duminică, 25 decembrie 2016

Pulgasari - cinemateca


Pentru că am scris despre cartea Hollywood la Phenian, care povestește despre uimitoarea răpire a regizorului sud-coreean Shing Sang-ok pentru a fi dus să facă filme în Coreea de Nord, comunistă, iată două vorbe despre cel mai celebru film făcut de acest regizor cât s-a aflat în Coreea de Nord.
Pulgasari (scris și Bolgasari sau Polgasari) este un film inspirat pe larg de filmele japoneze din seria Godzilla. De altfel, pentru efectele speciale a fost angajat de nord-coreeni chiar studioul Toho din Japonia, cel care realiza seria Godzilla. Și aceștia au fost semi-răpiți, ei fiind angajați cu promisiunea că vor lucra pentru un film chinezesc, printr-o companie chineză, Abia mai târziu au descperit că lucrează la un film nord-coreean. Astfel că efectele speciale sunt OK pentru anul 1985.
E o poveste cu un monstru invincibil care mănâncă fier, și devine in ce în ce mai mare și mai puternic. Desigur filmul e făcut în cheie marxistă. Pulgasari, adică această Godzilla în versiune Coreea de Nord, are conștiință de clasă și ajută pe niște sărmani fermieri asupriți de lorzii locului în lupta lor de eliberare.
E unul dintre cele mai ciudate filme, un amestec de elemente de film comercial cu propagandă ideologică. Dacă vreți să vă minunați îl găsiți on-line.

sâmbătă, 17 decembrie 2016

Rogue One


Rogue One, USA 2016, regia  Gareth Edwards,  Felicity Jones, Diego Luna, Forest Whitaker, Riz Ahmed

Rogue One a fost făcut cu țintă sigură nostalgicii seriei Star Wars. Este absolut de admirat efortul realizatorilor de a face un film care să arate cât se poate de mult precum seria originală din anii 1970-1980.
Sub acest aspect, ca unul din cei care am fost încântat în copilărie de imaginația lui George Lucas, nu pot decât să mă declar satisfăcut.
Desigur scenariul nu plesnește de originalitate, și e previzibil chiar dincolo de faptul că e un prequel al cărui deznodământ îl știm din seria originală. Unii își mai amintesc că în primul film al seriei (A New Hope) se vorbește de niște rebeli care s-au sacrificat ca să facă rost de planurile Stelei Morții, arma absolută a Imperiului.. Acest film este povestea lor. Poveste tragică cu o victorie amară, și de aceea realizatorii s-au inspirat mult din imaginile din The Empire Strikes Back. ceea ce nu e rău, căci toți admiratorii seriei consideră acel film ca un vârf artistic pentru Războiul Stelelor. Forța filmului stă în amănunte, în scenele create cu imaginație, și cu un pic de umor adus de un robot imperial capturat de rebeli, plin de sarcasm. Astfel că le iertăm că nu au rezistat modei de a pune ca personaj principal o eroină, cu nota că au adăugat și un personaj principal masculin credibil, astfel că lucrurile funcționează ceva mai bine pe ecran.
După semi-duda din Star Wars: Episode VII - The Force Awakens aș prefera ca povestea Star Wars să fie continuată de echipa din Rogue One, iar J.J. Abrams să fie trimis la plimbare.

vineri, 9 decembrie 2016

Storks, Berzele


Storks, Berzele, USA 2016, regia Nicholas Stoller, Doug Sweetland

Nu am avut mari așteptări de la această producție care vine de studiourile Warner. Așa că am fost plăcut surprins de calitatea poveștii. Berzele s-au reprofilat pe distribuit telefoane. Mai rentabil decât adus copii.
Lucrurile se încurcă, căci totuși o comandă trebuie livrată. Și eu un copil. Misiune dificilă pentru Junior care își vede ruinate speranțele  de promovare (și berzele sunt angajați, să știți). Prilej de multe aventuri năstrușnice, cu o bandă de lupi zănatici care vrea să captureze copilul și un porumbel isteric care o face pe dedectivul în acest caz.
Sunt o mulțime de momente tratate cu haz și inventivitate care se potrivesc perfect cu mesajul general pozitiv  de  a prețui valorile familiei.

