joi, 27 aprilie 2017

Hotul din Kew


În vacanțe unele întâlniri sunt memorabile. Precum acest hoț. Care mi-a furat ciocolata. Din geantă direct. Fără ezitare. Era în Kew lângă Londra. În rest flori, gâște care se plimba pe pajiște cu calm englezesc.




Nu radeti de cinematografia indiana - Cinemateca- indiene

Sigur, cinematografia indiana e subiect de glume, se cântă și se dansează cam fără motiv, subiecte siropoase ...
Dar iată un fragment de film indian dovadă de profesionism cinematografic senzațional. E un fragment din Dil Dhadakne Do. Muzică și dans.  Priviți atent. E o scenă de 4.39 minute filmată fără niciun cut. O scenă cu mișcare „îndrăcită”, aș zice. Puțini pot face o astfel de performanță în film.


luni, 17 aprilie 2017

Kong:Skull Island


Kong:Skull Island, USA 2017, regia Jordan Vogt-Roberts, cu  Tom Hiddleston, Samuel L. Jackson, Brie Larson

O insula izolata, un grup de exploratori, o gasca de animale fantastice (Kong included). In mod sigur ati mai vazut scenariul acesta de vreo suta de ori. Ceva nou la acest Kong? Nu prea. Exploratorii sunt buni si rai, dar nici aia rai nu-s rai de tot, sunt saracii niste soldati care au ratat avionul de intors acasa din razboiul din Vietnam, deci trebuie sa-si verse si ei cumva frustrarile, asa ca nu prea au timp sa gandeasca in termeni ecologisti ca baietii buni.
Amestecul asta Vietnam si King Kong parea promitator la inceput, dar pana la urma nu iese nimic mai mult decat un plagiat dupa Jurassic Park.

duminică, 16 aprilie 2017

Britain in the 1920`s


Fiona McDonald, Britain in the 1920`s

O abordare a anilor 1920 in Marea Britanie, dintr-o perspectiva mai ales sociala si culturala. Nici politica nu lipseste. Fotografiile sunt cat se poate de evocatoare,iar incursiunile in istoria personala a autoarei (amintiri de familie exemplare pentru evolutia sociala din acei ani) sunt pline de culoare.
Capitolul destinat anilor 1920 din perspectiva emanciparii femeilor este foarte bun. Dar fiecare va gasi cate ceva interesant. Eu, de pilda, am fost fascinat de incursiunea in universul copilariei, multe din jocurile si jucariile descrise in carte au facut parte si din copilaria mea, desi petrecuta la mare distanta in timp.

sâmbătă, 8 aprilie 2017

Nîmes, Provence



Nîmes nu ține tocmai de Provence, dar e imposibil să-l ratați dacă mergeți acolo. E un oraș cochet cu un aspect mediteranean și morgă burgheză franțuzească. Față de mult mai turisticele Avignon sau Arles poate fi o alegere bună să vă stabiliți baza acolo ca să explorați zona.
Vizita la Nîmes m-a făcut să mă gândesc cum stăm noi prin comparație la poveștile din cartea de istorie cu continuitatea românilor. Adică stăm prost. La Nîmes continuitatea galo-romană e palpabilă. Amfiteatrul roman străjuiește centrul orașului. E bine mersi în picioare și funcțional. Da, se dau în continuare spectacole acolo. Când am trecut eu era închis, se pregătea un mare concert cu boxe cu mulți decibeli.
Centrul orașului e același cu centrul vechiului oraș antic. În mijloc unul dintre cele mai bine păstrate temple din epoca romană. Singura deosebire e că din templu păgân locuitorii au făcut biserică, dar în rest a fost păstrat în perfectă stare și neschimbat.






sâmbătă, 1 aprilie 2017

Beauty and the Beast


Beauty and the Beast, USA 2017, regia Bill Condon, cu Emma Watson


Filmul este o combinatie exuberanta de animatie cu scene filmate, un fel de animatie cu actori. Admiratorii creatiilor Disney anterioare vor fi multumiti de grafica plina de fantezie cu realizari la superlativ. Emma Watson se descurca sa fie printesa, fara regrete pentru perioada Hermione.
Este o senzatie de frumos transmisa din fiecare cadru, ca nu poti gasi filmuluinicio scadere. Pure entertainment.