sâmbătă, 30 ianuarie 2016

Afternoon Tea

Vicky Straker, Afternoon Tea, Amberley, 2015


E vorba de o cărticică simpatică despre obiceiurile legate de servitul ceaiului în Marea Britanie de la începutul secolului XX. Că doar ceaiul de la ora 5 e o inventie britanică, nu?

Tot felul de povești despre o epocă în care doamnele din marea societate își schimbau ținuta de cel puțin cinci ori pe zi, și în care singurul efort, ce era considerat corespunzător statului unei adevărate doamne, era acela de a turna ceaiul oaspeților. (orice altceva trebuia să facă servitorii)
Bineînțeles o să citiți despre controversa celebră despre cum e bine să torni în ceașcă întâi, laptele sau ceaiul, și curiozități precum cea că, în epocă, se presărau covoarele cu ceai, înainte de a fi măturate.
Bonus: un număr de rețete de prăjiturele și aperitive care se serveau la ceai.

The Revenant


The Revenant, USA 2015, regia  Alejandro González Iñárritu, cu Leonardo DiCaprio,

Băiatul frumos din Tatanic, dacă nu a reuşit să se salveze de la naufragiu, are şansa să încerce acum, cu ceva mai multe riduri pe frunte şi barbă, să se salveze din încercările vestului cât se poate de sălbatic.
The Revenant e un film bun, dar eu nu cred că am înţeles de ce este atât de ridicat în slăvi. Desigur DiCaprio dovedeşte din nou că este un actor mare, şi fie şi pentru că lumea bună de la Hollywood nu vrea să se facă de ruşine că l-a "ratat" să-i dea un un "Oscar", dacă nu pentrru rol în sine, probabil va primi un statuetă.
În rest  e vorba de încă un film din genul omul contra naturii (şi a răutăţii altor oameni), bine construit narativ, bine filmat, dar nu ştiu câţi vor vrea să cumpere DVD-ul ca să-l pună în colecţia de filme.

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Churchill 1940-1945 Under Friendly Fire


Walter Reid, Churchill 1940-1945 Under Friendly Fire, Birlinn 2008

O carte despre Churchill, primul-ministru britanic între 1940-1945 - dacă mai e nevoie de o asemenea precizare? - care incearca sa se apropie intr-un mod realist de acest personaj, care a influentat fundamental istoria celui de Al Doile Razboi Mondial. Realist in sensul ca il prezinta ca individ, politician, si om de stat, pus in situatia de a lua decizii cruciale, dar mai ales de a manevra intr-un camp complex de interese, pe care trebuia sa le gestioneze in asa fel incat in final sa realizeze obiectivul cel mai important: victoria.

O misune deloc usoara, caci Churchill trebuia sa lucreze cu colegi de partid care nu se vedeau deloc mai prejos si mai putin indreptatiti sa fie ei insisi prim-ministru, sa tina seama de opozitie, sa menajeze sau sa forteze spiritul de casta a militarilor care traditional dispretuiau civilii care se amestecau in deciziile militare,  să se descurce cu nişte aliaţi care aveau propriile obiective de război, si nu in ultimul rand sa convituiasca cu iubita sa soţie care avea, în mod deschis, o totală lipsă de simpatie faţă de Partidul Conservator, din care făcea parte însuşi Churchill.

Ce m-a frapat însă cel mai mult în carte a fost o mică poveste despre cariera lui Churchill înainte de a fi prim-ministru. Churchill a ocupat mai multe funcţii guvernamentale, înainte de a fi prim-ministru, care aveau legătură cu administrarea treburilor militare.

Astfel, era implicat în proiecte care ţineau de dotarea armatei. Într-un astfel de studiu lucrurile s-au desfăşurat dincolo de mandatul unui guvern conservator, la putere venind laburistii sub conducerea lui Ramsey McDonald. Studiul implica accesul la informaţii militare sensibile. Deşi Churchill nu mai vea o funcţie oficială, şi era de la partidul adversar în politică, Ramsey McDonald a aprobat ca acesta să primească în continuare informaţiile respective pentru a termina studiul privind înzestrarea armatei. De altfel, după o declaraţie a lui Stanley Baldwin, şi el prim-ministru conservator în mai multe rânduri în anii 1920 şi 1930, Churchill era omul care era pregătit din timp şi considerat potrivit încă din anii 1930 să preia frâiele Marii Britanii, în situaţia în care un Marea Britanie ar fi fost implicată într-un război .
Vă spun povestea asta ca să înţelegeţi de ce România nu arată ca Marea Britanie.

The Hateful Eight, Cei opt odiosi

The Hateful Eight, Cei opt odiosi, USA 2015, regia Quentin Tarantino, cu Samuel L. Jackson, Kurt Russell, Tim Roth, Michael Madsen, Jennifer Leigh, Walton Goggins, Bruce Dern, Channing Tatum

Un film de Tarantino este in mod sigur un eveniment cinematografic.
Avem filmare Panavision stil superproductie anii 1950. Avem cow-boys. Avem actiune minimalista ca la un bun film vechi. Doar o diligenta si o statie de diligenta asa cum sade bine unui western clasic. Drama e data de faptul ca despre nimeni nu stim ca este cine pretinde a fi ca este. Dar avem si scene cu sange in abundenta cum sade bine unui film de actiune, serie b, de astazi. Avem ironii fine la modul cum se construieste o naratiune cinematografica pentru mase din utilizarea locului comun. Avem, adica, tot ce ne asteptam de la un film de Tarantino. Deja Tarantino devine un clasic cu acest film care ne aduce aminte de filmul sau de tinerete , Reservoir Dogs, plasat insa in vestul salbatic, si fara discutii inteligente despre cat bacsis trebuie lasat la chelnerita.

sâmbătă, 16 ianuarie 2016

Salata de fenicul si portocale

Pentru ca este iarna  nu avem alte variante decat sa mergem la supermarket pentru legume. Pentru ca oricum vom comsuma legume produse pe alte meleaguri, e momentul sa experimentam si altceva decat clasica salata cu rosii.

In sudul Italiei am intalnit o salata foarte gustoasa de fenicul si portocale.

Pentru o salata de 2 persoane aveti nevoie de:

- un bulb de fenicul (chiar jumatate daca este unul mare)
- o portocala mare (doua daca sunt mici)
- 2-3 lingurite de capere de la borcan.
- 2-3 linguri de ulei de masline.

Taiati bulbul de fenicul pestisori asa cum taiati ceapa. Desfaceti portocala felii si taiati cuburi. Amestecati toate ingredientele. E gata. Si e foarte gustoasa.

Joy


Joy, USA 2015, regia David O.Russell, cu Jennifer LawrenceRobert De NiroBradley Cooper,

Joy este splendida şi suprema exprimare a cretinismului consumismului american. Filmul se vrea un fel de odă a mopului cu storcător şi a teleshoppingului. Cu o astfel de idee în centru evident că nici Dumnezeul scenariştilor nu are cum să scoată o poveste cât de cât.
Pentru ca lucrurile să fie perfect catastrofale rolul principal este deţinut de Jennifer Lawrence, care este o bună arcaşă în Jocurile Foamei, dar nu are nimic în comun cu o mamă din clasa de jos din America care îşi creşte singură copilul, are grijă de toţi ai ei, şi cu toate astea reuşeşete în lumea dură a afacerilor. Oricâtă gimnastică ar face tânăra vedetă ca să ne convingă în rolul ei, tot ceea ce vedem este o actriţă plină de succes şi bani de la Hollywood care se chinuie fără folos să fie o mamă din clasa de jos din America şi care ... Adică nu va crea nici urmă de empatie pentru personajul ei.
Un film la care cu greu veţi rezista să-l vedeţi până la sfăşit.

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Solaris


Solaris, URSS 1972, regia Andrei Tarkovski

Pentru ca am scris despre o carte scrisa de Tarcovski, Sculptând în timp, iată şi o invitaţie de avedea un film de Tarkovski: Solaris.

Teoretic este un film SF, bazat pe romanul omonim al lui Stanislaw Lem. Însă pentru Tarkovski este doar un pretext dramatic (aşa cum va utiliza miniromanul SF Picnic la marginea drumului pentru următorul film, Călăuza).

Pentru Tarkovski orice explorare nu poate duce decât la o singură descoperire: a ne desoperi pe noi înşine, esenţa umană. Tot ceea ce căutăm, fie şi pe o planetă îndepărtată, este pe noi înşine. Cu angoasele, iubirile şi nostalgiile noastre.

Tarkovski isi respecta publicul si-l tratează ca pe o fiinta ganditoare. Filmul sau nu este entertainment. Ritmul actiunii este lent. Ceea ce nu inseamna ca este plictisitor, ci te indeamana sa meditezi în fiecare cadru.

Filmul e un cerc, o întoarcere, o reflexie (să ne amintim că a făcut un film numit Oglinda).

Fiecare cadru are o poveste de spus.

Fiecare cu drumul său.În primul rând filmul trebuie simţit, nu gândit. În mod sigur raţiunea nu vă oferă decât un drum sterp printre betoane.


vineri, 8 ianuarie 2016

Sculptând în timp


Andrei Tarkovski, Sculptând în timp, Nemira 2015


Titlul cărţii are o explicaţie precisă, Andrei Tarkovski, consideră că arta cinematografică are ca obiect specific timpul.  Filmul încapsulează o secvenţă de timp. Desigur, este rolul regizorului să "modeleze" acest timp şi să-l transforme în arta.
Spre surpriza mea, mărturisesc că şi eu am fost victima acestei aprecieri eronate, Tarkovski mărturiseşte în carte că filmele sale sunt departe de orice simbolism, şi că pur şi simplu consideră că este greşit înţeles de cei care încearcă să descifreze simboluri în filmele sale. Tarkovski îşi descrie filmele ca fiind "realiste", cu precizarea că realismul său este unul particular, este aşa cum percepe Tarkovski realitatea, percepţie care, deduc din paginile cărţii, este mai aproape de realitatea unei poezii haiku decât de realitatea rezervată percepţiei comune nouă muritorilor de rând.
Fie că eşti de acord sau nu cu modul în care vede Tarkovski arta cinematografică, nu pot să folosesc altceva decât timpul prezent, căci Tarkovski trăieşte prin filmele sale, se simte sinceritatea autorului. De altfel, acesta chiar încheie cartea cu o astfel de declaraţie, arătând că doreşte să-şi facă cititorul "complice" la filmele sale prin sinceritatea cărţii.

luni, 4 ianuarie 2016

The Good Dinosaur, Bunul dinozaur

The Good Dinosaur, Bunul dinosaur, USA 2015, regia Peter Sohn,

Cei del aPixar au iesit cu al doilsa film intr-un an, ceea ce este o premiera pentru ei.

Bunul dinosaur arata ca e rezultatul unui efort de productie peste capacitatile obișnuite, insa nu este deloc un film slab.

Mi-a placut extraordinara grafica a peisajelor de fundal. Nu cred ca se mai poate face ceva peste ce au realizat aici. In acelasi timp am apreciat inteligenta cu care au ales sa deseneze personajele, extrem de stlizat, schematic aproape. O solutie buna caci povestea este una fantastica cu totul: probabil nici un pusti de 3 ani nu mai poate fi pacalit sa creada ca oamenii au trait impreuna cu dinozaurii. Contrastul dintre naturalismul peisajelor si schematismul desenului personajelor indica tocmai acest lucru: e doar o poveste.

Povestea nu da pe afara de originalitate, e oarecum conturata din locuri comune despre valorile familiei si prieteniei. Totusi, pe acest trunchi sunt puse momente emotionante sau vesele care in mod sigur fac deliciul spectatorilor, fie ei mici sau adulti.

Nu uitati sa treceti pe la topul filmelor din anul 2015.

sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Hitler's First War

Thomas Weber, Hitler's First War, Oxford University Press

In mod sigur s-au scris o multime de carti despre Hitler, si este greu sa gasesti ceva cu adevarat nou despre subiect. Totusi aceasta carte face exceptie.

Cartea vrea sa raspunde la intrebarea cum poate sa explice experienta personala alui Hitler din primul Razboi Mondial ceea ce a devenit Hitler, dictatorul sangeros al Germaniei.

Desi partial tema a mai fost abordata, nimeni nu a facut un studiu complex si complet. Thomas Weber marturiseste ca in cursul muncii sale de documentare, in special asupra documentelor privind unitatea militara in care a activat Hitler, a avut surpriza sa constate ca a cercetat documente pe care evident nu le mai cercetase nimeni, unele fiind pastrate in arhive chiar neclasate (pastrate fizic fara ca arhivarii sa fi ajuns sa le intocmeasca fise de descriere a continutului, sa fi stabilit indici de arhivare, etc.)

Revenind la intrebarea care face centrul studiului desigur raspunsul este unul nuantat. Primul Razboi Mondial, ca experienta umana comuna, cu atrocitatile si suferintele sale nu explica prea mult evolutia ulterioara a lui Hitler. Mai degraba experienta individuala, particulara, a lui Hitler in legatura cu razboiul poate da unele raspunsuri, fara insa sa se poata stabili determinisme absolute.

Experienta lui Hitler din Primul Razboi Mondial este una particulara. Hitler a fost "curier" la comandamentul regimentului. Desi nu cu totul lipsita de riscuri, era o activitate "din spatele frontului". Dincolo de riscul mai scazut (din toti curierii care i-au fost colegi doar unul a murit in timpul razboiului, un procent de supravietuire exceptional comparand cu "trupa"), se bucura si de avantajul unui trai confortabil: dormitoare in case rechizitionate in spatele frontului (soldatii obisnuiti doemeau in transee, de multe ori inundate), mancare asigurata cu regularitate (soldatul normal ramanea de multe ori fara mancare pe linia frontului). Hitler a resimtit foarte putin pe propria piele ororile razboiului.

Traind in apropierea corpului ofiteresc de la comandamentul regimentului in mod sigur a "prins" valorile acestuia: conservatorism, disciplina, si un anumit dispret pentru "civilii" care nu se ridica la nivelul si idealurile ofiterului. Totusi nici acest lucru nu explica prea multe. De pilda antisemitismul nu era prezent in randurile corpului ofiteresc, si chiar, lucru putin stiut, decoratia Crucea de Fier, primita de Hitler spre sfarsitul razboiului, a fost acordata lui Hitler pe baza unui referat intocmit de un ofiter evreu.

Atitudinele politice ale lui Hitler s-au cristalizat nu in timpul razboiului, ci mai mult in epoca tulbure de dupa razboi. Dupa ce Hitler cocheteaza cu Republica Bavareza a Sovietelor (da, a fost simpatizant al comunistilor din Munchen), este folosit de un serviciu de informatii al armatei pentru munci de propaganda anticomunista (posibil si ca denuntator al fostilor colegi din efemera incercare de stabilire a unui stat sovietic la Munchen). In cadrul acestei activitati Hitler prinde gustul politicii de dreapta si ia contact cu un modest partid pe care il supraveghea, Partidul National Socialist al Muncitorilor (nazist). Restul e istorie.

Este adevarat ca dupa 1924 propaganda nazista fabrica un mit al luptatorului din Primul Razboi in jurul lui Hitler, dar aceasta este propaganda si are prea putin de a face cu faptele. Thomas Weber studiaza si modul in care s-a creat aceasta imagine in jurul lui Hitler.