duminică, 25 decembrie 2016

Pulgasari - cinemateca


Pentru că am scris despre cartea Hollywood la Phenian, care povestește despre uimitoarea răpire a regizorului sud-coreean Shing Sang-ok pentru a fi dus să facă filme în Coreea de Nord, comunistă, iată două vorbe despre cel mai celebru film făcut de acest regizor cât s-a aflat în Coreea de Nord.
Pulgasari (scris și Bolgasari sau Polgasari) este un film inspirat pe larg de filmele japoneze din seria Godzilla. De altfel, pentru efectele speciale a fost angajat de nord-coreeni chiar studioul Toho din Japonia, cel care realiza seria Godzilla. Și aceștia au fost semi-răpiți, ei fiind angajați cu promisiunea că vor lucra pentru un film chinezesc, printr-o companie chineză, Abia mai târziu au descperit că lucrează la un film nord-coreean. Astfel că efectele speciale sunt OK pentru anul 1985.
E o poveste cu un monstru invincibil care mănâncă fier, și devine in ce în ce mai mare și mai puternic. Desigur filmul e făcut în cheie marxistă. Pulgasari, adică această Godzilla în versiune Coreea de Nord, are conștiință de clasă și ajută pe niște sărmani fermieri asupriți de lorzii locului în lupta lor de eliberare.
E unul dintre cele mai ciudate filme, un amestec de elemente de film comercial cu propagandă ideologică. Dacă vreți să vă minunați îl găsiți on-line.

Hollywood la Phenian


Paul Fischer, Hollywood la Phenian

Doarece am făcut oarece pasiune pentru povești cu istoria peninsulei coreene nu puteam să ratez această proaspătă apariție.
Cartea este despre uluitoarea răpirea a cineastului sud-coreean Shing Sang-ok și a fostei sale soții, actrița Choi Eun-he, de către nord-coreeni pentru a satisface ambiția, pe atunci tânărului, Kim Jong-il, viitor conducător al Coreeei de Nord, comunistă, după decesul tatălui său Kim Il-sung (cunoscut la noi și în transcrierea Kim Ir-sen). 
Pocestea răpirii se petrece undeva în 1978.
Shing Sang-ok era unul dintre producătorii și regizorii de succes din Coreea de Sud. A fost căsătorit cu Choi Eun-he o actriță renumită în Coreea de Sud, dar la momentul răpirii cei doi erau despărțiți. Ruptura dintre cei doi trebuie însă înțeleasă în termenii mentalității coreene. Actrița nu-i dăruise copii, ceea ce era o mare problemă în societatea coreeană, astfel că un soț care își cauta o soție mai tânără care să-i aducă copii nu era gest văzut ca neobișnuit sau absolut condamnabil în societatea coreeană, și nici chiar de soțiile părăsite în astfel de circumstanțe.
Mai trebuie spus că în anii 1970 succesul lui Shing Sang-ok era apus, producătorul fiind în mari probleme financiare. Asemenea, Choi Eun-he nu mai era tănără, și anii săi cei mai buni se aflau deja în urmă. De aceea există comentatori care spun că povestea răpirii ar fi inventată de cei doi, care de fapt s-ar fi lăsat atrași de promisiuni ale lui Kim Jong-il.
Cert este că Shing Sang-ok a regizat câteva filme în Coreea de Nord într-un stil ceva mai lipsit de șabloanele propagandei oficiale din Coreea de Nord. Cei doi vor reuși să revină în lumea liberă în 1985, păcălind vigilența paznicilor lor în timpul unei vizite în Viena.
Dintre filmele regizate în Coreea de Nord de Shing Sang-ok cel mai celebru este Pulgasari despre care o să vă povestesc două vorbe în Cronicarul de film.

duminică, 18 decembrie 2016

The Art of Vinyasa


Richard Freeman, Mary Taylor, The Art of Vinyasa

Am plăcerea să mă laud că am pus mâna pe ultima carte a lui Richard Freeman, realizată în colaborare cu Mary Taylor. Richard Freeman este unul dintre elevii importanți ai lui Sri K. Pattabi Jois, și unul dintre principalii popularizatori ai Ashtanga Yoga în Statele Unite. În articolul Maestrul. Yoga cu picioarele pe pământ este un videoclip unde Richard Freeman, alături de alți elevi ai lui Pattabi Jois, fac o demonstrație sub ochii maestrului.
Asta era cu mulți ani în urmă. Acum, Richard Freeman, ajuns la o etate venerabilă și el, expune în această carte propria experiență.
Încă din primele rânduri Richard Freeman avertizează că yoga trebuie abordată realist. Trebuie practicată cu perseverență și efort. Nu sunt rezultate garantate și nu se întâmplă minuni. Autorul compară abordarea practicii yoga cu a pune o masă bogată pentru oaspeți. Care s-ar putea să nu vină. Însă trebuie să pui acea masă în fiecare zi în onoarea acelor oaspeți, 

sâmbătă, 17 decembrie 2016

Rogue One


Rogue One, USA 2016, regia  Gareth Edwards,  Felicity Jones, Diego Luna, Forest Whitaker, Riz Ahmed

Rogue One a fost făcut cu țintă sigură nostalgicii seriei Star Wars. Este absolut de admirat efortul realizatorilor de a face un film care să arate cât se poate de mult precum seria originală din anii 1970-1980.
Sub acest aspect, ca unul din cei care am fost încântat în copilărie de imaginația lui George Lucas, nu pot decât să mă declar satisfăcut.
Desigur scenariul nu plesnește de originalitate, și e previzibil chiar dincolo de faptul că e un prequel al cărui deznodământ îl știm din seria originală. Unii își mai amintesc că în primul film al seriei (A New Hope) se vorbește de niște rebeli care s-au sacrificat ca să facă rost de planurile Stelei Morții, arma absolută a Imperiului.. Acest film este povestea lor. Poveste tragică cu o victorie amară, și de aceea realizatorii s-au inspirat mult din imaginile din The Empire Strikes Back. ceea ce nu e rău, căci toți admiratorii seriei consideră acel film ca un vârf artistic pentru Războiul Stelelor. Forța filmului stă în amănunte, în scenele create cu imaginație, și cu un pic de umor adus de un robot imperial capturat de rebeli, plin de sarcasm. Astfel că le iertăm că nu au rezistat modei de a pune ca personaj principal o eroină, cu nota că au adăugat și un personaj principal masculin credibil, astfel că lucrurile funcționează ceva mai bine pe ecran.
După semi-duda din Star Wars: Episode VII - The Force Awakens aș prefera ca povestea Star Wars să fie continuată de echipa din Rogue One, iar J.J. Abrams să fie trimis la plimbare.

vineri, 9 decembrie 2016

Storks, Berzele


Storks, Berzele, USA 2016, regia Nicholas Stoller, Doug Sweetland

Nu am avut mari așteptări de la această producție care vine de studiourile Warner. Așa că am fost plăcut surprins de calitatea poveștii. Berzele s-au reprofilat pe distribuit telefoane. Mai rentabil decât adus copii.
Lucrurile se încurcă, căci totuși o comandă trebuie livrată. Și eu un copil. Misiune dificilă pentru Junior care își vede ruinate speranțele  de promovare (și berzele sunt angajați, să știți). Prilej de multe aventuri năstrușnice, cu o bandă de lupi zănatici care vrea să captureze copilul și un porumbel isteric care o face pe dedectivul în acest caz.
Sunt o mulțime de momente tratate cu haz și inventivitate care se potrivesc perfect cu mesajul general pozitiv  de  a prețui valorile familiei.

Last Dance in Havana


Eugene Robinson, Last Dance in Havana,

Tot despre Cuba bărbosului și acum răposatului Fidel Castro.
E o carte specială pentru că autorul e interesat în primul rând de peisajul  muzical din Cuba. Fără a căuta să caute cu îndârjire semnele prăbușirii regimului.
E o carte despre Cuba anilor 2000 și ceva. E Cuba  perioadei speciale, perioada de după 1990, cînd regimurile comuniste au cazut, iar economia cubaneză s-a prăbușit, lăsând populația practic fără nimic. Totuși suferințele s-au mai domolit. Regimul pare să reziste.
Revoluția e în altă parte. Ea se petrece în muzică și dans.
Rezultă un portret vibrant. Cu multe trimiteri muzicale Los Van Van, Bamboleo, NG La Bamda.
Singura critică ce se poate aduce cărții este că autorul, un afro-american, este exagerat de interesat de problemele rasiale din Cuba, uitând uneori de alte aspecte.

vineri, 2 decembrie 2016

Kubo and the Two Strings

Kubo and the Two Strings, USA 2016, regia Travis Knight

Poveștile japoneze au nevoie de multă gingășie pentru a fi redate. Sunt delicate ca o frunză înroșită de toamnă, suspendată între frumusețea de o clipă în soarele toamnei și iminenta fatalitate a iernii.
Cei de la studiourile Laika, celebri cu Coraline și ParaNorman au primit provocarea.
Într-adevăr imaginile sunt superbe. Jocul cu personaje inspirate din origami este deosebit de reușit. Tot filmul este o pictură japoneză și nu veți regreta că l-ați văzut.
Partea mai slabă este povestea. Scenariștii au încercat să facă dintr-o poveste japoneză o poveste cu acțiune în stil occidental. Și au greșit la capitolul „gingășie” de care aminteam mai sus.

Painici cu merisor


Nu au iesit prea aspectuoase, nu mi-am batut mult capul cu forma, dar sunt foarte gustoase.

Vă trebuie:

500 g făina integrală
100 g merișor deshidratat,
100 ml lapte
100 ml apa
1 plic de drojdie uscată,
1 ou
2 linguri de zahar,
50 g unt topit,

Puneti toate ingredientele în vasul de frământat. Framântați bine până iese un aluat elastic.
Lăsați o oră și jumătate - două ore la crescut.
Eu am făcut opt batoane din această cantitate. Puteți  încerca diverse forme.

Se coc la 180 de grade pentr 20-25 de minute.