasii descrisi in amanunt.

Aceasta carte aparuta in Statele Unite (scrisa impreuna cu prietenele ei din Franta) va fi un mare succes, in ciuda volumului sau apreciabil si pretului destul de piperat.

Dincolo insa de aspectele profesionale ale povestii Juliei, din carte reiese si un observator atent si dibace al oamenilor, al obiceiurilor, un om care comunica extraordinar cu  si iubeste Franta. Cine este indragostit de Franta, mai ales Franta anilor 1950 trebuie sa citeasca neparat aceasta carte.

Dupa ce misiunile in strainatate ale sotului se termina Julia se intoarce in Statele Unite. Isi promoveaza cartea si la TV. In urma unei emisiuni de promovare, postul respectiv primeste scrisori in care este rugat sa o mai dea pe "doamna cu gatitul" si de aici se naste o emisune proprie culinara, care va fi la randul ei un succes, si transforma pe Julia Child in vedeta naţională în America.

duminică, 30 noiembrie 2014

Pinguins of Madagascar

Pinguins of Madagascar, USA 2014, regia Eric Darnell, Simon J. Smith

In mod sigur Pinguinii din seria animatiilor Madagascar sunt printre cele mai iubite personaje de catre public. Asta o stiu si producatorii, asa ca din personaje secundare, cei patru pinguini au devenit "stars"  primind un film numai pentru ei.

Din pacate din acest demers nu reiese decat foamea de bani a producatorilor, caci la capitolul artistic mai nimic nu e de remarcat.

Povestea este absolut banala, ceva cu un personaj malefic care vrea sa prinda toti pinguinii din lume, si care evident va fi invins de cei patru eroi. Umorul e caznit si nu face decat sa resapeze vechile poante.

Cu astfel de dude scenaristice viitorul celor patru pinguini arata sumbru. Cel mai mare dusman al pinguinilor nu e maleficul dr. Brine, ci scenaristii. 

Skipper, ce planuri ai? Rico kabum? Kabuuum!

miercuri, 26 noiembrie 2014

Autobahn, Kraftwerk, 40 de ani


Acum 40 de ani exact se lansa albumul Autobahn al celor de la Kraftwerk. A fost o revolutie. Pentru prima data muzica electronica devenea muzica de succes. Muzica electronica se mai facuse, dar era privita doar ca un experiment pentru "initiati". Sau cel mult ca efect aditional in cadrul altor tipuri de spectacol muzical. Dar cu Autobahn lucrurile s-au schimbat. 

duminică, 23 noiembrie 2014

Stramosii nostri cei sturlubatici


Pentru ca tot ne tragem din daci si din romani, cum zice manualu' de istorie, ia sa vedem cum stateau stramosii romani cu sexul! Ca vorba aia, daca nu stateau bine nici noi nu am fi urmasii lor, nu-i asa?

Spre deosebiri de vremurile noastre, care sunt influentate de conceptia crestina si notiunea de pacat asociata sexului, strabunii romani nu aveau astfel de retineri, pentru bunul motiv ca erau pagani.

De altfel traiau intr-o lume in care imaginile legate de sexualitate erau peste tot. Organul sexual masculin era un simbol apotropaic, adica alunga duhurile rele. Tinand seama de aceasta binevenita functie era expus mai peste tot. Hermele (hermai) se puneau  la rascruci, la intrari, la hotare. Erau un pietroi cu un cap, si (mai ales) cu ... ce se vede in imagine (un exemplu de herma dintr-un muzeu din Atena). Cine a fost la Pompei sa viziteze ruinele celebre stie ca multe case au la usa sculptat ceva asemanator, tot ca sa alunge duhurile rele.

Oricum oamenii erau invatai sa se vada goi, la baile pubice, sau la palestra. Ba chiar si latrina (care era un local public) era un loc de intalnire si socializare, fapt greu de imaginat pentru noi astazi.

Dar erau si alte lucruri care favorizau libertinajul stramosilor nostri.

Oamenii traiau destul de putin. O persoana care trecea de 40 de ani era deja senex, adica foarte batran, bun de pensionat am zice acum. ( a se compara cu ce intelegem noi prin pensionar astazi)

Astfel, ca erau destul de multe vaduve la o varsta la care pasiunile nu erau deloc stinse. Mai mult statutul femeii din acele vremuri nu le incuraja deloc sa-si caute un sot, ci dimpotriva.  In general femeia nu avea prea multe drepturi si datora tot timpul ascultare barbatilor (mai intai tatalui, apoi sotului). Nu putea nici macar sa dispuna de averea proprie. Totusi, in cazul vaduvelor se admitea ca acestea pot sa-si administreze singure averea. Astfel, dupa ce probabil fusesera maritate la o varsta frageda printr-un aranjament facut de tata, o tanara doamna ramasa vaduva, mai ales daca avea oarece stare, se afla intr-o pozitie fericita in care putea sa se bucure de viata. Recunoscuta in sfarsit ca propria stapana, se bucura de atentiile, sincere sau interesate, ale amantilor. Chiar daca s-ar fi dorit virtuoasa si nu-si afisa vreun iubit, oricum gura lumii o barfea ca "se tine" cu vreun scalav. Si asa ne explicam cum de avea ocazia Ovidiu sa scrie atatea poezii despre amantele sale.

Pentru barbati lucrurile erau inca si mai simple. Existenta unor sclave pe langa casa erau toate atatea ocazii de a "pacatui". Desi se mai clevetea rautacios despre stapanii care se tin toata ziua dupa scalavele lor, practica era cat se poate de acceptata. Printre copiii care se nasteau din sclave, stapanul avea destule motive sa creada ca unii erau ai sai. Fiind nascuti din sclave erau si ei scalavi. Totusi, acestia aveau, de multe ori, statutul de "dragalas" (deliciae, delicatus). Adica erau rasfatatii stapanului, primeau chiar si educatie ca un copil liber, si probabil erau eliberati la un moment dat.

Concubinajul monogam, ca si in zilele noastre, nu trezea nicio reactie negativa. Concubinajul monogam era impus uneori de situatia diferentei de statut social dintre cei doi parteneri,care facea imposibila o casatorie "oficiala". Imparatul Vespasian, ca exemplu, a trait multi ani cu o liberta foarte educata, care ii era si secretara personala, fara ca acest lucru sa genereze vreun comentariu rauvoitor.

Nu trebuie sa uitam de homosexualitate. Legatura dintre un barbat mai in varsta si un tanar adolescent era vazuta ca perfect normala. Totusi, era vazut rau daca un barbat continua sa fie "iubita" cuiva dupa ce lasa in urma adolescenta. 

Erau oare si alte oprelisti pentru acesti libertini? Asa cum ne lasa sa vedem frescele si mozaicurile, dezvelirea sanilor unei femei era considerata extrem de impudica. In frescele de la Pompei, prostituatele, infatisate in plina activitate, au sanii acoperiti pudic, cu un fel de sutien.

(inspirat de Istoria vietii private, Philippe Aries, Georges Duby)

The Boxtrolls

The Boxtrolls, USA 2014, regia Graham AnnableAnthony Stacchi, voci Ben Kingsley

Cei de la studiourile Laika au scos inca un film de animatie in tehnica stop motion. Dupa Coraline  (absolut genial) si Paranorman, iata ca vin cu o noua capodopera in aceasta arta a animarii figurinelor. Efectul vizual este de neegalat de nicio productie pe calculator. 

Povestea este caracteristca celor de la studiorile Laika, e un pic noire, cu niste monstruleti care in fapt nu fac niciun rau, si isi ascund complexele in cutii de carton. Desi nu pot sa spun ca plesneste de originalitate, temele acceptarii celuilalt, think out the box, indiferentei celor bogati, manipularii fricii, sunt mixate cu pricepere pentru a da o poveste frumoasa care sa va tina  prinsi.

The Hunger Games: Mockingjay Part 1


The Hunger Games: Mockingjay Part 1, USA 2014, regia Francis Lawrence, cu Jennifer Lawrence,

Bietul Philip Seymour Hoffman probabil nu putea sa reziste decat cu pumni de pastile la filmarile pentru acest film. Filmul e o insulta la adresa inteligentei spectatorului iar pentru actorii din el, altfel vedete respectabile pentru cariera lor, o grea incercare ca sa nu izbucneasca in ras la  filmarea scenelor.

Daca in filmele anterioare ale seriei povestea era condimentata cu trimiteri critice la industria divertismentului, care ridicau nivelul productiei, in aceasta parte a seriei nu veti gasi nimic peste un film din acela care se da sa umple programul la ore fara audienta la TV. Unii buni care se fugaresc cu aia raii fara sa stie mai nimeni de ce. Scene de duzina filmate in traditia celei mai penibile cinematografii de consum umplu filmul. Domnita Jennifer Lawrence, acum femeie in toata firea, poate fi orice in afara de o adolescenta rebela intr-un razboi, asa cum ii cere rolul din film.

Rar mi-a fost dat sa vad joc mai fals, actorii avand, cum spuneam, scuza ca e imposibil sa te concentrezi asupra rolului pe o partitura atat de stupida.

Veti reusi sa ramaneti in sala la cest film doar daca il priviti ca pe o comedie, savurand momentele de umor involuntar pe care le produce filmul.

marți, 18 noiembrie 2014

Salata de bostan si rucola


Nu e chiar o reteta, ci un motiv de inspiratie. In fiecare toamana tarziu bostanii invadeaza pietele cu miezul lor parfumat în culori calde. Nu ai cum sa te abtii de la a lua o felie si sa o mananci cu ceva. Fie si cea mai simpla metoda de a prepara bostanul: copt in felie in cuptor, uns cu miere si cu nuca macinata. E delicios. Dar nu numai deserturi se pot face usor din bostan.

Iata aici un exemplu, aceasta salata de bostan cu rucola.

Cantitatile le stabiliti voi dupa ochi.

Luati o felie de bostan si o taiati in cubulete (fara coaja bineinteles). Faceti un mujdei de usturoi indoit cu apa si tavaliti cuburile de dovleac in mujdei. Daca aveti asa ceva prin casa, presarati si cu mac. Dati la cuptor pentru vreo 20-30 minute.

Dupa ce e gata adaugati rucola, ceapa taiata rondele si boabe de rodie. Adaugati putin ulei de masline.

Serviti cat bostanul e inca cald.

Va garantez ca nu va mai opriti din mancat.

duminică, 16 noiembrie 2014

Interstellar


Interstellar, USA 2014, regia Cristopher Nolan, cu Matthew McConaughey, Anne Hathaway,

Sa nu fiu inteles gresit! Interstellar este un spectacol agreabil. McConaughey este actorul momentului la Hollywood, si se vede asta in fiecare rol. Scenaristii s-au uitat constiincios la serialul despre univers al lui Carl Sagan si se folosesc competent de teoriile stiintifice despre spatiu, timp, gravitatie, gauri negre. Tema iubirii care invinge spatiu si timp va starni in mod sigur lacrimi domnisoarelor sensibile. Cristopher Nolan stie meserie. Muzica e chiar inspirata.

Totusi... Nu am putut scapa niciun moment de senzatia ca asist la o tocanita cinematografica in care s-a pus din toate cate ceva ca sa multumeasca pe toata lumea. In fond filmul e despre orice si despre nimic. Daca producatorii s-ar fi multumit cu o poveste decis orientata spre o tema, si ar mai fi taiat din film (are 3 ore) probabil ca ar fi iesi intr-adevar o capodopera care sa merite cronicele hiperbolic laudative.

vineri, 14 noiembrie 2014

Home: A Memoir of My Early Years


 Julie Andrews,  Home: A Memoir of My Early Years

Memorialistica poate fi o lectura interesanta daca exista acea minima sinceritate  si o suficienta luciditate pentru a se defini corect din partea celui care isi dezvaluie viata. Genul este din pacate subminat de o cantitate imensa de maculutura autojustificativa, sau plina de ifosele autorului.

Nu e cazul cu aceasta carte. Insusi decupajul "My early ears" arata o constientizare a ceea ce este relevant intr-un astfel de demers. Desigur vedeta Julie Andrews poate fi interesanta pentru cititorii de tabloide, insa omul Julie Andrews vrea sa spuna o poveste care i se pare mai importanta pentru cineva care va avea rabdarea sa citeasca aceste memorii: cum s-a construit vedeta Julie Andrews. Povestea este a vietii actritei pina la a deveni mare vedeta internationala in urma rolului din filmul Disney, Mary Poppins.

E o poveste sincera, care nu ocoleste si nu indulceste drama unei familii dezbinate in care a crescut, cu un tata vitreg figura puternic ambivalenta, un personaj negativ in plan strict personal, dar, altfel, cu merite in lansarea actritei in cariera.

Secretul succesului? Dedicatie pentru cariera de actor inca de la o varsta frageda, munca si iar munca, renuntari (la educatia formala - si se simte o urma de regret ca nu a putu sa fie o persoana culta).

Veti descoperi, dincolo de vedeta de pe ecran, un om extrem de interesant si o lectie de viata.

The Stag, Barbati misto

 

The Stag, Barbati misto, Irlanda 2013, regia John Butler, cu Peter McDonald

Filmul, la prima vedere, este o varianta cu miros de balada irlandeza a celebrei comedii Hangover. Adica o gasca pleaca intr-o excursie-petrecere a burlacilor, prilej de aventuri ghiduse.

Deosebirea este ca acesta este un film european, e mult mai sensibil, si, odata cu rasul sanatos, iti strecoara si un semn de intrebare: de fapt, ce mai inseamna in lumea de astazi "sa fii barbat"?

Petrecerea burlacilor, in mod traditional, este momentul dezlantuirii fara bariere a "masculului". Ce a mai ramas insa din asta, astazi?

Vedem doar o gasca de indivizi cu sexualitate indoielnica. Doi dintre ei sunt declarat gay, dar nu neaparat acestia iti starnesc ingrijorarea pentru imaginea clasica a "masculului", cat prietenii lor cu atitudini si preocupari atat de "efeminate" incat unul dintre gay se declara dezgustat de cat de "gay" sunt prietenii lui.

Testosteronul e reprimat de convingerile legate de egalitatea sexelor si necesitatile "civilitatii". Atunci cand mai rabufneste, nu sunt decat manifestari patetico-ridicole, bune pentru amuzamentul spectatorilor. 

Criza economica a macinat si ultimul reazam al "masculinitatii" traditionale, barbatul ca sustinator economic al familiei. Someri sau cu afaceri falimentare, cu datorii, nu le ramane decat sa planga sau sa braveze.

Pe ansamblu asistam la spectacolul unor indivizi dezorientati si cam ramasi in fundul gol (la propiu, in film)

Pina si cel mai "macho" din gasca, pina la urma intelege ca tot ce ii ramane de facut este sa se duca sa ceara iertare de la sotie.

De vazut.

Dracula Untold


Dracula Untold, USA 2013, regia Gary Shore, cu Luke Evans

Realizatorii filmului probabil s-au simtit foarte "intelectuali" atunci cand au incercat sa combine mitul lui Dracula cu personajul istoric Vlad Tepes. Care, suparat pe turci, ca sa-i salveze pe ai lui, face  pactul cu Diavolul. 

Referintele istorice nu sunt prea exacte, dar pentru pasionatii de Dracula asta nu e foarte important. Luke Evans se descurca binisor in rolul de erou damnat. In rest obisnuitele clisee din filmele cu vampiri. Filmul nu-i stupid de tot, efectele speciale sunt acceptabile, are si dramatism pe ici pe colo, dar ramane doar un film pentru pasionatii genului.

marți, 11 noiembrie 2014

Contraceptia in vremuri antice




Iata o scena amoroasa din vechea Roma. E o fresca din Villa care a apartinut probabil lui  Marcus Agripa (gloriosul general din vremea imparatului Augustus - cunoscuta si ca Villa della Farnesina) de langa Roma.

De la inceput  frapeaza lipsa de "jena" a cuplului. Un baietel asteapta langa cei doi indragostiti cu un vas de apa. Sa nu ne miram. Sclavii servitori erau priviti ca niste obiecte, prezenta lor trecea efectiv neobservata.

Fresca vorbeste despre singurul contraceptiv cunoscut la acea vreme: spalatul dupa sex, probabil folosind si unele fierturi considerate spermicide.

Nu numai frescele ne vorbesc despre asta, ci chiar si Ovidius, care era in mod sigur expert in materie de amor, tinand seama ca ne-a lasat Ars amatoria. Iubita neglijata de amant isi cheama totusi sclavele cu cele necesare spalatului pentru a ascunde aceasta "rusine", ne povesteste Ovidiu intr-o poezie (Ovid, III, 7).

Desi suna bine in latina, coitus interruptus nu este pomeni nicaieri in scrierile antice.

In schimb stramosilor nostri romani, nu le erau straine practicile sexuale, care nu conduc la procreere!!!

https://flic.kr/p/9weViw

(inspirat de Philippe Aries si George Duby, Istoria vietii private)




joi, 6 noiembrie 2014

John Wick



John Wick, USA 2014, regia David Leitch şi Chad Stahelski, cu Keanu Reeves, Michael Nyqvist, Willem Dafoe
 


John Wick e genul de film în care singurul rol memorabil e cel al câinelui (so cute indeed). Din păcate regizorul a fost suficient de neinspirat ca să omoare singurul personaj interesant în primul sfert de oră al filmului.

Aşa că John Wick e supărat că nişte cocalari care parlesc pe ruseşte i-au omorât câinele. Care era de la nevastă-sa, care a murit şi ea. Nevasta-sa a murit de cancer, nu de cocalari. 
Nu-i aşa că deja aţi început să suferiţi ca la o melodramă indiană? 
Că altfel i-ar fi iertat pe cocalari că i-au furat şi Mustangul!

Ce face omul supărat în America?
Scoate gun-ul de la păstrare din pivniţă dintre butoaiele cu varză (v-am păcălit, nu are butoaie cu varză, ci ceva aur în film) şi începe să tragă în tot ce mişcă, în special cocalari cu accent rusesc. Curge sânge mai ceva ca la un shooter din ala bun, care te ţine toată noaptea în faţa calculatorului.


