miercuri, 30 iulie 2014

Kraftidioten, În ordinea dispariţiei


Kraftidioten, În ordinea dispariţiei, Norvegia 2014, regia Hans Petter Moland, cu Stellan Skarsgård, Bruno Ganz, Jakob Oftebro

Cum e secetă mare de filme bune peste vară, recomand cu mare plăcere acest film Norvegian care trece prin cinematografele noastre cu audienţe spre zero, din păcate.

În esenţă filmul poate fi încadrat ca fiind o comedie, dar ca orice film excelent e greu de pus în vreo categorie. Poate fi considerat şi un film de acţiune sau un thriller, sau un anti-film de acţiune. Aminteşte oarecum de Vânătorul de capete , tot un film norvegian, dar de data aceasta fiind urmărite direct efecte umoristice..

E o poveste a unui cinstit şi liniştit cetăţean norvegian (Stellan Skarsgård), spre vârsta a treia, declarat chiar cetăţeanul anului în comunitatea lui. Până când fiul său cade victimă colaterală a afacerilor unor traficanţi de droguri. Deoarece poliţia nu prea se implică în cercetarea cazului presupunând o moarte accidentală,  acest liniştit cetăţean se transformă într-un înger al răzbunării. Ceea ce va declanşa un lanţ al violenţei.

Spre deosebire de filmele americane de acţiune, aici violeţa nu are nicicun fel de spectacol. Totul se petrece frust, fără menajamente, într-un decor aproape domestic. Este vorba de o banalitate a violenţei şi crimei, urmărită programatic de regizor şi care ajunge până la urmă să stârnească râsul (deşi  în poveste nu e nimic de râs în definitiv). Până şi şeful "mafioţilor" e doar un tip complexat în relaţia sa cu fosta nevastă, şi un tată grijuliu cu progenitura care trebuie să respecte în meniu doza de vitamine.

Neaparat de văzut.


The Amazing Spider-Man 2

The Amazing Spider-Man 2, USA 2014, regia Marc Webb, cu Andrew Garfield, Emma Stone, Jamie Foxx

Spider-Man a devenit un fel de adolescent care ba se pupă cu gagica, ba se ceartă cu ea, se mai înghionteşte cu colegul de clasă, îl cotonogeşte pe vecinul cel rău care umblă la tabloul electric (adică pe Electro personajul negativ), în general e un tip cool care se ţine de glume tâmpiţele tot filmul.

Filmul tinde să bată recordurile de stupizenie îm materie de filme cu supereroi, însă e de admirat cum producătorii americani fac orice care să mulţumească publicul ţintă adolescentin, căci se ştie din sondaje, adolescenţii sunt principalii consumatori de cinema în USA, şi de acolo vin banii.

luni, 28 iulie 2014

Clafoutis



Intai sa ma explic: restaurantele frantuzesti nu prea au reusit sa ma impresioneze cine stie stie ce. Trecand peste problema meschinariei portiilor, doua firmituri asezate decorativ pe o farfurie neaparat mareeeee, asa se pare ca e obiceiul, bucataria de restaurant fratuzesc e o pacaleala: mancaruri care se gatesc cu efort si riscuri minime pentru bucatar, totul acoperit de o prezentare frumoasa si de calitatea ingredientelor. Sigur, esti constient de regula celor 20 maxim 30 de minute in care chelnerul trebuie sa-ti aduca mancarea pe masa la restaurant, dar asa economie de mijloace ca in restaurantele frantuzesti mai rar.

Totusi cate ceva e de invatat. Un exemplu e clafoutis. Un desert extreme de usor de facut, dar delicios.

Eu am facut un clafoutis cu caise, dar se poate face si cu cirese, visine, fructe de padure, sau orice fruct dulce-acrisor cu pulpa relative moale.

Ingredinete:

125 g faina
250 ml lapte
2 oua
60 g zahar
50 g unt topit
esenta de vanilie
fructe cat sa acoperiti suprafata tavei.

Cantitatile sunt suficiente pentru o tava cu diametrul de 23 cm. Puteti sa faceti prajitura si intr-o tigaie de Teflon, daca nu are un maner de plastic care sa se topeasca in cuptor.

Se unge tava cu unt. Se aseaza fructele (ciresele merg si cu samburi, caisele se pun in jumatati) cat sa acopere suprafata tavii. SE presara cu putin zahar ca sa lase ceva suc, cat va ocupati cu aluatul.

Intr-un castron se amesteca restul ingredientelor.  E practic un aluat de clatite.

Se toarna aluatul peste fructe.

Se da la cuptorul care a fost incalzit in prealabil la 220 grade (maxim- la cuptoarele obisnuite).

Se coace 40-45 de minute.

Presarati cu zahar pudra. De preferinta se consuma cald.

marți, 22 iulie 2014

Marturisiri Corneliu Coposu


Marturisiri Corneliu Coposu- In dialog cu Vartan Arachelian, Editura Fundaţia Academia Civica, 2014

Pentru ca s-au împlinit 100 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu nu am trecut cu vederea această carte de memorialistică.

E o carte interesantă dincolo de faptul dacă sunteţi admirator sau nu al personalităţii lui Corneliu Coposu. Sunt multe mărturii de participant direct la evenimente importante din istorie, impresii despre oameni cunoscuţi în mod nemijlocit, care în mod sigur ţin viu interesul cititorului acestei cărţi.

luni, 21 iulie 2014

The Other Woman

The Other Woman, USA 2014, regia Nick Cassavetes, cu Cameron Diaz, Leslie Mann, Kate Upton, Nikolaj Coster-Waldau

Sperând să mă " clătesc" după penibilul din Planeta Maimuţelor am ales o comedioară uşoară de vară. Sau cel puţin aşa se anunţa a fi filmul. Scenariul ne prezintă po vestea a trei femei (soţia, amanta 1, amanta 2) care hotărăsc să formeze o coaliţie şi să se răzbune pe fantele cuceritor. Sună bine ca pretext pentru o comedie. Din păcate glumele sunt scrise destul de căznit. Mai mult, niciuna dintre actriţe nu dovedeşte vreun talent pentru comedia burlească, aşa că totul pare o agitaţie fără sens.

Down of the Planet af Apes

Down of the Planet af Apes, USA 2014, regia Matt Reeves

Un film in care maimutele evita sa se scarpine (mai, ce civilizate au devenit !) si vorbesc cu accest british nu poate fi decat o invitatie sa va duceti la Zoo, cu banii pe care altfel i-ati cheltui la cinematograf. 

luni, 7 iulie 2014

Chef


Chef, USA 2014, regia Jon Favreau,  cu Jon Favreau, John Leguizano, Sofia Vergara,  Scarlett Johansson

Dupa ce Favreau m-a impresionat cu stiinta de a face spectacol intr-un film de mare buget, Now You See Me, in acest nou film al sau impresioneaza cu aceeaşi ştiinţă a spectacolului, într-o producţie cu buget mic, aş spune chiar un film de autor, căci Favreau este şi scenarist şi îşi rezervă şi rolul principal.

Este povestea unui bucătar, un Chef, care îşi lasă în urmă restaurantul la care gătea pentru a face ce-i place într-un chioşc ambulant de fast-food.

Favreau combină lucrurile cu o ştiinţă uimitoare de a  spune lucruri mărunte într-un fel cât se poate de agreabil: evident pune ceva despre mâncarea cu clasă în scene delicioase, ne invită la plăcerile vinovate ale mâncării fast-food, ne prezintă un puşti adorabil, o damă bine în povestea bucătarului cel devorţat, dar pe cale să se împace, scene comice în care excelează mai ales John Leguizano, dar nici Favreau nu e un actor de lepădat.


Filmul îşi aduce acea stare de bine ca după o cină delicioasă la un restaurant bun.



sâmbătă, 5 iulie 2014

Transcendence

Transcendence, USA 2014, regia Wally Pfister, cu Jonny Depp

Filmul e o colectie insipida de clisee narative si vizuale  puse cap la cap fara rost. Un savant genial, aflat pe moarte in urma actiunii unor asasini cu o motivatie destul de subtirica, isi incarca mintea pe un computer.

Evident erau destule alternative narative cu substanta, fie o poveste intim psihologica despre relatia dintre acest om-comuter si iubita sa, fie un film de actiune cu salvarea pamantului de aceasta masina monstruos de geniala, fie chiar un horror decent cu oamenii recreati si controlati de aceasta masina. Insa regizorul nu alege nimic, ci preferea o ciorba lunga, fara substanta, in care a pus la fiert din toate. Si rezulta o chestie insipida si plictisitoare cat incape.

vineri, 4 iulie 2014

C.I. Parhon -fişă de comunist

In imagine C.I. Parhon, în centru lângă Gheorghiu-Dej la Conferinţa naţională PCR din octombrie 1945
Fototeca online a comunismului românesc cota 259/1945


Altfel mare savant endocrinolog, C.I. Parhon a acceptat să facă figură de vitrină în folosul propagandei comuniste. 

Aceştia ca mulţumire l-au pus să fie primul Preşedinte al României comuniste. Mă rog, funcţia nu se numea aşa, era Preşedinte al Prezidiului Marei Adunări Naţionale, funcţie echivalentă cu cea de şef de stat. A fost în funcţia asta din 1948 (după ce s-a proclamat republica) până în 1952. Nu avea vreo putere reală, primea ambasadori, era scos ca sfintele moaşte pe la manifestaţii. Dădea bine. Comunisştii în general nu prea se puteau lăuda cu ştiinţa de carte, era bun cineva cu activitate ştiinţifică pe bune de pus în vitrină.

Iată cum îşi aminteşete istoricul Radu Constantinescu de el:

"Doctorul Parhon, de, cel cu gerontologia, cu apa de viaţă lungă, cu elixirul tinereţei, cu ... aşa, după ce Parhon fusese luat cu binişorul de sub biroul prezidenţial unde se băgase ca să joace bile, dus la el acasă şi ţinut sub cheie. De vină  era tratamentul pe care şi-l prescrisese chial el, luase nişte buline, ca să trăiască veşnic, din păcate viaţa lungă nu se dobândeşte decât cu preţul adâncirii în bătrâneţe, care bătrâneţe este ..., în fine. Aşa că Parhon, cel pe care-l băteau în cuie pe toţi pereţii instituţiilor publice, acolo unde fusese poza  M.S.Regelui; Parhon zic, care, cu vârsta se ciurpecise de tot şi ajunsese să semene bine de tot cu sân' Chira, Doftoru' Fărăr de Arginţi; era un sfânt care se chema aşa, îl zugrăveau împreună cu alţi sfinţi vindecători, fiecare avea specialitatea lui; Cosma cu oftica, Damian cu buba rea, Chira cu ducă-se pe pustii, Ioan cu cataroiul, Pantelimon cu... nu mai ştiu cu ce era sân' Pantelimon, Parhon carevasăzică îl puseseră preşedintele Re-Pe-Re. De la o vreme, însă, se cam luaseră de gânduri, tovarăşii. Parhon, în loc să iscălească ce i se punea în faţă desena iepuraşi. Nici măcar nu-i desena frumos. Aşa că l-au scos pe doctoru', de acolo, din Dealul Mitropoliei - prezidentul rezida la Marea Adunare Naţională, într-un birou mai dosnic-, l-au dus acasă, la Şosea, douăzeci de ani nu s-a mai auzit nimic de el, se ştia numai că trăieşte. Lumea zicea că ar fi fost congelat, la cererea lui, pentru ca să vadă cum o să fie după aceea, astea erau prostii, însă. Am fost şi eu odată la el acasă, îl ţineau din scurt două babe, moşul era bine, sănătos, doar că dăduse în mintea copiilor. Mi-a cerut bani, i-am dat nişte mărunţiş. Mi-a cerut bomboane, nu i-am dat, n-aveam. A insista să joace fripta, i-am făcut pe plac. M-a întrebat unde e Vasile, Vasile era bunicu-meu, leat cu Parhon. amândoi născuţi când cu Războiul de la şapteşapte, pe urmă..." (100 de istorioare cu istoricii Epocii de Aur)

marți, 1 iulie 2014

Muntele vrajit

Thomas Mann, Muntele vrajit

Pina acum nu m-am indeletnicit cu lectura de romane de Thomas Mann. Am indraznit sa incep cu mult laudatul "Muntele vrajit".

Concluzia mea: Thomas Mann e un autor genial care a avut un editor prost.

Adica... Thomas Mann este genial in a dezvolta o antinaratiune, sau o naratiune care se devoreaza pe sine însăsi. Dorind sa descrie lumea muribundă antebelică, Thomas Mann construieşte o lume în care timpul devine irelevant, orice acţiune având semnificaţie doar în raport cu absolutul extincţiei. Naraţiune, pe de altă parte, este în esenţa ei o înşiruire de fapte care au o desfăşurare cronologică. Evident trebuie să fii genial să narezi ceva şi în acelaşi timp să duci noţiunea de timp la casat ca în programul rabla. Lui Thomas Mann îi reuşeşte acest lucru, fără îndoială. Timpul dispare în lungi descrieri, cele culinare sunt fără egal, false introspecţiuni, şi  "filozofeli de cafenea".

Partea neplăcută e că nu a avut un editor care să-i spună hotărât să mai scurteze romanul. Căci după ce prinzi (sau te prinzi în) jocul autodistructiv pus la cale de Thomas Mann în legătură cu timpul în romanul său, se instalează inevitabil plictiseala.