duminică, 27 septembrie 2015

Socca sau farinata


O reţetă simplă. E un fel de lipie din făină de năut. Gustoasă şi repede de făcut. Poate înlocui pâinea. Poate fi mâncată simplă, ca un snack, aşa cum o găsiţi mai ales în Liguria, vândută în felii tăiate din nişte tăvi mari, sub numele de farinata. Sau, cel mai bine, aşa cum o fac provensalii, care îi zic socca, acompaniază un vin uşurel la o pahar de vorbă cu prietenii.

Ingrediente

150 de grame de faină de năut,
o linguriţă de chimen măcinat
un praf de sare
o cană de apă
3 linguri de ulei d emăsline

Amestecaţi toate ingredientele, mai puţin o lingură de ulei pe care o păstraţi pentru uns tava.
Dacă aveţi răbdare lăsaţi ingredientele amestecate vreo 2 ore în castron. Dacă nu, merge să treceţi şi imediat la prăjit
În tigaia de clătite (a mea are 25 cm diametru), unsă cu ulei turnaţi jumătate din compoziţie. Deşi folosesc tigaia de clătite, nu faceţi confuzie, socca nu trebuie să fie subţire ca o clătită, ci destul de groasă ca o lipie. Lăsaţi la un foc mediu. Se coace pe o faţă până se rumeşeşte şi se observă că se poate desprinde uşor. Se întoarce pe partea cealaltă cu ajutorul unei farfurii. Lăsaţi un minut să se prăjească şi pe cealaltă parte. E gata de mâncat.

Cantităţile sunt pentru două lipii la o tigaie de 25 cm diametru.

Se poate face şi la cuptor, caz în care nu mai e nevoie de întors pe cealaltă parte.

sâmbătă, 26 septembrie 2015

Everest


Everest, USA, Marea Britanie, Islanda 2015, regia Baltasar Kormákur, cu Jason Clarke, Martin Henderson, John Hawkes, Emily Watson, Keira Knightley, Josh Brolin, Jake Gyllenhaal


Everest e unul dintre acele filme unde omul se confruntă cu natura nemiloasă. Drama şi suspansul sunt asigurate. Regia lucrează bine cu un grup mare de personaje, reuşeşte să le portretizeze pe fiecare încât să ajungem să ne pese. Momentele melodramatice sunt tratate cu o anumită reţinere cât să nu ni se acrească.

Filmul se bucură de un pachet de actori de primă mână şi se vede căci nimeni nu e insignifiant pe ecran.
Adică un film bine făcut, de la genericul de început până la fotografiile de final cu eroii "reali", căci filmul e inspirat de întâmplări adevărate.

Totuşi filmul, în ce mă priveşte, nu reuşeşete să mă convingă. Povestea în definitiv este despre nişte indivizi care fac turism pe Everest. Adică dai o mică avere, vreo 65.000 de dolari se spune în film, şi nişte indivizi profesionişti îţi organizează totul şi te duc pe cel mai înalt vârf al lumii. Ca să ai cu ce să te lauzi când bei bere cu amicii. Mare plictiseală trebuie să resimţi despre viaţă ca să cheltui un purcoi de bani, să te chinui pe tine însuţi, başca riscurile inerente, ca să faci chestia asta.



luni, 21 septembrie 2015

Money for Nothing

Acum exact 30 de ani Dire Straits erau No 1 in topul Bilboard pentru Money for Nothing. Ce vremuri!


sâmbătă, 19 septembrie 2015

Kim Il Sung si urmasii (II)

Fabrica de produse chimice construita de japonezi in Hamhung, nordul Coreei, inainte de 1945,
Wikimedia Commons

Cum era Coreea (de Nord) în 1945 când Kin Il Sung (Kim Ir Sen) începea să se afirme ca lider politic?
În primul rând trebuie remarcată geografia locului. Spre deosebire de zona de sud, Coreea de Nord poate fi descrisă ca fiind o zonă preponderent montană.
Prin urmare, marile proprietăţi, şi o nobilime rurală legată de marile proprietăţi funciare, era practic absentă în Nord, spre deosebire de sudul care era dominat de familiile nobile de mari proprietari.  În consecinţă conservatorismul legat de poziţia marilor proprietari nu era cunoscut în Nord.
Poate aceasta explică şi marele succes al misonarilor creştini (în principal americani, protestanţi sau neoprotestanţi). Nordul era preponderent creştin , iar principalul său oraş, Pyongyang (Phenian) era cunoscut, datorită fervoarei sale creştine, ca Noul Ierusalim.
Aflată sub dominaţia japoneză din 1910, nordul Coreei a avut şi de profitat de pe urma acesteia. Angajată în dezvoltarea unei economii de război din anii 1930, Japonia, interesată de exploatarea resurselor locale precum şi cele ale Manciuriei (şi aceasta sub dominaţie japoneză), aflată în imediata vecinătate, a investit mult în dezvoltarea industrială în nordul Coreei. Faptul că se afla dincolo de limita de acţiune a bombardierelor americane, a condus chiar la mutarea de capacităţi industriale vitale de către japonezi în Coreea.
Astfel, societatea în nordul Coreei se afla într-un proces de modernizare rapidă, o societate deschisă la diverse curente de idei, printre care cele de stânga, socialiste, aveau un număr important de adepţi.
Totuşi, esenţial pentru dezvoltarea ulterioară şi crearea Coreei de Nord a fost prezenţa armatei sovietice în nordul Coreei.
Uniunea Sovietică începând cu data de 8 august 1945 a declarat război Japoniei şi a început din 9 august operaţiunile militare avansând în Manciuria. În data de 15 august 1945 a avut loc celebrul discurs al împăratului Hirohito privind capitularea Japoniei. Totuşi trupele japoneze din Manciuria nu au încetat imediat operaţiunile şi luptele au continuat un timp.  Până la 2 septembrie, când s-a semnat documentul oficial privind capitularea Japoniei, trupele sovietice, cu excepţia unor operaţiuni de desant marin punctuale, nu pătrunseseră în Coreea.  
Realitatea este că, în fapt, marile puteri erau puţin interesate în acel moment de soarta Coreei. Dacă Japonia sau China făceau parte din preocupările strategice ale marilor puteri, Coreea nu atrăgea atenţia. Colonie a Japoniei din 1910, desigur exista o mişcare politică care milita pentru libertatea Coreei, care acţiona mai ales în străinătate, dar aceasta era divizată, măcinată de conflicte interne şi ambiţii personale, şi nu ajunsese să impună problema Coreei pe agenda marilor decidenţi pe arena politicii internaţionale. Statele Unite până spre sfârşitul războiului nu acţionaseră în nicun fel în problema Coreei.  OSS (precusorul CIA) începuse în vara lui 1945 pregătirea unei Armate de Eliberare formată din coreeni, care urma să fie infiltrată în teritoriul corean, dar aceasta nu ajuns să intreprindă vreo acţiune înainte ca războiul să se sfârşească.
În aceste condiţii, ţinând seama de încetarea abruptă a operaţiunilor militare, deciziile privind soarta Coreei, au fost luate în pripă, la un eşalon de decizie de rang inferior (un comitet de ofiţeri printre care Dean Rusk, viitor secretar de stat al Statelor Unite, care  era doar colonel pe atunci), care, pe baza unei hărţi National Geographic, singura disponibilă, au stabilit paralela 38 ca linie de demarcaţie până la care trebuiau să avanseze armata sovietică din nord şi cea americană din sud.  Linia de demarcaţie a afost propusă chiar pe 15 august 1945, şi fapt interesant, nu a trezit niciun fel de comentarii din partea sovietică, care imediat, pe 16 august, a trimis o notă că acceptă propunerea. Atitudinea sovietică contrastează cu alte situaţii de acest tip, şi demonstrează că nici sovieticii nu acordau vreo importanţă specială Coreei la acel moment.
De altfel, în primii ani după război, linia de demarcaţie nu a fost sub niciun aspect o graniţă, circulaţia peste această linie fiind liberă.

Lucrurile însă se vor schimba treptat.

Vacation

Vacation, USA 2015, regia  John Francis DaleyJonathan M. Goldstein, cu  Ed HelmsChristina Applegate

Vacation se doreşte o continuare la celebrele comedii  din seria National Lampoon. De fapt Chevy Chase şi Beverly D'Angelo, protagonistii celebrei serii, au o aparitie de "guest stars" în finalul filmului pentru a stabili legătura sentimentală peste timp.
Vacation are un umor destul de grosier, dar eu sunt sigur că o să vă placă. Ed Helms, îl ştiţi din Hangover, e perfect în rolul capului de familie căruia nu prea îi iese nimic deşi intenţiile sunt bune. 
Nu e un film de Oscar, în mod sigur, dar vă puteţi distra în familie.

duminică, 13 septembrie 2015

Kim Il Sung şi urmaşii (1)

Kim Il -sung, în centru, în 1947
Wikipedia Commons

Fotografia pe care am postat-o cu tânărul Kim Il-sung (într-o altă transcriere Kim Ir Sen) mi-a sugerat o idee: de ce să nu scriu ceva despre Corea de Nord? Multă lume citeşte ştiri senzaţionale cu urmaşul lui Kim Il Sung , Kim Jong Un. Dar nu ştiu câtă lume ştie ceva despre istoria Coreei, de ce avem două state Coreea de pildă, cum s-a ajuns la această situaţie.
Coreea de Nord este în mare măsură o creaţie a lui Kim Il-sung (bunicul lui Kim Jong Un). Legitimitatea fondării acestui stat se fondează pe o mitologie a luptei lui Kim Il-sung în cadrul gherilei care se opunea ocupantului japonez al peninsulei Coreea, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
În fapt sunt puţine informaţii verificabile despre începuturile vieţii lui Kim Il-sung.
Se poate stabili că a fost născut la Pyongyang (Phenian) în 1912. Numele său inţial era Kim Song-ju. S-a născut într-o familie creştină. Mama sa, Kang Ban–sok era în mod sigur fiica unui pastor protestant. Există speculaţii că tatăl, Kim Hyong-jik, era şi el pastor.
Familia sa s-a mutat în Manciuria, parte a Chinei, apoi  cunoscută ca stat independent, Manchuko, sub control japonez după 1931.
Istoria oficială din Coreea de Nord îl prezintă ca lider al luptelor de partizani împotriva japonezilor. Într-adevăr, unii coreeni din Manciuria au făcut parte din mişcarea de rezistenţă împotriva japonezilor, o mişcare care avea simpatii comuniste şi se afla în strînse relaţii cu comuniştii chinezi.
Numele de Kim Il-sung se pare că era un nume „de război” pentru mai mulţi şefi de grupări de partizani, iar această confuzie a fost speculată de istoriografia nord-coreeană pentru a îmbogăţi palmaresul de război al lui Kim Son-ju cunoscut mai apoi ca şef al statului Coreeei de Nord ca şi Kim Il-sung. În orice caz Kim Il-sung şi-a  revendicat participarea la atacul de la Poch’onbo în 1937, una dintre puţinele fapte de arme desfăşurate pe teritoriul Coreei, căci , să ne amintim, aceşti luptotori de gherilă luptau în Manciuria, adică China.
Pe de altă parte nu trebuie mers nici în extrema cealaltă de a nega orice particpare  a lui Kim Il-sung în luptele de gherilă. În mod evident după 1945 cînd revine în Coreea era privit ca un lider respectat alături de alţi luptători de gherilă precum Kim Ch’aek (1903-1951) şi Ch’oe Yong-gun (1900-1976), ale căror fapte de arme erau verificabile şi recunoscute.
Importanţa acestei gherile nu trebuie exagerată. Japonezii au controlat bine situaţia şi practic lichidaseră aceste grupuri de luptători în 1940.
Astfel că la sfârşitul lui 1940 Kim Il-sung este nevoit să se refugieze în Uniunea Sovietică.  De fapt acesta va fi şi principalul atu al lui Kim Il-sung în 1945 după eliberarea Coreei: deşi nu era un lider marcant al luptei anti-japoneze, era în mod sigur omul de încredere al Uniunii Sovietice.
În anii 1930 în Manciuria o cunoaşte şi pe Kim Jong-suk  care îi devine soţie şi este mama lui Kim Jong-il, moştenitorul lui Kim Il-sung şi tată actualului conducător al Coreei de Nord.  Kim Jong-il s-a născut în mod sigur în Uniunea Sovietică în februarie 1942 şi numele său iniţial a fost Yuri, un nume potrivit pentru un locuitor al Uniunii Sovietice.
În Uniunea Sovietică, după o perioadă de verificări aloialităţii sale, a fost primit în Armata Roşie cu grad de căpitan servind în Brigada 88 lângă Khabarovsk. Informaţia este confirmată de ofiţeri din Armata Sovietică, I.G. Loboda şi G.K Plotnikov, care au fost responsabili politici în acea brigadă, precum şi de memoriile lui Zhou Bao-zhong, un luptător de gherilă chinez important refugiat în Uniunea Sovietică, care a servit în aceeaşi brigadă. (Andrei Nikolaevich Lankov From Stalin to Kim Il Sung: The Formation of North Korea, 1945-1960, Hurst & Co, London, 2002, p. 49-58)
Odată cu capitularea Japoniei şi intrarea trupelor sovietice pe teritoriul Coreei era nevoie de ofiţeri care să se ocupe de administrarea problemelor civile în teritoriul ocupat. Kim Il-sung era desigur o persoană potrivită pentru o astfel de funcţie. Şi în septembrie 1945 este numit adjunct al kommendant-ului (ofiţerul însărcinat cu administrarea teritoriului ocupat) din Pyongyong.

Cariera politică a lui Kim Il-sung începea să se contureze. 

sâmbătă, 12 septembrie 2015

The Secret History of the Lord of Musashi

Junichirō Tanizaki, The Secret History of the Lord of Musashi (武州公秘話, Bushukō Hiwa), 

E un roman japonez scris prin anii 30 ai secolului trecut. Ca aspect general se încadrează în curentul la modă atunci al unei literaturi psihologizante. Dacă schimbi decorul foarte japonez poţi foarte uşor să găseşte asemănări cu scriitura unui Thomas Mann sau Stefan Zweig.
Ce e totuşi special? Autorul scrie o poveste cu samurai războaie şi lupte pentru putere, dar, în loc să utilizeze motivaţiile eroice clasice, găseşte o motivaţie psihologică. Şi nu oricare... Ci anume o manie perversă sexuală. Eroul romanului este frapat în copilărie de imaginea unor tinere doamne care, în cursul unui asediu, spălau capetele duşmanilor de vază ucişi, ce urmau să fie prezentate ca trofee de război. Imagine care devine obsesia erotică a eroului, ale cărui acţiuni vor fi conduse tocmai de această obsesie.
V-am făcut curioşi? Încă şi mai bine pentru cititorul de astăzi, Junichirō Tanizaki este un autor care, neintenţionat desigur, dar cu măiestrie, este un postmodern. Căci acesta se foloseşte de toate convenţiile literaturii clasice japoneze, include chiar pasaje de literatură clasică japoneză, şi le recombină pentru a crea o operă cu totul originală, despre o obsesie perversă.

The Transporter Refueled


The Transporter Refueled, Franta 2015, regia Camille Delamarre, cu Ed Skrein, Loan Chabanol, Ray Stevenson

Transporter e, după cum bine ştiţi, băiatul ăla rău dar bun care transportă tot felul de chestii pentru bandiţi sau în ciuda bandiţilor.
Seria  de acţiune îşi respectă renumele şi în acest nou film. Scenele de luptă au o coregrafie excelentă, scena cu bătaia într-un vestiar minuscul, producător de senzaţii claustrofobe, fiind bună de inclus într-o antologie a scenelor de acţiune. Plus urmăriri cu maşini făcute în stil "old school" dar cu atât mai interesante. Plus fete frumoase multe şi în ţinută sumară. Plus un nou Transporter, adică Ed Skrein mai sexy decât vechiul, Jason Statham, deşi parcă cu un aer mai puţin blazat. Plus un tătic al Transporterului ieşit la pensie şi gata să-l bage în belele mai ales din motive de slăbiciune pentru frumuseţile din jur.

duminică, 6 septembrie 2015

Aurul lui Decebal?

La curtea din Suceava au apărut, la sfârșitul anului 1543, câțiva săteni din Hunedoara care au adus o mare cantitate de aur scoasă din apa Streiului, din vechile comori ascunse probabil de către Decebal și credinciosul acestuia, Bicilis. Din informațiile avute la îndemână,  Gh. Şincai vorbește de comoara de la400.000 de piese de aur din care parte au fost confiscate de omenii lui Martinuzzi.
Alexandru Gonţa, Legăturile dintre Moldova și Transilvania în secolele XIII-XVII,  Editura Științifică și Enciclopedica, București 1989 p 131

sâmbătă, 5 septembrie 2015

Fericit

Fototeca online a comunismului românesc, 226/1945

Tovarasul Dej era fericit. Tocmai se intorsese de la Moscova unde primise de la Stalin tamaierea ca tovaras de nadejde gata sa conduca sovietizarea Romaniei. 13 septembrie 1945.

Southpaw/Lovitura de stanga


Southpaw, Lovitura de stanga, USA 2015, regia Antoine Fuqua, cu Jake Gyllenhaal, Forest Whitaker

Povestea filmului este un clişeu de la un capăt la altul. E povestea aia cu boxerul de succes care suferă o cadere, viaţa lui este distrusă, şi apoi cu ajutorul unui antrenor charismatic se întoarce pe ring pentru a câştiga din nou.
Totuşi filmul merită vâzut. Întâi pentru că Antoine Fuqua ştie să filmeze exemplar această poveste absolut previzibilă, cu planuri strânse emoţionale, alternând cu momente de respiro picturale.
Dar mai ales e un film în care joacă Jake Gyllenhaall, pe care îl remarcam în Nightcrawler. Acum face un cu totul alt rol, dar îl face excelent, în ciuda tuturor locurilor comune. În mod inevitabil empatizezi cu personajul lui oricât de critic ai fi faţă de poveste. Ajutat şi de Forest Whitaker care este antrenorul charismatic care va readuce campionul pe ring.