sâmbătă, 22 februarie 2014

Like Father, Like Son

Soshite chichi ni naru, Like Father, Like Son, Japonia 2013, regia Hirokazu Koreeda, Cu Masaharu Fukuyama, Riri Furanki

Un film japonez la noi pe ecrane e un eveniment. Plus că e un film premiat la Cannes.

Intriga e declanșată oarecum brutal: într-o familie bine situată se descoperă un lucru îngrozitor: copilul de 6 ani în fapt nu este al lor, copiii fiind schimbaţi la naştere.

Cum vor face faţă acestui lucru, cum vor relaţiona cu copilul lor, cum vor relaţiona cu copilul lor biologic, cum vor relaţiona cu familia în care a crescut copilul lor biologic, iată subiectul acestui film.

În ciuda brutalităţii evenimentului care constituie intriga, filmul este unul care dezvolta povestea cu multe nuanțe,  urmăreşte caracterele şi emoţiile, şi chiar are momente de umor pe tema diferenţelor sociale şi de obiceiuri dintre cele două familii. Până la urmă ce este o familie? Aceasta este lecţia pe care trebuie să o învețe personajele, indiferent de alegerile pe care le fac în această situație încurcată.

Reuşita filmului e dată şi de jocul actorilor care nu cad în capcana expresiei melodramatice.

duminică, 16 februarie 2014

The Lego Movie


The Lego Movie, SUA 2014, regia Phil Lord, Christopher Miller
 
 
Filmul se bazeaza pe o poveste tâmpițică, ceva cu băiatul obișnuit care trebuie să se simtă special și să -și dezlănțuie creativitatea, adică din personaj Lego de serie să devină un erou gata să salveze universul său Lego (marcă înregistrată, of course)!
 
Gasălnița e Lego. O lume animată numai din cărămizi Lego și personaje lego este atât de non-naturală încât stupizenia poveștii nu poate decât să vă amuze.
 
La asta se adaugă tot felul de trimiteri hoațe la tot felul de personaje din filme cu supereroi, la obiceiuri culturale americănești caricaturizate, la Star Wars ( e chiar mortală secvența), Batman, Matrix, Terminator și încă altele că nu am loc să le zic pe toate aici.
 
Ttrebuie să recunosc că după startul în forță cu pastișa fericirii americane în culori Lego, vreo 20 de minute povestea e mai preocupată să ne arate toate modelele Lego decât să dezvolte narațiunea, dar  cel puțin în a doua jumătate filmul găsește un ritm alert care o să vă facă să râdeți garantat.

duminică, 9 februarie 2014

Nymphomaniac II

Nymphomaniac II,

După ce am văzut a doua parte din Nymphomaniac îmi dau seama de inutilitatea demersului meu de a explica ceva în legătură cu acest film. Raţiunea te ajută să înţelegi acest film, tot atât cât ai înţelege răsăritul soarelui privindu-l de la fereastra apartamentului lui Seligman.
Aşa că mergeți la film ... pentru excesele pasiunii, ... sau pentru orice altă perversitate vă îndeamnă raţiunea! 

sâmbătă, 1 februarie 2014

Her


Her, SUA 2013, regia Spike Jonze, Cu Joaquin Phoenix
 
Va fi inghesuiala mare la Oscarul pentru cel mai bun actor in rol principal. "Her" aduce inca un candidat pentru titlu, anume pe Joaquin Phoenix, intr-un film oarecum SF.
 
Spun "oarecum SF" pentru ca ipoteza care declanseaza toata intriga e una fantastica: un tip sensibil si singuratic isi instaleaza pe computer cel mai nou sistem de operare aparut pe piata, unul inteligent ca o fiinta umana. Sistem de operare care devine o "Ea" de care se indragosteste. Astfel, e in fapt un film despre iubire.
 
Practic e un film in care Joaquin Phoenix joaca de unul singur  (partenerul este vocea computerului, adica vocea lui Scarlett Johansson). Interactiunile cu celelalte personaje sunt spre zero.
 
Da, e o poveste stranie unde pactul narativ dintre creatorul filmului si spectator e la limita sa nu se destrame, e cam greu de inghitit o poveste de dragoste dintre un om si un computer.
 
Minunea este ca o sa stati doua ore (atat dureaza filmul) si o sa-l priviti pe Joaquim Phoenix, singur in cadru mai tot timpul, trecand prin toate starile iubirii (da, da, chiar si gelozie, o sa vedeti). Si o sa va fascineze cu prezenta lui, fara o clipa de plictiseala. Trebuie sa fiti de accord ca numai actorii de 10 plus  sunt in stare sa faca asta.
 
Sa nu uitam si pe Spike Jonze pentru ca e  multa "meserie" din partea sa ca sa faca aceasta poveste dificila una interesanta cinematografic. In jurul personajului principal creaza o lume familiara, numai bine cat sa va incalzeasca pentru o poveste de dragoste romantica, dar in acelasi timpo lume stranie. Cum face asta? In principal din lumini (aproape fiecare cadru e intr-o lumina difuza amintind oarecum de Soderbergh si Solarisul lui, si acolo era o poveste de dragoste fantastica), din culori nenaturale, din cadre care il urmaresc pe personaj, dar parca in acelasi timp si un "altceva", care nu e prezent acolo material.
 
Neaparat de vazut!