Blade Runner 2049, USA 2017, regia Denis Villeneuve, cu Harrison Ford, Ryan Gosling, Ana de Armas
Ținând seama că filmul trimite la capodopera lui Ridley Scott din 1982, Blade Runner, m-am îndreptat spre cinematograf cu ceva așteptări. Sigur, mă gândeam eu, probabil nu va ieși ceva la fel de bun, dar se vor simți obligați să scoată ceva peste medie.
Nu, nu au reușit.
Principala vină e la scenariu. O mulțime de fire narative nedezvoltate, personaje slab caracterizate, totul pus acolo într-o ciorbiță indigestă pentru că probabil a fost considerat cool să fie acolo, nu că ar avea vreo contribuție la dezvoltarea dramatică. Ce nevoie era de iubita virtuală? Sau de două personaje negative, nici unul prea conturat? Sau de șefa cu aspect fascist?
Iar intriga, slăbuță, (Născut, nu făcut.), nimic cu impact memorabil. Filmul din Ridlay Scott avea un mesaj simplu și percutant ca o predică din Biblie, își punea o întrebare universală: Ce e omul? Și răspunsul ți se oferea cinstit, direct, în imagini fără egal: Oameni ne face iubirea și conștiința morții.
Cu un scenariu fără orizont Villeneuve nu performează nici el. În Arrival, Villeneuve a arătat că știe să facă SF de calitate. Aici a fost depășit de misiune. Dacă ar fi avut curajul să se pună la montaj și să taie toată polologhia inutilă din film, și reducea filmul la o oară și jumătate, poate că ar fi salvat cumva lucrurile, măcar în limita decenței, o poveste SF cu ceva ritm și frumos executată la capitolul direcție artistică. Dar nu, nu a făcut asta, și filmul este efectiv plictisitor.
Din păcate vizionarea filmului e cam pierdere de vreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu