duminică, 26 aprilie 2015

Din istoria inghetatei





Istoriografia noastra ii prezinta in mod constant pe turci in culori negative. Sunt dusmanul prin excelenta.
Prea putini se preocupa sa explice ca succesul militar al al Imperiului Otoman se datora unei civilizatii superioare, capabila de performante logistice si strategice putin obisnuite in acele vremuri, cand Imperiul Otoman isi realiza cuceririle. 

Iata un exmplu minor, dar sugestiv pentru capacitatea logistica a Imperiului Otoman. Baronul de Busbecq diplomat si calator in Imperiul Otoman in Itinera Constantinopolitanum et Amasianum publicat in 1581 remarca ca ienicerii aflati in campanie erau aprovizionati cu "apa de zapada" adica cu gheata adusa din munti sau ghetarii ingropate in pamant unde se pastra gheata recoltata iarna si peste vara, pentru a se racori si probabil pentru a-si prepara delicioase sorbeturi. Istoria parfumatelor sorbeturi orienatale e veche si populara.


Insă şi mai sigur consemnată este următoarea utilizare: soldaţii otomani obişnuiau să amestece apa rece cu lapte acru, produs care le ţinea şi de foame şi de sete atunci când se aflau în campanie şi nu aveau posibilitatea să procure sau nu era timp pentru prepararea mâncării.

sâmbătă, 25 aprilie 2015

Chappie





Chappie. USA, Africa de Sud 2015, regia Neill Blomkamp, cu Sharlto Copley, Dev Patel, Hugh Jackman, Sigourney Weaver,

Neill Blomkamp este autorul fimului District 9, pe care il consideram la vemea respectiva filmul SF al deceniului. Intre timp  a mai facut Elysium, un SF bun, dar fara sa rupa gura targului.

Iata ca vine cu o noua productie SF, acest Chappie.

Chappie este un film despre inteligenta artificiala, care poate fi orcand un bun subiect de film SF. Insa aici nu avem o meditatie despre intelignta artificiala, ci un film care abordeaza in cheie sociala problematica.

Povestea despre naivul Chappie, robotul dotat cu intelienta artificiala, picat  intr-o poveste cu ceea ce am numi marginali sociali (nu neaparat rai, nu neaparat buni, Blomkamp ca sud-african stie sa plaseze si sa orientze corect povestile sub acest aspect, intr-o Africa de Sud macinata de contradictii sociale) putea fi intersanta daca era exploatata pina la capat in acest sens. Totusi lui Blomkamp ii place sa se joace cu secvente de actiune, asa ca mesajul / oameni buni, orice tehnologie am avea ea e inutila daca nu suntem social capabil sa o folosim / se cam pierde pe drum prin momentele incarcate de violenta. Si cinematografic lucrurile nu se incheaga. Scenele suprarealiste care vor sa marcheze destinul contradictoriu al lui Chappie, o masinarie ultraperformanta ajunsa pe mainile unor marginali si miza a unor jocuri de putere, nu se potrivesc deloc cu pasiunea pentru filmari in stil cineverite ale lui Blomkamp.

In consecinta Chappie e un film interesant, dar nu sunt putine momentele cand arata ciudat, si pactul narativ-fictional cu spectatorul tinde sa se rupa, oricata bunavointa are amatorul de SF.


Civilizatie si cultura


Marija Gimbutas, Civilizatie si cultura, Meridiane 1989,

Tot citesc in ultima vreme discutii patimase despre Cultura (civilizatia) Cucuteni, despe scrierea de la Tartaria. Si imi dau seama ca discutiile se fac de oameni care nu au parcus nimic care sa le confere posibilitatea sa aprecieze in mod critic tot felul de idei "savante" vehiculate.
In limba romana exista o carte care poate fi cosiderata o lectura de baza in domeniu pentru cei care vor sa inteleaga civilizatiile neolitice care au fost descoperite pe teritorul tarii noastre si,mai larg, in sud estul european. Este cartea avand ca autor pe Marija Gimbutas "Civilizatie si cultura". Cartea este in fapt o serie de articole fundamentale pe tema acestei civilizatii Europene Vechi, cum ii place autoarei sa o denumeasca.
Marija Gimbutas este o entuziasta a vechilor civilizatii neolitice din Europa si tine sa le sublinieze valoarea (le compara cu civilizatiile din Cornul fertil si sudul Anatolie - mai bine studiate si considerate ca leaganul civilizatiei, aratand ca sunt concomitente). Entuziastii vor gasi exact acelasi entuziasm si la Marija Gimbutas, asa ca nu vor fi dezamagiti.
Totusi Marija Gimbutas e un cercetatator serios, si aveti ocazia sa va lamuriti ca oricat de entuziasti ati fi nu puteti sustine opinii extravagante de genul:
1. Poporul roman e cel mai vechi si mai civilizat din Europa (cel putin) pentru ca suntem urmasii civilizatiei Cucuteni sau Turdas. Pentru ca pur si simplu aceste civilizatii sunt anterioare venirii indo-europenilor in Europa, deci nu au nico legatura cu poporul roman.
2. Civilizatia Cucuteni e cea mai speciala din Europa. Nu e asa de speciala.Civilizatii neolitice avansate inrudite cu cea Cucuteni erau si pe teritoriul Ungariei, Serbiei, Macedoniei, Bulgariei, Greciei si sudul Italiei.
3. Limba latina se trage din limba geto-daca care era o civilizatie mai veche dupa cum ne arata civilizatia Cucuteni.. Si latina si geto-daca sunt indo-europene. Adica sunt din alt poveste decat cea cu civilizatile neolitice (Cucuteni si celalalte asemanatoare).

Documentaristul Roman Karmen

Cine isi mai aminteste de gloria documentarelor sovietice, Roman Karmen? Filmele sale sunt propaganda pura de partid. Legatura lor cu realitatea e foarte firava. Era cunoscut de altfel pentru filmari de scene "aranjate" prezentate ca fiind filmari de documentar. Renumele international nu l-a scutit insa de abuzurile lui Vasili Stalin fiul celebrului dictator, care i-a "sedus" (citeste violat, ca daca voia beizadeaua doar nu putea nimeni sa zica nu) nevasta.

Aici documentarul despre victoria comunistilor Vietnamezi la Dien Bien Phu împotriva francezilor


duminică, 19 aprilie 2015

Dolores Ibárruri in 1936

 Razboiul civil din Spania... Comunismul in lupta directa cu fascismul... Emotie... Lacrimi internationaliste....Ce vremuri.... Taticul lui Petre Roman putea sa ne spuna mai multe!

Cut Bank



Cut Bank, USA 2014, regia Matt Shakman, cu Teresa Palmer, Liam Hemsworth, John Malkovich, Billy Bob Thornton, Bruce Dern, Oliver Platt

Cand nu mai speram sa vad vreun film bun, iata ca acest Cut Bank (titlul nu inseamna nimic e doar numele unei localitati) imi arata ca se mai fac si filme bune. 
Desi Matt Shakman imprumuta bine de la stilul fratilor Coen, arata ca stie sa stăpâneacă bine reţeta filmelor despre o Americă profundă, un univers "altfel" unde doar mâna lui Dumnezeu hotărăşte destine, ajutată şi de conspiraţia îngăduitoare a oamenilor.

O să găsiţi ritmul din Fargo, umorul negru şi absurd din Ladykillers, un set de actori care sunt ei înşişi o marcă, adică un film excelent.



Thunderstruck simfonic

Thunderstruck era la modă imediat după revoluţie, în 1990. Sunetul puternic al chitarei marca AC/DC cânta promiţător ca un marş al libertăţii noastre recente. Toate posbilităţile erau acolo, numai gata să le apuci....

Iată un Thunderstruck mai altfel, varianta "de cameră".


sâmbătă, 18 aprilie 2015

Tinker Bell and the Legend of the NeverBeast, Clopotica si Legenda Bestiei de Nicaieri


Tinker Bell and the Legend of the NeverBeast, Clopotica si Legenda Bestiei de Nicaieri, USA 2014, regia Steve Loter,

Seria cu Tinker Bell este tinuta in viata de studiourile Disney, prin povesti, povesti adresate mai ales celor mici, fara a arunca banii mai mult decat trebuie pe animatie.

Nu e un tur de forta la capitolul grafica, dar povestea cu monstrul care topaie ca un catelus este adorabila, emotionanta si chiar educativa. Daca aveti copii sau va mai simtiti inca copii nu trebuie sa pierdeti acest film.

Singurul minus: nu stiu de ce studiorile Disney au ales sa reprezinte zanele ca pe niste adolescente supercochete. Nici macar nu cred ca adolescentele se uita la genul acesta de animatie ca sa cred ca e un truc de marketing.

Istoria vietii private


Am mai scris despre Istoria vietii private. Am ajuns si la secolul xx. Un fragment pentru delectare.

Orgasmologie şi orgasmoterapie
Sexologia apare în a doua jumătate a secolului al XlX-lea. în cunoscutul său Traite de l' impuissance et de lasterilite chez l'homme et chez la femme (Bailliere, 1855), dr. F.Roubaud descrie orgasmul în termeniiurmători: „în timpul orgasmului, circulaţia se accelerează (...). Ochii, violent injectaţi, capătă o căutătură buimacă (...). Respiraţia, gâfâitoare şi întretăiată la unii, se întrerupe la alţii (...). Centrii nervoşicongestionaţi nu mai comunică decât senzaţii şi voliţiuni confuze (...). Membrele, cuprinse de convulsii şiuneori de crampe, se agită în toate sensurile sau se întind şi se întăresc ca nişte bare de fier; din cauzamaxilarelor, bine încleştate, dinţii încep să scrâşnească, iar unele persoane se lasă duse atât de departe dedelirul erotic încât, uitându-şi partenerul întru voluptate, muşcă până la sânge umărul care a avut imprudenţasă li se abandoneze. Această stare frenetică, această epilepsie şi acest delir durează de obicei puţin. Esuficient însă pentru a epuiza forţele organismului". Abia după primul război mondial (W. Reich, Lafonction de i orgasme, 1927) şi mai cu seamă după al doilea (A. Kinsey, Comportement sexuel de l'homme,1948) devine sexologia o ramură recunoscută a ştiinţelor umane. în 1950, William H. Masters şi Virginia E.Johnson, printr-o „nemaipomenită îndrăzneală de laborator", examinează pentru prima oară aparatelegenitale masculine şi feminine în timpul actului sexual. După ani întregi de cercetare, aceştia publică în1966 Human Sexual Response în care descriu experienţa orgasmică a bărbatului. Orgasmul feminin e prezentat ca fiind rezultatul a trei serii de factori: fiziologici, psihologici şi sociologici. Mitul clitorisului,omolog al penisului masculin, este anihilat. Distincţia dintre orgasmele clitoriene şi cele vaginale este oiluzie, deoarece „răspunsul propriu al canalului vaginal în momentul desfăşurării explozive a orgasmuluieste limitat la plat-forma orgasmică" (entitate fiziologică ce corespunde unei a treia părţi externe avaginului). Calitatea plăcerii sexuale a femeii nu e determinată aşadar de dimensiunea penisului, contrar ideilor unanim acceptate (lungimea mijlocie a penisului în erecţie este de 155 milimetri după dr. Simon, învreme ce bărbaţii o evaluează la 172 milimetri, iar femeile la 162). Les Mesententes sexuelles (1971) propun o nosografie a disfuncţiilor sexuale care fundamentează orgasmologia şi orgasmoterapia. Contrar psihanalistului, sexologul pretinde că obţine unele vindecări şi se referă la un corpus de enunţuri ştiinţificeexperimentale. In vreme ce Freud scrie, cu doi ani înaintea morţii, un articol al cărui titlu poate fi interpretatca un proces-verbal de constatare a eşecului, „Analiză terminată şi analiză interminabilă" (Revue frangaisede psychanalyse, nr. 1, p.3-38), orgasmoterapeutul îşi limitează tratamentul în timp. Trăim oare „crepusculul psihanaliştilor şi zorii sexologilor" potrivit expresiei lui A. Bejin?26. Sexologia se inspiră clin behaviour therapy, potrivit căreia comportamentul nevrotic este „învăţat". Iar sexologului îi revine responsabilitatea dea dezvăţa pacientul de un atare comportament. „Este aşadar vorba de a suprima simptomele actuale (şi nurefulările trecute) decondiţionând şi recondiţionând organismul pacientului, în care caz există două posibilităţi: fie prin eliminarea neliniştii asociate comportamentului deprinderii; fie acţionând în aşa fel încâtcomportamentul dezvăţării să devină neliniştitor" (A. Bejin). Fără a intra în amănunte, să menţionăm faptulcă tratamentul durează cincisprezece zile, că este efectuat de doi coterapeuţi (un bărbat şi o femeie, unmedic şi un (o) psiholog (ă), că în caz de reuşită „supravegherea post-cură" durează cinci ani (în general printelefon), că statisticile succeselor şi ale eşecurilor sunt ţinute la zi şi publicate. Masturbarea având un marerol pe durata acestei cure, asistăm la o depatologizare a onanismului care este o adevărată ruptură însistemul nostru cultural. Se cunoaşte originea acestei plăceri solitare. „Iuda a luat întâiului său născut, Er, onevastă numită Tamar. Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului; şi Domnul 1-a omorât.Atunci Iuda a zis lui Onan: «Du-te la nevasta fratelui tău, ia-o de nevastă, ca cumnat, şi ridică sămânţafratelui tău». Onan, ştiind că sămânţa aceasta n-are să fie a lui, vărsa sămânţa pe pământ ori de câte ori seculca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămânţă fratelui său. Ce făcea el n-a plăcut Domnului, care l-aomorât şi pe el" (Geneza, XXXVIII, 6-10). Fiind condamnat la moarte pentru masturbare, acesta esteverdictul care ne vine din negura timpurilor. După mii de ani de sancţionare, masturbarea iese din zonasecretului pentru a deveni - spun sexologii - cea mai bună pregătire în vederea unei întâlniri reuşite cucelălalt. „N-am putea iubi o altă fiinţă decât cu condiţia de-a ne iubi în întregime noi înşine până acolo încâtsă ne masturbăm cu adevărat, adică până la orgasm (...). Ne vom îndrepta către ceilalţi atunci când vom fi pedeplin pregătiţi", scrie D. Cooper în Mort de la familie. Gilbert Tordjman (Le Dialogue sexuel, 1976) e de părere că „toţi copiii de ambele sexe se masturbează din cea mai fragedă vârstă". Este absolut necesar ca, laieşirea din perioada de latenţă, puberii să ia aceste „rele obiceiuri" devenite bune, deoarece „adolescentii care nu au cunoscut asemenea etapă către maturaţie care este masturbarea se confruntă mult mai des decâtceilalţi cu unele dificultăţi atunci când devin adulţi". Actualul termen al acestei evoluţii ne este adus lacunoştinţă datorită revistei Vital în care se poate citi: „Biologii se înverşunează să descopere legile plăceriisexuale (...). Că aceasta e provocată de corpusculii voluptăţii din zonele erogene primare sau de morfmele pe care le fabrică creierul, avem dovada că plăcerea nu e un păcat al civilizaţiei, ci o realitate biologicăînscrisă în corp".De la duhovnic la sexologIn vechea societate în care mariajul nu consfinţea o relaţie amoroasă, în care acesta nu era - trebuie s-orepetăm -decât un contract între două patrimonii sau două sărăcii, trebuia, bineînţeles, să existe o regulă privitoare la viaţa cuplului. Era acea „datorie conjugală", care trebuia achitată „până în pat, şi poate mai cuseamă în pat" (J.-L. Flandrin). Dacă unul din soţi se sustrăgea actului sexual, se solicita sprijinulduhovnicului, care admonesta şi putea refuza iertarea păcatelor şi împărtăşania. Secretul celor doi soţi eraaşadar „împărtăşit". Astăzi, femeia cucerită, „onorată", dar nesatisfăcută, frigidă aşadar, îşi dezvăluie şi easecretul şi se duce să consulte un sexolog. Iar bărbatul procedează aşijderea dacă erecţia e slabă, iar ejacularea prematură sau cu neputinţă de realizat. Orgasmologul, ca altădată duhovnicul, este o terţă persoană căreia i se va împărtăşi secretul. „Pe plan etic, acesta stabileşte şi defineşte o normă simplă:imperativul orgasmic, cu alte cuvinte un contact sexual «donnant, donnant» al plăcerii care inaugurează odemocraţie sexuală. Pe plan tehnic, el îi învaţă pe pacienţii săi autodisciplina orgasmică" (A. Bejin). Şicontrar psihanalistului care face fiţe când trebuie să ceară bani -mulţi bani („un tratament gratuit provoacă oenormă creştere a dificultăţilor", scria Freud în La Technique psychanalytique) -, acesta îşi prezintă nota,îndreptăţită retribuţie a serviciului adus.Societatea mediatică va putea suporta faptul că partida continuă să se joace în trei: femeia, bărbatul şi thethird person (duhovnic, psihanalist, sexolog)? Problema era oare într-atât de lipsită de importanţă încât statula omis să se implice? Desigur că nu. In 1976, Ministerul Sănătăţii a creat CIRM (Centru de informare privind reglementarea naşterilor, maternitatea şi viaţa sexuală). Legătura se face prin „telefon, care permitestabilirea cu interlocutorii săi a unei relaţii personalizate şi totodată anonime" (Brochure de representationdu CIRM). Ceea ce înseamnă regăsirea secretului confesionalului atunci când persoana în cauză i se adresaunui duhovnic necunoscut. Dar cererile depăşesc dacă nu speranţele, cel puţin aşteptările. „Doctore, aş doricâteva sfaturi privind mângâierile bu-co-genitale sau stimulările erotice"". în 1980, CIRM pune capătacestui gen de activitate. în 1983, televiziunea programează o emisiune denumită „Psyshow", în care cupluleste invitat să-şi expună dificultăţile sexuale şi alective în faţa a doi ziarişti şi a unui psihanalist. De undeindignarea revistelor Elle, care vorbeşte de „stript-tease la tele", şi Confidances, care denunţă aceastăemisiune „vulgară, scandaloasă, ruşinoasă". Riposta realizatoarei, Pascale Breugnot: „Lucrurile merg binedeoarece ne aflăm pe un platou de televiziune. Cuplul profită de prezenţa noastră pentru a fi liber, unul înraport cu celălalt. Si amândoi simt că se află în deplină securitate". Concluzia lui K. Dekhli: „Suferinţa îndirect, isteria acestei reprezentaţii publice, acel forcing al transparenţei cu orice preţ ne amintesc în cea maimare măsură de mecanismele confesiunii publice, de mărturisire".Excitaţia sexuală şi secretele acesteiaDe ce suntem excitaţi din punct de vedere sexual? Un spirit plin de candoare ar oferi câteva răspunsurisimple: absenţa relaţiilor sexuale de o bună bucată de timp, contemplarea unei fiinţe dezirabile, stimulareadirectă a părţilor erogene, creşterea bruscă a substanţelor androgene etc. Mecanica e mult mai complexă, neinformează psihanalistul. R. Stoller ne aduce la cunoştinţă că excitaţia sexuală este produsă în primul rândde dorinţa de a-i face rău partenerului şi că ajunge la paroxism datorită secretului. „Fantasmele funcţionează- fie că sunt conştiente sau inconştiente - cu atât mai bine cu cât sunt mai protejate de secret, de disimulare,de refulare, deoarece sunt impulsionate în şi mai mare măsură de culpabilitate, ruşine şi ură decât de ovoioasă lascivitate"28. R. Stoller enumera factorii psihici care contribuie la excitarea sexuală: „Ostilitatea,misterul, riscul, iluzia, răzbunarea, dorinţa de a şterge amintirea traumelor şi a frustrărilor din copilărie,fetişizarea, toţi factorii aceştia fiind strâns legaţi de secrete". Altfel spus, datorită fantasmei, adultul, care eun fost copil victimizat, îşi află răzbunarea în victoria erotică. Acelaşi autor ne oferă, în această privinţă, şi
un exemplu edificator: „O pacientă, pentru care, încă din copilărie, frica de a fi umilită îi macula oriceacţiune, spunea că, în ceea ce-o priveşte, în cursul actului sexual, momentul culminant al plăcerii nu eraorgasmul, ci el avea loc mai înainte, exact înainte ca partenerul său să juiseze, deoarece ştia că acestuia nu-imai era cu putinţă să se reţină". Printre fantasmele excitante, cea privitoare la viol ocupă primul loc. Căaceasta aparţine imaginarului masculin, se ştie de multă vreme: aşa după cum stau mărturie nenumărate picturi „academice". Cităm, printre altele, două lucrări ce aparţin respectabilului J. L. Gerome: Târgul desclave şi îmblânzitorul de şerpi (Clark Art Institute, Williamstown), aceasta din urmă destinată să satisfacămai de grabă dorinţele pederaştilor. în aroganţa lor, peroraţiile masculine ce evocă violul garantează că„femeile adoră asemenea lucru". „E adevărat" confirmă R. Stoller, cu condiţia ca acesta să rămână pe planulfantasmatic. Violul „imaginat" convinge femeia de atracţia pe care o poate suscita, îi dă acesteia unsentiment de superioritate faţă de violator şi îi permite, datorită masturbării, să parvină la orgasm fără aîncerca vreun sentiment de culpabilitate (căci nu e „de fapt" infidelă). N. Friday oferă nenumărate exemplecare ilustrează tezele lui R. Stoller? Să ne oprim doar la două. „Am avut prima mea fantasmă sexuală la puţin timp după pubertate. Noaptea, culcată în patul meu, îmi închipuiam că merg printr-o pădure. Un bărbat pe care nu-1 cunoşteam urmărea (...). imobilza, lua cu el şi silea fac o seamă de lucruriîmpotriva voinţei mele (...) Mai târziu fantasma se modifica: eram răpită şi eram vândută ca sclavă. Povesteaoferea o infinitate de posibilităţi, deoarece eram, rând pe rând, cumpărată şi vândută de nenumăraţi bărbaţi."Alt caz, unde nu este vorba de un viol, ci de o dezumanizare a partenerului de către femeie, care îl reduce larolul de fetiş: „Când mă masturbez îmi imaginez o mulţime de lucruri. Uneori, văd un bărbat care bate lauşă, oferindu-mi spre vânzare diverse lucruri, iar eu îl invit în cameră. în timp ce el îşi etalează marfa, euîncep să mă mângâi. Omul mă observă. Asta, bineînţeles, îl excită. Şi-i vine din ce în ce mai greu să-şi laudeîn continuare marfa. Atunci mă dezbrac şi încep să mă masturbez fără a înceta să-i observ eforturile pe carele face ca să se controleze. El încearcă toate stările şi, bineînţeles, am un aer foarte cool, dar încep să măsimt şi eu ciudat de excitată (...). Incapabil să reziste farmecului meu nemaipomenit, omul mă violează chiar acolo, în liv-ing". Aceste jocuri ale imaginarului să fie oare ieşite din comun, perverse? Nicidecum, afirmăR. Stoller, care ne încredinţează „secretul societăţii". Iată-1: „încercăm să facem din toţi oamenii ciudaţiţapii noştri ispăşitori, dar toţi cei care - analişti sau de altă specialitate - se află în posesia unor destăinurierotice ştiu că destul de mulţi indivizi în mod făţiş heterosexuali şi fără doar şi poate normali - şi nu numaionaniştii, zoofilii, coprofilii sau cei care telefonează pentru a profera insanităţi - sunt, în egală măsură, plinide ură şi de dorinţa - dacă nu de planuri -de a-i leza pe ceilalţi: fiecare om are propria-i pornirecondamnabilă". Concluzia irevocabilă a acestui autor: „Potrivit teoriei mele, excitaţia sexuală constituie unexemplu în plus destinat să ilustreze ceea ce atâţia alţii susţin de câteva mii de ani - că fiinţele umane nualcătuiesc o specie foarte afectuoasă, şi că acest lucru se vede mai ales atunci când fac dragoste. Păcat!".Destăinuirea secretului, atenuarea „misterului", dispariţia ritualului smulgerii veşmintelor anihilează oareimaginarul erotic? J. Baudrillard, care ne istoriseşte această anecdotă, crede că da: „în toiul unei orgii, un bărbat murmură la urechea unei femei: What are you doing after the orgy!". Curioasă inversare a codurilor  bunei-cuviinţe. în trecut, un domn care vizita o expoziţie îi punea doamnei care îl însoţea următoareaîntrebare: „Ce faceţi după?". După ce o invita la masă, urma altă întrebare: „Unde vă petreceţi seara?" etc. înschema din trecut, de la Grand Palais se ajungea în pat. Se va ajunge, astăzi, din pat la Beaubourg?

duminică, 12 aprilie 2015

Bambi


Cu Bambi Walt Disney devine din 1942 deja clasic.
Povestea puiului de căprioară şi a prietenilor săi cred că nu e vreun secret pentru cineva.

Deja Disney nu mai era un pionier. Animaţia de lung metraj deja intrase în conştiinţa publicului. Disney trebuia să confirme şi să ducă lucrurile la un nivel artistic peste ceea ce se făcuse.

Credeţi că puteţi imagina o secvenţă mai bună în care să marcaţi tensiunea dintre lumea copilăriei şi lumea adulţilor, cu regulile ei, decât cea în care Thumper începe să spună "Father said......".

Dar mai ales priviţi scena vânătorii în care moare mama lui Bambi. E o scenă dramatică prin excelenţă. Disney a fost foarte implicat personal în această scenă. Simţul său de vrăjitor al animaţiei îi spunea că acolo se joacă cartea cea mare între o capodoperă şi un dezastru. Un exces de dramatism putea ruina filmul care, ca animaţie, are un anumit public. Pe de altă parte scena este indispensabilă pentru a înţelege  maturizarea lui Bambi şi mai ales marea lecţie a naturii, a ciclului viaţă-extincţie-viaţă.
Alegerea lui Disney a fost cea de a sugera totul, a nu arăta nimic direct. Nimic nu se vede: vânătorii sunt o prezenţă puternică, ameninţătoare, dar nu îi vedem deloc. Scena a devenit clasică, e o scenă de manual al cinematografiei, cum poţi să dezvolţi drama numai din sugestie.

Song

Cei care au trăit vremurile "ce bine era când era rău" ştiu bine că Ioan Luchian Mihalea şi grupul său Song erau nişte vedete adevărate în anii 1970-1980.
Erau tineri, într-o lume dominată de babalâci, cântau mai pe lângă linia oficială, fără lălăituri stil festivalul Mamaia.
Iată aici un moment excelent cu ei.

sâmbătă, 11 aprilie 2015

Din tinereţile lui Ceauşescu


Bucureşti, aprilie 1948. Nicolae Ceauşescu, membru al Biroului provizoriu al Marii Adunări Naţionale, în timpul discutării şi votării Constituţiei. (aprilie 1948), Cota: 8/1948.

Cine zice că fostul "iubit conducător" nu avea activitate politică. Uite cum vota el Constituţia comunistă de la 1948. Din faţă. De la prezidiu. Să remarcăm fălcile înstărite.

In 1944 parcă era mai tras prin inel. În mod sigur i-a priit comunismul.


Conţinut: Miting în Piaţa Universităţii organizat cu ocazia intrării trupelor sovietice în Bucureşti. (30.08.1944)
Cota: 3/1944

Paine in doua culori


Cand toată lumea face cozonaci eu am făcut pâine. În două culori.

Am folosit

 750 g făină albă
250 g grano arso
2 plicuri de drojdie uscata
2 linguri de zahăr
1 lingurita de sare
600 ml apa calduta

Cantitatile sunt pentru 2 pâini.

Am facut seprat 2 aluaturi

Unul cu 500 g faina normala, 1 lingură zahăr, un plic de drojdie, jumătate linguriţă de sare, 300 ml apă călduţă.

Al doilea cu 250 g făină normală şi 250 g grano arso şi celelalte urmează identic. Grano arso este o făină specifică Italiei de Sud. Are origini umile. În fapt, după seceriş rămâneau boabe scuturate. Câmpului i se dădea foc pentru ca să îngraşe pământul. Sărăacii căutau în această cenuşă boabele rămase.

Astăzi e o delicatesă.

Amestecaţi, frământaţi cât să iasă un aluat elastic şi nelipicios. Se lasă cam o oră la crescut.

Ca să amestecaţi culorile faceţi o foaie de aluat (prin presare cu mâna pe o suprafaţă pudrată cu făină) alb şi una cu aluatul închis la culoare.

Rulaţi ca o ruladă. Tăiaţi rulada pe lung şi apoi cele două bucăţi le împletiţi.

După ce se aşează în tavă mai lăsaţi jumătate de oră să crească în tavă. Se coace la 180 grade pentru 45 minute.


duminică, 5 aprilie 2015

Cum se distra lumea pe la 1972. Cu Chuck Berry

Videoclipul următor conţine o melodie care a fost No. 1 în America în 1972. Singurul single No1 al lui Chuck Berry. Artist mare indiscutabil.

Astăzi nu ştiu dacă MTV transmite aşa ceva. Doar după 12 noaptea poate.


Dumbo

Daca nu punem la socoteala Fantasia, care este in fapt o colectie de scurt-metraje reunite sub ideea de ilustrare a unor bucati muzicale prin animatie, Dumbo este al treilea lung-metraj al lu Disney.

Formatul neobisnuit al filmlui, doar 64 de minute, il face mai greu de incadrat in programele TV sau proiectiile de astazi, asa ca Dumbo nu are un renume egal cu Pinocchio, de exemplu.

Disney, dupa ce cheltuise foarte multi bani cu Pinocchio, cu un rezultat financiar nu prea stralucit, in 1941 cu Dumbo a mers pe solutii artistice simple. Ceea ce face din Dumbo sa fie un film exceptonal de placut de privit si astazi.

Povestea elefantelului cu urechi mari, care dovedeste ca poate sa zboare, este una frumoasa. Cine nu iubeste eroii care inving in ciuda tuturor vicisitudinilor?

Cu o animatie inspirata de desenele de afis de circ din vremea respectiva, cu momente muzicale bine plasate (ascultati cum "gafaie" trenul) Dumbo ramane un film care sa inspire generatii dupa generatii.

Filmul a fost un succes. Intunecat,insa, de faptul ca tocmai avea loc atacul de la Pearl Harbour si America deja avea alte preocupari decat animatiile Disney.

Kuwana. Calatoriile lui Musashi

Dupa ce Eiji Yoshikawa dedica cateva capitole bune altor personaje (companionului din copilarie al lui Musashi, Matahachi, mereu intrand in incurcaturi, si mai ales pentru a-l prezenta pe cel care va fi principalul adversar al lui Musashi, Kojiroo) il reintalnim pe Musashi "cobirand muntele Tarusaka, in drumul sau dinspre orasul cetate Kuwana."

Kuwana era un loc important pe drumul Tokaido care lega Kyoto de Tokyo (Edo). Importanta sa era crescuta si de faptul ca era si un port important, astfel ca pe vremea lui Musashi era practic un mare nod de comunicatii. Mai mult, in apropriere se afla Ise cu cel mai important templu shinto din Japonia, ceea ce aducea un mare flux de calatori. Multi pelerini in calatoria spre templu faceau ultima etapa  calatoriei traversand goful din Kawana la Ise cu corabia.

Astazi orasul, desi a ramas o localitate importanta, a pierdut competitia cu vecinul Nagoya, fiind, astfel, doar un alt oras cuprins in area de dezvoltare a metropolei Nagoya.
Putine atractii se pastreaza doar respectabilul templu shinto (Toda)  mai trezeste interesul, dar nu prin arhitectura, ci prin festivalul ce se tine in 3-4 mai in fiecare care prilejuieste concursuri traditionale de echitatie si intreceri de maiestri in tras cu arcul calare.

Insa ne putem face o idee despre ca vazut Musashi in Kawana din desenele lui Ando Hiroshige. Desi de la inceputul sec al XIX-lea aceste desene cu o nota realista dau o imagine despre cum erau aceste locuri in epoca shogunilor Tokugawa.