Regizorii David Leitch şi Chad Stahelski au avut intenţii bune, să sublinieze calităţile artistic-picturale ale filmului de acţiune, cu câteva cadre extrem de stilizate. Numai că treaba asta s-a mai făcut (să vă zic numai de Robert Rodriguez) şi trebuie să  ştii să o faci foarte bine (cel puţin ca Rodriguez) ca să ţină şi să impresionezi spectatorul. Că altfel spectatorul nu ţine minte decât că a văzut un alt film în care se împuşcă unii, plus un câine care se uşurează pe peluză.

miercuri, 5 noiembrie 2014

Viva Cuba


Viva Cuba, Cuba 2005, Regia Juan Carlos Cremata MalbertiIraida Malberti Cabrera

Deoarece rar se prezintă ocazia să vezi un film cubanez am profitat de un minifestival de film cubanez la Institutul Cervantes si am vazut acest film Viva Cuba.

Filmul e o poveste inocenta, "prin ochi de copil", unde doi scolari, buni prieteni, din familii total diferite si care se dusmanesc (trimiterile la Romeo si Julieta sunt evidente) pleaca intr-o calatorie prin Cuba, calatorie prilejuita de dorinta fetei de a-si intalni tatal care plecase de acasa cu ani in urma. Astfel se intampla un fel de road movie cubanez, amuzant si pictural pe alocuri. Cinematografia este extrem de simpla, dar absolut potrivita cu "naivitatea" povestii.

Pe de alta parte nu poti sa nu remarci eforturile regizorului de a se descurca si a face un film credibil, in ciuda constrangerilor ideologice ale Cubei, unde inca comunismul este ideologie de stat.

Povestea voit naiva, ii ofera ocazia de a prezenta cateva din aspectele mai putin placute ale realităţilor sociale din Cuba, cu scuza ca e doar o privire din perspectiva copiilor a lumii celor mari.

Mesajul e frumos, prietenia invinge dincolo de vicisitudinile vietii.

luni, 3 noiembrie 2014

Horns


Horns, USA 2014, regia Alexandre Aja, cu Daniel Redcliffe

Dacă vi s-a făcut dor de Harry Potter (aka Daniel Redcliffe) puteti sa mergeti la Horns sa-l vedeti. 
Horns e un film pe care nu stii cum sa-l iei. Teoretic e descris ca fiind horror. Mai aproape de adevăr, e un fel de fabulă moralizatoare, care ar vrea să spună că binele şi răul nu sunt întotdeauna ceea ce par să fie şi că binele este, în multe cazuri, în fapt, echivalentul a multă ipocrizie.
Totul prezentat în amestec cu elemente de film horror, care însă nu ar speria nici puştii de grădiniţă.
Filmul merită totuşi să fie văzut datorită găselniţii care conferă personajului principal (Redcliffe bineînţeles) capacitatea, primită împreună cu o frumuseţe de coarne de dracuşor, de a face pe cei din jurul său de a spune numai ceea ce gândesc cu adevărat. Găselniţă care dă ocazia unor scene interesante.

vineri, 31 octombrie 2014

Fury


Fury, USA, 2014, regia David Ayaer, cu Brad Pitt, Shia LaBeouf

Se pare că lui Brad Pitt i-a plăcut să o facă pe soldatul american în WWII, aşa că renumitul actor şi-a produs singur un film în care să se joace de-a eroul de război. 
Buget mare, atenţie multă la unele detalii ale epocii. Însă filmul este un eşec total datorită scenariului absolut pueril, ştiţi voi povestea aia cu americanii ăia buni care luptă eroic şi-i omoară pe nemţii ăia răi, care nu au altă treabă decât să se plimbe aiurea prin faţa puşcoacelor americane.

miercuri, 29 octombrie 2014

Analiza Dictaturii Comuniste din România

Raport final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Humanitas, 2006

Mărturisesc cu oarecare jenă că abia acum puţin timp am citit cap coadă Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

E o lectură care ar trebui făcută de fiecare român (din păcate românii sunt pre absorbiţi de televizor, şi rezultatele se văd în jurul nostru). Pentru simplu motiv că ar înţelege ceva mai bine lumea în care trăiesc. Plus că e gratis, fiind un document public, e disponibil "liber" pe internet pentru toată lumea.

Cine e familiarizat cu fenomenul comunismului din România nu va afla lucruri nemaipomenite. Însă nu acesta este rolul acestui raport , de a aduce noutăţi în cercetarea istoriei comunismului. Raportul consolidează într-o formă sistematică, cunoaşterea istorică dobândită despre fenomenul comunist din România în ceea ce poate fi considerat ca fiind a fi demonstrat temeinic. De aceea poate fi util chiar şi pentru cititorii mai sofisticaţi, ca şi lucrare de referinţă de la care să pornească abordarea altor subiecte mai controversate sau cu caracter de noutate.

marți, 28 octombrie 2014

Automata


Automata, Spania, Bulgaria 2014, regia Gabe Ibáñez, cu Antonio BanderasBirgitte Hjort SørensenDylan McDermott


Filmul seamănă prea mult cu Blade Runner-ul lui Ridley Scott ca sa poti sa-l consideri o creaţie originală. Cam aceeaşi poveste despre dificultatea de a distinge între umanitate şi maşină în cazul unor roboţi foarte inteligenţi, aceeaşi scenografie copiată aproape la detaliu. 

Şi nici măcar nu e o copie bună. Scenariul scârţâie, motivaţiile personajelor sunt subţiri, aproape de neînţeles, povestea se pierde în "dulcegării" chiar dacă ar trebui să fie o confruntare pe viaţă şi pe moarte. Iar Banderas nu e Harrison Ford.

marți, 21 octombrie 2014

Manieggs: Revenge of the Hard Egg (Anim'Est)




Manieggs: Revenge of the Hard Egg ( film prezentat în cadrul Anim'Est), Ungaria 2014, regia Zoltán Miklósy


Filmul este o animaţie foarte reuşită, care ironizează , cu dragoste, filmele de acţiune de serie B, un fel de The Expendables animat.
Personajele sunt reduse la minimum ca şi caracteristici fiind nişte forme de ouă pe care s-au aplicat câteva trăsături care diferenţiază un caracter de altul. În definitiv, în filmele de acţiune personajele sunt schematice, nu-i aşa?
Ceea ce nu înseamnă că animaţia nu este una de calitate. Desenul este realizat cu foarte multă atenţie la detalii, şi, deşi naturalismul nu este scopul realizatorilor, trebuie apreciată calitatea artistică a desenului.
Povestea este o aglomerare de situaţii tipice filmelor de actţiune, orice loc comun pentru aceste filme este preluat şi tratat în registru umoristic. Veţi râde în hohote în mod garantat. Unele glume sunt în registrul obscen (de aici cotaţia interzis sub 15 ani cu care vine fimul pe ecrane). Un film care ar merge şi în circuitul sălilor de cinema obişnuite (nu numai la festivaluri) cu un pic de promovare.

miercuri, 8 octombrie 2014

Pana cand m-a cunoscut


Julian Barnes, Pana cand m-a cunoscut, Nemira 2014

O mare calitate a cărţilor lui Julian Barnes este o sinceritate a scrierii, care pare un fel de autobiografie chiar şi atunci când este pură ficţiune.
Era inevitabil ca Julian Barnes să abordeze şi tema relaţiei dintre scriitor ca persoană biografic descriptibilă şi opera sa, şi mai ales cum percepe cititorul această relaţie.
Până când m-a cunoscut este o poveste  în care un soţ intră într-o spirală a psihozei pornind de la filmele de mâna a doua în care soţia sa a jucat înainte de a se întâlni, şi eventualele relaţii pe care aceasta le-ar fi avut cu vedetele din filmele respective.
Prilej pentru Julian Barnes să se (să ne) delecteze în jocuri textuale în partitura literaturii erotice, ba chiar pornografice. 
Pentru a ajunge la concluzia că în definitiv cu fiecare operă autorul se sacrifică, măcar puţin, pe sine însuşi. Ce înţelege cititorul din asta e altă poveste...

duminică, 5 octombrie 2014

Gone Girl

Gone Girl, USA 2014, regia David Fincher, cu  Ben AffleckRosamund Pike

Filmul e o poveste ciudata, greu de descris, cum sta bine unui film de David Fincher. Nu o sa va spun decat ca e despre o sotie care dispare misterios de acasa si ce mai urmeaza. Ce mai urmeaza nu e deloc ce va imaginati, dar asta o sa vedeti voi la cinema.

Nu stiu ce sa spun mai mult despre film ca sa nu fie spoiler... e un film care dincolo de aspectul de thriller este mai ales un joc psihologic, iar reusita filmului sta in primul rand in cei doi artisti din rolurile principle.

Minuscule: valea furnicilor pierdute, Minuscule - La vallée des fourmis perdues (Anim'Est)

Minuscule: valea furnicilor pierdute, Minuscule - La vallée des fourmis perdues (Anim'Est), Franta 2013, regia Hélène GiraudThomas Szabo,

Filmul are o poveste foarte simpla: o gargarita nimereste in plin razboi intre doua "triburi" de funici. Tehnica de animatie este foarte intersanta. Insectele, personaje din film, sunt animate. Insa cadrul/fundalul este unul natural, filmari "la  firul ierbii" in natura. 

Povestea este bine condusa, are dramatism, iar tehnica de animatie originala contribuie mult la mentinerea suspansului. Un film cu totul altfel decat animatiile de la Hollywood, dar cu nimic mai putin interesant si atractiv.

Se-nalta vantul, Kaze tachinu, (Anim'Est)

Se-nalta vantul, Kaze tachinu, (Anim'Est), Japonia 2013, regia Hayao Miyazaki

Tot de pe meleagurile Japoniei, ca si Gradina de cuvinte,  vine si acest film. Numele realizatorului impune fara indoiala. Hayao Miyazaki este cel mai celebru, premiat si fara indoiala valoros realizator de animatii din Japonia.
Prezentat si sub numele englez Wind rises filmul este o biografie romantata si extrem de reverentioasa (prea reverentioasa as zice eu) a inginerului japonez Jiro Horikoshi, cel care a proiectat celebrele avioane de vanatoare japoneze din al doilea razboi mondial, cunoscute sub numele american de Zero.
Mult prea preocupat sa-si preamareasca eroul, regizorul cam uita sa fie imaginativ asa cum a fost in capodopera sa oscarizata Spirited Away, sau fie ca in succesele de public cu Nausicaa sau Totoro. Desi are momentele lui bune, mai ales intalnirile imaginare dintre Jiro si pionierul aviatiei Battista Caproni, filmul nu este printre cele mai rusite ale lui Miyazaki.

Gradina de cuvinte, Koto no ha no niwa, (Anim'Est)


Gradina de cuvinte, Koto no ha no niwa, (film prezentat in cadrul festivalului Anim'Est), Japonia 2013, regia Makoto Shinkai

Pentru ca a inceput Aim'Est o sa descriu in saptamana acesta ce am vazut pe acolo.

Am inceput cu acest film care pote fi categorisit ca un Anime, insa este fara indoiala arta la superlativ. Nu cred ca am mai vazut animatie de calitate aristica mai buna, si ma refer aici la grafica. Practic fiecare scena este o opera de arta picturala Toata aceasta desfasurare de forte la capitolul grafica este pusa in slujba unei povesti din categoria "iubire imposibila". Chiar daca finalul este cam fortat si strica din armonia vizuala creata pina atunci, merita sa vedeti acest film, dar neaparat in cinema sau cel putin la un TV HD, altfel ratati esenta acestui film, un extaz vizual.

vineri, 3 octombrie 2014

Prajitura de toamna


Toamna ne ispiteste cu fructe cu gusturi puternice si carnoase. Numai bune de "prajiturit". Si merg sigur cu aluaturi cu texturi consistente si gust propriu.

Ingrediente:

800 g de prune
3 pere de marime medie
125 g faina de grau integrala
125 g de faina de hrisca
200 g zahar
6 oua
2 lingurite de praf de copt
esenta de vanilie
5 linguri de nuca macinata,
1 iaurt de 125 ml cat mai gras.

Taiati prunele in jumatati, scoateti samburii si puneti-le cu ceva zahar presarat peste ele ca sa lase suc, cat va ocupati de restul procesului productiv.

Seprati galbenusurile de albus.

Bateti galbenusurile cu zaharul pina se obtine se albeste compozitia si devine cremoasa.
Adaugati esenta de vanilie. Adaugati fainurile, nuca macinata si praful de copt si omogenizati bine (eventual chiar framantati cu mina). Adaugati iaurtul si amestecati .
Bateti albusul spuma tare ca pentru bezea. Adaugati albusul batut peste compozitie, treptat, amestecati cu o lingura, fără însă să insistaţi foarte mult, pentru a nu elimina cu totul aerul din compoziţie.

Tăiaţi perele în felii eliminând părţile mai tari cu sâmburi. Aşterneţi feliile de pară pe fundul tăvii pregătită în prealabil cu hărtie de copt. Peste turnaţi compoziţia.
La final, presaţi în aluat jumătăţile de prună. Daţi la cuptorul încălzit în prealabil la 180 grade pentru vreo 40 de minute.

luni, 22 septembrie 2014

Pinocchio

Pinocchio, USA 1940, Regia Hamilton Luske, Ben Sharpsteen

Este al doilea film de lung metraj animat iesit din studiourile Dsney (Dupa Alba ca Zapada si cei sapte pitici). Este si primul finalizat in studiorile Burbank, devenite celebre.

Este primul film animat care a primit premii Oscar in competitie (Alba ca Zapada primise un Oscar onorific).

Destul cu palmaresul. Pinocchio este inca o capodopera. Pentru atatea generatii de copii Pinocchio lui Disney a devenit PINOCCHIO prin excelenta.

Va imaginati  ca o zana sa apara intr-un film altfel decat cea din Pinocchio? In mod sigur nu, caci Disney a impus un tipar in imaginarul colectiv, si pina la saltul facut de animatia computerizata, orice zana care se respecta trebuia sa apara exact ca in Pinocchio (altfel s-ar fi facut de ras!)

Fie si numai pentru ca a impus o melodie nemuritoare When you wish upon a star si tot merita sa ramana in istoria cinematografiei.

Sau, ati remarcat cata risipa de talent artistic se face in animatia motanului Figaro?

Filmul, la lansare, nu a vut un succes comercial egal cu Alba ca Zapada, izbucnise razboiul mondial, si incasarile din afara USA au fos practic zero.
Si, totusi, ce poate fi mai educativ pentru ideea de liberatate, pentru care mureau deja oameni, decat secventa animata in care Pinocchio canta I've got no strings. Ar fi bine ca multi concetateni sa revada filmul ca sa-si amiteasca ca risca sa devina niste marionete, care joaca cazaciocul dupa cum dicteaza maestrul papusar.


marți, 16 septembrie 2014

Bame


Bamele sunt mai exotice pentru unii. Substanta cleioasa pe care o elimina la gatit le fac si cam respingatoare pentru multi. Totusi sunt gustoase si merita incercate din cand in cand.

Iata o reteta simpla pentru o mancare de bame.

Ingrediente:

500 g bame
1 ceapa
o cutie de rosii taiate cuburi
un pahar de otet
o lingura boia de ardei
doua linguri de ulei
sare, piper dupa gust

Curatati bamele de cozi, insa cu atentie sa nu desfaceti "capacul" (sa nu ramana cu semintele la vedere).

Spalati si puneti-le intr-un vas cu un pahar de otet si apa cat sa le acopere. Lasati-le asa cel putin o ora (dar daca e vreo jumatate de zi e si mai bine).

Caliti ceapa cu ulei vreo 5 minute.

Scurgeti. Intr-un vas de fonta sau de ceramica (vas cu fund gros) puneti bamele, ceapa calita, si apa cat sa cuprinda. Acoperit partial si dati la foc mediu. Mai amestecati din cand in cand. Dupa 30 de minute puneti continutul conservei de rosii, boiaua, sarea si piperul. Mai lasati vreo 15 de minute pina scade bine. Sunt gata.


miercuri, 10 septembrie 2014

Fisa de comunist - Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu se întreţine cu Gheorghe Gheorghiu-Dej asupra priectului constituţiei RPR 1952
Fototeca online a comunismului românesc cota 150/1952
Mihail Sadoveanu a fost şi el un fel de şef de stat al României. E drept că doar interimar între 7 şi 11 ianuarie 1958, adică de când a răposat Petru Groza, care ocupa funcţia, şi până când s-a numit Preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, Ion Gheorghe Maurer.

"Şi aşa. I-a fost sortit lui Mihail Sadoveanu să ajungă al doilea (sic!) preşedinte al republicii Populare. Cum s-a întâmplat asta, nu ştia nici el, de vină a fost roata vremii…,.Atunci a scris el chestia aia cu Lumina vine de la răsărit. În 45 l-au băgat în ARLUS, l-au tot invitat în URSS, în China, mă rog, conu’ Mihai n-a zis nu, atât condiţie ler-a pus şi el tovarăşilor în 49, când au lichidat pe marii proprietari: „Mii”, zicea, „sî-mi lasaţ moşîili, altfeli nu vrau sî mai ştiu di voi”. I-au făcut hatârul, bineînţeles, moşiile alea au fost trecute în administrarea Uniunii Scriitorilor, prezident era tot conu’ Mihai.
Altfel s-a străduit, cât a fost el mare, să facă bine, la fel şi Parhon, săracul, ce-i drept nu-i păcat, au scăpat amândoi pe mulţii de la ocnă.
Fireşte, preşedintele Re-Pe-Re-ului era ceva aşa, mai mult decorativ, n-avea nicio putere, nu-l întreba nimeni nimic. Activitatea publică a lui conu’ Mihai oscila în jur de zero grade, o dată la trei zile gâfâia şi el ceva la radio, ca un buhai care-şi dă duhul. Asta la „Noapte bună, copii!”, niciodată în altă parte: „Ş’o luat- hââî – zmău pi Făt Frumos – hââî- şî i-o zâs: Hââî – îââî – pân’aişi ţ-o fos’ – hââî”. Se speriau bieţii copii, îl asemuiau pe bietul conu’ Mihai cu zmeul.
Fiind acum preşedintele ţării, conu’ Mihai era socotit – nici nu se putea altfel - cel mai mare scriitor în (încă) viaţă. Lasă că era şi prezidentul Uniunii, aşa că din punct de vedere administrativ – deci şi estetic – el era capul.
Cei care scriau atunci istoria literaturii române – Vitner, Vianu (Weinberg) Crohmălniceanu (Starck) şi alţii – se căzneau să lămurească cum se face asta. Ziceau ei că Sadoveanu şi până atunci fusese mare. După 23 august 44, devenise cel mai mare, pentru că scrierile lui trecuseră într-o fază nouă, superioară, cea a realismului socialist.
Exemple:
Nicoară Potcoavă: Voievod cazac, cu sentimente filoruse.
Nada florilor: Ţâţaca Leona, reprezentanta moşierimii, este pusă cu botul pe labe de un dulău revoluţionar. Cu un tinichigiu care participă la greve. Cu moş hau. Ţăran sărac (cu duhul) care prinde raci etc.
Mitrea Cocor: Cu boierul Cristea Trei-Nasturi, scârbos şi ticălos. Cu Ghiţă, fratele chiabur, şi el scârbos şi ticălos. Amândoi sunt puşi în jug de Mitrea, întors din prizonierat de la ruşi. Cu un politruc care-l învaţă pe Mitrea cum să aplice reforma agrară. …”

(Radu Constantinescu, 100 de istoriaoare cu istoricii Epocii de Aur)

Iar Păstorel îl gratula astfel pe Mihail Sadoveanu

Sadoveanu filo-rus
Stă cu curul la apus,
Ca s-arate-apusului
Care-i faţa rusului.

Sau

Mihail pentru popor
A făcut Mitrea Cocor,
Dar poporului, vă jur,

Îi place mitra cu cur!

luni, 8 septembrie 2014

Duffy sau cum se taie cascavalul

Duffy sau cum se taie cascavalul, Dan Kavanagh, traducereGabriel Stoian, Nemira 2005

Desi tocmai se termina vacanta, vin cu o recomandare de lectura de vacanta. Lectura usurica, in stil roman politist, insa de calitate "superioara"

Pentru ca, Dan Kavanagh este doar pseudonimul sub care a publicat Julian Barnes literatura usurica, de consum.

Chiar si la acest nivel fara pretentii, o sa recunoasteti scriitura geniala al lui Julian Barnes. Duffy, un politist retras, devenit detectiv particular, se invarte intr-un univers londonez cu escroci mari si mici, un univers unde avem libertatea de a actiona, dar in niciun caz rezultatul nu e datorat actiunilor noastre, prilej de portrete si interactiuni de caractere.

In aceeasi serie:

Duffy sau praf in ochi,
Duffy sau os de ros,
Duffy sau cu stangu-n dreptu'.


Zindagi Na Milegi Dobara, Viaţa nu-ţi oferă a doua şansă


Zindagi Na Milegi Dobara, Viaţa nu-ţi oferă a doua şansă, India 2011, regia Zoya Akhtar, cu  Katrina Kaif, Hrithik Roshan, Naseeruddin Shah

De când nu aţi mai văzut un film indian? Mai ţineţi minte melodramele siropoase de prin anii 70, în care toată lumea începea să cânte şi să danseze fără niciun motiv dramatic?

Trebuie să recunosc că cinematograful indian  a mai progresat de atunci, s-au mai apropriat de ceea ce înţelegem noi prin film, conform gustului occidental.

Acest film e un fel de road movie, unde trei prieteni, pleacă într-un fel de călătorie a burlacilor (unul dintre ei urmează să se însoare) prin Spania.

Prilej pentru redescoperirea fiecăruia, iubire, peisaje frumoase, şi ceva momente comice. În vreo două cazuri nu rezistă tentaţiei şi bagă nişte cântece şi dansuri cam fără noimă, dar pe ansamblu filmul poate sta lângă orice film de genul acesta făcut în USA.

Chiar dacă nu rupe gura târgului, totuşi filmul reuşeşete să te ţină 2 ore şi jumătate în priză.

duminică, 31 august 2014

A Million Ways to Die in the West, Urma scapa turma


A Million Ways to Die in the West, Urma scapa turma, USA 2014, regia Seth MacFarlane, cu Seth MacFarlane, Charlize Theron, Liam Neeson,

Filmul se doreste unul din cele care fac bascalie de celebrul vest salbatic. Care nu era chiar asa "cool", ci mai degraba stupid dupa standardele  noastre de astazi.

Umorul este grosier pe alocuri, chiar scatologic, dar curge firesc si nu poti sa nu te amuzi. In plus, aproape fiecare scena se termina cu moartea unui peronaj, moarte cat mai stupida si mai gratuita fata de actiunea in desfasurare. Trimiterile la filme cult fac cu atat mai agreabil spectacolul.

All Is Lost


All Is Lost, USA 2013, regia J.C. Chandor, cu Robert Redford

All Is Lost este un film incomod, o provocare. Este un film cu un singur personaj, fara dialog. Poate fi un astfel de film dramatic si sa tina spctatorul cu sufletul la gura?

Filmul dovedeste ca se poate. Este povestea unui navigator solitar, jucat de Robert Redford, magnific, pe un mic velier, in mijlocul oceanelor. Care trebuie sa supravietuiasca in fata unui univers neprieten. Drama este in conflictul dintre civilizatie si natura. Navigatorul uzeaza de toate mijloacele si procedeele pe care civilzatia i le pune la dispozitie pentru face fata incercarilor marii.

Sunt ele suficiente? Sau salvarea tine doar de o minune (Dumnezeu)?

Mergeti sa vedeti acest film!

vineri, 29 august 2014

Istoria Poloniei. Terenul de joacă a lui Dumnezeu


Norman Davies, Istoria Poloniei. Terenul de joacă a lui Dumnezeu, traducere Carmen Bartl, Polirom 2014 (2 vol.)


Eu nu cunosc istorii ale Poloniei care sa fi fost traduse in romaneste. Deci e un eveniment sa puteti citi o istorie completa a Poloniei in limba romana.

Nu va povestesc aici Istoria Poloniei. Subtitlul "Terenul de joaca a lui Dumnezeu" va spune deja ca e o istorie care nu duce lipsa de evenimente marcante si rasturanari dramatice. De la marele stat polonez, o mare putere medievala, pina la disparitia Poloniei. Apoi renasterea acesteia in secolul al XX-lea.

