Kim Il-Sung (6) - Noua influenţă chineză

Peng Dehuai semnând armistițiul de la Panmunjom (sursa WIkipedia)

Cea mai evidentă consecință pentru viitorul politic al lui Kim Il-sung a fost aceea că în planul politicii sale externe a fost nevoit să schimbe protectorul.
Kim Il-sung s fost o creație politică a ocupației sovietice în nordul peinsulei Coreea. Totuși, Stalin, nu mai puțin decât Truman, era un politician realist, și nu dorea ca ambiția politică a lui Kim Il-sung de a stăpâni întreaga peninsulă, să implice Uniunea Sovietică într-un război cu adversarul său Statele Unite. Implicarea Uniunii Sovietice în război a fost una limitată.
În fața situației dezastruoase pentru nord-coreeni după debarcarea americană de la Incheon, Kim Il-sung primește în 1 octombrie 1950 acordul lui Stalin de a solicita ajutorul comuniștilor chinezi.
Comuniștii chinezi, conduși de Mao Zhedong, reușiseră să acapereze puterea în China, la 1 octombrie 1949 proclamând republica Populară Chineză. Rivalul, Jiang Jieshi (Chang Kai-Shek) se retrăsese, sub protecția flotei americane în insula Taiwan. China nu dispunea de o flotă capabilă să desfășoare o operațiune de ocupare a insulei Taiwan. În schimb avea o numeroasă armată terestră.
Ambițiosul Mao Zhedong avea nevoie să-și consilideze puterea printr-un angajament împotriva puterilor vestului. Coreea era locul unde China putea să lovească în dușmanii săi, în locul unui atac în Taiwan, care era inaccesibil pentru mijloacele de atunci ale Chinei. Desigur intervenția în Coreea pentru a salva un stat socialist creștea prestigiul Chinei și implicit a lui Mao Zhedong în cadrul lumii comuniste. Mao Zhedong privea cu neplăcere rolul său de subordonat față de Stalin în cadrul lumii comuniste, și nu considera prea mic niciun efort pentru a câștiga prestigiu într-o acțiune unde implicarea Uniunii Sovietice și a lui Stalin se dovedise destul de limitată. Din perspectiva naționalist chineză, Coreea era statul protejat tradițional al Chinei. În secolul al XIX-lea, odată cu implicarea occidentalilor în Orient, China nu a mai putut să-și onoreze acest rol, pierzând toate războaiele cu puterile europene și cu Japonia. Reafirmarea puterii chineze în Coreea era o chestiune de profundă mândrie națională pentru chinezi, fiind un semn că noua conducere a Chinei, asigurată de comuniști, îndeplinea promisiunea de a pune capăt ”secolului de umilință” pe care îl suferise China în fața occidentalilor. În fine, prezenta trupelor americane pe fluviul Yalu, granița dintre China și Coreea nu era deloc confortabilă pentru proaspăta putere comunistă instalată în China. 
China a masat încă de la începutul conflictului 250.000 de soldați la granița cu Coreea. După unele rețineri, nu toți liderii chinezi considerau intervenția în Coreea ca fiind în interesul Chinei, a fost formată o forță de intervenție numită Armata Populară de Voluntari. Comandant a fost Peng Dehuai, unul din comandanții militari care îl însoțiseră pe Mao Tzedong în ”Marșul cel lung”, adică din cercul cel mai select de colaboratori ai liderului comunist chinez.
Prezenți cu aproximativ 500.000 de soldați în Coreea, chinezii au preluat practic conducerea războiului. Trupele chineze  au operat sub comandament propriu, iar Kim Il-sung nu a avut altă opțiune decât să-și coordoneze acțiunile cu forțele chineze.
Trebuie reținut că forțele chineze au contribuit nu numai la efortul militar direct, ci și la refacerea infrastructurii. Coreea de Nord a putut să-și refacă destul de repede infrastructura datorită mâinii de lucru abundente și practic gratuite reprezentate de militarii chinezi.
În consecință Kim Il-sung s-a văzut pus într-o relație de dependență față de China comunistă, politicile sale fiind, cel puțin pentru o perioadă, influențate de decizii care veneau de la Beijing.
Faptul că a fost salvat de armata chineză, a avut desigur un preț. Un preț pe care Mao Zhedong în mod sigur ținea să fie plătit. Ceea ce puțină lume cunoaște este că Mao Zhedong a pierdut un fiu în  războiului din Coreea. Mao Anying, fiul lui Mao, era secretarul lui Peng Dehuai în timpul ce acesta conducea operațiunile din Coreea, făcând serviciul de legătură cu consilierii militari sovietici - Mao Anying fusese educat în Uniunea Sovietică și servise ca ofițer de artilerie în Armata Roșie. A fost ucis într-un bombardament. Așa că, mulțumită intervenției ONU în Coreea, chinezii au avut șansa să scape de experimentul unui comunism dinastic.