duminică, 27 decembrie 2015

Star Wars: The Force Awakens, Razboiul Stelelor: Trezirea fortei



Star Wars: The Force Awakens, Razboiul Stelelor: Trezirea fortei, USA 2015, regia J.J. Abrams, cu Harrison Ford, Adam Driver, Daisy Ridlay, John Boyega

ta-ta-ta-tataram-ta-ta ...
Am fost si la ultimul Razboi al Stelelor.
In primul rand, ma simt pur si simplu pacalit. Daca producatorii ar fi spus ca fac pus si simplu un remake la primul Star Wars din 1977 ar fi fost mai cinstit din partea lor. Un droid continand informatii importante este pierdut pe o planeta desertica. Baietii rai, condusi de unul cu masca care respira greu, vor sa puna mana pe el. Baietii buni vor sa recupereze droidul. Aventurile trec printr-un bar galactic unde salasluieste toata fauna universului. Conflictul este rezolvat printr-o batalie spatiala finala, unde o "Stea a Mortii" construita de baietii rai, capabila sa distruga planete intregi, este distrusa de baietii buni. Am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa. Nu imi place sa fac spoiler, v-am povestit filmul din 1977. Ca asta din 2015 e la fel nu e vina mea, ci a producatorilor.

Sigur sunt si diferente.

In primul rand, ceea ce eram gata sa fac pariu cu oricine mi-a fost confirmat: filmul e cu o fata tanara care salveaza lumea. Adica nu mai avem un Cavaler Jedi, ci o Jedi-ta. Nu sunt misogin, dar Hollywood-ul a facut in ultimii ani atatea filme cu "fata tanara care salveaza lumea" ca efectiv a inceput sa mi se aplece.
Pentru ca lucrurile sa fie cu adevarat neplacute, scenaristii angajati pentru acest nou Star Wars au uitat ceea ce scrie si in manualele de scoala generala: una dintre principalele teme narative, mai ales daca este o naratiune fantastica nu poate lipsi, este cea a parcursului initiatic. Luke Skywalker, in seria initiala, are nevoie de trei filme ca sa ajunga sa se bata cu fortele raului. Aici nu, tanara eroina, imediat ce se prinde de puterile ei paranormale, cafteste fara jena pe aia raii de la inceput. Evident s-a dus sansa sa empatizam cu ea.

Nu v-a placut personajul Jar Jar Binks din prequel-ul "Amenintarea fantomei"? Stati sa-l vedeti pe Finn din noua serie. In afara ca face cateva glume indoielnice si are pe cine salva eroina, nu prea intelegi care e rolul dramatic al personajului. Probabil va fi folosit mai mult pe viitor pentru a lua locul altor personaje legate de vechea serie si care "dispar", dar  in contextul actualului film e cam degeaba.

Pasionatii seriei care sunt bine conectati la intreaga poveste evident pot emite critici si mai multe. De exemplu, ce sanse ar fi ca dupa ce doua Stele ale Mortii au fost distruse, fortele raului sa o construiasca si pe a treia? Doar intr-o comedie cu retardati, personajele persista intr-o greseala spre amuzamentul spectatorilor. Dar Star Wars parca nu se doreste a fi comedie cu retardati ....

Sau Luke Skywalker, Cavalerul Jedi care a salvat universul, are suparari de domnisoara de pension, si pentru ca nu i-a iesit antrenamentul cu noua serie de invatacei, s-a retras sa-si jeleasca esecul intr-un loc necunoscut, lasandu-si prietenii de izbeliste in vremuri grele. Seriooooos?!!

J.J. Abrams, cu asa scenariul nu poate face prea mult. Si nici nu face. Scenele de lupta, atat cele implicand grupuri mari, cat si cele individuale intre cavaleri, sunt tratate banal, si nu reusesc sa te implice emotional. Sa ne amintim din Return of the Jedi cum se luptau cu fortele imperiului micii bastinasi de pe planeta unde imperiul isi fixase scutul spatial, cum erau creionate rapid personaje in cursul luptei astfel incat sa ne pese de ce se intampla acolo. Nimic de genul acesta nu veti vedea in acest film.

Mai rau, cateva alegeri sunt total nefericite. Noului baiat cel rau sef, Kylo Ren,  trebuie sa i se interzica sa-si mai scoata masca. Poate o fi un actor bun acest Adam Driver, dar fizionomia nu-l ajuta. Pare mai mult potrivit pentru roluri de "nerd" in comedii spumoase cu adolescenti, decat intruchiparea fortelor raului.

Ca sa nu mai vorbim ca Imperiul Galactic suna a Imperiul Britanic, pentru ca mai toata distributia vorbeste cu un accent clar format pe malul Tamisei.

Ca sa nu fiu cu totul carcotas sunt si cateva lucruri bune. Robotul BB 8 e chiar simpatic, se cunoaste experienta studiourilor Disney in a crea astfel de personaje. Este adusa pe ecran echipa din vechea serie, Luke, Leia. Han Solo. Harrison Ford e inca in verva si un la fel de simpatic Han Solo cum il stiam.
Inca un plus este ca nu se face exces de efecte speciale pe calculator, scenele fiind, cat de mult posibil, jucate si filmate, ceea ce da un plus de autenticitate filmului. Din acest punct de vedere e mult peste "Avatar", cu care se fac deseori comparatii in presa, "Avatar" putind fi trecut cu usurinta la categoria desene animate cu actori.

Daca schimba echipa de scenaristi (la capitolul asta e catastrofa), si poate cu un nou regizor (poate Nolan, poate Bay,poate chiar Cuaron), studiourile Disney vor reusi sa conduca mai departe seria. Cu actuala echipa insa o vor "ingropa" in mod sigur.





joi, 24 decembrie 2015

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Bridge of Spies, Podul spionilor


Bridge of Spies, Podul spionilor, USA 2015, regia Steven Spielberg, cu Tom Hanks


Un film care va trece sigur neobservat în nebunia Star Wars. Dar eu il recomand, chiar şi aşa.

În anii '50 când USA şi URSS erau pe culmile Războiului Rece, acţiunile de spionaj dintre cele două superputeri constituiau o preocupare specială, atât a serviciilor implicate în securitatea naţională cât şi a publicului.

Un spion sovietic este prins. E vorba de povestea adevărată a capturii colonelului Abel (de fapt se numea Fisher, dar americanii vor afla asta mai târziu) spion sovietic operând în America. Chiar şi un spion are dreptul la un proces corect în "ţara libertăţii" şi rolul de avocat al celui mai detestat personaj al vremii revine lui James Donovan jucat de Tom Hanks.

Steven Spielberg are obiceiul de a lansa din când în când câte un film în care te invită să meditezi la marile valori. Desigur momentul nu e întâmplător. În isteria antiteroristă, de astăzi avem o poveste (scenariul e scris excelent de fraţii Coen) despre isteria anticomunistă din anii 1950.

Filmul e într-un anume sens un fel de Saving Private Ryan, şi alegerea lui Tom Hanks pentru rolul principal nu e întâmplătoare. Pentru că e vorba de acelaşi lucru: cum să urmezi calea cea dreaptă, să rămâi un om drept, atunci când nebunia lumii şi bunul simţ comun îţi spun că trebuie să faci altceva.

Iar James Donovan a urmat această cale. A obţinut o condamnare cu închiosarea pentru detestatul său client, atunci când publicul cerea o condamnare la scaunul electric, şi apoi schimbul acestuia cu doi prizonieri aflaţi în mâinile sovieticilor. Pe podul spionilor...

Cozonac Păstorel


Toată lumea face de Crăciun cozonaci. Deci o reţetă de cozonac. Inspirată de reţeta lui Păstorel Teodoreanu de cozonac.

Ce are special această reţetă? Numărul de ouă. Păstorel spunea că e nevoie de 50 de ouă la un kilogram de făină. Eu am încercat cu cantităţile pe jumătate, suficient pentru 2 cozonaci.

Ingrediente:
1/2 kg făină albă,
25 ouă separat albuş de gălbenuş
100 g unt topit
200 g zahar
200 ml lapte
1 pliculeţ de drojdie uscată
esenţă de rom şi vanilie
fructe uscate opţional.

Puneţi un pumn de făină, cu 2 linguri de zahăr şi laptele uşor călduţ peste drojdie şi lăsaţi drojdia să se activeze.

În timpul acesta bateţi gălbenuşurile cu zahărul până schimbă culoarea spre alb şi îşi dublează volumul. Turnaţi peste drojdia activată, esenţele şi albuşul bătut de la vreo 5 ouă (restul de albuş îl folosiţi la o bezea) Apoi treptat, turnaţi făina şi încorporaţi. O să iasă un aluat văscos nu tare. Dacă este foarte lichid puteţi să mai adaugaţi până la 100 g de făină.  Frământaţi  până simţiţi că se leagă aluatul. Fiind doar vâscos, aluatul se frământă prin "parte peste parte", strângeţi aluat cât poate prinde în mâna şi aduceţi deasupra. Întoarceţi vasul, şi continuaţi procedeul. Cere destul de mult frământat până obţineţi un aluat care începe să aibă consistenţă. Dacă aveţi mijloace mecanice de frământat nu ezitaţi să le folosiţi. Puneţi şi untul topit şi frământaţi si cu acesta.
Lăsaţi la crescut. În funcţie de temperatură, calitatea drojdiei şi făinii timpul de crescut variază dar probabil nu va fi sub o oră.
Adăugaţi fructele dacă e cazul şi turnaţi în tăvile pregătite cu hârtie de copt sau unse cu unt.

Lăsaţi din nou să crească în tavă cel puţin 1/2 oră.

Se lasă la copt 45 de minute maxim 50 de minute la cuptorul încins la 180 de grade. Eu i-am ars puţin luând în considerare recomandările lui Păstorel care spun 1 oră - o oră şi 15 minute. Probabil era adevărat cu cuptoarele din vremea lui Păstorel, însă la cuptoarele moderne se face mai repede.

Ce e special? Miezul are o textură uşor umedă, prăjituroasă. Când mâncaţi nu dă acea senzaţie de "înecăcios" obişnuită la cozonaci. Pericole? O să mâncaţi fără să vă puteţi opri. Eu am mâncat jumătate de cozonac imediat ce se răcise, numai aşa, gustând. ;o)


sâmbătă, 12 decembrie 2015

Kim Il Sung (3) - Coreea de Nord între 1945-1948

Kim Il-sung (Kim Ir Sen) la un congres la Pyongyang în 1946 încadrat de ofiţeri sovietici

Sovieticii, după ce au ocupat nordul Coreei, la început au încercat să coopereze cu cu un comitet local, care prin negocieri cu japonezii preluaseră controlul administraţiei civile după capitularea Japoniei la 15 august 1945.

Pe 17 august 1945 Cho Man –sik, un director de şcoală cunoscut pentru luările sale de poziţie publice împotriva abuzurilor ocupanţilor japonezi, a organizat un Comitet pentru Pregătirea Independenţei. Acest comitet a fost înfiinţat cu acceptul autorităţilor japoneze de ocupaţie, autorităţi care colaborau cu acest comitet în scopul menţinerii ordinei. Cho Man-sik era un personaj cu vederi de drepata, însă în comitet erau prezenţi şi comunişti, deşi între aceştia nu era niciunul dintre liderii importanţi ai comuniştilor coreeni.

Sub acest aspect, preferând să colaboreze cu aceste comitete create prin iniţiativă locală, sovieticii au apărut la început a acţuina chiar mai democratic decât ocupanţii americani, care, îngrijoraţi de influenţa unor lideri cu vederi de stânga din aceste comitete, au preferat să le dizolve şi s-au bazat pe vechi administratori locali care colaboraseră cu japonezii, sau exilaţi întorşi în ţară după 1945, ambele categorii având în realitate o susţinere destul de slabă în rândul populaţiei.

Sovieticii în general au acţionat pragmatic şi improvizat. Până şi viitorul oraşului Pyongyang ca şi capitală a Coreei de Nord a fost stabilit întâmplător. Comandantul Armatei a 25-a Sovietice care a intrat pe teritoriul Coreei, I.M. Chistiakov, a fost cel care a ales Pyongyang ca şi sediu al cartierului său general, dintre mai multe locuri care i-au fost propuse.

În curând sovieticii, după tactica aplicată şi în răsăritul Europei au promovat în funcţii de conducere oameni aflaţi mai direct sub controlul lor.

Aşa s-a dezvoltat şi cariera lui Kim Il-sung (Kim Ir Sen). Adus în Coreea ca ofiţer sovietic însărcinat cu administrarea problemelor civile în teritoriul ocupat, în curând cariera se dezvoltă fulminant pe linie politică.

În octombrie 1945 este primit în Biroul Politic al modestului partid comunist din Coreea. În decembrie 1945 devine şeful partidului. În februarie 1946 devine preşedintele Comitetului Provizoriu al Poporului din Coreea de Nord, comitet ce juca rolul de guvern provizoriu.

Astfel din februarie 1946, prcatic Kim Il-sung este şef de partid şi de stat în Coreea de Nord. Totuşi puterea lui Kim Il-sung nu trebuie exagerată. El nu era nimic mai mult decât un executant local al ordinelor date de către armata sovietică de ocupaţie.

Mai mult, pe plan personal acei ani sunt unii grei pentru Kim Il-sung. Îşi pierde un copil (o fetiţă) într-un accident, şi apoi şi soţia în urma unei boli. Un ofiţer sovietic care lucra în Coreea în acele vremuri îşi aminteşte că liderul Corean îşi manifesta regretul după viaţa liniştită şi fericită pe care o dusese cât fusese ofiţer în Uniunea Sovietică.

Politicile duse în Coreea de Nord erau cele cunoscute şi în alte ţări care se aflau sub ocupaţia sovietică.

Totuşi ele nu se remarcă prin exagerări sau brutalitate excesivă.

De exemplu, s-a făcut o naţionalizare a intreprinderilor mari. Aceasta însă nu a fost resimţită în mod special ţinând seama că acestea erau deţinute de către japonezi, şi apărea ca fiind firesc să fie confiscate în atmosfera de după război, când fostul ocupant a fost alungat, şi sentimentele antijaponeze erau cât se poate de vii. Intreprinderile mici nu au fost supuse naţionalizării.

În domeniul agrar au fost confiscate marile proprietăţi, dar aşa cum deja a fost arătat, în zona de nord a Coreei, relieful muntos nu permisese proliferarea de mari proprietăţi, astfel că măsura nu a afectat un număr important de astfel de mari proprietari, iar distribuirile de pământ făcute ulterior pe seama acestor mari proprietăţi confiscate au făcut să crească popularitea guvernului.

Nu s-au înregistrat nici brutalităţi semnificative. Linia de demarcaţie de pe paralela 38 dintre zona de ocupaţie sovietică şi cea americană nu constituia nicidecum o graniţă. Circulaţia era liberă peste această linie de demarcaţie. Astfel că cei care fuseseră cuceriţi de idealurile ideologiei comuniste, de egalitate şi dreptate socială, nu trebuie să uităm că după cel de al doilea război mondial erau destui care nutreau convingeri de stânga, pur şi simplu se mutau în nord. Cei care se simţeau ameninţaţi de politica de stânga practicată de guvernul din nord, pur şi simplu se duceau în sudul Coreei. Astfel că în Coreea de Nord nu se înregistrează pentru această etapă iniţială măsuri represive împotriva opozanţilor politici, aşa cum s-a întâmplat în alte părţi unde s-a instalat puterea comunistă, pentru că aceşti opozanţi pur şi simplu au părăsit Coreea de Nord.

Şi invers, migraţia de la Sud la Nord de adepţi ai ideologiei comuniste, a asigurat cadre devotate regimului comunist.

Un alt fenomen care favoriza popularitatea ideologiei comuniste era întoarcerea coreenilor plecaţi la muncă. Japonezii folosiseră milioane de coreeni ca forţă de muncă ieftină, de multe ori forţată, pe teritoriul Japoniei sau în alte zone ale Imperiului. Milioane de oameni s-au întors în 1945 în Coreea, fără a avea practic niciun fel de perspective dea a-şi găsi un rost. Se estimează că 10 până la 15% din populaţia Coreei s-a aflat în această situaţie. Aceştia au fost o masă de manevră uşor de manipulat de către demagogia dreptăţii sociale.

În aceste condiţii, Coreea de Nord şi-a construit propria individualitate politică. Din 1946, cu supervizarea sovieticilor, s-a constituit şi o armată locală. Deşi teoretic cele două administraţii , sovietică şi americană trebuia să conlucreze, aceasta practic nu s-a întâmplat niciodată, americanii şi sovieticii administrând separat şi după propriile reguli zona de ocupaţie care le revenea fiecăruia. Astfel că, fiind un răspuns la alegerile ţinute de americani în zona de sud şi proclamarea la 15 August 1948 a Republicii Coreea (în sud), sovieticii au organizat în zona de nord alegeri şi au proclamat Republica Populară Democratică a Coreei la 9 septembrie 1948 (în nord).

Micul Prinţ


 Micul Prinţ, Franţa 2015, regia Mark Osborne

Să aduci un aer proaspăt în povestea lui Saint-Exupery a Micului Prinţ, mult prea cunoscută pentru a mai suprinde pe cineva este o provocare. O provocare pe care o primeşte Mark Osborne (a făcut Kung-Fu Panda) şi zic eu că se descurcă bine.
Povestea este recitită pentru dumneavoastră de o fetiţă din vremurile noastre, a cărei copilărie este în pericol în faţa unor adulţi care au uitat cu totul ce înseamnă să fii copil.
Deşi are locuri care puteau să lipsească (excursia în căutarea Micului Prinţ care a crescut mare putea să lipsească, deoarece nu are vreo valoare dramatică şi arată ciudat faţă de restul filmului) în ansamblu filmul este o invitaţie reuşită în a redescoperi copilăria din noi.
Absolut fascinante sunt secvenţele animate în  care se povesteşte efectiv cartea lui Saint-Exupery, unde realizatorii părăsesc grafica obişnuită a animaţiei realizată pe computer, şi valorifică desenele originale ale scriitorului francez, în animaţii de o valoare artistică greu de egalat.

duminică, 6 decembrie 2015

Jnâna Yoga

Swami Vivekananda, Jnâna Yoga
Swami Vivekananda (1863-1902) este un personaj interesant in sine, dar nu o sa fac aici un rezumat la ceea ce gasiti si voi cu usurinta pe Wiki.
Din perspectiva indienilor el este cel care a transformat hinduismul, filosofia/religia Vedanta, dintr-o practica inchistata in traditie intr-un sistem capabil sa faca fata provocarilor modernitatii. A dotat astfel elitele indiene, care tocmai paseau pe calea expresiei politice nationale, cu argumentul ca civilizatia lor are un sistem religios/filozofic cu nimic mai prejos decat crestinismul sau alte credinte importante ale lumii.
Din perspectiva umanitatii, Swami Vivekananda este cel care a facut accesibila pentru constiinta publicului occidental sistemul de gandire hinduist, explicandu-l in termini usor inteligibili pentru acest public. Practic se poate spune ca interesul Occidentului  pentru Hinduism, yoga, meditatie transcendentala incepe cu activitatea de popularizare a acestora facuta de Swami Vivekananda, in special pentru publicul din Statele Unite si Marea Britanie.
Astfel, daca doriti o carte in care sa vi se explice sistematic  si cu referinte la valorile gandirii occidentale care sunt principalele repere ale sistemului de gandire hinduist, cartea Jnâna Yoga este cea mai buna alegere.
O sa observati ca Swami Vivekananda a fost si un bun profet. La 1900 el prevedea raspandirea religiilor de origine hinduista (el includea aici si budhismul si jainismul, nu numai Vedanta) in toata lumea. Vazand cate milioane de oameni fac astazi yoga (fie si intr-o forma corupta de care ma amuzam intr-o postare anterioara) sau cati urmeaza practicile a diverse scoli budhiste, nu poti decat sa-I admire capacitatea de previziune.

vineri, 4 decembrie 2015

Hotel Transylvania 2

Hotel Transylvania 2, USA 2015, regia Genndy Tartakovsky

Dracula, manager de hotel pentru monştri, este acum bunic. Necazul e că nepoţelul se dovedește a fi doar om şi deloc vampir. Aşa că bunicul trebuie să intervină şi să educe nepotul în cele vampireşti.
Treabă nu tocmai ușoară în vremurile noastre acaparate de smartphone.
De aici multe gaguri, ritm alert şi distracție.

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Chec in doua culori

Ingrediente

125 g făină
4 ouă
100 g unt
100 g zahăr
1 plic de praf de copt
esenţă de vanilie
stafide (optţional)
două linguri de cacao

Frecati untul cu zahărul intr-un castron, Separaţi albuşurile de gălbănuş. Încorporaţi întâi gălbenuşurile şi esenţa de vanilie. Frecaţi până se deschide la culoare. Apoi incorporati faina si praful de copt. Bateţi albuşurile spumă, ca de bezea. Cu o lingură încorporaţi, fără a amesteca prea energic şi spuma de albuş. Dacă e cazul puneţi şi stafidele.

Daţi compoziţia în două. În una din părţi amestecaţi cacao.

Pregătiţi tava cu foaie de copt sau unsa cu unt. Turnati întâi o lingură din compoziţia albă. Apoi o lingură din cea închisă la culoare cu cacao. Nu întindeţi, nu vă bateţi capul. Aluatul trebuie să fie semilichid şi gravitaţia face treaba. Se vor duce singure în straturi unduitoare cu aspect frumos când tăiaţi checul.

Se dă la cuptor la 180 de grade pentru vreo 40 de minute.

Dheepan


Dheepan, Franta 2015, regia Jacques Audiard

Pentru că nu era nimic de văzut nou prin cinematografe, m-am decis sa merg sa vad filmul premiat la Cannes anul acesta, Dheepan.
Probabil ca nu voi mai face eroarea de a merge la filme premiate la Cannes. Dheepan e o poveste schematică despre niste imigranti din Sri Lanka veniti in Franta.
Sigur, sunt constient ca situatia acestor oameni este o drama, dar conflictul dramatic are nevoie de mult mai mult pentru a fi credibil decat de o situatie pe care o presupunem dramatica conform informatiilor pe care le avem din media. Caracterele principale ne scapa printre degete, nu reusesti sa te atasezi cu adevarat de nimeni. Cel mai rau lucru este ca nu exista  niciun personaj negativ clar definit. Sigur, intelegi substratul ca in definitiv toti din mica comunitate de imigranti si marginali sociali sunt niste victime, dar emotional chiar nu ajunge sa iti pese de cineva (sau ceva) din film.
Scenele filmate frust nu reusesc sa aduca nicio valoare in plus unui scenariu ratat.
Un film foarte corect politic, dar un esec cinematografic.

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Voices of Revolution, 1917


Mark D. Steinberg, Voices of Revolution, 1917

Pentru cineva ca mine care a trăit ca experienţă personală descătuşarea de după evenimentele din România din decembrie 1989, cartea lui Mark Steinberg despre modul în care se exprima poporul în timpul evenimentelor revoluţionare din Rusia lui 1917, revoluţia din februarie 1917 (cea care l-a detronat pe ţar) şi Revoluţia bolşevică din octombrie 1917, este o confirmare despre concluzii proprii.

În primul rând autorul constată o descătuşare a vocilor care profită de libertatea recent acordată. Oricine are ceva de spus, despre orice, toată lumea vrea să se facă auzită. Există o inflaţie de petiţii, articole, luări de poziţie. Desigur Mark Steinberg a studiat un eşantion limitat de petiţii şi scrisori trimise către autorităţile din Sankt Petersburg, materialul disponibil pentru un astfel de studiu fiind mult mai larg.

 Pe de altă parte se pot observa mentalităţi adânc înrădăcinate exprimate într-un limbaj care face trimite la valori tradiţionale (în general religioase). Revoluţia nu schimbă oamenii şi mentalităţile. Desigur există şi un aspect modern, o preluare  a lozincilor politice exprimate în presa vremii, care sunt instrumentalizate în interesul celor care scriu aceste petiţii şi opinii din mediile populare, lăsând vădita impresie că valorile, moderne, din acele lozinci politice nu sunt deloc asimilita, ci sunt preluate ca un ritual sau cel mult instrumentalizate pentru a exprima o apartenenţă sau o anumită legitimare.

Cel mai grav, din perspectiva istorică, ştiind că lucrurile au condus la instaurarea regimului comunist în Rusia, este modul în care era percepută libertatea recent câştigată. Este o imposibilitate  evidentă la nivelul populaţiei obişnuite de a asimila libertatea ca obiect al unor drepturi şi libertăţi precum şi al unor garanţii politico-juridce. Libertatea este înţeleasă doar ca o valoare morală, un bun acordat de un justiţiar şi garant moral al acesteia, la care se face apel.  O mentalitate care va fi utilizată de bolşevici care se vor prezenta ca fiind acel justiţiar, într-o lume coruptă, unde compromisul politic părea să îndepărteze această valoare morală de la puritatea ei. Astfel că atunci când bolşevicii pun  mâna pe putere sunt destui care înţeleg că lucrurile merg în direcţia unei lipsiri de libertate, însă mai nimeni nu sesizează care este problema (lipsa unor mecanisme care să garanteze libertăţile) şi ce ar putea fi făcut.


Alice in Tara Minunilor, Alice in Wonderland


Mai departe cu povestea animatiilor Disney!

Alice in Tara Minunilor (1951) este o animaţie care iese din tipicul producţiilor Disney. Deobicei sunt cultivate conflicte dramatice simple, dar puternice. Povestea, sau mai bine zis poveştile lui Lewis Carroll (căci nu numai Alice in Wonderland este valorificată, ci şi Through the Looking Glass) sunt privite şi astăzi ca şi capodopere ale literaturii prin încărcătura lor de sensuri, jocuri de idei, posibilităţile de lectură multiplă. Cumva opus stilului Disney, şi oricum greu de abordat cinematografic.
Totuşi şi în acest caz echipa lui Disney se desurcă admirabil şi avem una dintre cele mai bune ecranizări ale cărţilor lui Lewis Carrolll.
Principala calitate este tocmai animaţia. Tonul este perfect, stilul aproape suprarealist al graficii îndeamnă la o "citire" dincolo de concretul acţiunii şi al personajelor. Fantezia debordantă în descrierea personajelor şi ritmul alert asigură satisfacţia spectatorului.
Personajul meu favorit? Cheshire Cat.


duminică, 15 noiembrie 2015

Starship


O melodie care a fost No 1 în 16 noimbrie 1985. Da, au trecut 30 de ani. Parerile sunt impartite: unii o considera o bucata muzicala geniala, altii o prostie absoluta. Eu zic ca exprima bine de tot spiritul acelor ani.

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Spectre

Spectre, USA 2015, regia Sam Mendes, cu  Daniel Craig, Christoph Waltz, Léa Seydoux


Un film din seria Bond  e un spectacol, oricat de carcotas ai fi fata de filmele de actiune. Totusi trebuie sa marturisesc ca Sam Mendes nu a reusit sa redea spiritul Bond la fel de bine ca in precedentul, Skyfall.

Filmul incepe bine, cu James Bond gata oricand sa apara in costumul impecabil pentru a nimici inamicii in scene de actiune debordanta.

Problema e ca Sam Mendes nu duce pina la capat ceea ce promit secventele de la inceputul filmului. James Bond incepe sa-si puna tot felul de probleme morale, ba chiar se in dragosteste iremediabil, ceea ce este de necrezut, caci nimeni nu isi imagineaza un James Bond ducand copiii la scoala dimineata.

Cristoph Waltz nu prea are ce să joace pentru că, personajul negativ este de aceasta data plat si fara relief ca in toate filmele Bond, nimic ofertant pentru jocul nuantat al dublului oscarizat.

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Ardennes 1944, Hitler's Last Gamble


Antony Beevor, Ardennes 1944, Hitler's Last Gamble, 2015

Consider pe Antony Beevor pe unul dintre cei mai buni istorici ai celui de al doilea razboul mondial. Dincolo de informatie, Beevor are "pana" istoria curge in fata noastra ca o drama la care suntem invitati sa participam. Drama a personajelor politice si miltare, dar si a oamenilor obisnuiti.
Si aceasta carte demonstreaza calitatile de istoric ale lui Antony Beevor. Concentrata pe ultima mare ofensiva a Germaniei in al doilea razboi mondial, (contra)ofensiva din Ardeni, cartea are ca principali eroi pe soldatii americani care au rezistat pe pozitii in fata unui inamic care a atac spre surpriza totala a comandantilor  superiori aliati, cu forte covarsitoare. Eroism descris astfel de capitanul John Long din Batalionul de Tancuri 761 "Nu am luptat pentru Dumnezeu sau Patrie, ci pentru mine si oamenii mei".
Desfasurata in decembrie 1944, ofensiva a fost ultima incercare a lui Hitler de a relua initiativa in razboi. Concentrand ultimile forte disponibile, inclusiv divizii de tancuri de pe frontul de est,  Hitler a calculat ca ar putea repeta succesul din 1940 si sa realizeze o strapungere dinspre Ardeni pina la Anvers, izoland fortele britanice la nord de aceasta linie, si fortand poate aliatii occidentali sa ceara pacea. Vremea proasta ajuta fortele germane, caci fortele americane si britanice nu puteau sa se foloseasca de superioritatea lor aeriana.
Dincolo de erorile tactice si strategice ale comandantilor aliati, inversunarea in lupta a soldatilor americani care au suportat in primul rand socul acestei ofensive a fost admirabila. Rezistenta in orasul Bastogne, incercuit de germani, a fost deosebit de importanta, liniile de comunicatii ale germanilor necesare pentru a sustine varful de lance al ofensivei, ramanand expuse, nesigure, si in final contribuind la esecul operatiunii.

Crimson Peak


Crimson Peak, USA, Canada 2015, regia Guillermo del Toro, cu  Mia WasikowskaJessica ChastainTom Hiddleston

Pentru ca fost Halloween am fost sa vad un film tematic. Crimson Peak parea sa fie ce trebuie. 
Dar desi am intrat la un film horror pot sa spun ca spre final am ajuns sa rad in hohote. Nici nu stiti ce efecte comice poate ascunde un film horror stupid.

sâmbătă, 31 octombrie 2015

Hit octombrie 1972



Ca sa nu se zica ca ma refer doar la muzica de dincolo de ocean, iata un adevarat hit european lansat in octombrie 1972. Cat se poate de optimist.

Pentru iubitorii limbii franceze, versurile aici:

http://musique.ados.fr/Michel-Polnareff/On-Ira-Tous-Au-Paradis-t91333.html

Bajrangi Bhaijaan, Puterea credintei


Bajrangi Bhaijaan, Puterea credintei, India 2015, regia Kabir Khan,  cu Salman Khan, Kareena Kapoor, Harshaali Malhotra,

Da, e un film indian (capodopera 2015 de la Bollywood, se pare). Da, are un scenariu cam naiv, o poveste cu fetita din Pakistan pierduta in India si cum este ea salvata de eroul principal, bun la inima si adorator habotnic a lui Hanuman. Da, actorii au un evantai de expresie emotionala destul de restrans, existand doar extremele rasului si plansului, si cam nimic intre acestea. Da, se canta si se danseaza in film.
Totusi, se danseaza ceva mai putin decat in alte vremuri, si se observa o anumita preocupare a scenaristilor de a da o motivatie dramatica momentelor de muzica si dans. Actiunea e vie si colorata, si impanata cu umor. Partea a doua, aventurile in Pakistan ale eroului nostru indian (sa va reamintesc ca cele doua tari sunt practic permanent pe picior de razboi in lumea reala?) e chiar un bun road  movie. Iar fetita este jucata atat de adorabil incat ierti naivitatile scenariului.
In definitiv am vazut filme de la Hollywood mult mai proaste decat acest film indian.

duminică, 25 octombrie 2015

Macbeth

Macbeth, Marea Britanie, Franta, USA, 2015, regia Justin Kurzel, cu Michael Fassbender, Marion Cotillard

Desigur a vedea un Macbeth cu Michael Fassbender și Marion Cotillard cap de afiș este o tentație majoră.
Totuși filmul nu reușește să convingă ca operă cinematografică.  Regia urmărește o reprezentare destul de clasică a piesei lui Shakespeare. Libertățile pe care și le ia față de piesa originală din nefericire nu aduc nimic nou pentru recepția piesei. Deși cinematograful dispune de mijloace artistice mai variate decât scena ele sunt prea puțin folosite pentru ca, eventual, să facă receptarea operei lui Shakespeare mai facilă pentru un public mai larg decât cel care merge în mod obișnuit la teatru, ceea ce ar fi fost un obiectiv cât se poate de decent pentru o astfel de realizarea cinematografică. Aș putea spune că mesajul din Macbeth e chiar mai greu de perceput în acest film decât într-un Macbeth jucat clasic pe o scenă. Chiar intriga devine oarecum neclară în această viziune cinematografică, și probabil, pentru cel care e total nefamiliarizat cu povestea, de neînțeles. Regizorului nu i-a spus nimeni că dacă te uiți la multe filme de Kurosawa nu înseamnă că știi să faci filme ca și celebrul regizor japonez. Astfel că filmul abundă în cadre filmate într-un stil pictural, care amintesc de filmele lui Kurosawa, dar absolut gratuite din punct de vedere dramatic, greșeală în care Kurosawa nu cădea vreodată. Bomboana de pe colivă este traducerea în românește care nu reușește să redea nimic din grația versului lui Shakespeare.
Cum zicea Lady Macbeth "What's done is done."

sâmbătă, 24 octombrie 2015

Prajitura crema de lamaie


O pajitura buna de mancat dimineata la ceai.
Cu lingurita!

Ingrediente:

4 oua,
o cana de lapte,
jumatate d ecana de zahar,
2 linguri de faina,
coaja rasa de la o lamaie,
sucul de la o lamaie,
unt pentru uns tava.

In principiu prajitura se face in vase ceramice mici pentru prajituri. Eu nu am avut asa ceva si am facut intr-o tava de 20 cm diametru.

Se separa galbenusul de albus. Se bate albusul pina se face tare (spuma pentru bezea).
Separat se freaca galbenusurile cu zaharul. Apoi se adauga laptele, zeama de lamaie, coaja de lamaie si faina turnata ploaie sa nu se faca cocoloase. Se amesteca bine compozitia cu telul.

La final se incoporeaza albusul cu o lingura.

Se unge tava cu unt si se toarna compozitia.  Se da la cuptorul incalzit la 180 grade. Se lasa cam jumatate de ora. Probabil ca daca aveti tavitele mici ceramice nu e nevoie de mai mult de 20 de minute.


duminică, 18 octombrie 2015

sâmbătă, 17 octombrie 2015

Povestea Printesei Kaguya, Kaguyahime no monogatari


Povestea Printesei Kaguya, Kaguyahime no monogatari, Japonia 2013, regia Isao Takahata,

Film prezentat in cadrul festivalului Anim'Est.

Anul acesta nu prea m-am lipit de festivalul Anim'Est, totuși nu pot trece cu vederea acest film prezentat în cadrul festivalului. Este un film produs de celebra casă de producție de animație  Ghibli condusă de geniul animației japoneze Hayao Miyazaki.
Animația din punct de vedre grafic este o încântare. Așa cum se poate ghici și după afiș este o prelucrare a tehnicilor picturii tradiționale japoneze, cu stilul foarte simplificat al liniei și culorii, dar extrem de expresivă.
Filmul începe bine cu aventurile magice ale copilăriei prințesei, copilăria ca lume mirifică fiind un subiect iubit de oricine.
Din nefericire scenariul dezvoltă povestirea doar sub aspectul moral-religios. Povestea Prințesei Kaguya este o poveste cu adâncă semnificație moral-religioasă budistă, ceea ce nu e rău, însă scenariul uită să dezvolte partea umană a personajului. Tratat doar ca personaj exemplar al unei povești religioase, prințesa devine un personaj oarecum plictisitor. Încheierea apoteotică cu Buddha care invită pe prințesă în Nirvana devine în acest context un moment aproape stânjenitor. Minusurile acestui film au fost probabil sesizate și de alții căci filmul nu prea a fost un succes de casă.

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Varza reincalzita


Irvine Welsh, Varza reincalzita, Polirom, traducere Ciprian Sulea, 2010

Dacă nu știtți cine este Irene Welsh un singur cuvânt e de ajuns: Trainspotting. Da, este vorba de autorul nuvelei care a stat la baza celebrului film.
Varză reîncălzită este o colecție de povestiri scurte inspirate din aceeași lume, a unei Scoții profunde, cu marginali și ordinary people imbecilizați de o societate de consum triumfătoare.
De remarcat munca traducătorului, căci limbajul original este extrem de colorat, variații de slang care până și pentru britanici poate fi greu de înțeles, care, zic eu, a fost transpus bine în limba română.

Martianul


Martianul, USA 2015, regia Ridley Scott, cu Matt Damon

Pentru că producătorii americani de film au văzut că povestea din Gravity s-a vândut bine, și-au mai încercat o dată norocul într-o poveste despre om în confruntarea cu spațiul cosmic, și au făcut Marțianul.
Pentru asigurarea reușitei s-a luat una bucată Ridley Scott cunoscut pentru SF-uri meseriașe.  Care fiind meseriaș și-a făcut treaba bine. S-a luat și una bucată Matt Damon care se descurcă bine în rol de Sandra Bullock.
Una peste alta filmul e o reușită. Povestea cu membrul unei misuni, abandonat pe Marte, are suspans și vitalitate. Totuși nu reușește să atingă intensitatea emoțională din Gravity. Compensează însă la capitolul umor.
Dacă Ridley Scott ar fi avut tăria să renunțe la o vreo jumătate de oră de film plină cu aiureli despre solidaritatea umană (cu chinezii care îi ajută pe americani, hăhăhă!, cu echipajul care își pune viața în pericol ca să-l salveze pe cel abandonat, melodramatic) ar fi fost chiar o capodoperă.

sâmbătă, 3 octombrie 2015

American Ultra, Agent descoperit




American Ultra, Agent descoperit, USA 2015, regia Nima Nourizadeh, cu Jesse Eisenberg, Kristen Stewart,

O productie independenta, un film neasteptat de bun.

Povestea este o satira atroce a societatii americane. In care cetateanul american poate fi agent secret sau inamicul public numarul 1 (preferabil in acelasi timp), numai ca sa aiba "serviciile" cum sa-si justifice salariul.

Asa ca eroul din film, Mike, adica Jesse Eisenberg, looserul perfect dintr-un orasel american, se trezeste implicat intr-o poveste violenta cu agenti secreti si killeri de profesie. Impreuna cu prietena sa Phoebe, adica Kristen Stewart.

Regia asigura un amestec de stiluri, de la romance, la actiune sangeroasa desprinsa parca dintr-un film de Tarantino, trecand prin scene suprarealiste cu un umor nebun, totul numai potrivit pentru povestea asta in care nimeni nu pare sa-si aminteasca care e mobilul evenimentelor. Totul terminat glorios in decorul familiar al unui supermarket, pentru ca, nu-i asa, acolo se consuma existenta si drama americanului, ca sa nu extindem la tot individul globalizat.

De remarcat Jesse Eisenberg, dar mai ales Kristen Stewart, cunoscuta din Twilight, despre care pina acum nu stiam ca poate chiar sa joace. Aici ii iese nemaipomenit de bine un rol fundamental, caci Phoebe da, prin personificarea iubirii, un sens acestei povesti aiuritoare.

vineri, 2 octombrie 2015

Solutia Schopenhauer

Irvin D. Yalom, Solutia Scopenhauer,

Cum americanii sunt obsedati de psihologi, de ce sa nu avenm si romane despre psihologi si psihanaliza. Poate ca ar fi mai bine daca ar merge la preot sau la o bere cu prietenii, dar in fine, fiecare cu obiceiurile lui.

Irvin Yalom este un psiholog, chiar renumit, care scrie carti, literatura, si o face bine fara indoiala. Filozoful Scopenhauer, luat ca pretext pentru dezvoltarea intrigii cartii, este apreciat ca un precursor al psihanalizei. Se ridica intrebari care ar fi mijloacele pentru a ne stapani angoasele existente, renuntarea de sine filosofica, abondonul eului in fata unor practici mistice, hedonismul, calea de mijloc (care o fi aia?). Desigur in carte nu gasim raspunsuri. Poate doar sugestia ca cel mai bine ne-am face noi insine psihologi.

duminică, 27 septembrie 2015

Socca sau farinata


O reţetă simplă. E un fel de lipie din făină de năut. Gustoasă şi repede de făcut. Poate înlocui pâinea. Poate fi mâncată simplă, ca un snack, aşa cum o găsiţi mai ales în Liguria, vândută în felii tăiate din nişte tăvi mari, sub numele de farinata. Sau, cel mai bine, aşa cum o fac provensalii, care îi zic socca, acompaniază un vin uşurel la o pahar de vorbă cu prietenii.

Ingrediente

150 de grame de faină de năut,
o linguriţă de chimen măcinat
un praf de sare
o cană de apă
3 linguri de ulei d emăsline

Amestecaţi toate ingredientele, mai puţin o lingură de ulei pe care o păstraţi pentru uns tava.
Dacă aveţi răbdare lăsaţi ingredientele amestecate vreo 2 ore în castron. Dacă nu, merge să treceţi şi imediat la prăjit
În tigaia de clătite (a mea are 25 cm diametru), unsă cu ulei turnaţi jumătate din compoziţie. Deşi folosesc tigaia de clătite, nu faceţi confuzie, socca nu trebuie să fie subţire ca o clătită, ci destul de groasă ca o lipie. Lăsaţi la un foc mediu. Se coace pe o faţă până se rumeşeşte şi se observă că se poate desprinde uşor. Se întoarce pe partea cealaltă cu ajutorul unei farfurii. Lăsaţi un minut să se prăjească şi pe cealaltă parte. E gata de mâncat.

Cantităţile sunt pentru două lipii la o tigaie de 25 cm diametru.

Se poate face şi la cuptor, caz în care nu mai e nevoie de întors pe cealaltă parte.

sâmbătă, 26 septembrie 2015

Everest


Everest, USA, Marea Britanie, Islanda 2015, regia Baltasar Kormákur, cu Jason Clarke, Martin Henderson, John Hawkes, Emily Watson, Keira Knightley, Josh Brolin, Jake Gyllenhaal


Everest e unul dintre acele filme unde omul se confruntă cu natura nemiloasă. Drama şi suspansul sunt asigurate. Regia lucrează bine cu un grup mare de personaje, reuşeşte să le portretizeze pe fiecare încât să ajungem să ne pese. Momentele melodramatice sunt tratate cu o anumită reţinere cât să nu ni se acrească.

Filmul se bucură de un pachet de actori de primă mână şi se vede căci nimeni nu e insignifiant pe ecran.
Adică un film bine făcut, de la genericul de început până la fotografiile de final cu eroii "reali", căci filmul e inspirat de întâmplări adevărate.

Totuşi filmul, în ce mă priveşte, nu reuşeşete să mă convingă. Povestea în definitiv este despre nişte indivizi care fac turism pe Everest. Adică dai o mică avere, vreo 65.000 de dolari se spune în film, şi nişte indivizi profesionişti îţi organizează totul şi te duc pe cel mai înalt vârf al lumii. Ca să ai cu ce să te lauzi când bei bere cu amicii. Mare plictiseală trebuie să resimţi despre viaţă ca să cheltui un purcoi de bani, să te chinui pe tine însuţi, başca riscurile inerente, ca să faci chestia asta.



luni, 21 septembrie 2015

Money for Nothing

Acum exact 30 de ani Dire Straits erau No 1 in topul Bilboard pentru Money for Nothing. Ce vremuri!


sâmbătă, 19 septembrie 2015

Kim Il Sung si urmasii (II)

Fabrica de produse chimice construita de japonezi in Hamhung, nordul Coreei, inainte de 1945,
Wikimedia Commons

Cum era Coreea (de Nord) în 1945 când Kin Il Sung (Kim Ir Sen) începea să se afirme ca lider politic?
În primul rând trebuie remarcată geografia locului. Spre deosebire de zona de sud, Coreea de Nord poate fi descrisă ca fiind o zonă preponderent montană.
Prin urmare, marile proprietăţi, şi o nobilime rurală legată de marile proprietăţi funciare, era practic absentă în Nord, spre deosebire de sudul care era dominat de familiile nobile de mari proprietari.  În consecinţă conservatorismul legat de poziţia marilor proprietari nu era cunoscut în Nord.
Poate aceasta explică şi marele succes al misonarilor creştini (în principal americani, protestanţi sau neoprotestanţi). Nordul era preponderent creştin , iar principalul său oraş, Pyongyang (Phenian) era cunoscut, datorită fervoarei sale creştine, ca Noul Ierusalim.
Aflată sub dominaţia japoneză din 1910, nordul Coreei a avut şi de profitat de pe urma acesteia. Angajată în dezvoltarea unei economii de război din anii 1930, Japonia, interesată de exploatarea resurselor locale precum şi cele ale Manciuriei (şi aceasta sub dominaţie japoneză), aflată în imediata vecinătate, a investit mult în dezvoltarea industrială în nordul Coreei. Faptul că se afla dincolo de limita de acţiune a bombardierelor americane, a condus chiar la mutarea de capacităţi industriale vitale de către japonezi în Coreea.
Astfel, societatea în nordul Coreei se afla într-un proces de modernizare rapidă, o societate deschisă la diverse curente de idei, printre care cele de stânga, socialiste, aveau un număr important de adepţi.
Totuşi, esenţial pentru dezvoltarea ulterioară şi crearea Coreei de Nord a fost prezenţa armatei sovietice în nordul Coreei.
Uniunea Sovietică începând cu data de 8 august 1945 a declarat război Japoniei şi a început din 9 august operaţiunile militare avansând în Manciuria. În data de 15 august 1945 a avut loc celebrul discurs al împăratului Hirohito privind capitularea Japoniei. Totuşi trupele japoneze din Manciuria nu au încetat imediat operaţiunile şi luptele au continuat un timp.  Până la 2 septembrie, când s-a semnat documentul oficial privind capitularea Japoniei, trupele sovietice, cu excepţia unor operaţiuni de desant marin punctuale, nu pătrunseseră în Coreea.  
Realitatea este că, în fapt, marile puteri erau puţin interesate în acel moment de soarta Coreei. Dacă Japonia sau China făceau parte din preocupările strategice ale marilor puteri, Coreea nu atrăgea atenţia. Colonie a Japoniei din 1910, desigur exista o mişcare politică care milita pentru libertatea Coreei, care acţiona mai ales în străinătate, dar aceasta era divizată, măcinată de conflicte interne şi ambiţii personale, şi nu ajunsese să impună problema Coreei pe agenda marilor decidenţi pe arena politicii internaţionale. Statele Unite până spre sfârşitul războiului nu acţionaseră în nicun fel în problema Coreei.  OSS (precusorul CIA) începuse în vara lui 1945 pregătirea unei Armate de Eliberare formată din coreeni, care urma să fie infiltrată în teritoriul corean, dar aceasta nu ajuns să intreprindă vreo acţiune înainte ca războiul să se sfârşească.
În aceste condiţii, ţinând seama de încetarea abruptă a operaţiunilor militare, deciziile privind soarta Coreei, au fost luate în pripă, la un eşalon de decizie de rang inferior (un comitet de ofiţeri printre care Dean Rusk, viitor secretar de stat al Statelor Unite, care  era doar colonel pe atunci), care, pe baza unei hărţi National Geographic, singura disponibilă, au stabilit paralela 38 ca linie de demarcaţie până la care trebuiau să avanseze armata sovietică din nord şi cea americană din sud.  Linia de demarcaţie a afost propusă chiar pe 15 august 1945, şi fapt interesant, nu a trezit niciun fel de comentarii din partea sovietică, care imediat, pe 16 august, a trimis o notă că acceptă propunerea. Atitudinea sovietică contrastează cu alte situaţii de acest tip, şi demonstrează că nici sovieticii nu acordau vreo importanţă specială Coreei la acel moment.
De altfel, în primii ani după război, linia de demarcaţie nu a fost sub niciun aspect o graniţă, circulaţia peste această linie fiind liberă.

Lucrurile însă se vor schimba treptat.

Vacation

Vacation, USA 2015, regia  John Francis DaleyJonathan M. Goldstein, cu  Ed HelmsChristina Applegate

Vacation se doreşte o continuare la celebrele comedii  din seria National Lampoon. De fapt Chevy Chase şi Beverly D'Angelo, protagonistii celebrei serii, au o aparitie de "guest stars" în finalul filmului pentru a stabili legătura sentimentală peste timp.
Vacation are un umor destul de grosier, dar eu sunt sigur că o să vă placă. Ed Helms, îl ştiţi din Hangover, e perfect în rolul capului de familie căruia nu prea îi iese nimic deşi intenţiile sunt bune. 
Nu e un film de Oscar, în mod sigur, dar vă puteţi distra în familie.

duminică, 13 septembrie 2015

Kim Il Sung şi urmaşii (1)

Kim Il -sung, în centru, în 1947
Wikipedia Commons

Fotografia pe care am postat-o cu tânărul Kim Il-sung (într-o altă transcriere Kim Ir Sen) mi-a sugerat o idee: de ce să nu scriu ceva despre Corea de Nord? Multă lume citeşte ştiri senzaţionale cu urmaşul lui Kim Il Sung , Kim Jong Un. Dar nu ştiu câtă lume ştie ceva despre istoria Coreei, de ce avem două state Coreea de pildă, cum s-a ajuns la această situaţie.
Coreea de Nord este în mare măsură o creaţie a lui Kim Il-sung (bunicul lui Kim Jong Un). Legitimitatea fondării acestui stat se fondează pe o mitologie a luptei lui Kim Il-sung în cadrul gherilei care se opunea ocupantului japonez al peninsulei Coreea, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
În fapt sunt puţine informaţii verificabile despre începuturile vieţii lui Kim Il-sung.
Se poate stabili că a fost născut la Pyongyang (Phenian) în 1912. Numele său inţial era Kim Song-ju. S-a născut într-o familie creştină. Mama sa, Kang Ban–sok era în mod sigur fiica unui pastor protestant. Există speculaţii că tatăl, Kim Hyong-jik, era şi el pastor.
Familia sa s-a mutat în Manciuria, parte a Chinei, apoi  cunoscută ca stat independent, Manchuko, sub control japonez după 1931.
Istoria oficială din Coreea de Nord îl prezintă ca lider al luptelor de partizani împotriva japonezilor. Într-adevăr, unii coreeni din Manciuria au făcut parte din mişcarea de rezistenţă împotriva japonezilor, o mişcare care avea simpatii comuniste şi se afla în strînse relaţii cu comuniştii chinezi.
Numele de Kim Il-sung se pare că era un nume „de război” pentru mai mulţi şefi de grupări de partizani, iar această confuzie a fost speculată de istoriografia nord-coreeană pentru a îmbogăţi palmaresul de război al lui Kim Son-ju cunoscut mai apoi ca şef al statului Coreeei de Nord ca şi Kim Il-sung. În orice caz Kim Il-sung şi-a  revendicat participarea la atacul de la Poch’onbo în 1937, una dintre puţinele fapte de arme desfăşurate pe teritoriul Coreei, căci , să ne amintim, aceşti luptotori de gherilă luptau în Manciuria, adică China.
Pe de altă parte nu trebuie mers nici în extrema cealaltă de a nega orice particpare  a lui Kim Il-sung în luptele de gherilă. În mod evident după 1945 cînd revine în Coreea era privit ca un lider respectat alături de alţi luptători de gherilă precum Kim Ch’aek (1903-1951) şi Ch’oe Yong-gun (1900-1976), ale căror fapte de arme erau verificabile şi recunoscute.
Importanţa acestei gherile nu trebuie exagerată. Japonezii au controlat bine situaţia şi practic lichidaseră aceste grupuri de luptători în 1940.
Astfel că la sfârşitul lui 1940 Kim Il-sung este nevoit să se refugieze în Uniunea Sovietică.  De fapt acesta va fi şi principalul atu al lui Kim Il-sung în 1945 după eliberarea Coreei: deşi nu era un lider marcant al luptei anti-japoneze, era în mod sigur omul de încredere al Uniunii Sovietice.
În anii 1930 în Manciuria o cunoaşte şi pe Kim Jong-suk  care îi devine soţie şi este mama lui Kim Jong-il, moştenitorul lui Kim Il-sung şi tată actualului conducător al Coreei de Nord.  Kim Jong-il s-a născut în mod sigur în Uniunea Sovietică în februarie 1942 şi numele său iniţial a fost Yuri, un nume potrivit pentru un locuitor al Uniunii Sovietice.
În Uniunea Sovietică, după o perioadă de verificări aloialităţii sale, a fost primit în Armata Roşie cu grad de căpitan servind în Brigada 88 lângă Khabarovsk. Informaţia este confirmată de ofiţeri din Armata Sovietică, I.G. Loboda şi G.K Plotnikov, care au fost responsabili politici în acea brigadă, precum şi de memoriile lui Zhou Bao-zhong, un luptător de gherilă chinez important refugiat în Uniunea Sovietică, care a servit în aceeaşi brigadă. (Andrei Nikolaevich Lankov From Stalin to Kim Il Sung: The Formation of North Korea, 1945-1960, Hurst & Co, London, 2002, p. 49-58)
Odată cu capitularea Japoniei şi intrarea trupelor sovietice pe teritoriul Coreei era nevoie de ofiţeri care să se ocupe de administrarea problemelor civile în teritoriul ocupat. Kim Il-sung era desigur o persoană potrivită pentru o astfel de funcţie. Şi în septembrie 1945 este numit adjunct al kommendant-ului (ofiţerul însărcinat cu administrarea teritoriului ocupat) din Pyongyong.

Cariera politică a lui Kim Il-sung începea să se contureze. 

sâmbătă, 12 septembrie 2015

The Secret History of the Lord of Musashi

Junichirō Tanizaki, The Secret History of the Lord of Musashi (武州公秘話, Bushukō Hiwa), 

E un roman japonez scris prin anii 30 ai secolului trecut. Ca aspect general se încadrează în curentul la modă atunci al unei literaturi psihologizante. Dacă schimbi decorul foarte japonez poţi foarte uşor să găseşte asemănări cu scriitura unui Thomas Mann sau Stefan Zweig.
Ce e totuşi special? Autorul scrie o poveste cu samurai războaie şi lupte pentru putere, dar, în loc să utilizeze motivaţiile eroice clasice, găseşte o motivaţie psihologică. Şi nu oricare... Ci anume o manie perversă sexuală. Eroul romanului este frapat în copilărie de imaginea unor tinere doamne care, în cursul unui asediu, spălau capetele duşmanilor de vază ucişi, ce urmau să fie prezentate ca trofee de război. Imagine care devine obsesia erotică a eroului, ale cărui acţiuni vor fi conduse tocmai de această obsesie.
V-am făcut curioşi? Încă şi mai bine pentru cititorul de astăzi, Junichirō Tanizaki este un autor care, neintenţionat desigur, dar cu măiestrie, este un postmodern. Căci acesta se foloseşte de toate convenţiile literaturii clasice japoneze, include chiar pasaje de literatură clasică japoneză, şi le recombină pentru a crea o operă cu totul originală, despre o obsesie perversă.

The Transporter Refueled


The Transporter Refueled, Franta 2015, regia Camille Delamarre, cu Ed Skrein, Loan Chabanol, Ray Stevenson

Transporter e, după cum bine ştiţi, băiatul ăla rău dar bun care transportă tot felul de chestii pentru bandiţi sau în ciuda bandiţilor.
Seria  de acţiune îşi respectă renumele şi în acest nou film. Scenele de luptă au o coregrafie excelentă, scena cu bătaia într-un vestiar minuscul, producător de senzaţii claustrofobe, fiind bună de inclus într-o antologie a scenelor de acţiune. Plus urmăriri cu maşini făcute în stil "old school" dar cu atât mai interesante. Plus fete frumoase multe şi în ţinută sumară. Plus un nou Transporter, adică Ed Skrein mai sexy decât vechiul, Jason Statham, deşi parcă cu un aer mai puţin blazat. Plus un tătic al Transporterului ieşit la pensie şi gata să-l bage în belele mai ales din motive de slăbiciune pentru frumuseţile din jur.

duminică, 6 septembrie 2015

Aurul lui Decebal?

La curtea din Suceava au apărut, la sfârșitul anului 1543, câțiva săteni din Hunedoara care au adus o mare cantitate de aur scoasă din apa Streiului, din vechile comori ascunse probabil de către Decebal și credinciosul acestuia, Bicilis. Din informațiile avute la îndemână,  Gh. Şincai vorbește de comoara de la400.000 de piese de aur din care parte au fost confiscate de omenii lui Martinuzzi.
Alexandru Gonţa, Legăturile dintre Moldova și Transilvania în secolele XIII-XVII,  Editura Științifică și Enciclopedica, București 1989 p 131

sâmbătă, 5 septembrie 2015

Fericit

Fototeca online a comunismului românesc, 226/1945

Tovarasul Dej era fericit. Tocmai se intorsese de la Moscova unde primise de la Stalin tamaierea ca tovaras de nadejde gata sa conduca sovietizarea Romaniei. 13 septembrie 1945.

Southpaw/Lovitura de stanga


Southpaw, Lovitura de stanga, USA 2015, regia Antoine Fuqua, cu Jake Gyllenhaal, Forest Whitaker

Povestea filmului este un clişeu de la un capăt la altul. E povestea aia cu boxerul de succes care suferă o cadere, viaţa lui este distrusă, şi apoi cu ajutorul unui antrenor charismatic se întoarce pe ring pentru a câştiga din nou.
Totuşi filmul merită vâzut. Întâi pentru că Antoine Fuqua ştie să filmeze exemplar această poveste absolut previzibilă, cu planuri strânse emoţionale, alternând cu momente de respiro picturale.
Dar mai ales e un film în care joacă Jake Gyllenhaall, pe care îl remarcam în Nightcrawler. Acum face un cu totul alt rol, dar îl face excelent, în ciuda tuturor locurilor comune. În mod inevitabil empatizezi cu personajul lui oricât de critic ai fi faţă de poveste. Ajutat şi de Forest Whitaker care este antrenorul charismatic care va readuce campionul pe ring.

luni, 31 august 2015

Clafoutis cu faina de castane si zmeura


Un desert numai bun pentru acest  sfârşit de vară. Făina de castane are un miros puternic care vă va aduce aminte de focurile de tabără şi care se potriveşte cu gustul de fructe de pădure.

Ingrediente:

3 ouă,
100 g făină albă,
100 g făină de castane
150 grame zahăr
o cană de lapte
esenţă de migdale (o cantitate generoasă)
o lingurita de coaja de lamaie
500 g de zmeură

Amestecaţi ingredientele (mai puţin zmeura) într-un castron. Puteti incepe bătând cu ouăle şi zahărul.
Ingeti o tavă de 30 cm diametru cu unt. Turnaţi compoziţia. Puneţi zmeura împingând uşor cu degetele pentru a se înfinge în aluat.

Daţi la cuptorul încins la 180 de grade pentru 40-50 de minute.




sâmbătă, 29 august 2015

The Man from U.N.C.L.E.


The Man from U.N.C.L.E., USA, Marea Britanie 2015, regia Guy Ritchie, cu  Henry CavillArmie HammerAlicia VikanderHugh Grant,

Un film făcut de Guy Ritchie desigur nu trebuie ratat.

Filmul reia mijloacele artistice ale filmului cu agenţi secreţi din anii 1960, le amestecă cu haz şi dragoste, pentru a obţine un film plăcut pentru publicul anului 2015.

Desigur filme de acest gen s-au mai făcut. Ce atrage în mod special atenţia este că Guy Ritchie, foarte cunoscut  cum se joacă în filmele sale cu timpul naraţiunii cinematografice, observă cu mare atenţie timpul naraţiunii în filmul din acea perioadă, pe care l-am descrie astăzi, raportat la filmele de acţiune de acum, explozive, ca fiind un timp "leneş", care curge încet, ba chiar "prolix". Aşa că regizorul se joacă cu timpul naraţiunii în stil anii 1960 obţinând efecte comice explozive pentru spectatorul anului 2015.

Ca tot e agitatie in Coreea ...


...iata o poză din 1945, cu Kim IL Sung (sau Kim Ir Sen în altă treanscriere) bunicul actualului Kim, care trage cu rachete către vecinii lui din sud. 

sâmbătă, 22 august 2015

Mission:Impossible - Rogue Nation

Mission:Impossible - Rogue Nation, USA 2015, regia Christopher McQuarrie, cu  Tom CruiseRebecca FergusonJeremy Renner, Alec Baldwin

Zboara agentul Hunt agatat de usa avionului, cu un costum impecabil? Zboara. Atunci mai doriti ceva? Mission:Impossible este un execrcitiu de stil la fel ca si 007 (varianta America). Si isi onoreaza cu prisosinta (re)numele.

Desigur adaptat la gustul actual. Eroina nu mai trebuie sa fie salvata, ci, eventual, salveaza ea pe superagentul cel sarmant. 

Sistemul mondial modern



Immanuel Wallerstein, Sistemul mondial modern, Meridiane, 1992


E vorba de o carte care in mod inevitabil este comparata si citata impreuna cu cea a lui Fernand Braudel, Mediterana și lumea mediteraneană în epoca lui Filip al II-lea .

Lucrul acesta se intampla pentru ca Immanuel Wallerstein este preocupat de acelasi secol al XVI-lea al istoriei europene cand, se poate spune, se naste sistemul capitalist si lumea moderna.

Totusi cartea lui Wallerstein este foarte deosebita de cea a lui Braudel. Autorul este interesat de aceasta perioada istorica nu pentru ea insasi, ci pentru a demonstra o teorie social-economica (cu implicatii politice) si anume ca sistemul capitalist este un sistem care contine in sine principiul dezvoltarii inegale. Altfel spus sistemul condamna anumite zone (numite periferie si semiperiferie) sa fie exploatate in folosul unui centru care realizeaza concentrarea de capital. Opera lui Wallerstein este o lucrare ideologica in primul rand, spre deosebire de Braudel care este gata mereu sa nuanteze, caci este tot timpul constient ca schemele rationalizatoare pe care le propune privesc destine individuale, iar destinele individuale sunt probabil dincolo de orice schema rationalizatoare.

Asa ca sa nu ne miram ca astazi Wallerstein face figura de eminenta cenusie a miscarilor antiglobalizare.



Tovarasul si tovarasa: inceputuri

Fototeca online a comunismului romanesc 1/1944
Tovarasul Nicu si Tovarasa lui si-au inceput cariera politica asa cum au terminat-o: in balcon. La inceput balconul era mai modest, undeva in Piata la Universitate, in august 1944, la un miting sarbatorind intrarea trupelor sovietice in Bucuresti.

duminică, 16 august 2015

Catch 22


Pentru ca am citit cartea Catch 22, unul dintre romanele fanion ale literaturii americane, evident ca nu am putut rata filmul. Filmul este o surpriza placuta, caci stie sa redea pe deplin umorul ironic si absurd al romanului, modalitate de condamnare a absurditatii razboiului.

Din carte au fost selectate  in mod inteligent scenele cele mai bune de exploatat cinematografic asa ca povestea nu treneaza deloc.

Veti rade, dar va veti si ingrozi de absurdul razboiului. Si nu puteti decat sa luati o barca sa vasliti pina in Suedia ca Yossarian.

Plus va veti delecta cu aparitiile de tinerete ale unor actori care au devenit celebri pe parcurs, Alan Arkin, Martin Sheen sau John Voigt. Bonus o aparitie ca actor a lui Art Garfunkel si un Orson Welles la batranete.

Vine 23 august

Fototeca online a comunismuluin romanesc 222/1945  
Poza memorabila de la sarbatoarea primului 23 august tinuta in 1945. In poza se vad membrii guvenului comunist condus de Petru Groza. Ceea ce se remarca imediat este loja centrala, rezervata regelui care esate goala. Regele Mihai, aflat in "greva regala" (refuza sa contrasemneze actele guvernului comunist) nu a luat parte la ceremonie.

sâmbătă, 15 august 2015

Slavii in istoria si civilizatia Europeana


Francis Dvornik, Slavii in istoria si civilizatia Europeana, All 2001,

Asta e o carte monumentala. Francis Dvornik, ceh de origine, emigrat din patria sa in America,  a fost profesor la Harvard, specialist in istoria slavilor.
Tot poporul a citit despre regii frantuzilor, despre nevestele lui Henric al VIII-lea ... insa putini stiu despre istoria care s-a petrecut aici apropae de noi, si care ne-a influentat in mod direct. Si e o istorie chiar mai fascinanta. Dinastii puternice si cu fapte remarcabile, si intrigile de familie inevitabile, au fost si prin Europa de Est si merita sa stim mai multe despre ele.  Přemysl in Cehia, Piast si Jagelloni in Polonia, Nemanja in Serbia, Rurik si Romanov la Kiev si Moscova.

duminică, 9 august 2015

Family Britain

David Kynaston, Family Britain, Bloomsburry, 2010,

Rationalizarea alimentelor si a altor bunuri de consum impusa in timul razboiului mondial si mentinuta de guverul laburist si dupa incheierea razboilui, iata ca dupa 1951 treptat se restrange (va mai ramane o perioada la carbune).

Conservatorii cu Churchill in frunte revin la putere. Marea Britanie pare ca vrea sa se intoarca la normalitatea vietii linistite centrata pe valorile familiale.

Totusi este o epoca in care britanicii invata ca lucrurile nu mai sunt ca "inainte". Suprematia britanica in lume a luat sfarsit. In nota faptului divers, pentru prima data englezii sunt invinsi la fotbal pe teren propriu. O adevarata catastrofa nationala. Se intampla pe 25 noiembrie 1953 cand Ungaria infrangea Anglia la ea acasa cu 6-3. Puskas si compania, atunci in mare forma, au umilit pur si simplu pe inventatorii fotbalului. Ca umilinta sa fie completa in meciul revnsa la Budapesta Ungaria infrangea Anglia cu 7-1. Nici la Mondialul din 1954 Anglia nu se va comporta prea bine fiind eliminata fara drept de apel de selectionata din Uruguai.

La nivelul istoriei mari, in 1956 englezii vor remarca cat de neputinciosi sunt pe langa marile puteri USA si URSS atunci cad se declanseaza criza Suezului, nationalizarea canalului Suez de catre Egipt.

Chiar si intoarcerea catre familie si valorile ei se face in noi cadre. Programul guvernamental de construcie de locuinte noi continua si sub conservatori. Acestia, in loc sa puna accentul pe dezvoltarea de locuinte individuale in suburbii, vor sa construiasca blocuri de apartamente. Argumentul lor: populatia nu rebuie mutata in fara oraselor si locului obisnuit al vietii sale, ci trebuie sa ramana pe cat posibil in granitele oraselor si a vechilor cartiere.
Si casa arata altfel, majoritatea au acum televizor, si, noutate absoluta in Europa, apar televiziunile private. Televizorul ocupa majoritatea timpului liber. Plus, incepe sa se doteze cu noile echipamente, frigider, masina de spalat. Se dezvolta consumismul. Tesco, care astazi face parte din decorul obisnut al Marii Britanii a deschis primul magazin in 1956.





sâmbătă, 1 august 2015

Dej invitat la ceremonie

Fototeca onlien a comunismului românesc cota 214/1945

La ce ceremonie? Anume cea de decernare a ordinului Victoria către Regele Mihai, ceea ce se întâmpla la 19 iulie 1945.
Gheorghiu Dej în calitatea lui de ministru participă şi el la festivitate. În imagine mai sunt generalul Vasiliu Răşcanu (ministrul apărării) şi Tătărăscu care deţinea portofelul externelor. În stânga de tot, un general sovietic, însă nu ştiu care.

La famille Belier, Familia Belier


La famille Belier,  Familia Belier, Franţa 2014, regia Eric Lartigau, cu Louane Emera, Karin ViardFrançois DamiensEric Elmosnino

Filmul poate fi considerat unul dintre filmele perfecte. Realizatorii au pus în el tot ce poate emoţiona spectatorul într-un amestec perfect proporţionat astfel încât să obţină efectul  maxim. O familie cu dezabilităţi (surzi), dar nu din cei care cerşesc compasiunea dumneavoastră, ci nişte învingători, o fiică adorabilă, dar în acelaşi timp putând fi luată ca model de orice domnişoară (chiar şi cele care consideră că au probleme cu greutate), un profesor trăsnit, multă muzică franţuzească de Michel Sardou, o poveste de dragoste adolescentină, plus peisaje frumoase rurale din Normandia. Şi desigur o poveste despre "urmează-ţi visul" aşa cum stă bine în orice film.