miercuri, 27 decembrie 2017

Conversano, Puglia

Coneversano este genul de destinatie  pe care nu o gasesti mentionata prin majoritatea ghidurilor turistice.
Si e mare pacat.
E la 15 minute de Polignano (cu autobuzul), de fapt  e situat pe primul deal ce se inalta dupa platoul de la tarmul marii. Din Bari se ajunge usor cu trenul ( Ferrovie Sud Est, 40 minute).

Localitatea a fost sediul stapanitorilor locali, ultimii fiind din familia aragoneza Acquaviva, si va povesteam de ei cand pomeneam de ce Alberobello e o localitate atat de deosebita.

Fiind un mare sediu nobiliar, desigur are un castel. Impunator pe din afara, el inca mai are nevoie de lucrari de renovare. Adaposteste o pinacoteca cu lucrarile artistilor care au trait la curtea ducilor Acquaviva, sunt si cateva capodopere de valoare universala acolo. Vestea proasta este ca, desi teoretic pinacoteca se poate vizita, programul de vizitare e unul nazuros. Deh, Coversano nu e chiar un oras turistic, cum va avertizam, deci nu va asteptati ca muzeograful sa-si petreaca toata ziua in castel asteptand sa pice un vizitator iluzoriu.

Tot legat de de operele ducilor acestia aveau o resedinta de vanatoare in afara zidurilor orasului, ma refer la orasul vechi pentru ca astazi si aceasta resedin ta se afla in oras. Resedinta este o bijuterie de arhitectura renascentista, dar din nou dezamagire, este proprietate privata si nu puteti vedea din ea decat o latura, aproape neinteresanta.


Veti fi insa pe deplin recompensati de o plimbare pe stradutele vechii urbe. Care are un aer spaniol incontestabil.

Turnurile zidurilor orasului s-au transformat in case.

Si pentru ca e Italia, totul e in dialog, chiar si casele.
Bonus, cel mai bun restaurant, Pasha. Pasha e chiar langa castel, imposibil de ratat. Mancare sa te lingi pe degete, mai ieftin decat o carciumioara fara mari fite din Romania. Terina rustica con melanzane. Raviolli con carciofi,. Miam! Si o inghetata fara egal.



Le redoutable

 Le redoutable, Franta 2017, regia Michel Hazanavicius, cu  Louis Garrel, Stacy Martin, Bérénice Bejo

Pe final de an un regal cinematografic avand autor pe Michel Hazanavicius si subiect pe legenda cinematografieie franceze Jean-Luc Godard.

Nu stii ce sa admiri mai intai: jocul inspirat cu formele expresiei artistice caracteristice lui Godard, ironia fina a scenariului, actorii senzationali in recrearea personajelor.

Un Godard aflat in momentul crizei artistice, dorind sa se reinventeze, aflat sub impresia evenimentelor manifestatiilor din Franta anului 1968. Un Godard din perspectiva tinerii sale sotii Anna Wiazemski, o perspectiva intima, singura care poate sa aduca in uman zbuciumul unui geniu prins ajuns la un moment in care se lasa stapanit de angoasele existentei.

Cinematografie franceza cu ce are ea mai bun.

sâmbătă, 23 decembrie 2017

Alberobello, Puglia

Era un site de călătorii care nota locurile cutreierate în "endorfine". Ideea era să aprecieze nu minunăţiile arhitectonice văzute, nu extravaganţele tehnologice, de modă sau bogăţie pipăite în călătorie, nu exotismul locurilor, nu faima, ci un lucru simplu, dar greu de exprimat, cât de bine te poţi simţi în acele locuri.

Într-o scurtă călătorie ce am făcut în Puglia (Apulia), zonă din sudul Italiei (tocul cizmei cum ar veni) nu cea mai bătută de turişti (când eşti la concurenţă cu Veneţia, Florenţa şi Roma e greu să atragi atenţia) am descoperit un loc care merită maximul de endorfine ca notă.

Un soare cald pe un cer albastru, localităţi care nu se laudă  cu capadopere, dar sunt ele însaşi capodopere, oameni binevoitori şi sociabili, gata să schimbe o vorbă chiar şi cu ciudatul turist agăţat de aparatul de fotografiat, condiţii excelente, fără să simţi că se atentează din toate părţile la buzunarul tău.

