sâmbătă, 30 mai 2015

Home, Acasă,


Home Acasă, USA 2015, regia Tim Johnson, voci Steve Martin

Alienşii din Home nu sunt nicidecum precum cei din Războiul lumilor. Conflictul de civilizaţii produce pagube doar din cauză că invadatorii din univers sunt cam încurcă-lume în general. Pai cand ai un şef care aduce cu King Julien din Madagascar la ce poţi să te aştepţi?

Sigur, povestea despre prietenia dintre un extraterestru invadator şi o fetiţă terestră nu este extrem de originală. Nici umorul nu dă pe dinafară. Dar inventivitatea picturală cu care este condimentată animaţia este un plus sigur al acestei animaţii, care astfel este agreabilă ochiului.


China in razboiul din Coreea


In mod sigur ati vazut la Discovery sau pe alte canale tematice documentare americane despre razboiul din Coreea (1950-1953), între Coreea de Nord, comunistă, susţinută de China şi URSS şi Coreea de Sud, susţinută de Statele Unite.
Ceea ce  nu aţi văzut este un documentar făcut de partea chineză. Iată un documnetar de propagandă care îndemna populaţia chineză să susţină Coreea de Nord. Documentarul e în mandarină, dar imaginele sunt suficient de sugestive. 

O să recunoaşteţi printre prizonieri o mulţime de soldaţi turci, ceea ce ne aminteşte că alături de soldaţii americani în Coreea au fost şi foarte mullţi soldaţi turci. Iar tanchiştii nord-coreeni joacă cazaciocul cu pricepere, ceea ce e un indiciu, dacă nu asupra cetăţeniei lor, cel puţin asupra locului unde erau instruiţi.

Numărul zero


Umberto Eco, Numărul Zero, trad. Stefania Mincu, 2015

Ultima apariţie sub semnătura lui Umberto Eco răspunde unor preocupări cât se poate de actuale. 

E o poveste despre un ziar care este gândit să existe pentru ca să nu fie publicat pentru a servi numai ca instrument de şantaj. Conţinutul său este reprezentat numai de dezinformare, pseudoinformaţie, şi negarea calităţii de informaţiei pentru tot ce ar putea să reprezinte o informaţie adevărată.

Cartea este o paradă de idei importante ale semioticii, de la jocuri cu timpul subiectiv (al dumitale cititorule cât şi al personajelor, dar şi al povestitorului), la  jocuri de logică subliniind paradoxurile logicii care permit să asociezi orice afirmaţii fără să fie o minciună (de exemplu concluzia a două afirmaţii neadevărate are valoare de adevăr, mana cerească pentru ziariştii manipulatori), de la atracţia ontologică pentru teoria conspiraţiilor până la problema "zgomotului" informaţional care face irelevantă orice informaţie.

Se poate zâmbi, dar mai ales citi cu îngrijorare, căci veţi constata că, ceea ce este o distopie a mass-media în romanul lui Umberto Eco, pare să fie regulamentul de oridine interioară şi cod deontologic pentru mai toată presa scrisă sau audivizuală din România.


sâmbătă, 23 mai 2015

De ce a murit comertul in Marea Neagra

Ivan cel Groaznic
 In mod tradiţional încetarea marelui comeţ pe Marea Negră care lega Orientul îndepărtat de Europa, ca parte a Drumului mătăsii este pusă pe seama cuceririlor Otomane şi descoperirilor geografice făcute de ţările din Vestul Europei.

Totuşi lucrurile sunt mai complexe. Otomanii în ciuda poziţiei lor conflictuale cu Europa creştină nu împiedicau comerţul cu Europa. Avem exemplul foarte cunoscut al veneţienilor care făceau afaceri bune în Imperiu. Imperiul Otoman era destul de bine integrat în fluxurile comerciale ale vremii şi simpla schimbare de stăpân în Marea Neagră nu explică încetarea comerţului. Mai mult, descoperirie geografice nu au fost un eveniment catastrofal. Deşi au afectat fluxurile şi catitatea de mărfuri ce se transportau pe căile clasice ale Drumului mătăsii, nu se constată o ruptură.
În cazul concret al Mării Negre în prima jumătatea sec. XVI-lea comercianţii din Ragusa (Dubrovnik), profitând de relaţia lor specială cu Imperiul Otoman (era vasali ai Imperiului, deci nu erau trataţi ca fiind o ameninţare prin prezenţa lor în Marea Neagră) sunt încă bine prezenţi în Marea Neagră. De altfel e o perioadă fastă pentru Ragusa căci, Genova, în decădere, angajează pe raguzani pentru operaţiunile lor de comerţ care astfel  îşi extind afacerile în bazinul vestic al Mediteranei prin această asociere cu Genova.
Însă la sfârşitul sec. al XVI-lea într-adevăr comerţul cu Marea Neagă pare să înceteze. Şi atunci care ar fi evenimentul catastrofic care ar putea explica acest lucru şi care nu e nici cucerirea otomană nici descopeririele geografice care se produseseră demult? Şi acesta a fost identificat. Este cucerirea Astrahanului de către Ivan cel Groaznic la 1554.
Se pare că prezenţa ruşilor  la Marea Caspică este evenimentul care taie definitiv Drumul mătăsii în varianta sa nordică care ducea la Marea Neagră. Lucrurule se reflectă şi în Asia Centrală pentru că urmează rapid şi decăderea statelor turcmene din Asia Centrală, care sunt şi ele eliminate din marele comerţ al Drumului Mătăsii. Comerţul Oriental se va ma face pe uscat, dar numai prin varianta sudică prin Iran, Marea Neagră rămânând astfel în afara marilor circuite comerciale.
Rusii, acesti cuceritori din nord, se integreaza greu in lumea comercială a Drumului mătăsii. În primul rând nu prea au ce să ofere. În afara blănurilor nu au cu ce să participe la circuitele comerciale. Mai ales le lipseşte argintul, combustibilul care menţine fluxul de mărfuri dinspre Orient spre Europa, argint care curge abundent din Mediterana spre Oceanul Indian. Mai mult, stăpâni peste vaste întinderi, care însă aproape că nu cunosc economia monetară, cnezii de la Moscova vor să stoarcă cât mai mulţi bani din acest teritoriu recent cucerit şi care este, prin comparaţie, bogat în resusrse monetare. Ceea ce, am spune în termeni moderni, alungă cu totul investitorii străini.
În fine, Rusia este la acel moment un stat orientat nord-vest--sud-est. Adică, traficul de mărfuri internaţional, atât cât se mai face, este deturnat spre Marea Baltică. Dovada ne-o dau ... englezii. Aceştia, întreprinzători cum sunt, sesizează oportunitatea. În 1555 fondează la Londra Compania Moscovei. La acel moment englezii erau încă prea slabi ca să intre în competiţie cu spaniolii şi portughezii pentru comerţul oceanic spre Indii. Drumul prin Mediterana era stăpânit de oraşele italiene, încă în plină înflorire. Aşa că englezii vor să-şi creeze propriul drum spre bogăţiile orientului. Prin Rusia.
Toate acestea dovedesc că după cucerirea Astrahanului de către ruşi, Marea Neagră iese total din circuitele majore comerciale. Cu consecinţe grave economice. În primul rând pentru Ţările Române care pierd statutul de ţări importante de tranzit a comerţului, devenind simple teritorii care furnizează produse agricole ieftine unor centre mai bogate, în primul rând Constantinopole. Ceea ce le condamnă şi la dependenţă politică.

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu


Un film de Andrei Ujica care face o rememorare a "domniei" lui Nicolae Ceausescu asupra Romaniei. Un film care ar trebui vazut de toata lumea. Filmule ste interesant si din perspectiva artistica, fiind un exemplu de creatie postmoderna. Filmul monteaza imagini de arhiva cu Nicolae Ceausescu si cu Romania lui Nicolae Ceausescu, intr-un demers care incearca sa construiasca o imagine: o imagine a dictatorului despre sine insusi si misiunea pe  care (crede regizorul) si-o asuma acesta ca si conducator, o imagine a Romaniei reale care invadeaza (inconfortabil) chiar si (auto)iluziile despre Romania lui Ceausescu.

The Cut, Tăietura

The Cut, Tăietura, Germania, Franta, Polonia, Italia, Canada, Turcia, 2014, regia Fatih Akin,

Nu des ai ocazia să vezi un film despre genocidul armenilor petrecut in 1915 in Turcia. Si inca facut de Fatih Akin. Filmul este, numai si pentru asta, un eveniment.

Un film istoric, despre o epoca a suferintei.

Totusi trebuie spus ca nu este un film tipic pentru Fatih Akin. Povestile si personajele obişnuite ale lui Fatih Akin sunt oameni care provoacă zeii având de suferit mânia zeilor pentru hybrisul lor, ca în dramele antice. Aici e vorba de o dramă istorică, unde "oameni sunt sub vremi" ca să mă exprim precum cronicarul.

De remarcat muzica filmului extrem de inspirată.

duminică, 17 mai 2015

Cheesecake cu baza de fulgi de ovaz


Ingrediente:

Pentru crema de branza


300 g branza dulce
100 g zahar
2 linguri gris
2 linguri faina
1/2 ceasca smantana
3 oua
stafide dupa pofta inimii
coaja de la o lamaie
2 picaturi esenta de vanilie
o nuca de unt


Pentru baza tartei

2 cani de fulgi de ovaz
1 cana de faina de grau
1/2 cana de zahar
170 g de unt topit
1 plic de praf de copt

Cantităţile sunt pentru o tavă cu diametrul de 20 cm 

Ca să obţineţi baza tartei puneţi toate ingredientele în mixer şi tocaţi bine până se obţine o pastă. În tava unsa cu unt sau asternuta cu hartie de copt, asezati pasta si acoperiti peretii presand pasta cu mana pentru a se intinde suficient pentru acest scop.

Apoi se amesteca ingredientele pentru crema pana la omogenizare. Se pun in tava si acestea. Se da la cuptorul incalzit la 180 grade 40 de minute.

Merge bine cu o dulceata de fructe de padure.

sâmbătă, 16 mai 2015

Migratii in Balcani

Henry Holland, Travel in the Ionian Isles, Albania Thessaly, Macedonia during the years 1812 and 1813, London 1815 p.91-93

Cartea poate fi descărcată gratuit aici http://books.google.ro/books/about/Travels_in_the_Ionian_Isles_Albania_Thes.html?id=3D9MAAAAMAAJ&redir_esc=y


Multă lume îşi exprimă îndoiala în legătură cu frecvenţa şi uşurinţa migraţiilor în cuprinsul Peninsulei Balcanic. Iată o mărturie a unui călător englez de la începutul secolului al XIX-lea. Găndiţi-vă cum arătau lucruril în perioade încă mai vechi! Călătorul englez nu identifică naţionalitatea nomazilor, dar putem presupune că erau aromâni.

Pe scurt el povesteşte de întâlnirea cu păstori din Pind ducându-şi turmele în câmpia Salonicului sau spre golful Arta. Îşi duc cu ei femeile şi copii. Îndărătul coloanei lungi de oi, vine convoiul de cai, până la 1000 de capete încărcaţi cu bunurile gospodăriilor, corturi, copii mici în coşuri. Preoţii (greci) merg şi ei cu enoriaşii.

