Cel mai bun discurs despre libertate

 Cândva, la vremea adolescenței, am citit pe Radu Tudoran, cu romanul  Casa domnului Acibiade din seria Sfârșit de mileniu, și mi-a rămas în minte un discurs despre libertate, pe care ar trebui să-l citească oricine care, datorită grijilor cotidiene, nu a înțeles sau a ajuns să pună la îndoială valoarea libertății.

Încă nu înțelegeam prea bine ce se întâmplă cu oamenii din jurul meu, care își aclamau furtunos cancelarul, iar când ciocneau halbele de bere strigau: „Heil Hitler!”. Eram și prea tânăr, aveam și prea multe gânduri în minte. Când, într-o zi, am văzut o fată uitându-se la o haină de blană, într-o vitrină. Era atât de absorbită, încât nici n-a simțit că mă oprisem alături, altfel s-ar fi temut și ar fi plecat în fugă. Se uita în voie fără să-și ascundă tristețea,  o tristețe atât degravă, că să fi fost altul în locul meu o și lua de umăr să o ducă la poliție. Orice fată fată poate într-o zi să-și dorească o blană; și să sufere că n-are cu ce să și-o cumpere. Dar nu-i iremediabil: își poate vinde inelele, sau un obiect scump din casă, poate colecta de la rude, și de la prieteni, poate - treaba ei! - să se prostitueze, și să-și cumpere ce dorește. Dar tristețea fetei nu avea leac, fiindcă niciodată nu ar fi ajuns să-și cumpere blana din vitrină, nici dacă dădea greutatea ei în aur: blana nu era de vânzare! Pe o etichetă pusă alături, în loc de preț, scria: „Numai pentru export”.