Multi ajung in Puglia pentru Alberobello, o mică localitate  care este în întregime monument UNESCO.

Ce e aşa special acolo? Este o localitate compusă (cel puţin zona sa veche) în întregime din trulli.

Trullo este un tip arhitectonic caracteristic zonei. Este o construcţie integrală din piatră, inclusiv acoperişul, fără mortar. Iniţial era utilizată ca sălaş temporar de păstori sau ca depozit pentru roadele câmpului. 

Ducele local, cu reşedinţa într-un oraş apropiat, Conversano (voi povesti şi despre el), dorind să defrişeze pădurile ce erau pe la 1600 prin acele locuri, ca să-şi sporească veniturile, a colonizat familii în Alberobello. Partea neplăcută pentru duce era o lege care funcţiona în acele timpuri prin care nobilii care întemeiau noi localităţi trebuia să plătească o taxă regelui destul de mare. Aşa că ducele a pus condiţii coloniştilor, nu au voie să-şi facă case normale, ci doar sub forma acelor sălaşuri temporare, că dacă venea vreun control de la centru să nu se poată spune că e vreo aşezare nouă. Evaziune fiscală în toată regula. Aşa s-a constituit Alberobello ca oraş de trulli.

Locul e fascinant, desprins parcă dintr-un basm. Ajută şi cadrul natural din jur cu plantaţii de măslini şi vii, ici colo cireşi, smochini, sau un rest de pădure.













Coco


Coco, USA 2017, regia  Lee Unkrich, Adrian Molina

Coco e un film la care vă puteți duce picii de sărbători, dacă nu ați făcut asta deja până acum.
E o poveste destul de stranie, cu un băiețel care vrea să se facă cântăreț, în ciuda familiei care îi descurajează toate încercările. Pentru a trece peste împotrivirea familiei are nevoie de binecuvântarea unui strămoș, așa că, magic, băiețelul ajunge pe lumea de dincolo.
Deși pare un subiect creepy, nu e Tim Burton, ci un film vesel, presărat cu o atitudinea ancestrală, optimistă, împrumutată din cultura mexicană, față de moarte. Plus o grafică inspirată de motive populare ale Mexicului.
Promovând valorile familiei, filmul e de văzut, plăcut și educativ în același timp.

miercuri, 20 decembrie 2017

Star Wars: Episode VIII - The Last Jedi


Star Wars: Episode VIII - The Last Jedi, USA 2017, regia Rian Johnson, cu Mark Hamil, Daisy Ridley,  John Boyega, Adam Driver, Oscar Isaac

Ultimul Star Wars dovedește că totuși responsabilii de la casa Disney țin seama de critici. Față de primul film din serie scos in era Disney a francizei, au căutat pe cineva care să scrie un scenariu care să nu sfideze inteligența spectatorului.

Trâgând, discret, cu coada ochiului la „Imperiul contraatacă”, unanim considerat cel mai bun film al seriei, Rian Johnson scrie un scenariu cu destulă dramă cât să te țină în priză până la finalul filmului. Rian Johnson a preluat și direcția filmului, total neinspiratul J.J. Abrams fiind reținut doar la producție. Rian Johnson se descurcă bine și universul Star Wars funcționează cinematografic sub direcția sa.

Pe de altă parte nu vă așteptați la prea mult.  Nu, nu e o capodoperă. Tot nu am aflat care e rostul personajului Finn în film, în afară de cel de a rosti toate replicile stupide care pot fi spuse într-un SF.

Multe momente sunt construite parcă după un caiet de sarcini făcut cu scopul de a identifica și mulțumi orice public țintă. Cel mai vădit este introducerea unui personaj cu trăsături din orientul îndepărtat care ne dă toate replicile parcă extrase din Cărticica Roșie a tovarășului Mao. Vânzările din China fac mare parte din încasări astăzi.

Însă cea mai mare scădere este „cumințenia” filmului. Probabil dorind să nu supere fanii tradiționali originalitatea este exclusă din start. Niciun moment cu adevărat creativ. Aș fi foarte curios cum ar ieși Star Wars dat pe mâna lui Luc Besson.

marți, 12 decembrie 2017

Murder on the Orient Express


Murder on the Orient Express, USA 2017, regia Kenneth Branagh, cu Kenneth Branagh, Penélope Cruz, Michellle Pfeiffer, Willem Dafoe, Daisy Ridley, Jonny Depp, Josh Gad, Judi Dench, Manuel Garcia-Rulfo

Crima din Orien Express e un clasic literar, Mai are ecranizari la activ pentru cinema si televiziune. Poti sa spui ceva in plus fata de talentul marei Agatha Christie?
Kenneth Branagh dovedeste ca da, se poate, fiind in acelasi timp fidel cartii. Este fara indoiala o transpunere clasica, fara ambitia de a reinventa naratiunea celebrului roman. Plus o placuta atmosfera de epoca. Insa Kenneth Branagh face din aceasta scriere politista o drama in care Hamlet s-ar regasi cu usurinta. To be or not to be... se intreaba in definitiv si detectivul Hercules Poirot, si nu numai in sensul de a afla cine este criminalul.
Cum e vorba de Kenneth Branagh, un numar frumusel de actori mari s-au inghesuit sa prinda un loc pe afis ca sa se impartaseasca din si la ceea ce este fara indoiala un act artistic. Cu o astfel de distributie, trebuie sa recunoastem ca e greu sa dai gres.
Va invit sa va delectati!

duminică, 26 noiembrie 2017

Bari, Puglia

Calatoria mea in Puglia a inceput la Bari. Motivul e simplu, Wizz are o cursa directa din Bucuresti. Fiti cu ochii pe oferte si e posibil sa prindeti un pret bun, astfel incat o excursie in Puglia sa fie comparabila, la pret, cu o deplasare cu trenul intr-un oras mai indepartat din tara.

Aeroportul din Bari seamana foarte mult cu Otopeniul, incat efectiv am avut impresia ca am aterizat pe acelasi aeroport. Sigur, fluxurile de calatori determina structuri asemanatoare, peste tot, dar asa senzatie de a ateriza in acelasi loc ca la plecare nu am mai avut.

Transferul spre oras este asigurat de curse urbane (mai lente) cat si de o cursa speciala care va duce direct in Piata din fata garii (Aldo Moro- 4 euro).

Pentru sedere va recomand hotel Adria, plasat strategic atat aproape de gara (vital daca folositi Bari ca baza pentru excursii) cat si de centru.

Gara gazduieste atat liniile Trenitalia, compania de stat, care merge pe rutele magistrale, de pilda daca vreti sa mergeti la Lecce se ia Trenitalia, la fel pentru orice destinatie de coasta, cat si companii mai mici, care deservesc liniile secundare. De pilda Alberobello se gaseste pe un traseu al Ferrovie del Sud Est. Trenurile pleaca din aceeasi gara, de la doua linii aflate in partea opusa garii principale, unde e si o mica ghereta care tine loc de casa de bilete si birou al companiei. Duminica, si sarbatorile legale, trenurile acestei companii nu circula, fiind asigurat un serviciu limitat cu autobuze. Preturile sunt rezonabile  (ex. Alberobello 4,5 euro)

Dar sa revin la Bari.

Principala atractie este orasul vechi, medieval situat pe o mica peninsula.

Pina la el insa se trece prin orasul de sec. al XIX- lea cu un aer frantuzesc. Moda franceza  a fost adusa de cumnatul si generalul lui Napoleon, Murat, care a fost instalat rege in sudul Italiei si care a stabilit capitala la Bari. Locuitorii, cu o mandrie oarecum exagerata, dar intalnita si prin alte zone cu frustrari provinciale, declara ca "Daca Parisul ar avea mare, atunci ar fi un mic Bari". Cladirea emblema a zonei este elegantul Teatru Petruzzelli.

Punctul central al orasului vechi este Catedrala Sfantului Nicolae. Bari este acasa la Mos Nicolae, pentru ca moastele sfantului se afla in aceasta catedrala. Catedrala e construita pe locul palatului fostului guvernator bizantin (Bari era resedinta catapanilor , guvernatorii bizantini, pe vremea cand Bizantul inca mai stapanea sudul Italiei) si incorporeaza parti din aceasta resedinta. Stilul arhitectonic este clar influentat de arhitectura bizantina.

 In rest stradute stramte, ca in filmele italiene din anii 50, cu batrani jucand carti sau domino la o masuta asezata in strada.

