sâmbătă, 24 februarie 2018

Downsizing


Downsizing, USA 2017, regia Alexander Payne, cu Matt Damon, Christoph Waltz, Hong Chau

 Filmul, plecând de la idea fantastică a posibilității micșorării oamenilor, se constituie într-o satiră socială. Mesajul e bun: nicio o utopie nu ne va aduce fericirea, fie cea a consumismului triumfător, fie cea a egalitarismului-ecologist. Nicio invenție minune nu ne va salva de noi înșine, căci oamenii pot folosi orice invenție atât pentru bine, cât și pentru rău. Fericirea vine din noi înșine și din capacitatea noastră individuală de a fi buni.
Filmul însă nu este pe măsura mesajului generos. Începe bine, prinde în jocul fantastic propus, dar apoi își pierde energia fiind aproape de o lozincă cinematografică. Christoph Waltz e simpatic în rolul de est-european cu carcater îndoielnic, dar rolul său e prea mic ca să anime într-adevăr atmosfera.
În rezumat nu e chiar pierdere de vreme să vezi filmul, dar de la Payne pretențiile erau mult mai mari.

duminică, 18 februarie 2018

Darkest Hour


Darkest Hour, USA, UK 2017, regia Joe Wright, cu Gary Oldman

1940, mai. Germania a invadat Franta. Care nu face față. Trupele britanice exepediționare sunt încercuite. Operațiunile din Norvegia sunt un fiasco. Totul pare pierdut pentru Marea Britanie.
Winston Churchill preia conducerea guvernului britanic în aceste momente. Un domn în vârstă, nu foarte popular, temperamental, și care nici nu face mari eforturi să placă celor din jur.
Istoria l-a validat pe acest om, nu ușor de caracterizat, și de aceea un personaj dramatic greu.
Filmul este un one man show, Gary Oldman personificând pe Churchill, la superlativ fără îndoială. O candidatură cu greutate  la Oscar pentru cel mai bun actor.

marți, 6 februarie 2018

Un artist numit dezastru, The Disaster Artist

Un artist numit dezastru, The Disaster Artist, USA 2017, regia James Franco, cu James Franco, Dave Franco, Seth Rogen

Un film inspirat de o poveste cât sât se poate de adevărată, și pe atât de ciudată. Excentricul și misteriosul Tommy Wiseau este unul dintre aceia care dorețte să cunoască gloria în cinematografie. Desigur mirajul Hollywood-ului are mulți chemați, puțini aleși. Tommy Wiseau nu este printre puținii aleși. Așa că, având bani (cu proveniență incertă, unii bârfesc că ar fi bani ai crimei organizate), omul își produce propriul film  (The Room se numea filmul), unde are rol principal.
Desigur plătește tribut totalului său amatorism, rezultă ceea ce numim o „dudă” perfectă. Pe de altă parte, filmul în totala sa ratare, are efecte comice și unii îi găsesc calități cinematografice nebănuite, devenind un fel de film cult (cel mai bun film prost). James Franco și Seth Rogen sunt printre fanii declarați ai acestei producții.
Așa că au făcut un film despre această neobișnuită producție cinematografică.
James Franco se dovedește foarte inteligent în alegerea sa în a ecraniza povestea. În primul rând este o poveste de caractere absolut ofertantă cinematografic. Tommy Wiseau este un „personaj”, iar James Franco îi dă proprorții epice, primind și un Glob de Aur, fără îndoială meritat.
Din altă perspectivă, James Franco a simțit problema fundamentală din spatele acestei povești ciudate, de un comic burlesc și oarecum aiuritoare: ”ce este de fapt un film bun?” Căci arta postmodernă, care se joacă cu regulile destructurând și recompunând limbajul artistic, funcționează undeva la o limită unde granița dintre kitch și artă e foarte subțire și greu de explicat. În definitiv creația lui Wiseau, evident total amatoristică și ignorând regulile artei cinematografice, recompune limbajul cinematografic într-un mod care , de ce nu, poate fi considerat artă.