miercuri, 11 iunie 2014

Walesa: Omul speranţei

Sursa: cinemagia
Walesa. Czlowiek z nadziei/Walesa: Omul speranţei, Polonia 2013, regia Andrzej Wajda, Cu Robert Wieckiewicz
Un film care trece aproape neobservat pe ecranele noastre, si e pacat. Este un film biografic despre Lech Walesa, muncitorul de la uzinele navale din Gdansk care a înfruntat regimul comunist, a creat în jurul său sindicatul liber Solidaritatea, devenind simbolul speranţei oamenilor oprimaţi din Europa de Est pentru speranţa că totuşi se poate schimba ceva.

Filmul este bine realizat conturând un personaj, uman, cu bune şi rele, trecând de ceea ce am putea numi icoana unui erou. Afişul filmului exprimă foarte bine intenţia lui Andrzej Wajda, să realizez un portret al omului dincolo de imaginea simbol.

Robert Wieckiewicz se achită foarte bine de rol, pentru că Walesa, aşa cum singur mărturiseşte, nu este un sfânt, iar interpretarea reuşeşte să surprindă toate nuanţele unui caracter complex.

E un film care ar trebui să devină parte a programei şcolare, pentru ca cei mai tineri să înţeleagă şi să aprecieze ceea ce trăiesc astăzi. Din păcate am văzut filmul într-o sală aproape goală. 

Niciun comentariu: