Amintirile mele despre Lecce sunt în primul rând olfactiv-gustative.
Cafeaua de dimineața luată la picioarele Sfântului Oronzo (statuia din centru - a salvat orașul de plagă spune legenda) împreună cu un pasticciotto, prăjitura locală, face parte dintre cele mai puternice amintiri.
Sau combinația dintre burrata și un vin local Negroamaro.
Sau descoperirea, eveniment care a prilejuit chiar o mică încurcătură cu ospătarul, față de incapacitatea noastră de recunoaște ce mâncăm, a gemului de struguri.
Sau, știați că există și dulceață de măsline!?
Sau biscuiți cu smochine și fenicul!
Gata, că e deja tortură.
Pentru amatorii de detalii arhitecturale, Lecce este o bijuterie a barocului, încât, prin strălucirea arhitecturii sale, a dat chiar numele unui stil arhitectural.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu