luni, 25 aprilie 2016

Kim Il-Sung (6) - Noua influenţă chineză

Peng Dehuai semnând armistițiul de la Panmunjom (sursa WIkipedia)
Cea mai evidentă consecință pentru viitorul politic al lui Kim Il-sung a fost aceea că în planul politicii sale externe a fost nevoit să schimbe protectorul.
Kim Il-sung s fost o creație politică a ocupației sovietice în nordul peinsulei Coreea. Totuși, Stalin, nu mai puțin decât Truman, era un politician realist, și nu dorea ca ambiția politică a lui Kim Il-sung de a stăpâni întreaga peninsulă, să implice Uniunea Sovietică într-un război cu adversarul său Statele Unite. Implicarea Uniunii Sovietice în război a fost una limitată.
În fața situației dezastruoase pentru nord-coreeni după debarcarea americană de la Incheon, Kim Il-sung primește în 1 octombrie 1950 acordul lui Stalin de a solicita ajutorul comuniștilor chinezi.
Comuniștii chinezi, conduși de Mao Zhedong, reușiseră să acapereze puterea în China, la 1 octombrie 1949 proclamând republica Populară Chineză. Rivalul, Jiang Jieshi (Chang Kai-Shek) se retrăsese, sub protecția flotei americane în insula Taiwan. China nu dispunea de o flotă capabilă să desfășoare o operațiune de ocupare a insulei Taiwan. În schimb avea o numeroasă armată terestră.
Ambițiosul Mao Zhedong avea nevoie să-și consilideze puterea printr-un angajament împotriva puterilor vestului. Coreea era locul unde China putea să lovească în dușmanii săi, în locul unui atac în Taiwan, care era inaccesibil pentru mijloacele de atunci ale Chinei. Desigur intervenția în Coreea pentru a salva un stat socialist creștea prestigiul Chinei și implicit a lui Mao Zhedong în cadrul lumii comuniste. Mao Zhedong privea cu neplăcere rolul său de subordonat față de Stalin în cadrul lumii comuniste, și nu considera prea mic niciun efort pentru a câștiga prestigiu într-o acțiune unde implicarea Uniunii Sovietice și a lui Stalin se dovedise destul de limitată. Din perspectiva naționalist chineză, Coreea era statul protejat tradițional al Chinei. În secolul al XIX-lea, odată cu implicarea occidentalilor în Orient, China nu a mai putut să-și onoreze acest rol, pierzând toate războaiele cu puterile europene și cu Japonia. Reafirmarea puterii chineze în Coreea era o chestiune de profundă mândrie națională pentru chinezi, fiind un semn că noua conducere a Chinei, asigurată de comuniști, îndeplinea promisiunea de a pune capăt ”secolului de umilință” pe care îl suferise China în fața occidentalilor. În fine, prezenta trupelor americane pe fluviul Yalu, granița dintre China și Coreea nu era deloc confortabilă pentru proaspăta putere comunistă instalată în China. 
China a masat încă de la începutul conflictului 250.000 de soldați la granița cu Coreea. După unele rețineri, nu toți liderii chinezi considerau intervenția în Coreea ca fiind în interesul Chinei, a fost formată o forță de intervenție numită Armata Populară de Voluntari. Comandant a fost Peng Dehuai, unul din comandanții militari care îl însoțiseră pe Mao Tzedong în ”Marșul cel lung”, adică din cercul cel mai select de colaboratori ai liderului comunist chinez.
Prezenți cu aproximativ 500.000 de soldați în Coreea, chinezii au preluat practic conducerea războiului. Trupele chineze  au operat sub comandament propriu, iar Kim Il-sung nu a avut altă opțiune decât să-și coordoneze acțiunile cu forțele chineze.
Trebuie reținut că forțele chineze au contribuit nu numai la efortul militar direct, ci și la refacerea infrastructurii. Coreea de Nord a putut să-și refacă destul de repede infrastructura datorită mâinii de lucru abundente și practic gratuite reprezentate de militarii chinezi.
În consecință Kim Il-sung s-a văzut pus într-o relație de dependență față de China comunistă, politicile sale fiind, cel puțin pentru o perioadă, influențate de decizii care veneau de la Beijing.
Faptul că a fost salvat de armata chineză, a avut desigur un preț. Un preț pe care Mao Zhedong în mod sigur ținea să fie plătit. Ceea ce puțină lume cunoaște este că Mao Zhedong a pierdut un fiu în  războiului din Coreea. Mao Anying, fiul lui Mao, era secretarul lui Peng Dehuai în timpul ce acesta conducea operațiunile din Coreea, făcând serviciul de legătură cu consilierii militari sovietici - Mao Anying fusese educat în Uniunea Sovietică și servise ca ofițer de artilerie în Armata Roșie. A fost ucis într-un bombardament. Așa că, mulțumită intervenției ONU în Coreea, chinezii au avut șansa să scape de experimentul unui comunism dinastic.

sâmbătă, 23 aprilie 2016

Youth, Tinereţe

Youth, Tinereţe, Italia, Franţa, Marea Britanie 2015, regia Paolo Sorrentino, cu Michael Caine, Harvey Keitel, Rachel Weisz

Paolo Sorrentino rămâne fidel crezului său de a face film doar pentru valoarea estitică a creaţiei. După ce a fost aclamat şi premiat cu "La Grande Bellezza", revine în acelaşi ton cu Youth.
Tinereţea este o formă de estetic.  Dar şi dacă nu ne mai bucurăm de ea în mod direct, prin trecerea inevitabilă a timpului, asumarea estetică a existenţei aduce un altfel de tinereţe. Estetism consumat fie în mod vulgar prin admirarea trupului gol al unei femei frumoase, precum în scena  cu cei doi bătrânei la vârsta bilanţurilor şi al asumării ratării, jucaţi admirabil de Michael Caine şi Harvey Keitel, privind pe Madălina Ghenea intrând în piscină aşa cum a lăsat-o mama natură.
Un film construit ca o trimitere evidentă la romanul "Muntele vrăjit", dar unde nu e în joc crepusculul unui secol frământat de idei absolute care stă să moară în hecatomba Primului război mondial, ci însuşi esteticul ca mod de viaţă, care pare să dispară (dar există şi speranţă) într-o civilizaţie prea grăbită să pună mâna pe formele materiale ale succesului.
Un răspuns sigur nu există, regizorul se fereşte de orice tezism, alegerea e personală. 

duminică, 17 aprilie 2016

Kim Il-sung (5) - Coreea la război

Sursa: Wikipedia
Războiul dintre Nord şi Sud a izbucnit prin atacul din 25 iunie 1950 al forţelor din Nord asupra Sudului. Aşacum am arătam tensiunea între părţi era ridicată şi un pretext uşor de găsit.
Pe 27 iunie 1950 Naţiunile Unite adoptă prin Consiliul de Securitate o rezoluţie prin care condamnă atacul şi autorizează  o forţă de intervenţie în peninsulă. În treacăt fie spus Uniunea Sovietică a făcut în acest context un pas greşit căci a absentat la şedinţa Consiliului de Securitatea şi astfel nu a putut opune veto-ul său împotriva acestei rezoluţii, pentru a-şi ajuta protejatul, Coreea de Nord.
Cu acest mandat al Naţiunilor Unite, forţele Statelor Unite au putut să intervină în conflict pentru a proteja Coreea de Sud. A fost primul conflict dintr-o lungă serie în care nu  a existat vreo declaraţie de război, participarea la război fiind făcută ca o acţiune sub mandat ONU şi nu ca un război între două state. Deşi principalul contingent a fost furniza de Statele Unite, la lupte au participat sub steagul ONU militari din 21 de ţări.
Conflictul în sine a fost de multe ori descris, s-au făcut multe film despre acesta, este destul de prezent în conştiinţa publică internaţională, aşa că nu vor fi descrise decât principalele repere aici. O mulţime de filme sunt disponibile, mai ales cu descrierea războiului din perspectivă americană, celebrul M.A.S.H. explorând mai ales latura amuzantă a acestui război devenit absurd în faza sa finală. Generaţiile mai vechi au avut la îndemână filme de sorginte nord-coreeană prezentate în România în numele solidarităţii socialiste, care au prezentat războiul din perspectiva Nordului.
În prima fază forţele Sudului au fost total depăşite de situaţie. Cum deja arătam, Statele Unite îşi retrăgeau trupele aşa că prea puţini soldaţi americani erau în zonă pentru a ajuta.
Practic Nordul a ocupat rapid întreaga peninsulă, exceptând un perimetru în jurul oraşului Pusan.
În acest timp, Statele Unite, care şi-au declarat sprijinul total pentru Coreea de Sud, şi-au mobilizat resursele.
Generalul american Duglas McArthur, numit comandant al forţelor Naţiunilor Unite, a pregătit un răspuns îndrăzneţ. În loc să se concentreze pe apărarea perimetrului Pusan şi eventual să încerce să declanşezeo ofensivă de acolo, a pus la cale o debarcare mult în spetele linilor inamicului în portul Incheon (Inchon), nu departe de Seoul.
Debarcare din 15 septembrie 1950  a adus deruta în foţele Nordului, care s-au retras în grabă, înregistrând mari pierderi .
De la 1 octombrie 1950 forţele Naţiunelor Unite au trecut linia de demarcaţie de pe paralela 38  avasând în Nordul Coreei. Pe 19 octombrie capturează Pyongyang (Phenian) capitala Coreei de Nord.
În aceeaşi zi unităţi chinze trec graniţa dintre Coreea şi China. China comunistă a luat decizia ă intervină în sprijinul Coreei de Nord.  Primele confruntări ale chinezilor cu forţele sud-coreene au loc pe 25 octombrie, iar de la 1 noiembrie intră în luptă şi cu forţele americane. Sutele de mii de soldaţi chinezi au schimbat total balanţa de forţe şi cursul războiului.
Deşi fuseseră consultări pe această temă, Stalin nu a fost informat concret de Mao Tzedong asupra deciziei de a interveni în Coreea. Nu poate decât să-şi afirme sprijinul şi să furnizez sprijin aerian ofensivei chineze. Avioane de luptă sovietice moderne cu însemne nord-coreene dar cu piloţi sovietici intră în luptă, punând capăt supremaţiei aeriene de care se bucuraseră până atunci forţele Naţiunilor Unite.  
De data aceasta forţele americane sub steagul Naţiunilor Unite sunt cele care se retrag.
Pe 4 ianuarie 1951 forţele chineze şi nord-coreene ajung să captureze din nou captala Seoul. Pe care îl vor păstra până pe 14 martie 1951.
În acest context generalul McArthur se exprimă susţinând folosirea bombei atomice împotriva Chinei. Treptat intră în dispută cu preşedintele Statelor Unite, Truman. Preşedintele Truman, în opoziţie cu generalul McArthur, considera că folosirea armei atomice putea duce la o escaladare a conflictului, eventual la o implicare directă a Uniunii Sovietice, cu consecinţe incalculabile. Astfel că pe 11 aprilie 1951 îi retrage comanda generalului McArthur.
Treptat linia frontului se stabiliezază, un pic mai la nord de vechea linie de demarcaţie de pe paralela 38.
În următorii doi ani luptele vor continua fără modificări majore ale poziţiilor. În acest timp se duc şi negocieri pentru încheierea unui armistiţiu. Drumul spre o încetare a luptelor este favorizat de faptul că se schimbă liderii celor două superputeri. În Statele Unite Truman este înlocuit de Dwight Eisenhower. Încă şi mai important, Stalin moare la 5 martie 1953. Noua garnitură de lideri de la Kremlin se dovedeşte a fi interesată în a avea relaţii mai relaxate cu Statele Unite.
In acest context, la Panmunjom, în data de 27 iunie 1953 se semnează Acordul de armistiţiu care pune capăt războiului. Armistiţiul a fost semnat de comandantul forţelor Naţiunilor Unite susţinute de Statele Unite, comandantul forţelor Coreei de Nord şi comandantul forţelor chineze. Armistiţiul stabileşte o linie de demarcaţie şi o zonă demilitarizată, care, cu unele corecţii, urmăreşte paralela 38.
Armistiţiul este un acord pur militar. Teoretic starea de război nu a încetat niciodată, nici în prezent nu s-a încheiat vreun acord de pace. Linia de demarcaţie stabilită atunci este şi astăzi graniţă de facto între Coreea de Nord şi Coreea de Sud.
Într-un anume sens se poate spune că a fost un război pentru nimic. Însă războiul a impus un greu tribut de vieţi asupra poporului coreean. Se estimează că 2-3 milioane de persoane şi-au pierdut viaţa în război. Estimările sunt greu de făcut deoarece războiul, dincolo de confruntarea armatelor regulate, a avut şi un puternic caracter de răzbi civil, unde numeroase persoane au fost ucise din considerente politice şi ideologice, dincolo de pierderile care au fost înegistrate „oficial” în teatrele de război.
Cum a afectat acest război carierea lui Kim Il –sung, într-un alt episod.

sâmbătă, 16 aprilie 2016

Bajirao Mastani

Bajirao Mastani, India 2015, regia Sanjay Leela Bhansali, cu Ranveer Singh, Priyanka Chopra, Deepika Padukone,

Aproape neobservat a trecut prin cinematografele noastre filmul indian premiat anul acesta ca cel mai bun film la Filmfare Awards, un fel de Oscar al Bollywood-ului.
Un film cu un pretext istoric, dar în fapt o poveste de dragoste imposibilă între un mare războinic hindu din secolul al XVIII-lea şi o prinţesă musulmană. Poveste de iubire care va stârni toate adversităţile posibile, dramatică precum Romeo şi Julieta.
E un film foarte indian, cu ceva mai mult dans şi cântec decât aş prefera eu, cu exteriorizări sentimentale uneori exagerate.
Totuşi trebuie remarcat efortul pentru a produce o superproducţie istorică, cu scene de bătălie bine lucrate, costume bine realizate şi decoruri somptuoase.
Filmul în definitiv şi-a atins ţinta, m-a făcut curios să citesc despre Imperiul Maratha care a stăpânit o mare parte din India în secolul al XVIII-lea, şi sunt multe lucruri interesante de citit.

duminică, 10 aprilie 2016

The Loneliness of the Long Distance Runner

 

Alan Sillitoe, The Loneliness of the Long Distance Runner,

Cartea este un produs al unor vremuri, anii 1950, cand in Marea Britanie pana si conservatorii gandeau de stanga. O colectie de nuvele despre lipsa de speranta din mediile muncitoresti britanice. Daca ati citit nuvele de Rebreanu aveti deja o imagine cam despre ce vorbesc. Doar ca fundalul este unul urban in timp ce la Rebreanu era mai mult rural.
Piesa de rezistenta este povestirea The Loneliness of the Long Distance Runner, dupa care s-a facut si un film la vremea ei. Insa nu realismul descrierii vietii claselor sarace e partea care rezista din aceasta nuvela, ci maretia ratarii asumate, o ratare eroica am putea spune.

sâmbătă, 9 aprilie 2016

Hrutar, Despre oameni şi oi



Hrutar, Despre oameni şi oi, Islanda 2015, regia Grímur Hákonarson, cu Sigurður Sigurjónsson, Theodór Júlíusson
Povestea începe ca un fel de Mioriţa pe meleaguri islandeze, cu cei doi baci cu oi multe şi cornute, care chiar dacă sunt fraţi se duşmănesc mai abitir decât baciul vrâncean cu cel moldovean.

Însă se descoperă o epidemie printre oi şi autorităţile intervin solicitând eutanasierea tuturor oilor pentru combaterea epidemiei. Aşa că trebuie să facă ceva, dacă se poate împreună...

Povestea e simplă tare, dar mai puternică şi mai viscerală decât un Hamlet, căci e despre "a fi sau a nu fi" în mai toate sensurile ălea profunde la care puteţi să vă gândiţi.

Cinematografie simplă pentru efectul unui realism atroce, cu o ştiinţă fabuloasă în a stăpâni timpul naraţiunii filmice, şi cu doi actori în rolurile celor doi fraţi pe lângă care te lasă rece mai tot Hollywood-ul.

Şi ca să nu vă gândiţi că e vreo chestie la care o să vă uitaţi şi o să aveţi dureri de cap după aceea cât de filozofic este, conflictul dintre cei doi fraţi produce şi destule momente cu un umor savuros  ... 

sâmbătă, 2 aprilie 2016

Cornuri cu magiun


Cornurile cu magiun sunt usor de facut si pica bine in orice moment.

Ingrediente:

500 g faina,
250 ml lapte
2 oua plus unul optional,
90 g unt,
1 pliculet de 7 g drojdie uscata,
90 g zahar,
un praf de sare.


Puneti faina, 2 oua, zaharul, laptele usor caldut (nu fierbinte!), drojdia, sarea in castron si amestecati si framntati cu mana pana se omogenizeaza.
Taiati untul cubulete, si puneti unul cate unul in aluat. Framantati in acest timp pina cand simtiti ca untul s-a integrat in aluat. Trebuie sa obtineti un aluat destul de elastic si nelipicios. Deoaece capacitatea fainii de a absorbi lichidul variaza, puteti sa adaugati putina faina in plus daca observati ca dupa un framantat indelungat, dupa ce ati incorporat tot untul, aluatul ramane lipicios.
Lasati la crescut, intr-un loc cald, cel putin o ora.
Dupa ce a crescut, presarati blatul cu faina, dati aluatul in doua, si intindeti-l pe cat se poate in forma de cerc, cat o pizza mare. Taiati "pizza" in opt felii, si crestati feliile la capatul exterior,  la mijloc, pentru 2-3 cm, obrinand doua "urechi". Se unge fiecare felie cu o lingurita generoasa de magiun si apoi se ruleaza incepand de la capatul crestat spre capatul ascutit al fiecarei felii, obtinand forma de corn.
Repetati si cu cealalta jumatate.
Lasati cornurile sa creasca putin in tava, pregatita cu hartia de copt.
Ca sa se rumeneasca frumos, optional, bateti un ou si ungeti cornurile la suprafata cu ou.
Dati cuptorul la 200 grade si lasati vreo 20 de minute in cuptorul bine incins.

Singura problema e ca se termina foarte repede!

Hail, Caesar!

 Hail, Caesar!, USA 2016, regia Joel Coen, Ethan Coen, cu Josh Brolin, George Clooney, Alden Ehrenreich, Ralph Fiennes, Scarlett Johansson, Tilda Swinton, Channing Tatum, Frances McDormand, Jonah Hill

Este o comedie in stilul fratilor Coen, cu un univers care comploteaza la rezolvarea tuturor problemelor, ajutat pe alocuri de bunele intentii ale oamenilor, dar unde oamenii sunt doar marionete amuzante ale unei vointe absurde care se joaca cu pasiunile lor.
De data aceasta la Hollywood-ul anilor 1950, cu vedete fara continut, idealisti cu vederi comuniste, unde ratiunea suprema este banul, dar si unde se produce magia cinematografului.
Cu un Clooney admirabil, cu Scarlett Johansson depasindu-se pe sine, si o intreaga "gasca" de vedete care se "baga" fie si la un rol episodic, spre incantarea spectatorilor.