Tot cu "jăneralul"


Fototeca online a comunismului românesc Cota 2/1953

Si pentru că ştiu că vă place uniforma de "jăneral" a tovaraşului, iata-l, în uniformă, la parada de 1 Mai 1953. Alături de "tovul" Leontin Sălăjan care era Ministrul Apărării pe vremea aia. Şi acum sunt oameni din Bucureşti care spun că stau în Sălăjan

Shaun the Sheep Movie, Mielul Shaun


Shaun the Sheep Movie, Mielul Shaun, Marea Britanie, Franta 2015, regia Mark BurtonRichard Starzak, 

Studiourile Aardman au produs întotdeauna animaţii bune, şi nici de aceasta dată nu dezamăgesc. Shaun the Sheep are stil britanic şi animaţie de calitate în stilul animaţiei stop-motion, deşi au trecut şi ei pe grafica computerizată, mulţumindu-se în ultima vreme doar să realizeze modelele şi apoi să le scaneze pentru a le anima pe computer.

Interesant este şi faptul că este un film fără dialog, făcând cu atât mai simpatică şi universală povestea lui Shaun oiţa care se trezeşte în fiecare dimineaţă pentru a fi tunsă conform programului. Vă recunoaşteţi un pic asta?

Umorul e destul de burlesc, de pe vremea filmului mut, uneori sunt prea evidente preluările de idei din alte filme, dar în mod sigur cei mici se vor distra copios.

sâmbătă, 9 mai 2015

Granitele? Un moft!

Palatul Sanudo cu stema familiei
Într-o lume cu graniţe administrative bine marcate, puţini mai realizează că în vechime realităţile erau altele.Iată o situaţie anecdotică povestită de veneţianul Marin Sanudo în "Diarii"

Coron, pe coasta grecească, era din 1499 un fort veneţian.  Paşa din Moreea voia să-i împiedice pe grecii şi albanezii din fortăreaţă să-şi pască vitele pe teritoriul Măreţului Padişah. Guvernatorul (rettori) din Coron i-a răspuns împăciuitor: "Dacă turmele noastre vin vara pe teritoriul vostru, în schimb iarna turmele voastre vin pe al nostru"

Şi uite aşa baciul muntean şi cel otoman trăiau în bună înţelegere.


9 mai - Ziua Independentei

9 mai 1950. Sarbatorirea Zilei Independentei. Vorbeste si tovarasul. Care? Ceauşescu! Uite ce frumos îi stătea în uniforma de "jăneral" proaspăt numit responsabil cu propaganda de partid în cadrul Armatei!
Fototeca online a comunismului românesc cota 2/1950

Aferim

Aferim,  Romania, Bulgaria, 2015, regia Radu Jude, cu Teodor Corban, Mihai Comanoiu, Toma Cuzin,

M-am dus sa vad si eu premiatul si multlaudatul Aferim. Filmul confirma zicala: La pomul laudat sa nu te duci cu sacul. Desigur este de laudat incercarea lui Radu Jude de a face un film de epoca. Cu grija la detalii si la atmosfera epocii, Valahia 1835. Vreo 20-30 de minute filmul pare interesant dat fiind exotismul vremurilor trecute si modul placut in care sunt ele reconstituite de Radu Jude. Insa jocul asta cu lumea exotica de la 1835 este insuficient pentru un film intreg. Si nici asta nu functioneaza bine peste tot. Actorii sunt si mai asa si mai asa. Unii recita ca la Cantarea Romaniei.
In primul rand filmul are un scenariu ridicol. Sub pretextul drumului facut pentru prinderea unui tigan rob fugar, sunt introduse tot felul de personaje care nu au niciun rol in constructia dramatica. Sunt puse acolo doar pentru exotism si pentru o ilustrare scolarareasca pentru diferite cazuri de discriminare: dupa rasa, natie, conditie sociala, economica, de gen. In plus s-au pus cap la cap pasaje din divese texte de epoca pentru culoare vremii. Insa cine a scris scenariul nu s-a preocupat prea mult de unitatea lor. Asa ca se trece de la anumite tipare verbale la altele, incompatibile intre ele, in acelasi personaj. Ceea ce suna fals rau de tot.
Filmul daca a primit vreun premiu, l-a primit nu pentru calitatile sale artistice, ci din motive de corectitudine politica. Daca americanii au dat Oscar la "12 Years Slave" musai s-a simtit obligat si juriul de la Berlin sa dea un premiu filmului lui Radu Jude

duminică, 3 mai 2015

O poveste cu glicinii

Pentru că au înflorit gliciniile in Cismigiu o să vă spun de unde vine numele japonez Fujiwara.

Fujiwara a fost cea mai puternică familie în perioada veche a istoriei Japoniei (Heian). Aceştia erau regenţi care conduceau în numele unui împărat lipsit de orice putere reală. Toate soţiile împăraţilor erau din familia Fujiwara aşa că împăratul în funcţie era de obicei nepot (de bunic sau unchi al regentului în funcţie). Cum să nu asculţi de bunicul tău?

Numele familiei înseamnă chiar glicinia. Se spune că strămoşul familiei  Nakatomi no Kamatari (614-669) l-ar fi avertizat pe împăratul Tenji de un complot, în timpul unei plimbări într-o pădure de glicinii. Astfel, pentru meritul său Nakatomi no Kamatari a primit numele onorific de Fujiwara pentru el şi urmaşii săi, şi înalte funcţii la palat.

F. Brinkley, A History of the Japanese People/ From the Earliest Times to the End of the Meiji Era

sâmbătă, 2 mai 2015

Arnauti

 Iata cum descrie pe albanezi Fernand Braudel in Mediterana si lumea mediteraneana in epoca lui Filip al II-lea
 " In ceea ce priveste istoria albanezilor ar merita o cercetare aparte. Sensibili la patima pentru sabie, broderii de aur si onoruri, ei isi parasesc muntii mai ales ca soldati. In sec. al XVI-lea ii gsim in Cipru, la Venetia, la Mantova, la Roma, la Neapole, in Sicilia, pina la Madrid unde merg sa-si expuna planurile si revendicarile, cer butoaie cu pulbere sau drepturi la pensie, aroganti, inflexibili, totdeauna gata de bataie. Ca urmare, incetul cu incetul, Italia s-a inchis in fata lor. Ei se îndreaptă atunci spre Ţările-de-Jos, Anglia, Franţa, în timpul războaielor religioase - soldaţi aventurieri, urmaţi de neveste copii şi preoţi. Regenţii Algerului şi ai Tunisului îi resping ca şi, mai târyiu, ţările boierilor moldoveni şi valahi... Atunci ei se aruncă în slujba Porţii Otomane, cum făcuseră la început, cumvor face, masiv,în sec. al XIX-lea. Unde e sabia, acolo e credinţa: ei sunt de partea celor care-i întreţin. Dacă e cazul luând, ca în cântece, puşca pentru paşă şi sabia pentru vizir, ei se stabilesc pe cont propriu şi devintâlhri la drumul mare. Începând din sec. al XVIII-lea, un mare număr de albanezi, în majoritate ortodocşi, se răspândesc pe pământul grecesc unde se instalează ca pe un teritoriu cucerit.Chateubrian nu va putea sa nu-o remarce în 1806." (vol I, p 87)

The Wedding Ringer, Nuntaşi de închiriat




The Wedding Ringer, Nuntaşi de închiriat, USA 2015, regia Jeremy Garelick, cu Kevin Hart, Josh Gad,
Dacă se mai fac comedii acceptabile la Hollywood ele sunt, neaparat cu negri, pardon cu afro-americani.
Doar oamenii ăştia mai ştiu să râdă şi să ne facă să râdă. Scenariul nu e cine ştie ce, o variaţiune pe povestea cu mirele care nu are cavalerul de onoare potrivit. Aici închiriază unul. Ba chiar şi pe prietenii lui.
Partea bună este că în film este un Kevin Hart care e chiar bun, şi te face să zâmbeşti măcar numai când apare pe ecran.
Iar scena în care Kevin Hart dansează cu Josh Gad face totţi banii pe care i-aţi plătit pe bilet.

Daca vi s-a facut dor de un 1 Mai muncitoresc

Pentru nostalgici ....