In plus este o istorie a unei natiuni din estul european. Intr-un context geografic si cu provocari de multe ori similare cu cele pe care le-am suportat si noi romanii. Adica ocazia de a ne intelege, prin comparatie, propria noastra istorie.

marți, 26 august 2014

The Hundred-Foot Journey (Război în bucătărie)


The Hundred-Foot Journey (Război în bucătărie), USA 2014, regia Lasse Hallström, cu Helen Mirren


Indieni + sat drăgălaş din Franţa + garam masala + curry + pui tandoori + bucătărie franţuzească + sos bechamel + sos hollandaise + Helen Mirren + botox (în cantităţi de coşmar) + muzică indiană + omletă = porn food

marți, 19 august 2014

Petru Groza

11 martie 1945. Abia instalat în funcţia de prim-ministru Petru Groza în vizită la legaţia sovietică.
Fototeca online a comunismului românesc cota 106/1945(102/1945)(101/1945)


Petru Groza a fost şeful primului guvern comunist instalat în România la 6 martie 1945. Dar nu în această calitate îl amintesc aici , ci pentru că a fost urmaşul lui Parhon la conducerea Republicii Populare Române din 1952 până în 1958, când a răposat. Adică Preşedinte al Prezidiului Marii Adunări naţionale, funcţie echivalentă cu cea de preşedinte pe vremea aia.
Groza a fost în tinereţile sale dornic să facă politică la Partidul Naţional, ca orice ardelean respectabil. Numai că ăştia erau oameni serioşi, Maniu nu înghiţea orice arivist, aşa că „naţionalii” s-au dovedit a nu fi pe măsura ambiţiilor lui Groza, că nu s-a arătat gata să-l facă mare peste bucate. După ce s-a plimbat pe la averescieni, până la urmă, om ambiţios cu dorinţă de a fi şef, şi-a făcut propriul partid, Frontul Plugarilor, partid de buzunar, cu audienţă doar în regiunea Hunedoarei pe unde îşi făcea afacerile şeful.
Şi cum orice partid are nevoie de bani ca să supravieţuiască, lui Petru Groza nu i s-a părut nimic rău în a deveni paravan pentru fondurile prin care Cominternul finanţa Partidul Comunist în România. Aşa a devenit el tovarăş de încredere al comuniştilor.
Care, drept mulţumire, l-au pus şef peste primul guvern comunist din România, că tot aveau nevoie de unul care să dea bine că e guvern de largă concentrare democratică, nu comunist de-a dreptul.
Guvernul acela cu Zaroni despre care Păstorel scris:
Caligula imperator
A făcut din cal senator!
Domnul Groza, mai sinistru,
A făcut din bou ministru!

Sau (tot de Păstorel) :
În guvernul Groza, cel de concentrare,
S-au primit trei membri, pentru completare,
Însă ca să fie cabinet etern,
Îmi bag şi eu membrul … în acest guvern!

Asta a ţinut cât comuniştii s-au instalat bine după care nu au mai avut nevoie de el. Cum tocmai înnebunise Parhon, i-au dat lui Groza funcţia de Preşedinte, că oricum nu avea nicio putere acolo.

Altfel, a făcut şi el un bine ţării! Când a răposat a ţinut să fie îngropat cu popi şi tot tacâmul ortodox. Tovarăşii de partid i-au făcut funeralii naţionale,cum se cuvenea unui şef de stat, fotografiate, filmate şi date la jurnalul de actualităţi, aşa că a în anii ăia de cumplit ateism materialist ştiinţific s-au văzut popi la o ocazie oficială. 

luni, 18 august 2014

Legends of Oz: Dorothy's Return

Legends of Oz: Dorothy's Return, USA-India 2013, regia Will Finn, Dan St. Pierre

O animatie care a trecut aproape neobservata. Un film in mod clar subevaluat. Toate criticile negative sunt indreptate impotriva calitatii animatiei. In mod sigur nu e Pixar. Facuta in niste studouri indiene isi arata uneori limitele. Insa realizatorii au mizat, la partea grafica, pe stilizare si nu pe efecte naturaliste. Astfel ca animatia este asa cum trebuie pentru ceea ce filmul si-a propus ca si grafica.

Punctul tare al filmului este povestea. Este stiinta aceea secreta de a spune un basm, de a te transpune intr-o lume de eroi si zane. Cu o multime de personaje, unele pe care le stiam din clasicul Vrajitor din Oz, altele noi, filmul amuza si vrajeste. Si momentele muzicale (e un muzical animat) sunt bine realizate, iar muzica deloc conventionala.

Sunt sigur ca cei mici nu vor fi asa critici cu grafica si se vor bucura de poveste.

luni, 11 august 2014

Our Man in Havana

Graham Green, Our Man In Havana, Vintage Classics, 2001 (ediţia originală 1959)

Este o carte care s-a bucurat de o ecranizare la fel de reuşită ca şi romanul în sine, ceea ce i-a adus o faimă mondială.


E o lectură bună pentru vacanţă, plină de umor. Dar mai ales o recomand celor care suferă de mania conspiraţiilor, şi cred că lumea funcţionează după aranjamentele unor puteri oculte (mai ales cu referire la spioni).

Romanul este povestea unui vânzător de aspiratoare din Havana, căruia nu-i prea merg afacerile, cheltuielile nebuneşti ale fiicei îl presează să facă urgent rost de bani, deci se face un fel de spion.

Spun un "fel de spion", căci, recrutat de serviciile engleze, evident că nu are nimic de oferit acestora şi le trimite ştiri din presă ca fiind mari secrete, şi schiţe de piese de aspirator ca schiţe de arme secrete.

Interesant este mecanismul acceptării acestor pseud informaţii secrete: serviciile secrete lucrează cu secrete, deci ele sunt predispuse să accepte orice ca fiind un material al muncii lor. La aceasta se adaugă carierism, comoditate şi alte păcate umane care fac din modestul vanzator de aspiratoare un agent de bază al serviciilor secrete.

Lucrurile nu rămân la acest nivel. Ritualul muncii de spion, stârneşte pofta serviciilor secrete concurente, care mirosind un secret, deşi nu există niciunul, se amestecă în această poveste. Aşa că ne trezim într-o lume cu asasinate, acţiuni în forţă ale poliţiei, totul evident pentru nimic.

Desigur romanul poate fi citit îşi într-o altă cheie, şi în mod sigur Green a urmărit acest lucru dând câteva indicii în carte. Este şi o carte despre construcţia narativă, care este construită de autor dar şi se "autoconstruieşte", despre pactul ficţional care are nevoie de acceptarea celui care receptează naraţiunea.

Dar trecând de astfel de interpretări, o să vă amuzaţi în mod sigur de toată această tevatură care se declanşează în jurul unor secrete care nu există.