Cealalta mare atractie este castelul imparatilor Hohenstaufen. Fortareata impunatoare, arata ca acesti conducatori veniti de pe meleaguri germane, conducand prin sec. al XIII-lea locurile, nu erau prea iubiti de localnici, caci trebuiau sa se inconjoare cu ziduri groase de frica vreunei revolte a acestora. 

 Si mai ales, mult soare, mare, si un cer albastru, albastru...






Saree (sau sari)

O secventa din filmul R...Rajkumar.


sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Odemira, Portugalia


Odemira este un orășel cu totul neturistic, dar fermecător cât cuprinde. Este orașul de reședință al județului de care ține Vila Nova de Milfontes, stațiunea de la malul oceanului despre care am povestit. Fiind în interior, turiștii se îmbulzesc pe malul oceanului, și ignoră cu desăvârșire orașul. Doar câte un rătăcit, plictisit de plajă, ajunge pe acolo. Și e păcat pentru că orășelul are un farmec autentic. Plus o ciocolaterie de top pe care nu trebuie să o ratați.










Suburbicon


Suburbicon, USA 2017, regia George Clooney, cu Matt Damon, Julianne Moore, Oscar Isaac


Suburbicon este, în primul rând, o poveste scrisă de frații Coen, care de la Fargo încoace nu au nevoie de altă prezentare. Același univers absurd, dar în care cumva funcționează un fel de justiție divină. Atât de absurd încât, pe alocuri, produce momente de comedie neagră. De această dată povestea se întâmplă în foarte decenta suburbie americană a anilor 1950. Decența clasei de mijloc însă ascunde și lucruri neplăcute.
Cu un scenariu excelent George Clooney are sarcina să filmeze și să monteze corect. Are pe afiș și doi actori de marcă care nu pot rata rolul. E un film bun în maniera fraților Coen.
Însă pentru ca George Clooney să convingă în calitatea de regizor trebuie să încerce un proiect mai personal, nu un fel de franciză marca  Joel Coen - Ethan Coen.

duminică, 12 noiembrie 2017

Vila Nova de Milfontes, Portugalia


 Cum toată lumea se duce în Portugalia la mare, nu am ratat această experiență. Nu am fost în foarte lăudata și aglomerata regiune Algarve, ci într-o stațiune care încă are prin apropiere plaje semipustii, Vila Nova de Milfontes. E un loc unde încă poți să ai, în vârf de sezon, dacă nu o plajă întreagă pentru tine, măcar un sfert, sau cam așa ceva.
Situată la sud de Lisabonam stațiunea este populară printre localnici, dar nici „hoardele” străine nu lipsesc.
Altfel e un sătuc mai mare în jurul unei mici fortărețe de coastă, potopit de dezvoltarea adusă de boom-ul turistic. Doar bisericuta veche mi-a atras obiectivul aparatului prin oraș.



Blade Runner 2049


Blade Runner 2049, USA 2017, regia Denis Villeneuve, cu Harrison Ford, Ryan Gosling, Ana de Armas

Ținând seama că filmul trimite la capodopera lui Ridley Scott din 1982, Blade Runner, m-am îndreptat spre cinematograf cu ceva așteptări. Sigur, mă gândeam eu, probabil nu va ieși ceva la fel de bun, dar se vor simți obligați să scoată ceva peste medie.
Nu, nu au reușit.
Principala vină e la scenariu. O mulțime de fire narative nedezvoltate, personaje slab caracterizate, totul pus acolo într-o ciorbiță indigestă pentru că probabil a fost considerat cool să fie acolo, nu că ar avea vreo contribuție la dezvoltarea dramatică.  Ce nevoie era de iubita virtuală? Sau de două personaje negative, nici unul prea conturat? Sau de șefa cu aspect fascist? 
Iar intriga, slăbuță, (Născut, nu făcut.), nimic cu impact memorabil. Filmul din Ridlay Scott avea un mesaj simplu și percutant ca o predică din Biblie, își punea o întrebare universală: Ce e omul? Și răspunsul ți se oferea cinstit, direct, în imagini fără egal: Oameni ne face iubirea și conștiința morții.
Cu un scenariu fără orizont Villeneuve nu performează nici el. În Arrival, Villeneuve a arătat că știe să facă SF de calitate. Aici a fost depășit de misiune. Dacă ar fi avut curajul să se pună la montaj și să taie toată polologhia inutilă din film, și reducea filmul la o oară și jumătate, poate că ar fi salvat cumva lucrurile, măcar în limita decenței, o poveste SF cu ceva ritm și frumos executată la capitolul direcție artistică. Dar nu, nu a făcut asta, și filmul este efectiv plictisitor.
Din păcate vizionarea filmului e cam pierdere de vreme.

marți, 31 octombrie 2017

Yokkaichi, Calatoriile lui Musashi

Yokkaichi la inceputul sec. al XIX-lea, desen de Hiroshige
Yokkaichi este locul unde Musashi conștientizează umilința, meditând la faptul că un simplu cui a putut să-i provoace o vătămare importantă.
Yokkaichi era in vremea lui Musashi o importantă stație de poștă pe drumul dintre Kyoto și Edo (astăzi Tokyo). Aici se bifurca drumul spre sanctuarul din Ise, cel mai important templu Shinto al Japoniei. Astfel că era o localitate foarte frecventată de pelerini.
După modernizarea din a doua jumătate a sec. al XIX-lea a devenit un important oraș industrial și bază a marinei militare. Astfel că a fost o țintă favorită a bombardamentelor americane în Al Doilea Război Mondial. Astfel că orașul nu păstrează monumente vechi.
Interesant este că în vederea lui Hiroshige e descris vantul puternic de care sufera si Musashi in romanul lui Eiji Yoshiokawa despre acest erou emblematic japonez.

duminică, 29 octombrie 2017

The Hitman's Bodyguard

The Hitman's Bodyguard, USA, China, Olanda, Bulgaria 2017, regia Patrick Hughes, cu Ryan Reynolds, Samuel L. Jackson, Gary Oldman

Filmul e in genul filmului de actiune european (vezi filmele de gen produse de Luc Besson) adica ceva mai atent la personaje si inventiv la capitolul scenelor de lupta. Plus un pic de umor, aici dat de situatia incurcata, unde un asasin platit, trebuie sa serveasca ca martor intr-un proces impotriva unui mare criminal, asasinul fiind deci in pericol si trebuind sa fie aparat de un bodyguard profesionist, care si-a ratat cariera infloritoare tocmai pentru ca unul dintre clientii sai a fost asasinat de asasinul platit pe care trebuie acum sa-l pazeasca. E cam spoiler dar oricum o sa va prindeti de poveste din primele minute.
Comparat cu ce ofera in general cinematografia Hollywood in materie, unde efectele speciale tin loc de scenariu, actori si creierul regizorului, filmul apare ca fiind proaspat si de calitate. Iar Samuel L. Jackson, orice ar juca, este invariabil simptic.

sâmbătă, 28 octombrie 2017

Evora, Portugalia



Evora e unul dintre acele orase pe care un capriciu al istoriei le-a transfoarmat in orase muzeu, atractii turistice de prima mana.
Fiid un sediu principal pentru dinastia de Avis, care a dat regii Portugaliei pana in 1580, a fost un oras infloritor, cu statut de capitala.
La 1580 dinastia Avis s-a stins, asa ca Evora a intrat in declin. Ca multe orase de acest fel, patrimoniul imobiliar castigat pina la instalarea declinului (adica secolul al xvi-lea pentru Evora) a fost prezervat. Astfel ca astazi puteam admira un oras din epoca renasterii tarzii portugheze, cu constructii pitoresti, cu ziduri de aparare. Evora este declarat monument UNESCO, si fara indoiala merita atentia acordata. 
Poate fi vizitat si ca excursie de o zi din Lisabona. In ce ma priveste, am avut si norocul ca atunci cand am fost eu in Evora, in oras sa fie un festival muzical, in care era promovat cante Alentejo. Alentejo este regiunea in care se afla Evora, iar cante Alentejo muzica traditionala a acelei regiuni. In fapt sunt cantece care sunt in mod traditional cantate de coruri de barbati, care au si doi solisti contrastanti, un tenor si un bas. Efectul muzical este foarte placut, mult mai placut si autentic decat fado. Exista  si versiuni  care nu presupun un cor, dar melodiile sunt tot destinate vocilor barbatesti.