duminică, 26 ianuarie 2014

Dallas Buyers Club

Dallas Buyers Club, USA 2013, Regia Jean- Marc Vallée, cu Mathew McConaughey, Jared Leto,

Filmul abordează teme care fac parte din panoplia subiectelor gata să emoţioneze uşor spectatorul, suferinţa celor bolnavi de boli incurabile (e vorba aici de SIDA) şi monstruozitatea sistemului medical care are grijă mai mult de profiturile companiilor decât de suferinţa bolnavilor. Adică un film în care manipularea emoţională la care devii victimă este atât de stridentă încât în mod obișnuit nu ai ce să notezi despre el la capitoluul artă cinematografică.
În cazul de față lucrurile stau altfel datorită lui Mathew McConaughey, care face din film un one man show de neuitat. Personajul său este al unui muncitor, genul de om simpluţ, care trăieşte între job, băutele cu prietenii, tururile de călărie pe tauri, sex, ceva consum şi trafic mărunt de droguri. Om care se trezeşte bolnav de SIDA. 
Sistemul medical nu-i poate oferi decât un pronostic că se va curăţa rapid, şi eventual un medicament cu eficacitate îndoielnică,  dar cu multe efecte adverse sigure. Deşi în lume există alternative, dar nu în SUA unde acele medicamente nu sunt aprobate, deci nu pot fi prescrise în mod legal.
Aşa că omul, având şi antecedentele de traficant de droguri, se descurcă, și devine traficant de medicamente, care în USA nu sunt admise dar de care bolnavii de SIDA au neapărată nevoie.
McConaughey dă tot ce poate în acest rol. În care este escroc şi erou, golan şi gentleman, dur şi sensibil, curajos şi speriat. Toate  deodată,  chiar în aceeași scenă. Râsul plânsul. Adică actorie la superlativ. Numai şi pentru faptul că a slabit 20 de kile ca să intre  în rol, şi tot trebuie să-l admiraţi.
Candidat puternic la Oscar pentru cel mai bun rol principal masculin.

joi, 23 ianuarie 2014

Nymphomaniac Volume 1

Nymphomaniac Volume 1, Danemarca, Germania, Franta, Belgia, Marea Britanie 2013, regia Lars von Trier, cu  Stacy Martin,Charlotte Gainsbourg,  Stellan Skarsgard.

Nimfomaniac  Partea 1 este filmul care este cu totul altceva decât îl prezintă afişul. Da, are sex. Nu, nu e erotic deloc. E la fel de erotic ca şi când ai privi doi peşti împerechindu-se în acvariu. Sexul vinde orice. Aşa că von Trier dă publicului sex. Dar asta nu e decât nada în care se prinde spectatorul pentru a vedea un film despre cu totul altceva.
Filmul este despre pasiune şi raţiune. Sau despre mixul dintre cele două care fac sensibilitatea artistului.  Este despre percepţia lumii într-o viziune artistică.
Un dialog între pasiune – personajul Joe (jucat de Stacy Martin la tinereţe şi Charlotte Gainsbourg la vârsta a doua) , nimfomana, şi raţiune, - personajul Seligman (Stellan Skarsgard). Dialogul se petrece într-o cameră abia mobilată, aproape decriptă dar primitoare, un adevărat uter în care se naşte adevărul. Totul sub privirea îngăduitoare a unei icoane, în stil ortodox, fecioara cu pruncul.  În această discuţie intervin flash-urile nimfomanei sub forma unor pastile narative distincte, în care îşi rememorează experienţele. Este doar prima parte, şi probabil nu am văzut tot. Experienţele sunt încă cuminţi, probabil paroxismul, în stilul lui von Trier, îl vom vedea în a doua parte, pentru a ne pregăti pentru un final şocant generator al unei morale dincolo de orice morală. Dar anticipez …
Aşa cum ne avertizează genericul nu e decât o versiune agreată de producători pentru a putea fi prezentată pe marile ecrane, o versiune specială a regizorului, de 5 ore si jumătate va fi prezentată doar în festivaluri.
Însă este fără doar şi poate o capodoperă Lars von Trier, amprenta sa e de neconfundat.  Ne bântuie în negurile psihicului, până la un complex Oedipian pe invers, într-o scenă cu moartea tatălui care îi produce doar excitaţie personajului nostru principal. Ne prinde în capcana narativă cu o cameră care începe povestea de la obiecte de la Proust citire. Şi bineînţeles este fascinant de Tarkovski, pe care îl citează, marcând timpul în curgerea apei, despărţind viaţa de moarte în culori, şi mai ales ascultând frunzele copacilor.
Pe muzică de Bach şi Rammstein.

luni, 13 ianuarie 2014

The Wolf of Wall Street


The Wolf of Wall Street, USA 2013, regia Martin Scorsese, cu Leonardo DiCaprio, Jonah Hill

Vino lume să-l vezi pe DiCaprio în rol de mare şmecher care bagă banul fără număr, fără număr, în bautură, droguri şi femei. Hai, să recunoaştem că îl prinde rolul ăsta pe Leonardo al nostru mai celebru decât ăla cu Mona Lisa. Iar Scorsese ştie asta şi învârte camera după el de te ameţeşte de dai cu căciula de pământ "Meserie, domle'!".
Aşa e cu regizorii aştia care făceau filme tari încă de pe vremea când nu se inventaseră efectele pe computer, te fac să râzi şi să simți adrenalina ( ambele deodată) chiar şi atunci când ştii că se mai repetă pe ici pe colo (filmul seamănă binișor cu Casino, cu mult, chiar mult, mai mult sex, minus ceva violenţă).
De notat, dacă mai aveți chef să mai notaţi altceva decât pe idolul DiCaprio, idolul camerei de filmat al lui Scorsese, pe Jonah Hill care e bun de tot în rolurile secundare pe care le-a primit în ultima vreme.
Adică dacă vreţi să vedeți show, mergeți la The Wolf of Wall Street, nici nu o să observaţi cum zboară 3 ore.

vineri, 10 ianuarie 2014

Saving Mr. Banks


Saving Mr. Banks, USA, 2013, regia John Lee Hancock, cu Emma Thompson, Tom Hanks

O poveste, cât se poate de manipulatoare, despre cum Disney a reușit să convingă pe scriitoarea P.L. Travers să-i cedeze drepturile de ecranizare pentru ceea ce va deveni nemuritorul film Mary Poppins. Misiune grea pentru că scriitoarea era o baborniţă britanică cât se poate de nesuferită.

Prilej pentru poveste despre redescoperirea copilului din fiecare adult şi magia cinematografului.

Povestea nu e mare lucru, dar e suficientă ca să ofere o partitură credibilă pentru cei doi laureați,  dublu, cu Oscar, Emma Thompson şi Tom Hanks. Trebuie neaparat să-i vedeţi în acest film!

American Hustle


American Hustle, USA 2013, Regia David O. Russell, cu Christian Bale , Bradley Cooper, Amy Adams

O poveste cu iz poliţist, cu ceva mafioți şi ceva fraieri, totul cu ritmuri disco şi frizuri de anii 70.

Din păcate scenariul este atât de inconsistent, rezolvările atât de aiuritoare, încât energia cu care joacă Bale şi Amy Adams nu pot salva filmul.

12 Years a Slave/ 12ani de sclavie

12 Years a Slave, 12 ani de sclavie, USA 2013, regia Steve McQueen, cu Chivetel Ejofor,

O poveste bazată pe fapte reale despre un negru din nordul Americii, cetățean liber, care este vândut ca sclav în Sudul sclavagist pe vremea când sclavia era încă legală acolo.

Filmul nu este decât un alt film cu sclavi negri maltratați.  O poveste comună spusă corect, jucată corect. Însă fără nimic în plus. Filmul nu aduce nimic nou.

Deşi ar fi fost extrem de ofertantă abordarea, filmul nu spune nimic despre felul cum un om liber, educat, s-a adaptat şi supraviețuit într-o lume atât de diferită. Doar clișee,  clișee!

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Populaire

Populaire, Franta 2012, regia Regis Roinsard, cu Romain Duris, Deborah Francoise,

Un film facut cu multa dragoste si nostalgie pentru anii 50 din Franta. Cand viata era inca patriarhala, suferintele razboiului ramasesera in urma, de hippies si agitatiile anilor 60 nu se auzise inca, iar fericirea se construia din lucruri simple precum un concurs de dactilografiat viteza. Visele erau tehnicolor dupa model american, iar ambitia era "sa-i ajungem pe americani din urma, ba chiar sa-i depasim".

In aces sens, de reconstructie a unei lumi si a unui sentiment, filmul este o experienta placuta. Partea mai putin placuta este ca autorul se ia prea in serios. Cum remarcam si la "Artistul", astfel de exercitii stilistice in cinematografie functioneaza atat timp cat regizorul stie sa se opreasca si sa vina cu un twist. In definitiv, oricat ne place un anume moment istoric, nu este vorba de a-l recrea, ceea ce probabil nu putem, ci de a exprima ceea ce simtim astazi despre acel moment. Un film de anii 50 este plictisitor astazi, cu exceptia catorva capodopere. Un film de anii 50 facut in 2012 este la fel de plictisitor, daca la un moment dat regizorul nu se trezeste din reveria anilor 50 si nu vine cu ceva in plus.

joi, 2 ianuarie 2014

Thor: The Dark World


Thor: The Dark World, SUA 2013, regia Alan Taylor, cu Chris Hemsworth, Natalie Portman, Tom Hiddleston

Thor face ce stie el mai bine, isi arata muschii bine lucrati la sala, Natalie Portman suspina pe langa el (romantismul dintre cei doi e echivalent cu imbratisarea dintre matura si faras), ala raul binevoieste s-o mierleasca pina la sfarsit, Stellan Skarsgard se fataie in chiloti, iar Loki se tine de pacaleli mai ceva ca un politician in campanie electorala.

La Multi Ani!

miercuri, 1 ianuarie 2014

The Buttler



The Buttler, Majordomul, SUA 2013, regia Lee Daniels, cu Forest Whitaker,

Un film despre istoria minorități afro-americane din Statele Unite în a doua parte a sec. al xx-lea văzută din perspectiva unui majordom, negru, de la Casa Albă. Un film militant care ratează destule momente dramatice reale de dragul mesajului politic. Totuşi Forest Whitaker dovedeşte că este un mare actor şi umple cu emoție acest film, altfel construit destul de schematic.