vineri, 2 decembrie 2016

Kubo and the Two Strings

Kubo and the Two Strings, USA 2016, regia Travis Knight

Poveștile japoneze au nevoie de multă gingășie pentru a fi redate. Sunt delicate ca o frunză înroșită de toamnă, suspendată între frumusețea de o clipă în soarele toamnei și iminenta fatalitate a iernii.
Cei de la studiourile Laika, celebri cu Coraline și ParaNorman au primit provocarea.
Într-adevăr imaginile sunt superbe. Jocul cu personaje inspirate din origami este deosebit de reușit. Tot filmul este o pictură japoneză și nu veți regreta că l-ați văzut.
Partea mai slabă este povestea. Scenariștii au încercat să facă dintr-o poveste japoneză o poveste cu acțiune în stil occidental. Și au greșit la capitolul „gingășie” de care aminteam mai sus.

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Snowden


Snowden, Franța, Germania, USA 2016, regia Oliver Stone, cu Joseph Gordon-Levitt

Pst! Pst! Mă urmăresc? ...!?
Americanii desigur! Agențiile de spionaj de spionaj americane în mod sigur știu că ați citit acest post pe blog.
Dacă mai aveți curajul să continuați, și nu ați închis imediat calculatorul, de frica agenturilor străine, o să vă spun că nu vă recomand să vedeși acest film nici măcar online.
Snowden e celebrul fost spion (acum orice geek cu computer se crede spion dacă lucrează pentru guvern și hacker dacă nu) care a dat pe goarnă că guvernul USA ascultă toate comunicațiile electronice din lume, ba mai mult, pot intra și pe computatorul tău de acasă să vadă ce filme porno ți-ai mai descărcat.
Faptul în sine e destul de nasol, și la vremea sa a trezit multă mânie.
Filmul, dimpotrivă, nu stârnește niciun interes. Scenariul e plin de toate clișeele imaginabile despre cum evoluează personajul de la entuziasmul inițial la problematizarea morală a job-ului pe care îl face, sau cât de rău e guvernul american care lovește tot felul de ținte nevinovate în acțiunile sale.
Oliver Stone putea mai mult pe vremuri decât să facă un fel de docudramă cu buget mare, cum e filmul ăsta.

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

Arrival, Primul contact



Arrival, Primul contact, USA 2016, regia Denis Villeneuve, cu Amy Adams, Jeremy, Renner, Forest Whitaker,

În mod sigur un SF care atrage atenția. În armata de filme cu invazii extraterestre, acest film este un film în care extratereștrii sunt numai un pretext pentru a medita despre noi, oamenii.
E un film care pote fi ”citit” în multe feluri, referințele la Dumnezeu, religie, viață, moarte, timp, semn și semnificat, fiind complexe și bine încadrate în poveste. Așa că trebuie să-i menționez pe Ted Chiang și Eric Heissserer care sunt ”vinovați” de această poveste excelentă.
Cinematografic, filmul mizează pe cadre strânse, meditative, fără multe zorzoane, concentrat pe narațiune. Muzica adaugă acestei atmosfere, sau se remarcă prin absență atunci când este cazul.
Și în final o notă de 10 pentru Amy Adams pe umerii căreia se află acest film emoționant.

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Hunt for the Wilderpeople

Hunt for the Wilderpeople, Noua Zeelandă 2016, regia Taika Waititi, cu Sam Neil, Julian Dennison

Un film cu circulație de festival care ne amintește că filme bune se fac oriunde, inclusiv la capătul lumii în Noua Zeelandă.

Un copil (Ricky) care poate fi descris ca o pacoste, orfan, trăiește dintr-un plasament familial în altul. Nu e neaparat rău, dar când simți că nimănui nu-i pasă cu adevărat de tine, în ciuda grijii reci și funcționărești pe care ți-o poartă statul, îți cam vine să plătești tuturor cu aceeași monedă.
Așa ajunge într-o familie undeva „la țără”, în marginea pădurilor virgine. Aici îl va întălni pe ursuzul „uncle Hec”, și marea aventură în sălbăticie. Prilej de a se întâlni sau confrunta cu diverse personaje, unele bune, altele nu, și chiar ajunge la o anumită celebritate.
Partea cea mai bună a filmului sunt cele două personaje și relația perfect disfuncțională dintre cei doi, care însă va găsi un numitor comun într-o dragoste de libertate dincolo de convențiile lumii noastre „civilizate”.
Totul e tratat cu umor și livrează un mesaj fără diabolizări gratuite: nu vă așteptăți că autoritățile rezolvă totul, în niciun caz nu pot să aducă fericirea.

duminică, 6 noiembrie 2016

Jack Reacher: Never Go Back


Jack Reacher: Never Go Back,USA 2016, regia Edward Zwick, cu Tom Cruise

Dacă primul Jack Reacher a fost un film de acțiune decent, urmarea lansată acum nu multe zile e o făcătură, fără pic de imaginație. Jack Reacher trebuie să salveze pe câte cineva, fie o domniță din armată, care pare că nu prea are nevoie să fie salvată, sau o fiică care se pare că nu este fiică.
Și cum Tom Cruise nu mai e nici el la prima tinerețe ca să țină domnișoarele cu palpitații la fiecare apariție, altfel de emoții filmul nu prea are șanse să aducă.

duminică, 30 octombrie 2016

Daca ai un job de rahat, uita-te la „Runaway Train” - Cinemateca


Filmul e o capodoperă realizată, în 1985, de Andrei Konchalovsky, pe vremea când din mare regizor sovietic devenise mare regizor internațional și făcea filme la Hollywood. Din acea vreme, din creația lui  Konchalovsky, cinefilii țin minte mai ai ales pe savurosul „Tango and Cash”. Dar „Runaway train” ar merita mai multă atenție. E un fel de tragedie greacă grefată pe un film de acțiune cu evadați dintr-o închisoare de maximă siguranță din Alaska.
Ocazie pentru Jon Voigt, Globul de aur pentru acest rol, și Eric Roberts să facă niște momente memorabile.
În fragmentul pe care îl dau aici, îl vedeți pe Voigt într-un discurs care face mai mult decât miile de discursuri motivaționale (toate niște aiureli) pe care le-ați auzit în viața voastră. Savurați....

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Masterminds


Masterminds, USA 2016, regia Jared Hess, cu Zach Galifianakis, Jason Sudeikis, Owen Wilson

Cică făcut după o poveste adevărată, filmul parcă vrea să te convingă că America e o țară de tonți, în frunte cu ăia de la FBI. Nici un jaf de bancă nu mai e ce a fost odată.
Zach Galifianakis își face din nou rolul de copil mare, cam tâmpițel, dar cu intenții bune, pe care îl știm încă de la Hangover. De data aceasta îl face la superlativ. Totuși, după filmul acesta, nu cred că mai poate scoate ceva peste ce  deja a făcut dintr-un astfel de rol și cred că trebuie să facă urgent o schimbare în carieră, pentru că evident lumea se va plictisi.
Owen Wilson este „cel rău”. Il puteți imagina pe Owen Wilson în rolul de „villain”? V-ați prins de poantă!
Surpriza, plăcută, este Jason Sudeikis. El e un asasin plătit. Mai mult nu vă spun, trebuie să vedeți voi.
Dacă regia aducea mai multă creativitate și ritm filmului, așa cum a fost, de pildă Pain &Gain a lui Michael Bay, tot un film cu bandiți, făcut după fapte reale, ieșea chiar un film memorabil.
Totuși, în ciuda ratingurilor slăbuțe de pe diferite site-uri, eu vă zic că o să râdeți cu poftă, și merită să dați banii pe bilet.



duminică, 23 octombrie 2016

Miss Peregrine's Home for Peculiar Children



Miss Peregrine's Home for Peculiar Children, USA, UK, 2016, regia Tim Burton, cu Eva Green, Asa Butterfield, Samuel L. Jackson

Tim Burton se joaca in acest film de-a genul fantasy. Aparent e o poveste pentru copii, sau nu asa de copii care redescopera lumea copilariei. Dar e loc destul pentru fantezia lui Tim Burton care face un antifilm cu supereroi, sub aparenta aceasta de poveste de adormit copii.
Scene frumoase - ce poate fi mai erotic decat sa tii cu o funie pe iubita care efectiv zboara? - si un final debordand de energie si creativitate demn de cele mai bune creatii marca Tim Burton.
Samuel L. Jackson aici este "cel rau", dar o sa-l tineti minte pentru aparitiile lui.

duminică, 16 octombrie 2016

The Magnificent Seven, Cei șapte magnifici


The Magnificent Seven, Cei șapte magnifici, USA 2016, regia Antoine Fuqua, cu Denzel Washington, Chris Pratt, Ethan Hawke, Vincent D`Onofrio, Byung-hun Lee, Manuel Garcia-Rulfo, Martin Sensemeier, Peter Sarsgaard,

