Fisa de comunist - Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu se întreţine cu Gheorghe Gheorghiu-Dej asupra priectului constituţiei RPR 1952
Fototeca online a comunismului românesc cota 150/1952

Mihail Sadoveanu a fost şi el un fel de şef de stat al României. E drept că doar interimar între 7 şi 11 ianuarie 1958, adică de când a răposat Petru Groza, care ocupa funcţia, şi până când s-a numit Preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, Ion Gheorghe Maurer.

"Şi aşa. I-a fost sortit lui Mihail Sadoveanu să ajungă al doilea (sic!) preşedinte al republicii Populare. Cum s-a întâmplat asta, nu ştia nici el, de vină a fost roata vremii…,.Atunci a scris el chestia aia cu Lumina vine de la răsărit. În 45 l-au băgat în ARLUS, l-au tot invitat în URSS, în China, mă rog, conu’ Mihai n-a zis nu, atât condiţie ler-a pus şi el tovarăşilor în 49, când au lichidat pe marii proprietari: „Mii”, zicea, „sî-mi lasaţ moşîili, altfeli nu vrau sî mai ştiu di voi”. I-au făcut hatârul, bineînţeles, moşiile alea au fost trecute în administrarea Uniunii Scriitorilor, prezident era tot conu’ Mihai.

…

Altfel s-a străduit, cât a fost el mare, să facă bine, la fel şi Parhon, săracul, ce-i drept nu-i păcat, au scăpat amândoi pe mulţii de la ocnă.

Fireşte, preşedintele Re-Pe-Re-ului era ceva aşa, mai mult decorativ, n-avea nicio putere, nu-l întreba nimeni nimic. Activitatea publică a lui conu’ Mihai oscila în jur de zero grade, o dată la trei zile gâfâia şi el ceva la radio, ca un buhai care-şi dă duhul. Asta la „Noapte bună, copii!”, niciodată în altă parte: „Ş’o luat- hââî – zmău pi Făt Frumos – hââî- şî i-o zâs: Hââî – îââî – pân’aişi ţ-o fos’ – hââî”. Se speriau bieţii copii, îl asemuiau pe bietul conu’ Mihai cu zmeul.

Fiind acum preşedintele ţării, conu’ Mihai era socotit – nici nu se putea altfel - cel mai mare scriitor în (încă) viaţă. Lasă că era şi prezidentul Uniunii, aşa că din punct de vedere administrativ – deci şi estetic – el era capul.

Cei care scriau atunci istoria literaturii române – Vitner, Vianu (Weinberg) Crohmălniceanu (Starck) şi alţii – se căzneau să lămurească cum se face asta. Ziceau ei că Sadoveanu şi până atunci fusese mare. După 23 august 44, devenise cel mai mare, pentru că scrierile lui trecuseră într-o fază nouă, superioară, cea a realismului socialist.

Exemple:

Nicoară Potcoavă: Voievod cazac, cu sentimente filoruse.

Nada florilor: Ţâţaca Leona, reprezentanta moşierimii, este pusă cu botul pe labe de un dulău revoluţionar. Cu un tinichigiu care participă la greve. Cu moş hau. Ţăran sărac (cu duhul) care prinde raci etc.

Mitrea Cocor: Cu boierul Cristea Trei-Nasturi, scârbos şi ticălos. Cu Ghiţă, fratele chiabur, şi el scârbos şi ticălos. Amândoi sunt puşi în jug de Mitrea, întors din prizonierat de la ruşi. Cu un politruc care-l învaţă pe Mitrea cum să aplice reforma agrară. …”

(Radu Constantinescu, 100 de istoriaoare cu istoricii Epocii de Aur)

Iar Păstorel îl gratula astfel pe Mihail Sadoveanu

Sadoveanu filo-rus

Stă cu curul la apus,

Ca s-arate-apusului

Care-i faţa rusului.

Sau

Mihail pentru popor

A făcut Mitrea Cocor,

Dar poporului, vă jur,

Îi place mitra cu cur!