sâmbătă, 8 aprilie 2017

Nîmes, Provence



Nîmes nu ține tocmai de Provence, dar e imposibil să-l ratați dacă mergeți acolo. E un oraș cochet cu un aspect mediteranean și morgă burgheză franțuzească. Față de mult mai turisticele Avignon sau Arles poate fi o alegere bună să vă stabiliți baza acolo ca să explorați zona.
Vizita la Nîmes m-a făcut să mă gândesc cum stăm noi prin comparație la poveștile din cartea de istorie cu continuitatea românilor. Adică stăm prost. La Nîmes continuitatea galo-romană e palpabilă. Amfiteatrul roman străjuiește centrul orașului. E bine mersi în picioare și funcțional. Da, se dau în continuare spectacole acolo. Când am trecut eu era închis, se pregătea un mare concert cu boxe cu mulți decibeli.
Centrul orașului e același cu centrul vechiului oraș antic. În mijloc unul dintre cele mai bine păstrate temple din epoca romană. Singura deosebire e că din templu păgân locuitorii au făcut biserică, dar în rest a fost păstrat în perfectă stare și neschimbat.






Niciun comentariu: