Nymphomaniac Volume 1

Nymphomaniac Volume 1, Danemarca, Germania, Franta, Belgia, Marea Britanie 2013, regia Lars von Trier, cu  Stacy Martin,Charlotte Gainsbourg,  Stellan Skarsgard.

Nimfomaniac  Partea 1 este filmul care este cu totul altceva decât îl prezintă afişul. Da, are sex. Nu, nu e erotic deloc. E la fel de erotic ca şi când ai privi doi peşti împerechindu-se în acvariu. Sexul vinde orice. Aşa că von Trier dă publicului sex. Dar asta nu e decât nada în care se prinde spectatorul pentru a vedea un film despre cu totul altceva.

Filmul este despre pasiune şi raţiune. Sau despre mixul dintre cele două care fac sensibilitatea artistului.  Este despre percepţia lumii într-o viziune artistică.

Un dialog între pasiune – personajul Joe (jucat de Stacy Martin la tinereţe şi Charlotte Gainsbourg la vârsta a doua) , nimfomana, şi raţiune, - personajul Seligman (Stellan Skarsgard). Dialogul se petrece într-o cameră abia mobilată, aproape decriptă dar primitoare, un adevărat uter în care se naşte adevărul. Totul sub privirea îngăduitoare a unei icoane, în stil ortodox, fecioara cu pruncul.  În această discuţie intervin flash-urile nimfomanei sub forma unor pastile narative distincte, în care îşi rememorează experienţele. Este doar prima parte, şi probabil nu am văzut tot. Experienţele sunt încă cuminţi, probabil paroxismul, în stilul lui von Trier, îl vom vedea în a doua parte, pentru a ne pregăti pentru un final şocant generator al unei morale dincolo de orice morală. Dar anticipez …

Aşa cum ne avertizează genericul nu e decât o versiune agreată de producători pentru a putea fi prezentată pe marile ecrane, o versiune specială a regizorului, de 5 ore si jumătate va fi prezentată doar în festivaluri.

Însă este fără doar şi poate o capodoperă Lars von Trier, amprenta sa e de neconfundat.  Ne bântuie în negurile psihicului, până la un complex Oedipian pe invers, într-o scenă cu moartea tatălui care îi produce doar excitaţie personajului nostru principal. Ne prinde în capcana narativă cu o cameră care începe povestea de la obiecte de la Proust citire. Şi bineînţeles este fascinant de Tarkovski, pe care îl citează, marcând timpul în curgerea apei, despărţind viaţa de moarte în culori, şi mai ales ascultând frunzele copacilor.

Pe muzică de Bach şi Rammstein.