miercuri, 31 ianuarie 2018

Miss si Mister Bollywood



În postul anterior despre  filmul indian Tiger Zinda Hai vorbeam de de două vedete ale Bollywoodului.

Totuși, dacă ar fi să aleg Miss și Mister Bollywood, m-as opri la Priyanka Chopra, respectiv Hritik Roshan.

Aici intr-o secvență în care apar împreună din filmul  Agneepath, unul din cele mai bine vândute filme indiene vreodată.

Oricât ați fi de cârcotași ...

duminică, 21 ianuarie 2018

Ostuni, Puglia

Oarecum cu inima îndoită dacă merită să renunţ la traiul sibarit din Polignano (mare, soare, si o piaţă de fructe cum n-ai să vezi în România) iată-mă la drum spre Ostuni. Drum de vreo 20 de minute cu trenul, să nu vă imaginaţi că m-am angajat la vreo aventură.
Cum am coborât parcă îndoielile mele începeau să se confirme: o gară nu prea arătoasă, undeva în mijlocul unui câmp, acompaniată doar de câteva clădiri cu destinaţie industrială sau de depozit, ceva mai vopsite decât cele care sălăşluiesc pe lângă staţiile de cale ferată mioritice, dar în mod evident cu nimic mai încurajatoare pentru pornirile exploratorii ale unui turist.
Singura deosebire majoră e că în loc de câmpuri de cucuruz, aici câmpurile sunt, cât vezi cu ochii, adumbrite de măslini.
Salvarea s-a prezentat sub forma unei autobuz,care aştepta adormit (nu autobuzul, şoferul) să preia vreun pasager de la gară. Nu cred că am fost chiar singurul pasager, dar oricum senzaţia de pustiu nu a fost alungată nici după ce am plătit un euro (noroc că aveam mărunt la mine) şi uşile s-au închis. Totuşi, trebuia să ducă undeva mai populat, mi-am zis eu cu ultima licărire de speranţă.
Aşteptările nu mi-au fost dezamăgite, şi mi-am dat seama că Ostuni este în primul rând un joc al aparenţelor, nimic nu e ceea ce te aştepţi să fie.

Încă de pe şosea am descoperit că, în acest loc în care pare să nu fie nimic interesant se afla de fapt una dintre cele mai frumoase citadele urbane, cu ziduri albe, fantomatice dar care au în spate o istorie veche încă de pe vremea normanzilor, şi au rezistat multor asedii ale piraţilor turci. Undeva pe o colină inaccesibilă, şoseaua contemporană  în serpentine strânse e o provocare pentru orice automobilist, oarecum mai departe de marea care aducea primejdia atacurilor banditeşti, descoperi foarte de vreme, maiestuos oraşul Ostuni.

Autobuzul mă lasă în piaţa principală, cu o primărie în stil neo-ceva, piaţă parcă ruptă dintr-un film italian realist de prin anii 50, cu cafenele care par să fie centrul oricărei activităţi publice. Însă muşterii nu sunt localnicii, astăzi ei se aleg dintre turiştii care invadează chiar şi aceste locuri. Fără să fie un loc al aglomeraţiei turistice, totuşi agenţiile turistice au inclus oraşul în programul lor şi străbătând străzile inevitabil veţi da peste grupuri de turişti japonezi, parcă deveniţi o anexă   a camerei de luat vederi, sau turişti germani, mai molcomi, şi parcă mai preocupaţi de identificarea celei mai apropiate terase în care să se răcorească sub soarele prea arzător al Italiei.

Oraşul vechi, înconjurat de zidurile sale albe, se află imediat lângă piaţa centrală. Nu există monumente în sine de mare atracţie, oraşul în sine este un monument de mare atracţie. Doar o catedrală în stil normando-romanico- bizantin (un amestec al tuturor genurilor posibile, dovadă a amestecului de civilizaţii ce s-a produs aici) iese în evidenţă.
Am descoperit că plăcerea constă în plimbarea printre casele toate spoite în alb cu cercevele albastre care te lasă să te crezi că te afli într-un oraş grecesc de undeva din Santorini. Dar aparenţele înşală cum am spus.

Un meşter bătrân, pe o stradă dosnică, sculptează încă diverse obiecte de veselă din lemn de măslin. Deşi ar părea în afara timpurilor ne cere un preţ piperat pentru un linguroi special de paste. Văzând că îl cumpărăm fără tocmeală, i se face milă de noi şi ne umple sacoşa cu câţiva pumni de smochine culese din împrejurimi, bonus.

Matteo pare doar un puşti de câţiva anişori care încă nu merge la şcoală. Iarăşi aparenţele înşală. Matteo locuieşte aproape de mica piaţă din faţa catedralei. Acolo este unica cafenea deschisă şi în timpul siestei în zonă, este spaţiul lui. Contactul cu atâţia turişti din cele mai diverse naţii l-a făcut deştept. Vine la masa mea şi se aşează fără multe formalităţi. De unde sunt, ce vârstă am, dacă am copii, şi mai câte. Linge dezinvolt din îngheţată. Din păcate cunoştinţele mele de italiană sun limitate şi se epuizează rapid chiar şi într-o conversaţie cu un puşti care nu merge încă la şcoală.

 La revedere Matteo, la revedere, Ostuni!


vineri, 19 ianuarie 2018

Tiger Zinda Hai, Tiger: Misiune de salvare

Tiger Zinda Hai, Tiger: Misiune de salvare, India 2017, regia Ali Abbas Zafar, cu Salman Khan, Katrina Kaif
 După cum probabil vă dați seama din postări, urmăresc producțiile cinematografice indiene.  Poate că mă repet: nivelul general al acestor producții s-a ridicat foarte mult față de ce își amintește publicul român de acum 30 de ani. În ciuda unei cantități de kitch apreciabil vehiculat, a unor convenții artistice care uneori sunt mai greu de digerat în emisfera noastră, Bollywoodul e viu, mult mai viu decât cretinismul filmelor cu supereroi de la Hollywood.
 Dar ce e cu acest Tiger? E ultima superproducție a Bollywoodului în materie de filme de acțiune. Scene explozive, două vedete de primă mână pe afiș, pentru cine știe cum merge showbizul bollywoodian, de Salman Khan sigur ați auzit, o starletă de la noi fălindu-se cu o relație cu acest star indian.
 Cum e filmul de fapt! Un fel Rambo ieșit să bată pe ăia răi împreună cu soția. Dacă v-a plăcut Rambo, sigur vă place și acest film. Dacă nu, atâta pagubă, vă spun că producătorii și-au scos oricum banii cu vârf și îndesat.
 A, da, .... secvența postată e de pe genericul de final. In rest, în afară de o secvență romantică la început, se abțin să cânte și să danseze.




duminică, 14 ianuarie 2018

Gorbachev. His Life and Time


William Taubman, Gorbachev. His Life and Time

Despre putini oameni se poate spune cu siguranta ca "au schimbat lumea". Gorbaciov se afla printre acestia. A pus capat razboiului rece si regimului comunist in Uniunea Sovietica si Europa de Est, printr-un act in mare masura de vointa personala, pana in atat incat au aparut voci care sa sustina ca era agent al unei puteri straine.
Ca toti oamenii cu adevarat mari, este si un personaj tragic. Inghitit de propriile reforme, a juns sa fie hulit in propria tara pentru ceea ce a facut.
Si autorul William Taubman pleaca de la idea ca Gorbaciov este un personaj greu de inteles. Cum a fost posibil ca un nomenclaturist al partidului bolsevic, cu o cariera care nu se remarcase cu nimic fata de ceilalti memebri ai osificatei, im batranitei, si conservatoarei ierarhii de partid sa ajunga omul care sa schimbe lumea punannd capat comunismului?
O explicatie este cea a psihologiei personale. Gorbaciov este un om care a trecut in copilarie prin incercarile razboiului, insa cu un final fericit: tatal s-a intors acasa viu si nevatamat. Dupa razboi s-a bucurat de facilitatile educatiei gratuite oferite de Stalin si ceor mai sarace categorii. Ajunge la maturitte in atmosfera mai liberala si optimista din vremea succesorului lui Stalin, Hrusciov. Chiar si epoca lui Brejnev, urmatorul lider sovietic, a fost la inceput liberala si promitatoare. Gorbaciov a evoluat, ca exerienta personala, intr-o lume care incet dar sigur se indrepta spre un mai bine. O lume fundamental optimista. Faptul ca la inceputul anilor 1980 Uniunea Sovietica se afla in criza, nu putea fi, in viziunea lui Gorbaciov, decat un accident care avea nevoie de cineva care sa repare lucrurile, iar Gorbaciov se simtea omul potrivit pentru asta.
Ales in 1985 secretar general al partidului comunist, in conditiile in care gerontocratia de partid ajunsese la concluzia ca e nevoie de un sef ceva mai tanar dupa ce trei decese la rand intr-un interval scurt de timp ale liderilor de partid pusesera mecanismele de putere la incercare, Gorbaciov se bucura de o imensa putere personala pe care o genera sistemul sovietic in favoarea secretarului general al partidului.
Voluntarismul ideologiei de partid comunist si realitatea puterii faceau ca orice proiect social sa para posibil.
Si Gorbaciov s-a angajat in demontarea dictaturii de partid si inlocuirea ei cu o democratie.
Prima parte sarcinii Gorbaciov a stiut sa o duca la indeplinire. Om format de sistem, Gorbaciov a  stiut sa manevreze in randurile puternicilor lideri de partid, astfel incat acestia sa cedeze puterea.
In ce priveste construirea unei democratii, se poate spune ca Gorbaciov a esuat. De fapt s-a dovedit ca Gorbaciov nu era el insusi pregatit pentru democratie. Priceput in a manevra in cercurile inchise ale partidului, confruntarea cu politica democratica i-a fost defavorabila si a pierdut rapid puterea in fata populistului Eltin. Un reformator care a fost inghitit de propria reforma.
Insa faptele sale raman. Lumea dupa Gorbaciov este alta decat cea care a fost in trecut.

sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Polignano a Mare, Puglia





Cand am vorbit de Conversano am mentionat pe Polignano a Mare.

Polignano a Mare, sau mai scurt Polignano, este un vechi orasel de pescari amplasat pe un colt de stanca, foarte aproape de Bari, mai la sud. De fapt se fac vreo 20 de minute cu trenul de la Bari pana la Polignano.

Vechimea orasului e atestata de simplul fapt ca vechea poarta de intrare in orasul vechi, este in fapt un arc triumfal roman incorporat in zidurile cetatii.

Orasul este placut de strabatut, nu prea mare, cu aspectul caracteristic al oraselor vechi italiene, stradute inguste, printre case de o vechime venerabila.

Mare atractie este insa privelistea de pe mare. Orasul e construit pe un colt de stanca, sapat de valuri, cu grote dramatice, peste care sunt cocotate constructiile.

Exista si niste mici plaje in apropiere, insa sunt din cele pietroase, nu foarte imbietoare pentru cei invatati cu nisipul de la Mamaia.

Locul fiind foarte aproape de Bari, in week-end in sezonul estival este foarte aglomerat.







The Greatest Showman


The Greatest Showman, USA 2017, regia Michael Gracey, cu Hugh Jackman, Michelle Williams, Zac Efron

Marturisesc ca nu sunt tocmai un fan al genului muzical, dar The Greatest Showman m-a prins. Filmul are energia senzationala a spectacolului de music hall, care e nemaipomenia live, dar greu de prins in film.
Povestea lui P.T. Barnum creatorul spectacolului de circ in intelesul sau modern cu care am fost obisnuiti, si ne-a incantat copilaria, este numai buna pentru un astfel de spectacol cinematografic.
Show, show, show...