Cum inspirația la Hollywood a murit demult, producătorii s-au gândit că merge și un remake după Cei șapte magnifici. Nu că aș avea nostalgii după originalul din 1960. Și acela era un film mediocru făcut doar pentru ocazia de a înșira pe ecran starurile vremii din filmele western.
Așa cum spune și titlul sunt șapte personaje principale, plus cel rău, inevitabil într-un film de acțiune care se respectă. Adică o provocare pentru orice regizor, căci e practic imposibil să dezvolți atâtea personaje într-un film încât să ajungă ca spectatorul să empatizeze cu fiecare în parte. În afară că te-ai născut cu numele Kurosawa și faci filme cu samurai și nu cu cow-boys. Dar asta se întâmplă o singură dată.
Așa că pentru restul muritorilor care se fac regizori rămâne să filmeze și să decupeze corect scenele unui film cu acțiune în vestul sălbatic.
Adică nimic nou sub soare.

luni, 10 octombrie 2016

The Red Turtle, Testoasa Rosie






The Red Turtle, Testoasa Rosie, Japonia, Franța, Belgia 2016, regia Michael Dudok de Wit

The Red Turtle este genul de film care împarte publicul în două categorii: cei care spun că e o capodoperă și cei care spun că e o prostie.
Deși produs sub eticheta celebrului și mult premiatului studio Ghibli din Japonia, producția este una eminamente europeană. Dacă e să mă iau după creditele de final, probabil a fost desenat pe undeva prin Ungaria. Principala contribuție artistică japoneză a fost la capitolul Art Director și asta se simte, pentru că imaginile au o poezie incontestabilă. Însă să fim bine înțeleși, chiar și la acest capitol, am vazut destule lucruri mai bune, ca și atmosferă grafică, scoase de studioul Ghibli.
La capitolul dezvoltare narativă lucrurile devin controversate. Filmul este un fel de fabulă filosifică privind sensul vieții, spusă prin povestea fără cuvinte a unui naufragiat pe o insulă pustie care are o întâlnire magică cu o țestoasă roșie. Desigur fiecare e liber să înțeleagă ce dorește din această fabulă. Însă, eu îmi amintesc de copilărie, când citeam fabule, că acestea, pe lângă învățătura morală cuprinsă în ele, mai aveau o calitate: erau destul de scurte, autorul făcând întotdeauna dovada priceperii de a expune concis și puternic mesajul moralizator. Aici e principala problemă a filmului: 80 de minute de fabulă e probabil prea mult pentru orice spectator.

Film prezentat în cadrul festivalului Anim Est.

sâmbătă, 1 octombrie 2016

The Jungle Book

Cartea junglei, 1967, este ultimul film produs de Walt Disney. Şi geniul său se simte. Din povestea dramatică a lui Kipling, Disney scoate o animaţie veselă şi colorată. Şi cine nu ştie să fredoneze, chiar şi astăzi, melodii precum The Bare Necesseties, sau I Wan'na Be Like You? Până şi vulturii, altfel personaje macabre în carte, devin un fel de staruri pop la modă în anii 1960.

duminică, 25 septembrie 2016

Câini


Câini, România 2016, regia Bogadan Mirică, cu Dragos Bucur, Gheorghe Visu, Vlad Ivanov

Filmul merită laude măcar din perspectiva faptului că avem în sfârșit un film românesc care nu e nici o comedie ușurică, nici un film de festival despre comunism sau cu subiecte pseudosociale.
E pur și simplu un thriller bine făcut. Un băiat de la oraș (Dragoș Bucur) vine într-un sat uitat de lume să lichideze o moștenire. Acolo se lovește de interesele unui șef de bandă localnic (Vlad Ivanov) iar  puterea oficială, reprezentată de polițistul local (Gheorghe Visu) funcționează după alte reguli decât cele obișnuite.
Acțiunea curge bine, suspansul se construiește treptat, undeva în ritmul unui film făcut de frații Coen, cu umorul negru inclus. Lucrurile nu sunt chiar perfecte, la scenariu se mai putea umbla ca să întărească conflictul, unele cadre lungi, meditative, în stilul cunoscut al vechii cinematografii est-europene, puteau să lipsească.
Dar una peste alta lucrurile funcționază, iar rolurile sunt ofertante pentru Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, care nu dezamăgesc deloc și scenele făcute de aceștia sunt remarcabile și adaugă multă sare și piper. (Gheorghe Visu examinând o probă macabră e de nota 10).

miercuri, 21 septembrie 2016

Ratchet & Clank

Ratchet & Clank, USA , Canada, Hong Kong 2016, regia Kevin Munroe, Jericca Cleland,

Un film bazat pe un joc de calculator, care nu isi propune sa fie o capodopera dar le iese destul de bine. Realizatorii nu si-au batut prea mult capul cu intriga, aia raii vor sa distruga universul (de ce, nu conteaza) iar baiatul simplu si bun viseaza sa ajunga salvatorul galaxiei, ceea ce, evident, se intampla.
Partea buna e ca personajele sunt simpatice. Aia bunii sunt cam fanfaroni si tampitei, noroc cu robotul Clank care ii mai salveaza, aia raii sunt mai mult isterico-excentrici decat rai de-a binelea. Asa ca lucrurile merg placut si colorat pentru spectator, cu paruieli spatiale, si bat pariu ca cei mici nu vor aduce nicio critica filmului.

luni, 12 septembrie 2016

Cinemateca - The Sword in the Stone

The Sword in the Stone (1963) este inca un film clasic Diney de care nu imi amintesc sa-l fi vazut in copilarie. Fiind o poveste educativa inspirata de legenda regelui Arthur, este posibil ca cenzorii regimului comunist sa fi gasit ca povetele din film nu sunt potrivite pentru viitorii constructori ai patriei socialiste, si, prin urmare sa nu fi cirsulat in acea vreme pe la noi.
Desi a fost un succes de public nu e un film memorabil. Animatia este puternic influentata de stilul vremii schematic din nevoia de a taia din bugetele de productie. Din pacate nici povestea nu e prea puternica. Desi condusa de legenda regelui Arthur naratiunea este impartita in fragmente fara  legatura stransa intre ele, ceea ce in plan dramatic se simte. In plus aceste momente in care e impartit filmul sunt inegale ca valoare artistica.
Ramane de amintit ca ultimul film de animatie de lung metraj lansat in timpul vietii lui Walt Disney.

duminică, 4 septembrie 2016

101 Dalmatieni


Spuneam că Sleeping Beaty a fost ultima animație Disney realizată prin desen cadru cu cadru. Tehnica a avansat iar Disney era unul dintre cei care nu se sfia să apeleze la noutăți. Un sistem fotocopiere (xerox) a fost adaptat pentru realizarea animațiilor, astfel că acum cadrele puteau fi multiplicate cu intervenție umană minimă. Primul film de lung metraj în noua tehnică este 101 Dalmațieini. Urmăriți cu atenție imaginea și o să vă dați seama cum funcționează acest tip de animație. De altfel și stilul desenului este oarecum influențat de tehnică. De la stilul pictural, Disney revine la stilul mai stilizat.
Asta nu înseamnă că nu avem carcatere animate memorabile. Cruella de Vil, cea care le pune gând rău dalmațienilor din film, e probabil unul dintre cele mai cunoscute personaje negative ale cinematografiei.
Să mai spunem că filmul a fost un succes imens (filmul cu cele mai mari încasări în 1961), și e iubit și astăzi ca și tunci?

duminică, 28 august 2016

Now You See Me 2


Now You See Me 2, USA 2016, regia  Jon M. Chu, cu Jesse Eisenberg, Mark Ruffalo, Woody Harrelson, Dave Franco

Filmul parcă a fost făcut ca să demonstreze că un sequel nu poate fi decât un film slab. Scenariștii s-au simțit obligați să bage ăn film tot felul de explicații, drame psihologice și alte aiureli scoase din cutiuța cu lucruri comune de pus în filme pentru uzul scenariștilor fără talen de la Hollywood. Care fiind toate niște penibilități plictisite de comune cu toate filmele de acțiune, evident nu aduc nimic în plus filmului. În schimb aduc o mulțime de timpi morți într-un film care ar fi trebuit să fie un spectaculos film de acțiune. Rezolvările narative sunt atât de hocus pocus, prea mult chiar și pentru un film cu iluzioniști, încât, într-un univers în care se poate orice, se pierde orice urmă de tensiune a poveștii. Ca lucrurile să cadă în penibil absolut personajul negativ jucat de Harry Potter, pardon Daniel Radcliffe.
Păcat de gașca  Jesse Eisenberg, Mark Ruffalo, Woody Harrelson, Dave Franco ei sunt simpatici, dar oricât de simpatici nu pot salva filmul.

duminică, 21 august 2016

The Secret Life of pets, Singuri acasă


The Secret Life of Pets, Singuri acasă, USA 2016, regia Yarrow Cheney, Chris Renaud

Despre cum știu să facă animație cei dela Illumination, cei „vinovați”de seria „Despicable Me” nu trebuie să vorbesc mult. Au stilul lor, îl respectă și în acest film, nu mizează pe naturalism ci mai degrabă pe un realism care provine dintr-o viziune grafică îngroșată, oarecum caricaturală.

Povestea nu strălucește ca și construcție narativă, intriga e simplă, dată de faptul că Max, cel mai fericit câine din New York, cum singur își spune, trebuie să facă față momentului când un alt câine, Duke, este adus în casă. De aici seria de dezastre. Cu happy-end desigur.

Tocmai pentru că nu s-au străduit prea mult să găsească motivații speciale în poveste, face ca lucrurile să funcționeze. În fapt e vorba de niște animăluțe care se pierd în marele oraș. Lucrurile pur și simplu se întâmplă. Prilej de gaguri multe, amuzament față de obiceiurile animăluțelor noastre de casă, îndemn să le iubim și mai mult, așa cum sunt ele, cu bune  și mai puțin bune.

Vă veți distra garantat.

duminică, 14 august 2016

Independence Day:Resurgence



Independence Day:Resurgence, SUA 2016, regia Roland Emmerich, cu Liam Hemsworth, Jeff Goldblum, Bill Pullman


Independence Day e unul din acele filme care, prin trecerea timpului, a capatat o aura de respectabilitate, desi la vremea lui a fost luat in ras ca si alte dude pe masura. Pe de alta parte e un fel de mama si tata al filmelor catastrofa care se fac astazi pe banda rulanta.
Asa ca producatorii americani au considerat ca a venit vremea sa-i faca o continuare. Adica Independence Day: Resurgence. Au pus cativa actori din vechiul film la resapat, au mai lucrat la efectele speciale (alea din anii 1990 erau jenante) fara sa se straduiasca prea mult la imbunatatit povestea, Care in linii mari e aceeasi: extraterestrii vin sa ne distruga, dar noi suntem mai smecheri decat ei. Pe ei, pe mama lor!

duminică, 31 iulie 2016

Central Intelligence, Agenti aproape secreti


Central Intelligence, Agenti aproape secreti, USA 2016, regia: Rawson Marshall Thurber, cu Dwayne Johnson, Kevin Hart

Filmul e genul de comedie cu baieti buni care isi fac de cap  caftind de nu se vad pe baietii rai. 
Povestea e ceva cu un contabil care era cool in liceu dar acum nu mai este, care se intalneste dupa 20 de ani cu fraierul   liceului, care e acum tocmai agent secret. Evident lucrurile se complica, prilej de aventuri pentru cei doi, si de redescoperire a eroului din fiecare.
Gagurile sunt mai asa sau ... mai asa, povestea are destule locuri commune care puteau sa lipseasca, dar una peste alta cuplul Dwayne Johnson si Kevin Hart functioneaza si filmul e prin urmare peste media prostioarelor de gen.

duminică, 24 iulie 2016

Finding Dory

Finding Dory, USA 2016, regia Andrew Stanton, Angus MacLane,

Finding Dory este, cred eu, cea mai reusita productie, din seria celor care au incercat sa faca din personaje secundare din filme de animatie de succes mai vechi, vedete ale unor noi filme. Cei de la Pixar au luat pe Dory din supersuccesul lor, Finding Nemo, si i-au dedicat un film.

E adevarat ca au aruncat la lupta asta cu rezultat indoielnic, unde multi au esuat lamentabil in incercari cinematografice similare, pe un greu al studiolui, Andrew Stanton, si se vede.

Dory, cea care asigura momente comice in postura de personaj secundar in primul film, acum are propria poveste. Desigur povestea reia tema unei cautari, aici, Dory cea uituca se regaseste in primul rand pe sine.

Caraceterele cele noi, in mai ales ursuzul octopod Hank, sunt bine dezvoltate, astfel ca filmul evita sa devina o ciorba reincalzita.

Dory e amuzanta, si are un film intreg pentru ea.

Filmul este o lectie cum se poate face un sequel de cea mai buna calitate.

miercuri, 20 iulie 2016

Ice Age: Collison Course





Ice Age: Collison Course, USA 2016, Mike Thurmeier, Galen T.

Un Ice Age care se doreste a fi filmul de despartire de simpaticii prieteni ai lui Sid Lenesul. Sigur, povestea e departe de emotionanata intalnire dintre puiul de om si "bestiile"  care il salveaza, poveste care a facut din Ice Age un success fara egal. Totusi realizatorii nu fac deloc economie de gaguri trasnite, asa ca va fi un ramas bun cu zambetul pe buze.
Bonus, pe langa eroii deja cunoscuti, o gasca de yogini zapaciti, cu o lama guru si un iepure masseur profesionist.

duminică, 10 iulie 2016

Sleeping Beauty

Cand vorbeam despre Lady and the Trump remarcam importanta responsabilului de design-ul imaginii, care, pentru ecranul cinemascope, trebuie sa lucreze in plus pentru a "umple" ecranul, maiestria sa putind face diferenta intre un film bun si unul slab.
In Sleeping Beauty avem o dezlantuire in domeniul frumusetii picturale a unei animatii. Daca o poveste cu printese si cavaleri trebuie sa arate intr-un anume fel, acela este felul in care arata in Sleeping Beauty. Disney a mai stabilit un standard si un model cultural cu acest film.
Este si ultimul film de lung metraj Disney realizat in tehnica clasica, pictat cadru cu cadru (1959). O munca artistica senzationala si migaloasa, dar care a condus la costuri fabuloase. Filmul, desi bine primit, va amortiza cu greu costurile.
Disney va raspunde desigur creator, in filmele urmatoare mizand pe stilizare si dezvoltarea de tehnici care sa automatizeze animatia.
Bucurati-va de aceasta capodopera a animatiei clasice!

sâmbătă, 2 iulie 2016

The Nice Guys, Super Băieţi,


The Nice Guys, Super Băieţi, USA 2016, regia Shane Black, cu Russell Crowe, Ryan Gosling

Filmul joacă tare la capitolul nostalgia anilor 1970 cu disco, dar şi rock psihedelic, porno în floare care încă se mai considera artă, şi cămăşi de nailon.
Acţiune în Detroit, templul luxos al zeului automobil, ironie asupra mersului vremurilor, când ne gândim că aceasta capitală a industriei americane este astăzi un oraş depopulat, falit, cu zone întinse de „oraş fantomă”.
În acest decor se mişcă un bătăuş de profesie (interpretat de Russell Crowe) şi un detectiv particular nepriceput (interpretat de Ryan Gosling). Care pică într-o intrigă cu interese politice la nivel înalt, ecologişti abulici şi starlete porno. Pe care o rezolvă (sau nu o rezolvă – depinde din ce punct de vedere priveşti lucrurile) trecând prin tot felul de situaţii bizare bune de stârnit hazul.

sâmbătă, 25 iunie 2016

Lady and the Tramp, Doamna și Vagabondul


Revin aici la seria rememorariii filmelor clasice de animație marca Disney.

Disney mai făcuse povești romantice, a se vedea Cenușăreasa, Alba ca Zăpada. Se poate lipsi o poveste romantică de personajele umane, oferind spectatorului fabulă pură? În 1955 a încercat și asta. Cu succes.
Disney dovedește, cu Doamna și vagabondul că se poate face film romantic cu doi căței. Atât de romantică încât scena cu spaghete este o scenă devenită parte a culturii universale.
Că e și prima animație cinemascope, pe ecran lat, e doar un detaliu. Un detaliu pentru spectator dar o muncă grozavă pentru animatori care au fost nevoiți să „umple” un cadru mai mare. De aici importanță maximă pentru direcția artistică care trebuia să lucreze serios la decoruri.
Ce a ieșit este considerat și astăzi o capodoperă.

(Stiu, am mai făcut o cronică la Doamana și vagabondul, dar nu rezist tentației să reiau filmul, în ordinea cronologică a filmelor clasice Disney)