miercuri, 27 septembrie 2017

Vegetariana


Han Kang, Vegetariana

O carte venită din Coreea. Mi-a atras atenția faptul că a primit premiul Booker (Internațional) în 2016. Cum cei din comitetul de la Booker mi-au dovedit în timp că au gusturi bune și în general se potrivesc cu ale mele am îndrăznit să mă avânt la această lectură.

În primul rând recenziile de pe copertă sunt total derutante. Deși este o carte scrisă de o femeie, dintr-o perspectivă feminină, receptarea ei ca o carte de gen este absolut greșită. Perspectiva feminină aduce un plus cărții, dar nu acolo este valoarea ei.

De asemenea, deși este o carte care vine dintr-un spațiu exotic pentru un cititor din cultura europeană, nu exotismul este cel care trebuie notat. Deși exotismul nu lipsește.

E o carte excelentă despre angoasele existenței moderne. O soție aproape model dintr-o familie coreeană de mijloc se hotărățte să devină vegetariană.  Spre șocul tuturor, declanșând o criză la nivelul întregii familii (familia lărgită să spunem) care aruncă în aer raporturi altfel bine așezate și firești, am putea spune. O normalitate sufocantă.  O schizofrenie implicită a unei vieți în care nici măcar extremele lui Eros și Tanathos nu mai pot fi asumate liber, ca soluție salvatoare.  Totul povestit din trei perspective, ale soției vegetariene, ale cumnatului cu aspirații artistice, și ale sorei care își asumă imposibilul unei scăpări. Din viață scapă cine poate, ne spunea o altă autoare, nu-i așa?

vineri, 22 septembrie 2017

American Made/Barry Seal: Trafic în stil american 

American Made/Barry Seal: Trafic în stil american , USA 2017, regia Doug Liman, cu Tom Cruise, Domhnall Gleeson, Sarah Wright,


Tom Cruise arată în acest film că încă este actorul șarmant pe care îl știm încă din Top Gun. Sub bagheta inspirată a lui Doug Liman (au mai lucrat împreună în excelentul SF  Edge of tomorrow).

E un film bazat pe o poveste adevărată. Barry Seal a fost un personaj real implicat în afacerile murdare ale Statelor Unite din America Centrală, unde limita dintre cei buni și cei răi, ce e corect și ce e incorect, e greu de stabilit. O poveste cu droguri, arme și politică.

Dar mai ales o poveste cu ritm, cu un absurd (al politicii) bine subliniat în fiecare scenă. Cu un Tom Cruise care te face să te întrebi ce fel de om este acela care intră în combinațiile pe care le povestește filmul. În definitiv, tot filmul, personajul Barry Seal este un om decent, în care se recunoaște probabil majoritatea cetățeanului mediu, dar care ... o să vedeți voi ce face.
De notat și pretația lui Domhnall Gleeson în rol de agent CIA, cu totul special.

sâmbătă, 16 septembrie 2017

Xingu, Festivalul ambasadelor

In week end-ul trecut (9-10 septembrie) am fost la festivalul de film al ambasadelor.

Am ales un film Brazilian, Xingu. Filmul are o poveste puternica, adevarata, a celor trei frati Villas Boas, Claudio, Orlando si Leonardo, care exploreaza Amazonul incepand cu anii 1940, ajungand sa fie promotorii ideii de protectie a vietii triburilor aborigene. Datorita eforturilor lor a fost reata rezervatia Xingu (un teritoriu mare cam cat Belgia) care se bucura de autonomie, si unde continua sa se dezvolte nestingerit viata si cultura triburilor amazoniene.
Un efort extraordinar, care a presupus multa daruire, abordare pragmatica, uneori compromisuri. De altfel aceasta este si principala scadere a filmului. Incercand sa prezinte toate fatetele activitatii fratilor Villas Boas, care a presupus si compromisuri, sau actiuni pe care dintr-o anumita perspectiva astazi nu le-am considera morale, filmul devine uneori confuz. In rest, numai cuvinte bune, cinematografia reuseste sa surprinda statura si drama acestor eroi contemporani noua.

Am vazut si un film suedez "En underbar jävla jul" tradus in engleza Holly Mess. O familie respectabila de suedezi este invitata sa petreaca Craciunul la fiul lor. Care traieste cu iubitul sau gay. Dar si cu o fata care va avea un copil fata de care cei doi se declara mandrii "tata". Iubitul are la randul sau un tata imigrant din  Grecia,  care este divortat de sotia suedeza, invitata si ea, care vine la petrecere cu tanarul amant, care este arab. In acest haos multicultural desigur e usor sa se faca ceva comedie de situatie. Si de a se prezenta o viziune edulcorata si optimista a multiculturalismului.

Aveiro, Portugalia



Aveiro este un orasel prtughez aflat ceva mai la sud de Porto. Asezat pe o laguna, a fost totdeauna un centru de extragere a sarii din apa sarata prin evaporare. Secolul al XIX-lea a fost un moment de adevarat boom pentru oras. Practicandu-se niste canale care sa-i asigure o legatura usoara cu marea, precum si constructia timpurie a caii ferate (Lisabona- Porto) plus aceasta resursa importanta pentru industrializare, sarea, au facut din Aveiro un oras bogat. Consecinta: un patrimoniu arhitectural de senzatie. Cladiri frumoase caracteristice sfarsitului de sec. al XIX-lea si inceput de secol XX, multe reprezentand o interpretarea in stil lusitan a curentului Art Nouveau, de un farmec deosebit.
Canalele fac si acum faima orasului, de unde si numele de Venetia Portugaliei. Astazi nu industria ci turismul fac faima orasului. O spun cu toata convingerea ca Aveiro este cel mai cochet oras pe care l-am vazut in Portugalia. Am admirat cum edilii au facut din vechile docuri de pe canale un fel de mall plin de farmec, care completeaza cu arhitectura sa bine incadrata in peisaj cladirile de acum un secol. E un loc insorit, relaxat si fermecator pe care trebuie neaparat sa-l vizitati daca sunteti in Portugalia. Se poate aunge usor cu trenul urban din Porto.










duminică, 10 septembrie 2017

Coimbra


Poarta cetății Coimbra este acolo de pe vremea arabilor. Acum loc obligatoriu de trecere pentru turist este folosită ca și capcană pentru plasat flecuștețe suvenir.
Coimbra, partea ei veche, este o cetate orientală tipică, așezată pe un delușor în meandrele râului, cu străduțe strâmte și labirintice. În vârf Universitatea. Cea mai veche din Portugalia. Sediul ei vechi e un fost palat regal dăruit de regii Portugaliei spre folosința învățăceilor. În jur s-au adăugat în timp alte și alte clădiri în diferite stiluri, clasic, baroc până la sediile moderne tipice arhitecturii brutaliste . Vedeta turistilor este vechea bibliotecă, bogat decorată, cu rafturi și lambriuri în lemn nobil.  Pentru conservare accesul este restricționat și va trebui să stați la coadă. Acolo o să aflați că, pe lângă mijloacele moderne de conservare, starea bună a bibliotecii este întreținută și de o familie de lilieci. Aceștia sunt tolerați în bibliotecă pentru că se hrănesc cu carii, care altfel ar distruge lemnul.
Fiind un oraș universitar Coimbra pare a fi, dincolo de centrul vechi, un oraș tânăr, viu. Dar pentru ele trebuie să fii mai mult decât un turist.



sâmbătă, 9 septembrie 2017

Dunkirk


Dunkirk, USA, Marea Britanie, Franța, Olanda 2017, regia Christopher Nolan, cu Tom Hardy, Kenneth Branagh, Mark Rylance, Fionn Whitehead, Harry Styles, 

Christopher Nolan confirmă că este un regizor de mare calibru și dă ceea ce este, în opnia mea, filmul anului, cel puțin din ceea ce am văzut până acum pe ecrane.

Eu o să subliniez aici doar două aspecte, dar vă asigur că este un film la care trebuie să mergeți din mai multe motive, fie pentru o poveste bine închegată care se desfășoară ca o dramă antică, fie pentru actorii mai cunoscuți sau mai puțin cunoscuți (dar promițători) de pe afiș, fie pentru scene impresionante de acțiune în timp de război.

Nu vă povestesc eu aici ce e cu Dunkirk, în orice caz e cu nemții și englezii (plus francezii) în al doilea război mondial. De fapt nici nu prea contează, și aici e marele talent al lui Christopher Nolan, care refuză cu desăvârșire tentația unei epopei istorice, făcând un film despre individ și supraviețuire, care, așa cum ne va spune cineva în film la sfârșit, este suficient pentru a fi un erou. Nolan alege o perspectivă exclusiv subiectivă și individuală asupra evenimentelor, pe care o pune în film într-o narațiune în care succesiunea temporală are doar o importanță relativă, refuzând astfel spectatorului vreo perspectivă istoricizată sau istoricizantă asupra evenimentelor. Este un film exclusiv despre oameni și alegerile lor, un film aproape intim, în care războiul e doar un fundal; și de aici o receptare emoțională fără egal a filmului.

Al doilea lucru care trebuie menționat este muzica lui Hans Zimmer, cel folosit de Nolan și la capodopera Inception, care adaugă un aer suprarealist filmului, plasând și mai mult spectatorul în câmpul receptării subiective a evenimentelor. 

De nota 10.




sâmbătă, 2 septembrie 2017

Batalha, Portugalia



Dacă tot ați trecut prin Tomar, pe aproape este și Batalhia (batălia, adică pe românește). Acolo e o mănăstire ridicată în tradiția pe care o știm de la Șefan cel Mare: dacă câștigi o bătălie faci iute o mănăstire. Așa au făcut portughezii, după ce au caftit pe spanioli într-o mare bătălie (de aici și numele locului) au făcut această mănăstire. Mare cît cuprinde, te plictisești să-i dai înconjurul, cuprinde și mormintele a mai mulți regi și prinți ai Portugaliei, adică vine lumea acolo ca la noi la Putna.
Ca să fie show-ul complet, portughezii au pus și Monumentul eroului necunoscut în mănăstire, cu schimbare de gardă, țeremonial, îmbulzeală de turiști să fotografieze pe băieții în uniformă bătând talpa cu spor pe venerabilele lespezi.
Mie mi-au plăcut dantelele de piatră din claustru.








Baby Driver

Baby Driver, USA 2017, regia Edgar Wright, cu Ansel Elgort, Jon Bernthal, Jon Hamm, Kevin Spacey, Jamie Foxx

Asta e un film care arată că nu a murit de tot creativitatea pe la Holywood (fie și că e vorba de un film independent).
În esență e un film de acțiune, cu bandiți care jefuiesc și ei ce se găsește, o bancă, un oficiu poștal, mă rog, lume măruntă în definitiv, oameni ca noi care își câștigă greu leafa.
Partea bună e că personajul principal e un tip ușor dus care conduce nebunește (cu asta îi ajută pe băieții cei răi să scape din orice belea) și care e tot timpul cu căștile în urechi. Așa conduce el. De ce? Asta o să aflați în film dacă aveți curiozitatea să-l vedeți. De fapt muzica din acest film e eroul principal, pentru că totul se întâmplă pe muzică, raportat la muzică, în ritmul muzicii.
Cum sunt în roluri de aia răi și doi actori de Oscar adică Kevin Spacey și Jamie Foxx eu zic că merită să vă pierdeți timpul în fața ecranului cu acest film.